ICCJ. Decizia nr. 1331/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Contestaţie în anulare - Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1331/2009

Dosar nr. 70/1/2009

Şedinţa publică din 9 aprilie 2009

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4731/3/2007, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi K.O., A.N., O.O. şi V.G. împotriva deciziei penale nr. 2 din 8 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A fost admis recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva aceleiaşi decizii.

A fost casată Decizia penală nr. 2 din 8 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, precum şi sentinţa penală nr. 907 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la acest inculpat şi numai cu privire la greşita individualizare a pedepsei, prin neaplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi ale art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicate inculpatului F.M., în pedepsele componente pe care Ie-a repus în individualitatea lor.

S-a aplicat art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi s-a redus pedeapsa de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea aceloraşi drepturi.

S-a aplicat art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi s-a redus pedeapsa de la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a aplicat art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi s-a redus pedeapsa de la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 şi 35 C. pen., au fost recontopite pedepsele aplicate inculpatului F.M., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat F.M., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 24 octombrie 2006 la 19 decembrie 2008.

S-a dedus din pedepsele aplicate celorlalţi recurenţi inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive, astfel:

De la 22 septembrie 2006 la 19 decembrie 2008, pentru recurenţii inculpaţi V.G. şi O.O. şi de la 24 octombrie 2006 la 19 decembrie 2008 pentru recurenţii inculpaţi K.O. şi A.N.

Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi K.O., A.N., O.O. şi V.G. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa supremă, ca instanţă de recurs a reţinut că prin sentinţa penală nr. 907 din 25 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 4731/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului E.Y., ca neîntemeiată şi a dispus, condamnarea, printre alţii, a următorilor inculpaţi:

1. În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul K.O., zis „H." la pedeapsa de 16 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 293 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) a condamnat pe acelaşi inculpat la un an închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, inculpatul K.O. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul K.O. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.

S-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei rezultante.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă de la 24 octombrie 2006 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului.

2. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului O.O. la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă de la 22 septembrie 2006 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului O.O.

S-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei.

3. Tot prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul V.G. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul V.G., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă de la 22 septembrie 2006 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului V.G.

4. În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul F.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul F.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul F.M., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 24 octombrie 2006 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului F.M.

5. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul A.N., la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, inculpatul A.N. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul A.N., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.

S-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă de la 24 octombrie 2006 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului F.M.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi a art. 13 din Legea nr. 39/2003 a fost confiscată toată cantitatea de 9.379,5 gr. heroină şi cofeină, precum şi ambalajele cu urme de droguri depuse la I.G.P.R. şi ridicate conform dovezii seria D nr. 001284 din 7 noiembrie 2006, care se va distruge conform art. 18 din Legea nr. 143/2000, urmând a fi păstrate contraprobe.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi a art. 13 din Legea nr. 39/2003, a fost confiscată cantitatea de 375,92 gr. cocaină în amestec cu fenacetină, precum şi ambalajele cu urme de droguri depuse la I.G.P.R. şi ridicate conform dovezii seria D nr. 001206 din 11 octombrie 2006, care se va distruge conform art. 18 din Legea nr. 143/2000, urmând a fi păstrate contraprobe.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi a art. 13 din Legea nr. 39/2003, a fost confiscată cantitatea de 1795 gr. cafeina în amestec cu paracetamol, depusă la C.C.D. I.J.P. de Frontieră Giurgiu şi ridicate conform dovezii seria A nr. 29099 din 31 ianuarie 2007, care se va distruge conform art. 18 din Legea nr. 143/2000, urmând a fi păstrate contraprobe.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul K.N. a cântarului electronic aflat în custodia I.G.P.R. - S.C.S.T.I.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost confiscată de la inculpatul E.Y. suma de 3.900 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. la data executării măsurii, sumă obţinută din săvârşirea infracţiunilor.

S-a dispus restituirea către unii dintre inculpaţi a telefoanelor mobile şi a cartelelor SIM.

În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpaţilor K.O., I.K., E.Y., A.N., O.O. către ţările ai căror cetăţeni sunt, respectiv unde îşi au domiciliul (pentru cei care au dublă cetăţenie), după executarea pedepselor principale rezultante.

