ICCJ. Decizia nr. 1236/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1236/2009
Dosar nr.2853/206/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 303 din 5 octombrie 2007, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara F.C.L. domiciliată în Câmpulung Moldovenesc Str. Mioriţei, intimaţi fiind F.M. şi F.R.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petiţionara F.C. şi prin Decizia penală nr. 20 din 18 ianuarie 2008, în dosarul nr. 2853/206/2007 al Tribunalul Suceava s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara F.C. împotriva sentinţei penale nr. 303 din 5 octombrie 2007 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Ca urmare a admiterii cererii de strămutare a dosarului nr. 2853/206/2007 a Tribunalului Suceava, prin încheierea nr. 164 din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus strămutarea dosarului mai sus menţionat la Tribunalul Satu Mare, menţinându-se actele îndeplinite.
Prin Decizia penală nr. 122/ R din 23 mai 2008, Tribunalul Satu Mare în baza art. 60 alin. (4) C. proc. pen., a casat în întregime Decizia penală nr. 20 din 18 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar 2853/206/2008, ca urmare a strămutării cauzei dispusă de Înalta Curte de Casaţie prin încheierea nr. 164/2008 şi, în rejudecare, în baza art. 38515 alin. (l) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petentă F.C.L. împotriva sentinţei penale nr. 303 din 05 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovensesc.
Împotriva acestei decizii petiţionara a formulat recurs şi prin Decizia penală nr. 580/ R din 6 noiembrie 2008 Curtea de Apel Oradea în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul penal declarat de recurenta F.C.L. împotriva deciziei penale nr. 112/ R din 23 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime.
La data de 2 decembrie 2008, nemulţumită de această hotărâre, petiţionara F.C.L. a formulat recurs împotriva deciziei definitive nr. 580/ R pronunţată la data de 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursului, în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara F.C.L., Tribunalul Satu Mare a soluţionat cauza ca instanţă de recurs, conform prevederilor art. 3851 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., hotărârea pronunţată fiind definitivă.
În mod corect a procedat Curtea de Apel Alba Iulia respingând un nou recurs, ca inadmisibil, întrucât, Decizia atacată a fost pronunţată de Tribunalul Satu Mare ca instanţă de recurs, hotărârea acestei instanţe fiind legală.
Astfel, urmează a fi, de asemenea, respins, ca inadmisibil, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petiţionara F.C.L., conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul de faţă fiind al doilea recurs, aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara F.C.L. împotriva deciziei penale nr. 580/ R din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1230/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1240/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|