ICCJ. Decizia nr. 1157/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1157/2009
Dosar nr. 7406/2/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin adresa nr. 6310/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a trimis Curţii de Apel Bucureşti, spre soluţionare plângerea petiţionarei M.A. împotriva rezoluţiei nr. 62/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 1073/11/2/2008 a procurorului general al aceleiaşi unităţi de parchet, arătându-se că prin sentinţa penală nr. 1624 din 3 octombrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus această măsură. Au fost ataşate dosarele nr. 6310/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dosarul de urmărire penală nr. 62/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, acestea conţinând şi rezoluţiile contestate de petiţionară.
Analizând actele dosarului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 22 din 30 ianuarie 2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei M.A. împotriva rezoluţiei nr. 62/P/2008 din data de 25 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 1073/11-2/2008 din data de 3 iulie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinând soluţiile dispuse prin rezoluţii.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a obligat petiţionara, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că plângerea petiţionarei M.A. împotriva intimatului T.R.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 247 şi art. 264 C. pen., a vizat modul în care intimatul judecător a dispus anumite măsuri în dosarul civil nr. 2398/299/2007, pe care l-a avut de soluţionat, petiţionara criticând faptul că intimatul, considerând valabilă o împuternicire avocaţială, a apreciat că reclamanta din cauză (petenta având calitatea de pârâtă în acelaşi dosar) şi-a dovedit calitatea procesuală activă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, în final, a refuzat să constate nulitatea absolută a încheierii prin care a respins această excepţie.
S-a reţinut că prin rezoluţia nr. 62/P/2008 din data de 26 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul T.R.I., judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti (la acea dată), pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 247 C. pen. şi art. 264 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., constatându-se că, din actele premergătoare efectuate, nu au rezultat indicii temeinice şi concludente că au fost comise fapte de natură penală.
În urma efectuării actelor premergătoare, procurorul, prin rezoluţia dispusă, în esenţă, a considerat că nu i se poate imputa judecătorului T.R.I. modul în care a soluţionat dosarul civil nr. 2398/299/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, întrucât motivarea hotărârii se face de magistrat conform propriei convingeri şi interpretări a faptelor, pe baza probelor administrate şi, întrucât nu s-a dovedit săvârşirea vreunei fapte penale de către acesta, modul se soluţionare a unei cauze civile sau penale, nu poate face obiectul vreunei cercetări, arătând totodată, că nemulţumirile părţilor faţă de o hotărâre pot fi valorificate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Prin rezoluţia nr. 1073/11-2/2008 din data de 3 iulie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei mai sus-menţionată, reţinându-se că motivarea procurorului este temeinică şi corectă faţă de actele premergătoare.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petiţionara a formulat plângere, în termen legal, în faţa instanţei, conform art. 2781 C. proc. pen., invocând, în esenţă, nelegalitatea rezoluţiilor în cauză, susţinând că acestea nu dezbat punctual plângerea şi, în consecinţă, sunt nule, câtă vreme petenta a dovedit săvârşirea infracţiunilor de către judecătorul T.R.I. De asemenea, petiţionara a mai arătat că susţinerile procurorului general, în sensul că încheierile de şedinţă sunt hotărâri, sunt mincinoase, întrucât hotărârile judecătoreşti sunt doar sentinţele şi decizii, iar judecătorul a săvârşit faptele sesizate la un termenul când s-a pronunţat printr-o încheiere cu privire la excepţiile invocate. Aceasta a mai arătat că procurorul general a muşamalizat infracţiunile judecătorului, fiind evident că petiţionara a dovedit că reclamanta din cauza civilă, nu avea acte de proprietate, dar prin înşelăciune se pretindea proprietară.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în raport de motivele plângerii şi respectiv considerentele rezoluţiei procurorului, a apreciat plângerea petiţionarei ca neîntemeiată, respingând-o ca atare şi menţinând rezoluţiile dispuse în cauză, ca fiind legale şi temeinice.
În esenţă, prima instanţă a constatat că intimatul judecător T.R.I., având spre soluţionare cauza civilă ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 2398/299/2007, a judecat un dosar civil pe care îl avea pe rol, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, a respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor din cauză, a motivat soluţiile dispuse, inclusiv considerentele avute în vedere la respingerea celor două excepţii (excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei din acea cauză, precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului reclamantei), pronunţând încheierea criticată.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că petiţionara a formulat plângere penală exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul în care judecătorul a soluţionat excepţiile invocate, deşi pentru aceste motive, putea exercita calea de atac prevăzută de lege, încheierea putând fi atacată odată cu fondul.
