ICCJ. Decizia nr. 1241/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1241/2009
Dosar nr. 2854/1/2009
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23/ P din 18 februarie 2009 a Tribunalului Neamţ, inculpatul M.V.V. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (l) şi alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. şi, respectiv, art. 189 alin. (2) C. pen., ambele cu reţinerea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), privind starea de recidivă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare şi inculpatul L.Şt.F., şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului M.V.V.
Împotriva sentinţei, ambii inculpaţi au declarat apel, acestea aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău în curs de soluţionare.
Prin încheierea din 24 martie 2009, instanţa de apel a menţinut starea de arest a apelantului-inculpat M.V.V. reţinând, în sinteză, că motivele care au impus luarea măsurii preventive nu s-au schimbat şi nici nu au dispărut.
Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 cu referire la art. l60b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive [(art. l60b alin. (3) C. proc. pen.)].
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 şi art. 148 C. proc. pen.) şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză, a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 10 ani, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei.
Motivele invocate de apărare, precum şi de către inculpat aşa cum rezultă din încheierea recurată - în sensul că se consideră nevinovat şi că solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a-şi face apărări, în condiţiile condamnării în primă instanţă, după efectuarea cercetării judecătoreşti, nu este un argument suficient, prin el însuşi, pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori s-ar fi schimbat, măsură procesuală preventivă care, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi C.E.D.O. nu afectează prezumţia de nevinovăţie.
Inculpatul a exercitat calea de atac apelului - aflat în curs de soluţionare la Curtea de Apel Bacău - acesta urmând să-şi facă toate apărările pe fondul cauzei, inclusiv cu privire la pretinsa nevinovăţie.
Un alt argument care nu justifică admiterea cererii inculpatului de revocare a arestării este relevat de menţiunile din cazierul judiciar al acestuia.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.V. împotriva încheierii din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 224.7/103/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1240/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3643/2009. Penal → |
|---|
