ICCJ. Decizia nr. 1221/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1221/2009
Dosar nr. 256/33/2008
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 106/D/2008 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată în cauză de revizuientul T.E împotriva sentinţei penale nr. 70/2006 a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
Prin hotărârea nr. 70/2008 a Curţii de Apel Cluj, a cărei revizuire se cere, a fost condamnat inculpatul T.E., fost ofiţer de poliţie judiciară, la o pedeapsă de 7 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 -76 C. pen. şi la 2 luni închisoare pentru art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen., această din urmă pedeapsă constatându-se a fi graţiată.
S-a mai dispus ca pedeapsa de 7 luni închisoare să fie executată în condiţiile art. 81 C. pen.
Pentru a pronunţa soluţia de condamnare, de mai sus, instanţa de fond a reţinut că în anul 2002, inculpatul T.E. avea gradul de căpitan de poliţie şi ocupa funcţia de ofiţer coordonator al celor douăsprezece Secţii de poliţie arondate Poliţiei Municipiului Turda.
Potrivit obligaţiilor de serviciu prevăzute de fişa postului la 6 aprilie 2002, inculpatul a organizat , coordonat şi executat, împreună cu poliţişti din cadrul poliţiei posturilor de poliţie Iara şi Valea Ierii o acţiune comună pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul circulaţiei. Fiind într-o zi de sâmbătă, acţiunea s-a derulat începând cu ora 17,00, efectivul de poliţişti fiind amplasat în centrul comunei Iara pe drumul judeţean 107M. În jurul orei 20,00 în trafic a fost oprit un autoturism Ford condus de C.C.S. şi în care se mai aflau T.V. şi martorul D.L.C.
Constatându-se că autovehiculul fusese încredinţat pentru conducere de T.V. unui minor ce nu poseda permis de conducere, aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei. În acest context, la 7 aprilie 2002, inculpatul a primit de la T.V., suma de 500 dolari SUA pentru a nu întocmi un act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi anume pentru a nu înregistra pe numele acestuia şi a numitului C.C.S. un dosar penal cu privire la infracţiunile constatate în ziua precedentă, respectiv, comiterea de către T.V. a infracţiunii de încredinţare a unui autoturism spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, precum şi comiterea de către C.C. a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
S-a mai reţinut că în seara zilei de 6 aprilie 2002, în calitate de ofiţer de poliţie coordonator a oprit cercetarea penală demarată cu privire la infracţiunile comise de cei doi, urmărind astfel, zădărnicirea cercetărilor penale.
Prin Decizia penală nr. 6886 din 24 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de DNA, împotriva hotărârii de condamnare pronunţată de instanţa de fond şi inculpatului i s-a majorat pedeapsa aplicată pentru luare de mită, de la 7 luni la 2 ani închisoare dispunându-se executarea ei în regim de detenţie şi s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de T.E.
Prin sentinţa penală nr. 30 din 16 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a respins, ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul T.E. împotriva sentinţei penale nr. 70 din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, modificată prin Decizia penală nr. 6886 din 24 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea de revizuire formulată iniţial de T.A. soţia condamnatului T.E. şi la care a s-a conexat ulterior şi cererea condamnatului s-au invocat în esenţă următoarele:
- s-a apreciat a fi încălcate dispoziţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen. de către procurorul care a infirmat soluţia iniţială a procurorului de caz din 19 mai 2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen., întrucât plângerea denunţătorului T.V. a fost admisă după 2 ani de la adoptarea rezoluţiei iniţiale de netrimitere în judecată; cel de-al doilea motiv de revizuire invocat s-a referit la împrejurarea că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare au apărut aspecte noi, care nu au fost cunoscute la judecata în fond a cauzei.
În acest sens, s-a arătat că între denunţătorul T.V. şi poliţistul N.M., şeful Postului de Poliţie Iara, există o legătură extrem de apropriată, care în mod indirect a dus la soluţia de condamnare, relaţie confirmată chiar de fosta soţie a denunţătorului, M.M., care a arătat că în perioada 2000-2001, T.V. a dat în folosinţă gratuită martorului N.M. un autoturism marca Volskwagen.
Mai mult, numita J.O. a susţinut că relaţiile dintre cei doi sunt atât de apropriate, încât martorul N.M. ar fi muşamalizat un viol comis de T.V. împreună cu alte două persoane, în luna august 2002.
Procedând la examinarea cererii de revizuire, prima instanţă a constatat că nu sunt realizate cerinţele art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.
Referitor la primul motiv s-a reţinut , printre altele că, soluţia dată de procurorul de caz de netrimitere în judecată la care se referă revizuientul nu se bucură de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti putând fi infirmată de procurorul competent oricând în termenul general de prescripţie.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv s-a apreciat că nu se impune audierea martorilor propuşi de revizuient pe de o parte, pentru că astfel, s-ar realiza o prelungire a probaţiunii pentru fapte cunoscute, iar pe de altă parte, pentru că nu s-a probat că declaraţia martorului N.M. nu corespunde realităţii pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, în sensul celor susţinute.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuientul, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 4547 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea fiind casată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În considerentele deciziei de casare, instanţa de recurs a reţinut că era utilă audierea martorilor solicitaţi, având în vedere că instanţa a plecat de la o premisă greşită indusă de procuror prin referatul întocmit, care eludează susţinerea revizuientului potrivit căreia martorul N.M. a comis infracţiunea de luare de mită şi nu el.
