ICCJ. Decizia nr. 1273/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1273/2009

Dosar nr. 3187/2/2008

Şedinţa publică din 6 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentinţa penală nr. 290 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.A. împotriva rezoluţiei din 4 martie 2008 dispusă în dosarul nr. 1368/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 573/11-2/2008 din 17 aprilie 2008 a aceluiaşi parchet şi a menţinut rezoluţia atacată.

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care prin ordonanţa nr. 1459/P/2007 din data de 29 august 2007 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petiţionarul C.A. a solicitat cercetarea numiţilor A.M., M.Ş.M. şi D.B.S.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246, 267, 2671 şi 308 C. pen.

În esenţă, petiţionarul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că numiţii A.M., în calitate de director al Spitalului Penitenciar Jilava, M.Ş.M., în calitate de director adjunct al Spitalului Penitenciar Jilava şi D.B.S.L., în calitate de medic în cadrul instituţiei menţionată anterior, în mod abuziv, l-au internat în perioada 26 iulie 2006 - 31 iulie 2006 în Secţia Dermato-Venerice, fără a suferi de vreo boală venerică şi au refuzat să-i înregistreze şi să-i expedieze cererile şi plângerile pe care Ie-a formulat în perioada 26 iulie 2006 - 7 august 2006, încălcându-i astfel dreptul la petiţionare.

Prin rezoluţia nr. 1368/P/2007 din 4 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii A.M., M.Ş.M. şi D.B.S.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 267, 2671 şi 308 C. pen.

Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul C.A. a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 573/ll-2/2008 din 17 aprilie 2008.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiţionarul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 1368/P/2007 din 4 martie 2008 şi rezoluţiei nr. 573/II-2/2008 din 17 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 290 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu motivarea că din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că numiţii A.M., M.Ş.M. şi D.B.S.L. au comis vreo faptă prevăzută de legea penală.

Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul C.A. a declarat recurs, solicitând casarea sentinţei penale atacate, desfiinţarea rezoluţiei şi efectuarea unei expertize medico-legale la plămâni, ficat şi sânge.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de petiţionarul C.A. nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii A.M., M.Ş.M. şi D.B.S.L. ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, supunere la rele tratamente, tortură şi zădărnicirea combaterii bolilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că la data de 26 iulie 2006, petiţionarul C.A. a fost internat la Secţia Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Penitenciar Jilava cu diagnosticul „Candidoză oro-faringiană. Discopatie lombară", diagnostic care impunea internarea acestuia în respectiva secţie, în care nu pot fi internaţi deţinuţii bolnavi de TBC, Sida sau hepatite acute, iar, în urma tratamentului medical acordat, a fost externat vindecat la 31 iulie 2006, cu recomandarea de a continua tratamentul la unitate pentru afecţiunile cronice.

Ulterior, la 31 iulie 2006, petiţionarul C.A. a fost internat la Secţia Medicală a Spitalului Penitenciar Jilava cu diagnosticul „Hipertensiune arterială. Discopatie lombară" şi a fost externat la data de 7 august 2006, după ameliorarea afecţiunii, potrivit foii de observaţie clinice şi scrisorii medicale.

De asemenea, Curtea constată că nu sunt fondate nici susţinerile petiţionarului potrivit cărora, în perioada internării sale (26 iulie 2006 - 7 august 2006), i-a fost încălcat dreptul la petiţionare, în sensul că nu i-au fost înregistrate şi expediate petiţiile formulate, pentru următoarele considerente:

Cele şapte plângeri întocmite de petiţionar (cinci adresate Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, una adresată preşedintelui Tribunalului Bucureşti, iar una adresată preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti) au fost înregistrate sub nr. 410, 411, 412 şi 413 din 1 august 2006, nr. 417, 422 şi 423 din 3 august 2006, petiţionarului fiindu-i comunicat, la data de 29 august 2006, modul de înregistrare al acestora.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petiţionarului împotriva rezoluţiei nr. 1368/P/2007 din 4 martie 2008 şi rezoluţiei nr. 573/ll-2/2008 din 17 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică.

Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.A. împotriva sentinţei primei instanţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.A. împotriva sentinţei penale nr. 290 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1273/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs