ICCJ. Decizia nr. 1298/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1298/2009
Dosar nr. 275/32/2008
Şedinţa publică din 08 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 593/ D din 21 decembrie 2005 Tribunalul Bacău, secţia penală, în temeiul art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.O.M., la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prin schimbarea încadrării juridice din art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentinţa penală nr. 1352 din 08 decembrie 2000 a Judecătoriei Oneşti, judeţul Bacău.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat graţierea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani aplicată prin susmenţionata sentinţa penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. (3) C. pen. şi a dispus adăugarea la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa anterioară de condamnare urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani şi 10 luni închisoare.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 şi 1003 C. civ., a obligat pe inculpaţii R.S., B.C., G.P., l.G.C. S.O.M. să plătească părţii civile Poliţia Municipiului Bacău suma de 7.343 lei RON cu titlul de despăgubiri civile.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi inculpatul M.C., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, inculpatul G.P.G., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, inculpatul T.L., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, inculpatul l.F., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, inculpatul R.S., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, inculpatul B.C., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, inculpatul G.P., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 2(două) luni închisoare, inculpatul l.G.C., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare, inculpatul Z.C., la pedeapsa de un an şi 10 (zece) luni închisoare, inculpatul G.L., la pedeapsa de un an şi 4 (patru) luni închisoare, inculpatul M.V.G., la pedeapsa de un an şi 2 (două) luni închisoare, inculpatul l.V., la pedeapsa de un an şi 10 (zece) luni închisoare, inculpatul B.A., la pedeapsa de un an şi 2 (două) luni închisoare, inculpatul M.M., la pedeapsa de un an şi 2 (două) luni închisoare. Totodată, prin aceeaşi sentinţă s-a luat act că partea vătămată SC T. SA Bucureşti, sucursala E. Borzeşti, nu se constituie parte civilă, prejudiciul fiind recuperat. Au fost obligaţi în solidar inculpaţii I.F., R.S., T.L., M.C. şi G.P.G. să plătească părţii civile P.P.M. Bacău suma de 8567 lei RON, cu titlul de despăgubiri civile, inculpaţii I.F., I.V., T.L., M.C. şi G.P.G. să plătească părţii civile de mai sus menţionate suma de 6.017 lei RON cu titlul de despăgubiri civile, inculpatul G.L. să plătească părţii civile suma de 8567 lei RON cu titlul de despăgubiri civile, din care în solidar cu inculpaţii B.A. şi Z.C. suma de 2448 lei RON, inculpaţii B.A., G.L., M.M. şi M.V.G. să plătească aceleiaşi părţi civile suma de 2.448 lei RON cu titlul de despăgubiri civile şi s-a luat act că părţile vătămate S.C., S.I. şi S.M. nu s-au constituit părţi civile.
S-a dispus indisponibilizarea cantităţii de 610 kg. ţeava alamă secţionată prin rupere şi îndoită aflată la partea vătămată la SC T. SA Bucureşti, sucursala E. Borzeşti, în vederea valorificării şi recuperării prejudiciului cauzat părţii civile Poliţia Primăriei municipiului Bacău.
în temeiul art. 163 şi art. 353 C. proc. pen., s-a dispus aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi cu titlul de despăgubiri civile.
S-a dispus confiscarea de la inculpaţii M.C. şi G.P.G. a câte 275 lei RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Sucursala E. Borzeşti, jud. Bacău face parte din SC T. SA Bucureşti, iar Secţia T. Hidro, este parte componentă din Sucursala E. Borzeşti, jud. Bacău.
În cadrul secţiei menţionate, la depozitul nr. 3, au fost depozitate la începutul anului 2004, trei lăzi care conţineau ţevi de alamă.
Prin contractul nr. 1871 din 29 aprilie 1999, C.G.P. Bacău, în calitate de prestator, a încheiat cu Sucursala E. Borzeşti, judeţul Bacău, în calitate de beneficiar, un contract de prestări de servicii de pază a perimetrului societăţii cu gardieni publici.