În esenţă, instanţa a reţinut că, în perioada 1 ianuarie 2006 - 23 octombrie 2006, în repetate rânduri, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul K.O. a intermediat şi a ajutat la introducerea pe teritoriul României, din Turcia, a unor importante cantităţi de heroină, împrejurări în care, la data de 23 octombrie 2006, a fost introdusă în România, prin portul Constanţa, judeţul Constanţa, de către inculpaţii Y.E. şi I.K., marinari pe vasul comercial „Y.K.", cantitatea de aproximativ 9,500 kg. heroină (drog de mare risc), sub forma a 11 pachete ambalate în bandă adezivă, droguri ce erau destinate, în final, comercializării pe raza municipiului Bucureşti de către acest inculpat împreună cu inculpaţii V.G., A.N., V.Ş. şi F.M., precum şi cu alte persoane. Inculpatul K.O. a deţinut, a vândut şi oferit importante cantităţi de heroină şi cocaină mai multor persoane iar în vederea săvârşirii acestor fapte a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane (unele aflate în Turcia şi Belgia) printre care se aflau şi inculpaţii. Acelaşi inculpat a sprijinit şi activitatea reţelei de narcotraficanţi, prin aceea că în perioada 24 decembrie 2005 - 11 octombrie 2006, în repetate rânduri a trecut în mod ilegal frontiera de stat a României, folosindu-se de o identitate falsă, legitimându-se cu un paşaport turcesc obţinut pe o falsă identitate (K.B.), folosită şi în faza arestării preventive.

Inculpatul O.O. a introdus pe teritoriul României cantitatea de 375 gr. cocaină, drog de mare risc, pe care a transportat-o din Belgia până în Bucureşti, ascunsă într-o geantă în compartimentul de bagaje al autocarului aparţinând SC E. SRL, în vederea traficării acestor droguri cu inculpaţii V.G., K.O., A.N. şi alţii. Şi acest inculpat a aderat la un grup infracţional format din inculpaţii în cauză şi alte persoane.

Inculpatul V.G., zis „G." a ajutat şi înlesnit introducerea pe teritoriul României, la data de 21 septembrie 2006, a cantităţii de 375 gr. cocaină, drog de mare risc, de către inculpatul O.O., care a transportat-o din Belgia până în Bucureşti, în modul menţionat mai sus, în vederea traficării de către acest inculpat împreună cu inculpaţii K.O., A.N. şi alţii. Anterior acestei fapte, împreună cu alţi inculpaţi implicaţi în cauză (K.O., F.M., A.N. a deţinut, transportat, intermediat şi oferit importante cantităţi de heroină şi cocaină aderând la grupul infracţional organizat format din inculpaţi şi alte persoane şi sprijinind prin activitatea sa infracţională funcţionarea reţelei de narcotraficanţi.

Inculpatul F.M., în perioada 1 ianuarie 2006 - 23 octombrie 2006, în repetate rânduri, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat şi înlesnit introducerea pe teritoriul României, din Turcia, a unor importante cantităţi de heroină, împrejurări în care la data de 23 octombrie 2006, a fost introdusă de către inculpaţii Y.K. şi Y.E., cetăţeni turci (marinari pe vasul comercial Y.K.), pe teritoriul românesc, prin portul Constanţa, cantitatea de aproximativ 9,500 kg. heroină, droguri destinate comercializării. Şi acest inculpat a aderat la grupul infracţional organizat şi a sprijinit, prin activitatea sa, funcţionare reţelei de narcotraficanţi.

Inculpatul A.N., zis „Y.", în perioada 1 ianuarie 2006 - 23 octombrie 2006, în repetate rânduri, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat şi înlesnit introducerea pe teritoriul României, din Turcia a unor importante cantităţi de heroină, împrejurări în care la data de 23octombrie 2006 a fost introdusă de inculpaţii I.K. şi Y.E. Cantitatea de aproximativ 9,500 kg. heroină destinată comercializării în municipiul Bucureşti de către ceilalţi inculpaţi, aderând la un grup infracţional organizat, format din ceilalţi inculpaţi şi alte persoane, unele aflate pe teritoriile Turciei şi Belgiei.

Inculpaţii au recunoscut şi regretat faptele.

Prin Decizia penală nr. 2 din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii V.G., O.O., K.O., A.N. şi F.M. împotriva sentinţei penale nr. 907 din 25 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală. A computat detenţia pentru inculpaţii V.G. şi O.O. de la 22 septembrie 2006 la zi, iar pentru inculpaţii K.O., A.N. şi F.M. de la 24 octombrie 2006 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpaţilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii V.G., O.O., K.O., A.N. şi F.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepselor şi achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 raportat la art. 3 din Legea nr. 143/2000 (A.N., K.O., O.O.). În cazul greşitei individualizări a pedepsei, inculpaţii au solicitat aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. (K.O., O.O.), art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 (F.M.).

