ICCJ. Decizia nr. 1243/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1243/2009
Dosar nr. 945/36/2008
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90 din 22 februarie 2008, Tribunalul Constanţa a dispus achitarea inculpatului V.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – 175 lit. i) C. pen. şi două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 77 din 08 septembrie 2007.
S-a luat act că părţile vătămate A.C. şi D.P.S. au renunţat la pretenţiile civile formulate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în seara de 7 septembrie 2007, în jurul orelor 2100, inculpatul V.G., de profesie bucătar, s-a deplasat la barul aparţinând SC K. La prima masă situată la intrarea în bar, stătea martorul R.C., căruia inculpatul i-a cerut permisiunea să stea la aceeaşi masă. După ce a primit acordul acestuia, inculpatul s-a aşezat la masă şi a comandat vodcă. Faţă în faţă, la o altă masă, se aflau numiţii A.C., D.P.S. şi O.M.
A.C. şi O.M. se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel cum rezultă din declaraţia martorilor R.C., G.N. şi din Raportului de constatare medico legală nr. 563/2 din 01 octombrie 2007 S.M.L. Constanţa potrivit căruia în sângele numitului O.M. s-a decelat o alcoolemie de 2,50 gr.%0 alcool, iar în urină o alcoolemie de 2,60 gr.%0.
Numitul A.C. a declanşat o discuţie contradictorie cu inculpatul şi, deşi inculpatul a avut o atitudine politicoasă şi nonconflictuală (a se vedea declaraţiile inculpatului, martorului R.C. şi M.D.), s-a ridicat, s-a îndreptat spre inculpat şi l-a prins pe acesta de geacă, cerându-i să iasă afară (aspect confirmat de inculpat, martorul R.C. şi M.D.), moment în care a intervenit barmanul M.D. şi i-a cerut lui A. să îl lase în pace pe inculpat.
Inculpatul V.G. s-a ridicat de la masă şi a părăsit barul.
A.C., D.P.S. şi O.M. l-au urmat în exteriorul barului (situaţie ce rezultă din declaraţiile inculpatului şi martorilor R.C., M.D.). Când l-au ajuns din urmă pe inculpat, D.P.S. i-a aplicat lui V.G. o lovitură în ceafă, producând căderea la sol a acestuia şi în timp ce se afla căzut i s-au aplicat mai multe lovituri de către cei trei, fără a se putea stabili contribuţia fiecăruia la producerea agresiunii.
Este fără nici un dubiu că inculpatul a fost agresat de grupul celor trei, aspect ce rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu concluziile Raportului de constatare medico-legală nr. 562/LR din 10 septembrie 2007 (care menţionează că Ieziunile traumatice ale inculpatului s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur şi pot data din 07 septembrie 2007, necesitând 3-4 zile de îngrijiri medicale), cu fotografiile judiciare efectuate inculpatului la 08 septembrie 2007 şi care dovedesc existenţa unor multiple leziuni pe faţa, corpul, mâinile şi picioarele acestuia - filele 80 - 83 dos. urm. pen., precum şi cu depoziţia martorului R.C. care a arătat că la momentul sosirii inculpatului în bar, acesta nu avea nici o urmă de lovituri pe faţă şi nici pe mâini.
Inculpatul, văzând că este atacat de trei persoane mai tinere, a reuşit să se ridice, a scos briceagul pe care îl purta asupra sa, în buzunarul pantalonului, a lovit întâmplare, producând o plagă la abdomen lui A.C. ( potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 560/LR din 10 septembrie 2007 al S.M.L. Constanţa, o plagă înjunghiată superficială în regiunea abdominală inferioară ce a necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare) şi o plagă la mâna dreaptă lui D.P.S. (potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 56 din 10 septembrie 2007 al S.M.L. Constanţa o plagă înjunghiată pe faţa posterioară a cotului drept ce a necesitat 12-13 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare), apoi s-a îndepărtat.
După ce au fost răniţi, A.C. şi D.P.S. s-au întors spre bar, iar A.C. a intrat în bar pentru a se spăla.
Deşi inculpatul a dorit să se îndepărteze de locul incidentului, a fost urmărit de către O.M., care s-a repezit cu o mână ridicată şi cu pumnul strâns asupra inculpatului (conform declaraţiei martorului G.N. - fila 28 dosar fond), cu intenţia de a-i aplica o lovitură, moment în care inculpatul s-a apărat cu briceagul, aplicându-i victimei 2 lovituri, producându-i plăgi tăiate înţepate penetrante toracice cu interesare pulmonară dreapta şi cardiacă. După acest episod, inculpatul a fugit, retrăgându-se în locuinţa sa, unde a fost depistat de organele de poliţie. În urma acestor lovituri de briceag, O.M. a decedat.
Prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., inculpatul aflându-se în situaţia în care, din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care a criticat-o pentru greşita reţinere a dispoziţiilor art. 44 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., solicitând condamnarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv, omor calificat şi două infracţiuni de lovire aflate în concurs.
Prin Decizia penală nr. 107 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat, apelul declarat de parchet.
S-a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, în aprecierea probelor nu au fost încălcate dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., ci s-a procedat la o analiză coroborată a acestora, versiunea factuală reţinută de instanţa de fond fiind bazată pe o analiză temeinică şi raţională a probelor.
Din probatoriu a rezultat, ca element esenţial, că inculpatul, la scurt timp după incident, a prezentat multiple leziuni.
Este cert că rezultatul produs prin acţiunea inculpatului apare ca disproporţionat faţă de leziunile prezentate de acesta, însă depăşirea limitelor unei apărări proporţionale se datorează elementului psihic al temerii că lovirea inculpatului va continua şi va putea produce leziuni mai grave, apreciindu-se astfel ca fiind corect reţinută incidenţa art. 44 alin. (3) C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a invocat următoarele motive:
1. Judecata în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatului, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Se arată că inculpatul a fost citat la domiciliul fostei soţii, unde nu mai locuia şi prin afişare, deşi existau la dosar alte două adrese menţionate de inculpat la care ar fi putut fi citat sau ar fi trebuit solicitate relaţii de la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
2. În cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare – art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.
Se motivează că în mod greşit au fost reţinute numai declaraţiile inculpatului şi a anumitor martori, iar declaraţiile părţilor vătămate au fost apreciate ca subiective.
De asemenea, se mai arată că legea cere ca reacţia să fie proporţională cu pericolul creat, adică să existe oarecare echivalenţă între fapta săvârşită în apărare şi atacul care a condus la necesitatea unei apărări. În speţă, se susţine că această proporţionalitate nu există, astfel că inculpatul trebuie să răspundă penal pentru săvârşirea în concurs a infracţiunii de omor calificat şi a două infracţiuni de lovire.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate de parchet cât şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de parchet, respectiv soluţionarea apelului fără citarea legală a inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.) este de observat că, potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor privind citarea este sancţionată cu nulitatea relativă.
Ca atare, lipsa de procedură poate fi invocată doar de partea căreia i s-a adus o vătămare, nu şi de către parchet.
Ca excepţie, conform art. 197 alin. (4), instanţa poate lua în considerare din oficiu, încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol, în orice stare a procesului numai dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
Parchetul, în susţinerea acestui motiv de recurs nu a făcut, însă, nici o referire la art. 197 alin. (4) C. proc. pen. şi nu a adus nici un argument pentru a dovedi că este necesară anularea deciziei pronunţate în apel, întrucât s-a dat cu citarea nelegală a inculpatului.
Admiţând însă, că ar fi incidente dispoziţiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte observă că susţinerile parchetului nu sunt fondate, întrucât inculpatul a fost citat în apel prin afişare la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea cu respectarea art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
Instanţa a procedat la această modalitate de citare a inculpatului, întrucât acestuia nu i se cunoştea adresa şi nici locul său de muncă.
Parchetul face referire la existenţa a două adrese menţionate în dosar la care instanţa ar fi trebuit să-l citeze pe inculpat.
Observăm însă, că una din aceste adrese, respectiv, cea din Constanţa, nu este reşedinţa inculpatului, ci sediul PSD, iar cea de a doua adresă indicată de inculpat ca adresă este aceea a concubinei, dar nu a fost indicată de inculpat ca adresă de reşedinţă, ci apare la dosar în examinarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul menţionând că de arestarea sa doreşte să-i fie anunţată concubina sa, G.E., domiciliată în Constanţa.
De asemenea, nu i se poate reproşa instanţei de apel că nu a făcut suficiente demersuri pentru a afla noua adresă a inculpatului, întrucât acestuia îi revenea obligaţia să încunoştiinţeze instanţa despre schimbarea adresei, conform art. 177 alin. (3) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază de asemenea, ca nefondată şi critica parchetului vizând greşita achitare (caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.).
În mod corect, ambele instanţe au apreciat că inculpatul s-a aflat în legitimă apărare în forma reglementată de prevederile alin. (3) al art. 44 C. pen., potrivit căruia „este, de asemenea, în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul."
Ca premisă pentru a reţine incidenţa acestui text este existenţa unui atac îndreptat împotriva celui care se apără, ulterior, disproporţionat, respectiv îndreptat împotriva inculpatului.
Deşi parchetul critică modalitatea în care instanţele au interpretat probele administrate, Înalta Curte observă că situaţia de fapt stabilită în faza cercetării judecătoreşti este corectă, rezultatul unei interpretări coroborate a materialului probator administrat, bazată pe raţionamente logice şi juridice.