Conform planului de pază, aprobat de C.G.P. Bacău, vizat de reprezentantul legal al societăţii, inculpatul M.C., în calitate de gardian public, din data de 4 septembrie 2003, avea de executat, în timpul serviciului, la postul nr. 4, următoarele obligaţii: „are în consemn particular cele trei porţi C.F.U., supravegherea rampei de păcură, staţia P. şi împrejmuirile până la baraca de instructaj, verificarea stării încuietorilor celor trei porţi, care urmau să fie deschise numai la sosirea locomotivelor sau garniturilor de vagoane, pentru acces la rampa de păcură, remisă de locomotivă, sau staţia de pretatare. întocmeşte procesul verbal pentru sigiliile de magaziile, porţile sau vagoanele cu locomotive după caz".
Învinuitul G.P.G., care avea aceeaşi funcţie de gardian public, din data de 15 octombrie 2003, avea următoarele obligaţii de serviciu: „are în consemn interzicerea accesului persoanelor în perimetrul postului, precum şi a mijloacelor de transport care nu au aprobare pentru a se deplasa pe latura de S-E a obiectivului. De asemenea, are în consemn depozitul şi magaziile nr. 1, 2, 3 atelierul mecanic, va verifica existenţa în mod obligatoriu a sigiliilor şi a lacătelor pe toate uşile, inclusiv cele de la administrativ supraveghează perimetrul postului, prin deplasarea pe latura S-E şi din ghereta sau foişorul special amenajat. Persoanele care încearcă să escaladeze porţile sau împrejmuirile vor fi reţinute, urmând a se raporta şefului ierarhic şi se vor informa reprezentanţii conducerii sucursalei (şefului B.P.A., dispecer).
În cazul infracţiunilor flagrante, se va reţine făptuitorul şi bunurile care constituie obiectul infracţiunii, întocmind proces - verbal cu cele consemnate, se va raporta şefului ierarhic şi se va anunţa organul de poliţie. Se va informa cu maximă urgenţă reprezentanţii conducerii sucursalei".
În noaptea de 24 martie 2004, organele de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Oneşti au oprit pentru a efectua un control de rutină autocamionul condus de numitul A.G.A., constatând cu acest prilej că în mijlocul de transport, se afla cantitatea de 610 Kg. ţeava de alamă, despre care s-a afirmat că aparţine părţii vătămate S.I., zis „P."
În urma verificărilor efectuate, organele de poliţie au constatat că ţevile de alamă fuseseră sustrase din incinta Sucursalei E. Borzeşti, jud. Bacău, persoanele autoare ale actelor de sustragere fără drept, profitând de complicitatea gardienilor publici care asigurau paza societăţii menţionate, la posturile nr. 3 şi 4 din incinta societăţii, în împrejurările care vor fi prezentate mai jos.
Inculpaţii M.C., T.L., I.F., R.S., B.C., S.O.M., I.V., Z.C., l.G.C., G.L., M.V.G., B.A. şi M.M. sunt locuitori ai comunei Gura Văii, jud. Bacău.
Inculpatul M.C. i-a propus colegului său, inculpatul G.P.G., să permită, contra unor sume de bani, accesul în incinta societăţii a inculpatului I.F., nepotul său, care, împreună cu alte persoane, urma să sustragă ţeava de alamă.
Urmare acordului realizat cu inculpatul G.P.G., în luna februarie 2004, cei doi inculpaţi, gardieni publici, s-au întâlnit într-un bar din comuna Gura Văii, jud. Bacău, cu inculpaţii I.F., R.S. şi T.L.
Inculpaţii I.F., R.S. şi T.L. au convenit cu cei doi gardieni publici, inculpaţii M.C. şi G.P.G., ca în schimbul unor sume de bani să le permită accesul în societatea a cărei pază o asigurau şi să sustragă ţevi de alamă.
Aceştia au stabilit ca într-una din zilele care vor urma, pe timp de noapte, să se deplaseze la gardul care delimita perimetrul Sucursala E. Borzeşti, jud. Bacău, în apropierea postului nr. 3 şi în momentul în care inculpaţii constatau că lumina de la ghereta gardianului public era stinsă, escaladase gardul şi să pătrundă în societate.
Potrivit înţelegerii, inculpaţii I.F., R.S. şi T.L. urmau să fie aşteptaţi lângă gard de gardienii publici, inculpaţii M.C. şi G.P.G., care trebuia să le faciliteze pătrunderea în societate.