Înalta Curte, examinând cauza sub aspectele invocate, a constatat că recursurile declarate de inculpaţii K.O., A.N., O.O. şi V.G. sunt nefondate, iar recursul declarat de inculpatul F.M. este fondat, pentru motivele care urmează:

1. Referitor la inculpatul V.G., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., susţinând că îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi respectiv ale art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte consideră că nu sunt incidente, în privinţa sa, aceste prevederi, instanţele individualizând corect pedepsele stabilite acestui inculpat, precum şi pedeapsa rezultantă aplicată.

Într-adevăr, inculpatului V.G. nu îi sunt aplicabile prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deoarece nu are calitatea de martori, ci de coinculpat în aceeaşi cauză cu K.O. Astfel, relatările inculpatului V.G. nu pot fi considerate „mărturii" împotriva unui coinculpat, chiar dacă ele au fost de natură a confirma acuzaţiile aduse acestui inculpat (K.O.).

V.G. a fost ascultat în calitate de inculpat, iar nu de martor, aşa încât nu poate beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, care se referă, în exclusivitate, la martori.

Totodată, nu poate fi considerat un denunţ în sensul prevăzut de art. 16 din Legea nr. 143/2000, declaraţia sa referitoare la un alt coinculpat în aceeaşi cauză.

De altfel, instanţele au avut în vedere sinceritatea inculpatului V.G. şi atitudinea sa cooperantă, aplicându-i circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi reducându-i pedepsele stabilite şi pedeapsa rezultantă.

2. Referitor la recurentul inculpat O.O., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14, solicitând achitarea sa pentru fapta prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, precum şi reducerea pedepsei prin aplicarea circumstanţelor atenuante, Înalta Curte consideră că şi acest recurs este nefondat.

Astfel, vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea tuturor infracţiunilor de care a fost acuzat a fost corect stabilită din modalitatea în care ele au fost săvârşite, relatată de ceilalţi inculpaţi, cantitatea de droguri găsită în geanta din compartimentul de bagaje adusă din Belgia, fiind dovedită, de asemenea şi aderarea sa la un grup infracţional organizat.

Totodată, Înalta Curte reţine că pedepsele au fost corect stabilite, iar pedeapsa rezultantă a fost legal aplicată, avându-se în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gravitatea faptelor, persoana inculpatului şi concursul de infracţiuni, toate având un grad ridicat de pericol social.

3. Referitor la inculpatul K.O., zis „H.", Înalta Curte consideră că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare invocate, respectiv art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., deoarece, probele administrate în cauză (declaraţiile coinculpaţilor Y.K., Y.E. şi însăşi declaraţiile date de inculpatul K.O.) confirmă săvârşirea şi tuturor faptelor penale, pe care însuşi inculpatul nu le contestă, în primele sale declaraţii. în acelaşi timp, în raport cu multitudinea infracţiunilor săvârşite, cu caracterul continuat al acestora, cu cantitatea mare de droguri la introducerea căreia în ţară a ajutat (aproximativ 9,500 kg. heroină), cu consecinţele pe care le-ar fi avut consumul a circa 250.000 doze heroină, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este corespunzătoare acestui pericol social pe care îl prezintă atât faptele comise, cât şi persoana inculpatului.

4. Referitor la recursul declarat de inculpatul A.N. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondat sub ambele aspecte.

Sub un prim aspect, Înalta Curte a constatat că nu s-a comis nicio gravă eroare de fapt care să fi avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, deoarece, săvârşirea de către acest inculpat a infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a fost dovedită cu declaraţiile date de inculpatul K.O., I.K. şi Y.E. cu procesele-verbale de supraveghere şi de prindere în flagrant, neexistând niciun dubiu cu privire la complicitatea inculpatului A.N. la infracţiunea menţionată.

Sub al doilea aspect vizând aplicarea unei pedepse greşit individualizate, Înalta Curte reţine că pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită pentru această infracţiune, pedeapsă aplicată şi ca pedeapsă rezultantă, este corespunzătoare gravităţii deosebite a faptei de complicitate la introducerea în România a unei cantităţi de aproximativ 9,500 kg. heroină, drog de mare risc, cu consecinţe nefaste pentru sănătatea consumatorilor de droguri şi care ar fi putut produce agravarea sănătăţii acestora sau chiar decesul unui număr mare de persoane.