S-a mai constatat că petiţionara nu a invocat vreo altă eventuală „nelegalitate" săvârşită de judecător, care să justifice formularea vreunei plângeri, cu atât mai puţin a unei plângeri penale, iar intimatul judecător a dispus măsurile legale, conform propriilor convingeri, formulate pe baza aprecierii şi interpretării probelor, prin coroborare cu dispoziţiile legale pe care Ie-a considerat aplicabile. S-a conchis în sensul că. în speţă, judecătorul nu poate fi sancţionat numai pentru activitatea specifică de judecată şi, cu atât mai puţin, nu-i poate fi imputată a faptă de natură penală.
S-a mai constatat că dacă s-ar da o interpretare contrară a dispoziţiilor relative la soluţionarea cauzelor, pronunţarea şi motivarea hotărârilor, respectiv procedura de judecată, aşa cum a dorit petiţionara, s-ar încălca principiului independenţei judecătorului şi s-ar ajunge la anarhie, afectându-se însăşi actul de justiţie.
Fiind nemulţumită de sentinţa penală mai sus menţionată, în termen legal, petiţionara a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără însă a-l motiva în vreun fel.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constituit dosarul nr. 7406/2/2008, fixându-se prim termen la 30 martie 2009.
La termenul acordat, deşi a fost legal citată recurenta petiţionară M.A. nu s-a prezentat pentru a-şi formula apărările în faţa instanţei de recurs. Prin cererea depusă la dosar recurenta petiţionară a solicitat, admiterea recursului astfel cum au fost formulat, casarea sentinţei penale atacate şi, pe fond, infirmarea rezoluţiilor dispuse în cauză şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru efectuarea de cercetări faţă de intimatul T.R.I., apreciind că acesta este vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a formulat iniţial plângere şi că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi precum şi a celei de favorizare a infractorului.
Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionară, apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 62/P/2007 din data de 26 mai 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul T.R.I., judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti (la acea dată), pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 247 C. pen. şi art. 264 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât, corect, s-a apreciat că faptele nu sunt prevăzute în legea penală.
De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 1073/11-2/2008 dată la 3 iulie 2008 în dosarul nr. 62/P/2007, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a confirmat soluţia dispusă de procuror. faţă de numitul T.R.I., pentru infracţiunile prevăzute de art. 247 şi 264 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că, faptele presupuse a fi comise de intimat, nu sunt prevăzute de legea penală.
De asemenea, se constată că, din actele existente la dosar, dar şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat faptul că la momentul soluţionării excepţiilor invocate de pârâtă (recurenta petiţionară în cauza de faţă), la termenul din 27 septembrie 2007, pe parcursul desfăşurării judecăţii dosarului civil nr. 2398/299/2007 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, magistratul judecător ar fi săvârşit vreo faptă cu conotaţie penală, întrucât acesta nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, încheierea pronunţată fiind argumentată şi fundamentată pe probatoriile administrate în dosarul civil.
Întrucât, în speţă, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că, în timpul efectuării actelor specifice de cercetare judecătorească în dosarul civil mai sus-menţionat, intimatul T.R.I. ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală, atunci când a respins motivat excepţiile invocate de petiţionară şi a pronunţat încheierea de şedinţă din data de 27 septembrie 2007.
Aşadar, nefiind relevate elemente care să ateste că intimatul, pronunţând încheierea criticată, ar fi avut intenţia să producă vreo îngrădire drepturilor petiţionarei sau ar fi săvârşit vreo altă faptă cu conotaţie penală, în mod justificat, s-a constatat că acesta nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării dosarului civil nr. 2398/299/2007 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, cu atât mai mult cu cât, la acest moment, încă nu au fost epuizate toate căile de atac prevăzute de legea procesual civilă, iar eventualele nelegalităţi ale unor hotărâri judecătoreşti (încheierea fiind la rândul său o hotărâre judecătorească, contrar susţinerilor petiţionarei) pot fi cenzurate ori înlăturate de către instanţele de control judiciar, al căror principal rol este exact acela de a îndrepta o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.A. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.A. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 790/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3628/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