Inculpaţii I.F., R.S. şi T.L. în luna februarie 2004, în jurul orelor 22,00, s-au deplasat la Sucursala E. Borzeşti, jud. Bacău, unde, conform înţelegerii anterioare cu gardienii publici inculpaţii M.C. şi G.P.G., prin escaladarea gardului, au pătruns în perimetrul societăţii.
Inculpaţii I.F., R.S. şi T.L. le-au dat inculpaţilor M.C. şi G.P.G. suma de 3.500.000 lei ROL pentru a le permite să sustragă ţeava de alamă din cadrul societăţii. Gardienii publici le-au indicat inculpaţilor locul în care se aflau lăzile cu ţeava de alamă, după care, împreună cu cei trei inculpaţi, au sustras şi au transportat peste gardul societăţii o cantitate de aproximativ 420 kg. ţeava de alamă.
Inculpaţii I.F., R.S. şi T.L. au transportat ulterior ţeava de alamă cu ajutorul unui atelaj hipo, care aparţinea martorului A.V., la locuinţa numitului S.I., zis P., persoană care colecta materiale feroase, în vederea comercializării.
Pentru cantitatea de ţeavă de alamă menţionată, cei trei inculpaţi au primit suma de 6.000.000 lei.
Inculpaţii M.C. şi G.P.G. au împărţit în mod egal suma primită drept mită, iar diferenţa a fost împărţită între ceilalţi trei inculpaţi.
Inculpatul R.S. şi-a însuşit o sumă de bani mai mare din cea obţinută ca preţ al vânzării ţevi de alamă, motiv pentru care învinuiţii I.F. şi T.L. s-au cercetat cu acesta.
În momentul în care le-au plătit celor doi gardieni publici suma de 3.500.000 lei ROL, inculpaţii I.F., R.S. şi T.L. s-au înţeles cu aceştia ca după aproximativ patru zile, pe timp de noapte, să sustragă din nou ţevi de alamă, prin acelaşi mod de operare.
Inculpaţii M.C. şi G.P.G. le-au solicitat suma de 2.000.000 lei pentru a le permite să sustragă ţevi de alamă.
Ca urmare a acestei înţelegeri, în noaptea menţionată, inculpatul I.F. împreună cu inculpaţii T.L. şi I.V. s-au deplasat din nou la Sucursala E. Borzeşti, de unde au sustras, în aceeaşi modalitate, o cantitate de aproximativ 295 kg. ţeava alamă, fiind ajutaţi de cei doi gardieni publici, cu ajutorul cărora au transportat ţeava în afara societăţii (au aruncat-o peste gard), din care două legături de ţeava, pe care apucaseră să le dea peste gard (aproximativ 115 kg.), le-au fost sustrase de inculpatul R.S., cu care se certaseră, şi care avea cunoştinţă de înţelegerea existentă între inculpaţii M.C. şi G.P.G., şi care împreună cu inculpatul B.C. au pândit momentul în care inculpaţii enumeraţi anterior au dat peste gard cele două legături cu ţeava.
Inculpaţii I.F., R.S. şi T.L. au vândut cantitatea de ţeava rămasă părţii vătămate S.I., zis P., obţinând suma de 3.200.000 lei.
Inculpaţii R.S. şi B.C., au vândut cele două legături cu ţeava de alamă, unei persoane necunoscute, având antonimul de „J.", contra sumei de 1.100.000 lei, pe care au împărţit-o între ei.
După aproximativ şapte zile, în raport de momentul descris anterior inculpatul R.S. împreună cu inculpatul B.C. şi inculpaţii G.P., l.G. şi S.O. au pătruns, prin escaladarea gardului, în incinta Sucursalei E. Borzeşti de unde au sustras fără ajutorul gardienilor publici, o cantitate de aproximativ 360 kg. ţeava de alamă, pe care ulterior au vândut-o părţii vătămate S.I., zis P., contra sumei de 7.000.000 lei, suma de banii fiind împărţită între ei.