S-a constatat, totodată, pericolul social deosebit pe care îl prezintă acest inculpat, prin faptele grave comise.

Prin urmare, referitor la individualizarea pedepsei, Înalta Curte a reţinut că s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.

Referitor la inculpatul F.M., Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză prevederile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., întrucât instanţele au individualizat greşit pedepsele stabilite, precum şi pedeapsa rezultantă, prin greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată, pentru infracţiunile prevăzute de această lege şi a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ambele vizând stabilirea unor limite ale pedepselor reduse la jumătate.

Astfel, aşa cum a rezultat din referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de P.M.F. al D.I.I.C.O.T. - St., săvârşirea de către acest învinuit a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 rezultă din denunţul formulat de F.M. şi l.J.l., precum şi din încheierea din 23 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a luat măsura preventivă solicitată de parchet.

Prin urmare, făcându-se dovada că inculpatul F.M. a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altei persoane care a săvârşit infracţiuni legate de droguri, acesta beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, infracţiuni care se încadrează în cele prevăzute la art. 2 - art. 10 din aceeaşi lege, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Totodată, sunt aplicabile şi prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, care are consecinţele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu referire la alte infracţiuni decât cele prevăzute în art. 16 din legea sus-menţionată, declaraţiile de martor date de F.M. fiind esenţiale pentru trimiterea în judecată a acestui învinuit.

Înalta Curte reţine temeinicia recursului formulat de inculpatul F.M., doar sub acest aspect, nu şi cu referire la art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., deoarece probele administrate în cauză (declaraţiile inculpatului K.O., interceptări ale convorbirilor telefonice, recunoaşterea parţială a acestui inculpat) dovedesc participarea şi a acestui inculpat la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată penală şi condamnat.

Nu există niciun dubiu referitor la vinovăţia inculpatului.

În consecinţă, Înalta Curte a admis recursul declarat de inculpatul F.M., doar sub aspectul individualizării greşite a pedepsei, prin neaplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi ale art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Prin aplicarea acestor prevederi şi reducerea la jumătate a limitelor de pedepse, s-a redus (în urma descontopirii pedepsei rezultante şi a repunerii în pedepsele componente) de la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea aceloraşi drepturi, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, prin aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, s-a redus de la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea aceloraşi drepturi.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedeapsa a fost redusă de la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea aceloraşi drepturi.

Pentru motivele expuse, recursurile declarate de inculpaţii K.O., A.N., O.O. şi V.G. împotriva deciziei penale nr. 2 din 8 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost respinse, ca nefondate.

Recursul declarat de recurentul inculpat F.M. a fost admis pentru argumentele expuse mai sus.

În baza arat. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat F.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 octombrie 2006 la 19 decembrie 2008.

În baza aceluiaşi text, s-a dedus din pedepsele aplicate aceloraşi recurenţi inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive, astfel: de la 22 septembrie 2006 la 19 decembrie 2008, pentru recurenţii inculpaţi V.G. şi O.O. şi de la 24 octombrie 2006 la 19 decembrie 2008 pentru recurenţii inculpaţi K.O. şi A.N.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea recurenţilor inculpaţi K.O., A.N., O.O. şi V.G. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă, s-a plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul K.O., ce a avut calitatea de recurent inculpat în recurs, al cărei temei în drept, îl constituie art. 386 lit. a) C. proc. pen., în sensul că acesta nu a fost citat la ultimul termen de judecată, cel din 12 decembrie 2008, solicitând admiterea contestaţiei, anularea în întregime a hotărârii atacate şi repunerea cauzei în recurs.

În motivarea contestaţiei, contestatorul prin apărător a arătat soluţia pronunţată în recurs, hotărâre împotriva căreia formulează această contestaţie pentru că procedura de citare a sa, în calitate de recurent inculpat pentru ultimul termen, cel din 12 decembrie 2008 nu a fost îndeplinită.

Contestatorul, prin apărător a mai menţionat că instanţa a rămas în pronunţare în repetate rânduri, până la 19 decembrie 2008, că verificase ultima dată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive la data de 17 octombrie 2008, astfel că, din cauza amânărilor repetate ale pronunţării această măsură urma să expire cu doză zile înainte de pronunţarea deciziei.