Procedând la rejudecarea cauzei, după casare, instanţa de trimitere a pronunţat o soluţie de respingere a cererii de revizuire formulată de condamnat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin prisma disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen., probele administrate în cadrul rejudecării nu au relevat existenţa unor împrejurări noi, necunoscute la momentul judecării cauzei, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii. Acreditarea ideii că soluţia de condamnare reprezintă o strategie realizată după un plan stabilit între martori şi denunţător, ca şi restul susţinerilor au rămas în faza unor simple supoziţii, fără a fi dovedite şi nu au legătură cu cauza.
În termenul legal, împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs revizuientul.
În esenţă, prin motivele scrise cât şi oral, s-au susţinut următoarele:
- încălcarea unor drepturi fundamentale , respectiv dreptul la apărare şi la un proces echitabil, prin aceea că instanţa de trimitere nu a motivat soluţia adoptată printr-o riguroasă analiză a temeiurilor pentru care s-au înlăturat esenţiale apărări formulate de revizuient şi de apărătorul său, sens în care, a fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.;
- s-a mai apreciat că prin soluţia de respingere a cererii de revizuire s-a produs o gravă eroare de fapt, deoarece în urma readministrării probatoriului , cât şi a administrării unor noi mijloace de probă a rezultat o stare de fapt obiectivă care demonstrează că acuzaţiile aduse inculpatului sunt nefondate, o cu totul alta decât cea reţinută de instanţa de trimitere; în acest sens a fost arătat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
- şi în fine, pe fondul admiterii cererii de revizuire în urma probelor administrate care demonstrează că acuzaţiile ce i se aduc revizuientului nu pot fi probate indubitabil s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de aceste critici, de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., de cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru considerentele ce urmează că recursul este nefondat.
Consideraţiunile - în fapt şi în drept - ce au format obiect al criticilor formulate de revizuient vor fi analizate prin raportare la prevederile procesual penale care stabilesc limita şi condiţiile în care o hotărâre judecătorească poate fi cenzurată într-o cale extraordinară de atac, aşa cum este reglementată revizuirea conform art. 394 şi urm. C. proc. pen., precum şi judecarea ei în acelaşi cadru procesual limitat şi expres stabilit prin disp. art. 405-406 C. proc. pen.
Conformându-se atât dispoziţiilor procesual penale amintite cât şi îndrumărilor date de instanţa de casare, instanţa de trimitere a procedat la 9 aprilie 2008 la admiterea în principiu a cererii de revizuire conform art. 304 C. proc. pen. şi a procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti prin readministrarea probelor testimoniale, reaudierea inculpatului în raport de toate susţinerile făcute pe parcursul procesului, cât şi administrarea unor noi probe, cum ar fi audierea martorilor B.A., B.P.L.A. şi D.C.
În raport de datele rezultate din aceste probe, cât şi din declaraţiile martorelor J.O. şi M.A.M., ascultate la 17 martie 2008 a rezultat că nu sunt realizate cumulativ cerinţele impuse de disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen., temei legal invocat de revizuient în susţinerea revizuirii.
În acest sens, instanţa de trimitere a constatat că despre existenţa unor împrejurări invocate instanţa de fond nu a avut cunoştinţă la data judecării, dar este fără relevanţă juridică, atâta timp cât acestea nu sunt în măsură să dovedească nevinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de luare de mită.
Pe rând, instanţa a analizat atât în raport de probele administrate, cât şi de dispoziţiile legale în limita cărora se soluţionează cererea de revizuire, că apărările acreditate de revizuient şi de apărătorul său – constituie simple supoziţii, în lipsa dovedirii lor, care nici nu au legătură directă cu cauza penală dedusă judecăţii.
Desigur, în acest cadru nu se poate susţine că instanţa de trimitere nu a făcut o examinare riguroasă a cererii de revizuire şi tot astfel a motivării soluţiei de respingere a acesteia, după cum nici că a reţinut o situaţie de fapt eronată faţă de cea rezultată din probe.
De altfel, revizuientul nici nu a indicat care ar fi fost starea de fapt corectă în contextul în care acesta a făcut diferite afirmaţii atât în privinţa martorului N.M. cât şi ale denunţătorului şi care, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, nu au relevanţă juridică şi nu pot conduce la exonerarea de răspundere penală a acestuia, aşa cum a solicitat şi aşa cum corect a reţinut instanţa de trimitere.
Şi desigur, soluţia de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, circumscriindu-se atât dispoziţiilor procesual penale de strictă aplicare în acest domeniu cât şi probelor nou administrate, cât şi readministrate în cauză, nu poate constitui, în sensul legii, o încălcare a dreptului la apărare sau la un proces echitabil şi nici nu poate produce acestuia alte vătămări ale intereselor sale legitime, atâta timp cât, nu i s-a îngrădit în nici un mod accesul în justiţie, iar judecata s-a făcut cu deplina respectare a legii, în toate căile procesuale parcurse.
Drept urmare, soluţia atacată se va menţine ca legală şi temeinică – prin respingerea recursului declarat de revizuient conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.E. împotriva sentinţei penale nr. 106 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1216/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1224/2009. Penal → |
|---|
