ICCJ. Decizia nr. 1240/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1240/2009
Dosar nr.1322/42/2008
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 17 din 4 februarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.C.V., împotriva rezoluţiilor nr. 533/P/2008 din 13 noiembrie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi nr. 1897/11/2/2008 din 3 decembrie 2008 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondată şi a menţinut rezoluţiile atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Petiţionarul a formulat plângere împotriva intimatei O.A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., întrucât prin rezoluţia nr. 2213/II/2/2008 din 25 august 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., i-a respins plângerea împotriva rezoluţiei dispusă de procuror în dosarul nr. 3498/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Prin rezoluţia dată în dosarul nr. 533/P/2008 din 13 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 228 alin. (4) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de O.A., magistrat procuror, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate, rezultă că fapta nu există, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
Prin rezoluţia mai sus menţionată s-a reţinut că soluţia dispusă de procuror este rezultatul interpretării probelor iar, aprecierea legalităţii şi temeiniciei acesteia este atributul exclusiv al instanţei de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., iar împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia dispusă de către magistratul procuror, nu atrage răspunderea penală acestuia.
Împotriva rezoluţiei procurorului petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, şi prin rezoluţia dată în dosarul nr. 1897/11/2/2008 din 3 decembrie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva soluţiei dispusă de procuror prin rezoluţia din 13 noiembrie 2008 în dosarul nr. 533/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu motivarea că verificând actele din dosarul nr. 533/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a constat că soluţia dispusă de procuror, prin rezoluţia din 13 noiembrie 2008, este legală şi temeinică, iar probele administrate în cauză formează convingerea că faptele, pentru care s-au efectuat cercetări penale împotriva procurorului O.A., nu există.
Împotriva celor două rezoluţii, petiţionarul, a formulat plângere, în termen legal, în temeiul art. 278l C. proc. pen., adresată Curţii de Apel Ploieşti.
Curtea de Apel Ploieşti, examinând plângerea, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.C.V., împotriva rezoluţiilor nr. 533/P/2008 din 13 noiembrie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi nr. 1897/11/2/2008 din 3 decembrie 2008 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi a menţinut rezoluţiile atacate, cu motivarea că din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului s-a constată că în realitate petentul este nemulţumit de soluţia adoptată de către intimată, observându-se că, în mod legal actele premergătoare efectuate în cauză, au fost finalizate prin adoptarea celor două rezoluţii atacate în prezent care sunt legale şi temeinice, neputând fi antrenată sub nici o formă răspunderea intimatei pentru soluţia pe care aceasta a adoptat-o în exercitarea dispoziţiilor legale.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel Ploieşti, la data de 9 februarie 2009, a declarat recurs petiţionarul M.C.V., fără a depune motivele de recurs.
Recursul este nefondat urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:
Analizând actele şi lucrările dosarului, inclusiv rezoluţiile atacate şi hotărârea primei instanţe se constată că în mod justificat s-a respins plângerea formulată de petiţionarul M.C.V., întrucât în cauză nu există niciun indiciu din cele prevăzute de art. 68 C. proc. pen., că magistratul, procuror, ar fi comis vreo faptă penală în legătură cu modul în care a dispus prin rezoluţia nr. 2213/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în sensul că a respins plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei dispusă în dosarul nr. 3498/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Astfel, în mod corect s-a constatat că faptele reclamate ale magistratului procuror care, respectând legea, a soluţionat dosarul nr. 2213/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, nu există.
Din probele administrate în cauză nu rezultă niciun fel de indiciu că magistratul procuror ar fi comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sau infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există.
Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia dispusă nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau favorizarea infractorului.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de petiţionarul M.C.V., ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1241/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