În mod total surprinzător şi nelegal, în data de 12 decembrie 2008, la un termen la care nu fusese citat, curtea din oficiu, a luat în discuţie legalitatea luării şi menţinerii arestării preventive faţă de inculpaţii K.O., O.O., V.G. şi F.M., constatând legalitatea şi temeinicia acestei măsuri.

Având în vedere faza de judecată, instanţa a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 314 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 2¹, art. 5², art. 6³, art. 8⁴ C. proc. pen., prejudiciindu-l grav prin simplul fapt că nu a avut cunoştinţă despre acest termen de judecată.

În situaţia în care onorata instanţă a apreciat că judecata era încheiată la termenul din 12 decembrie 2008, atunci apreciază că a încălcat dispoziţiile art. 300² C. proc. pen., conform cărora instanţa este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive.

În drept, contestatorul, prin apărător a precizat că îşi întemeiază contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 386 - art. 392 C. proc. pen., dovada contestaţiei făcând-o cu actele aflate în dosar, la care a făcut trimitere.

La termenul de judecată de la 12 februarie 2009, Înalta Curte faţă de lipsa dosarului nr. 4731/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care s-a pronunţat Decizia contestată a amânat cauza la 26 martie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 26 martie 2009, Înalta Curte faţă de lipsa de apărare a contestatorului, aflat în stare de arest a amânat cauza la 9 aprilie 2009, dispunând efectuarea unei adrese la Baroul Bucureşti în vederea desemnării unui apărător din oficiu, potrivit consemnărilor din încheierea de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, nu s-a dispus citarea contestatorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., pentru apărarea sa, prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat B.A.

Înalta Curte a apreciat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare.

Apărătorul contestatorului a lăsat la apreciere admiterea contestaţiei, în raport cu motivele depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca inadmisibilă în principiu a contestaţiei în anulare formulate, întrucât motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute de lege, arătând, totodată, că actul atacat nu este supus acestei căi de atac, respectiv încheierea de amânare de pronunţare.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul K.O., sub aspectul admisibilităţii în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare pentru considerentele ce se vor arăta.

Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.

Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, ceea ce reprezintă o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.

În conţinutul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestaţie în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i¹), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385¹⁴ alin. (1¹) ori art. 385¹⁶ alin. (1).

De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a) - c) şi e ), fără citarea părţilor. (2) Instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate."

Înalta Curte, verificând contestaţia în anulare formulată de contestatorul K.O. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., referitoare la admisibilitatea în principiu, a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Altfel spus, cazul de contestaţie în anulare menţionat se referă la neîndeplinirea legală a procedurii de citare pentru judecata care are loc la instanţa de recurs.

Prin modul de reglementare a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., legiuitorul dă posibilitatea verificării modului în care au fost respectate anumite garanţii procesuale pe care le au părţile în procesul penal şi anume dreptul de a fi prezente la judecata recursului, precum şi exercitarea dreptului la apărare, în condiţiile unei şedinţe publice, orale şi contradictorii.

În sensul celor arătate, prezenţa concomitentă a părţilor este asigurată prin procedura de citare a acestora şi în faţa instanţei de recurs, în condiţiile art. 385¹¹alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dându-li-se posibilitatea administrării de probe în limitele conferite de lege, susţinerii şi dezvoltării criticilor formulate ca motive de recurs.

Potrivit art. 385¹¹ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., „(1) Judecarea recursului se face cu citarea părţilor. (2) Judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere."

Dispoziţiile ce reglementează recursul în ansamblul său sunt prevăzute la secţiunea a ll-a din Capitolul III „Căile de atac ordinare" şi în cadrul Titlului II Judecata, aşa încât normele speciale privind recursul se completează cu normele generale ce guvernează judecata.

În conţinutul dispoziţiilor art. 305 C. proc. pen., referitoare la soluţionarea cauzei se prevede că „Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac de îndată după încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate cel mult 15 zile."

De asemenea, prevederile art. 310 C. proc. pen., privind pronunţarea hotărârii statuează că „(1) Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier. (2) La pronunţarea hotărârii părţile nu se citează. Hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile de pronunţare."

Totodată, în dispoziţiile art. 311 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., referitoare la felul hotărârilor se reglementează că „(2) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei se numeşte decizie. (3) Toate celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecăţii se numesc încheieri."

Din analiza părţii introductive a deciziei penale nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4731/3/2007 ce face obiectul contestaţiei în anulare din prezenta cauză rezultă că „dezbaterile au fost consemnate în încheierea şedinţei din 14 noiembrie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 28 noiembrie 2008, 4 decembrie, 12 decembrie şi apoi la 19 decembrie", când s-a dat Decizia mai sus menţionată.