Elementul esenţial ce a rezultat din probatoriu, care este de necontestat şi la care parchetul nu face referire în motivarea recursului, este acela că, la scurt timp după incident, pe corpul şi faţa inculpatului s-au constatat multiple leziuni, menţionate în raportul de constatare medico-legală nr. 562/LR din 10 septembrie 2007 al SML Constanţa.
În mod corect deci, s-au înlăturat declaraţiile părţilor vătămate, care au afirmat că nu au exercitat violenţe asupra inculpatului şi s-a acceptat versiunea inculpatului, care a arătat că a fost agresat fizic de cele trei părţi vătămate.
Versiunea inculpatului este susţinută nu doar de actul medico-legal dar şi de martorul R.C., care a arătat că la momentul iniţial al sosirii inculpatului în bar, acesta nu avea nicio urmă de lovituri pe faţă şi nici pe mâini.
Mai mult, inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliţie la locuinţa sa chiar în seara incidentului, la orele 2230 – conform procesului-verbal de la fila 26 dos. urm. pen. – deci la cel mult o oră de la consumarea faptelor şi, fără exercitarea de violenţe asupra sa, condus la sediul poliţiei, apoi reţinut la 08 septembrie 2007, aspecte din care rezultă că producerea leziunilor asupra inculpatului a avut loc în timpul altercaţiei cu părţile vătămate.
Raportul de constatare medico-legală nr. 562/LR atestă că leziunile traumatice ale inculpatului s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur şi pot data din 7 septembrie 2007, necesitând 3-4 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, fotografiile judiciare efectuate inculpatului la data de 8 septembrie 2007 dovedesc existenţa unor multiple leziuni pe faţa, corpul, mâinile şi picioarele acestuia.
Tipologia şi poziţionarea leziunilor confirmă versiunea oferită de inculpat vizând existenţa unei agresiuni fizice faţă de acesta, în premomentul reacţiei violente a inculpatului, constând în folosirea unui instrument tăietor-înţepător, respectiv, briceag.
Caracteristicile acestui obiect vulnerant, aşa cum se relevă din fotografiile judiciare, duc la concluzia că justificarea inculpatului este verosimilă, respectiv că era folosit la tăierea alimentelor şi nu în scopul folosirii ca armă albă.
De asemenea, poziţia victimei, pe trotuarul opus uşii de acces în bar, la o distanţă de circa 20 de metri coroborat cu împrejurarea că inculpatul este cel care a părăsit primul barul, confirmă susţinerea acestuia că a fost urmărit şi agresat de cele două părţi vătămate şi victimă.
Prin urmare, atacul ca premisă a legitimei apărări a fost dovedit în cauză, acţiunea agresivă de urmărire şi lovire a inculpatului de grupul celor trei persoane întrunind condiţiile unui atac direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, care îi punea în pericol grav propria persoană, potrivit art. 44 alin. (2) C. proc. pen.
Modul alert de desfăşurare a incidentului, disproporţia evidentă dintre părţile implicate, caracterul multiplu al loviturilor primite puteau constitui, aşa cum au reţinut ambele instanţe, o cauză de temere şi tulburare a inculpatului care să-l fi determinat, cu intenţie spontană, să încerce înlăturarea atacului îndreptat împotriva sa, prin folosirea obiectului vulnerant, deţinut în alte scopuri decât folosirea ca armă de apărare.
Este evident că rezultatul produs apare ca disproporţionat faţă de leziunile prezentate de inculpat, dar condiţiile în care s-au petrecut faptele, noaptea, într-un loc cu iluminat public redus, într-o zonă a localităţii având referinţe negative, precum şi dinamica accelerată a acţiunii au produs inculpatului acea stare psihică de tulburare şi temere preexistentă ripostei.
Nu se poate susţine că acţiunile inculpatului au fost conştientizate de acesta sub aspectul proporţionalităţii, nu putea să-şi dozeze forţa loviturilor şi nici nu a avut timpul necesar să aprecieze dacă o simplă apărare, fără a folosi briceagul, ar fi corespuns, proporţional atacului.
La evaluarea stării de tulburare şi temere în mod corect s-a reţinut şi vârsta inculpatului, 56 ani la data comiterii faptei, raportat la numărul şi vârsta agresorilor (O.M. 37 ani, D.P.S. – 31 ani şi A.C. – 54 ani), diferenţa de constituţie fizică (defavorabilă inculpatului), împrejurarea că inculpatul nu-i cunoştea pe agresori, aceştia erau sub influenţa alcoolului, astfel că nu putea să prevadă care este scopul urmărit de aceştia prin agresiunea exercitată, situaţie de natură a-i accentua emoţia, ceea ce l-a făcut să lovească cu briceagul la întâmplare, în scop descurajator, fără a viza o zonă anume.
Toate aceste elemente îndreptăţesc aprecierea instanţelor privind incidenţa art. 44 alin. (3) C. pen., astfel că Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de parchet.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 107/P din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul V.G..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1220/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 1283/2009. Penal → |
|---|