Din examinarea încheierii de şedinţă de la 14 noiembrie 2008 dată în cauza mai sus menţionată rezultă că „s-au prezentat recurenţii inculpaţi K.O., aflat în stare de arest, asistat de avocaţi C.I. şi B.C.M., apărători aleşi, A.N., aflat în stare de arest, asistat de avocat M.G., apărător ales, O.O., aflat în stare de arest, asistat de avocat M.C., apărător ales, V.G., în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat T.C. şi recurentul inculpat F.M., în stare de arest, asistat de avocat P.D., apărător ales. S-a prezentat interpretul de limbă turcă G.F. Procedura de citare a fost îndeplinită.".

Totodată, din încheierea mai sus menţionată rezultă referatul efectuat de către magistratul asistent, amplele concluzii ale părţilor, după care curtea, având nevoie de timp pentru deliberare şi văzând prevederile art. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală şi cererea apărătorilor din oficiu C.l. şi G.M. de acordare a onorariului până la încetarea delegaţiei prin prezentarea apărătorului ales a dispus amânarea pronunţării la 28 noiembrie 2008 şi a acordat onorariu apărătorilor din oficiu C.l. şi G.M., sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

De asemenea, rezultă potrivit menţiunilor făcute că instanţa a amânată succesiv pronunţarea la datele de 4 decembrie 2008 şi 12 decembrie 2008, în aceeaşi compunere, având nevoie de timp pentru deliberare, iar la termenul de la 12 decembrie 2008 a dispus amânarea pronunţării deciziei la 19 decembrie 2008 şi în baza art. 300² şi a art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor K.O., A.N., O.O., V.G. şi F.M., măsură pe care a menţinut-o, iar la data de 19 decembrie 2008 a fost pronunţată Decizia penală menţionată, a cărei minută se află la dosarul instanţei de recurs.

Înalta Curte, examinând actele procedurale mai sus menţionate, faţă de motivele concrete invocate de contestatorul K.O., respectiv neparticiparea sa la data de 12 decembrie 2008, dată la care era amânată pronunţarea şi la care s-a dispus, din nou, amânarea pronunţării la 19 decembrie 2008, constatându-se ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a acestuia, pentru ca la 19 decembrie 2008 să fie soluţionat recursul, prin Decizia menţionată, prin prisma cazului de contestaţie prevăzut la art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi a celorlalte prevederi al căror conţinut a fost evidenţiat, constată ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare formulată, deoarece motivele arătate de contestatorul K.O. exced condiţiilor legale supuse verificării şi prevăzute expres de legiuitor.

Astfel, contestatorul, deşi a formulat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri definitive şi anume a deciziei pronunţate de instanţa de recurs, pe care a indicat-o, acesta a învederat, însă, critici referitoare la o încheiere de amânare a pronunţării, act procedural ce nu este supus examinării pe calea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac al cărei obiect îl vizează numai hotărâri penale definitive, potrivit art. 386 alin. (1) cu referire la art. 311 alin. (2) C. proc. pen.

Altfel spus, etapa ulterioară judecăţii şi anume pronunţarea hotărârii la care părţile nu se citează, în condiţiile art. 306 cu referire la art. 310 C. proc. pen., nu face obiectul examinării prin prisma cazului de contestaţie în anulare invocat, care se referă în mod explicit doar la neîndeplinirea procedurii de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs şi anume numai la faza în care au fost formulate cereri, administrate probe în limitele prevăzute de lege, au fost susţinute concluzii asupra recursului.

De altfel, în contextul cauzei a rezultat că, la data de 14 noiembrie 2008, recurentul inculpat K.O., arestat a fost prezent personal şi asistat de avocaţi C.I. şi B.C.M., apărători aleşi, fiindu-i asigurată traducerea, prin intermediul interpretului de limbă turcă, iar concluziile fiecăruia din avocaţii săi, din faza dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de la acea dată şi care face parte integrantă din Decizia pronunţată, asigurându-i-se dreptul complet la apărare, atât prin prezenţă, cât şi prin asistenţa calificată a avocaţilor aleşi.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul K.O. împotriva deciziei penale nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 4731/3/2007.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul K.O. împotriva deciziei penale nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 4731/3/2007.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 1319/2009. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1400/2009. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1170/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1235/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1242/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1319/2009. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1400/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1401/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1416/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 1591/2009. Penal