La data de 17 martie 2004, în jurul orelor 18,10, inculpatul B.A. cunoscând de la fratele său B.C., modul în care se pot fi obţinuţi banii prin valorificarea ţevii de alamă, s-a întâlnit într-un bar din comuna Gura Văii jud. Bacău, cu inculpatul M.M. Ulterior, în acel local au venit şi inculpaţii G.P., M.M. şi M.V.G. Cei trei inculpaţi, la propunerea inculpatului B.A., au luat hotărârea să se deplaseze pe timp de noapte la Sucursala E. Borzeşti, de unde să sustragă ţeava de alamă. în aproprierea societăţii s-au întâlnit cu inculpaţii B.C., G.P. şi Z.C. împreună cu care au escaladat gardul societăţii. După aceasta, inculpaţii B.A., G.P., M.M. şi M.V.G. au sustras o cantitate de 120 Kg. ţeava de alamă, pe care au transportat-o, cu căruţa martorului T.C., la locuinţa părţilor vătămate S.I. zis P. şi S.M. şi le-au vândut-o acestora cu suma de 1.500.000 lei. Ceilalţi inculpaţi au sustras o cantitate de aproximativ 120 kg. ţeava de alamă, pe care au transportat-o, cu acelaşi atelaj hipo, la părţile vătămate S.I. zis P. şi S.M., cărora le-au vândut-o cu suma de 7.600.000 lei.
Sumele obţinute din valorificarea bunurilor sustrase au fost împărţite între inculpaţii şi cheltuite de aceştia în interes personal.
Partea vătămată SC T. SA Bucureşti, sucursala E. Borzeşti Oneşti, jud. Bacău, prin adresa nr. 1114 din 19 martie 2004, coroborată cu procesul verbal nr. 1118 din 26 martie 2004 şi adresa nr. 23 martie 2004 a precizat cp în urma verificărilor efectuate s-a constatat o lipsă în gestiune în valoare de 456.314.544 lei (având în vedere valoarea unei ţevi la data achiziţiei şi valoarea unui euro la data inventarierii), reprezentând sustragerea a 744 bucăţi ţeava alamă, având ă masă de 2.232 kg).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel inculpaţii Z.C., l.G.C., T.L., I.F., R.S., S.O.M., M.C. şi l.V.
Instanţa de apel a constatat că în cauză s-a reţinut o situaţie de fapt corectă pe baza căreia s-a pronunţat o soluţie de condamnare, impunându-se vinovăţia tuturor inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 194 din 13 iunie 2006, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii M.C., T.L. şi I.F. numai cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei şi în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Z.C., l.G.C., R.S., S.O.M. şi I.V.
A desfiinţat sentinţa şi în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că inculpatul M.C. a achitat suma de 1000 lei din prejudiciul creat părţii civile Poliţia municipiului Bacău, inculpatul T.L. a achitat 300 lei şi inculpatul I.F. a achitat 300 lei din prejudiciul creat aceleiaşi părţi civile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii M.C., T.L., I.F., Z.C. şi l.G.C.
Inculpaţii T.L. şi I.F. au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că nu se fac vinovaţi de infracţiunea de dare de mită, iar ceilalţi inculpaţi recurenţi au solicitat reindividualizarea pedepselor şi aplicarea art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 6426 din 03 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C., I.F., T.L., Z.C. şi l.G.C. împotriva deciziei penale nr. 194 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cu motivarea că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepselor aplicate, respectându-se criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de gravitatea infracţiunilor comise, împrejurările concrete în care s-au săvârşit, dar şi de datele ce caracterizează fiecare inculpat, astfel că nu sunt motive pentru reducerea acestora.
La data de 31 octombrie 2007, inculpatul S.O.M. a solicitat repunerea în termenul de recurs în temeiul art. 365 C. proc. pen., cu motivarea că nu a fost prezent la nici un termen de judecată nici la judecarea fondului cauzei şi nici în apel, deoarece se afla plecat în Italia, conform actului anexat la dosarul cauzei.
A criticat Decizia Curţii de Apel Bacău arătând că în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie şi după calitatea persoanei, conform art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a arătat că s-a făcut o greşită încadrarea juridică a faptei şi conform dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 coroborat cu pct. 18 C. proc. pen., s-au aplicat pedepse greşit şi în temeiul art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., a arătat că judecata în apel a avut loc fără citarea legală a recurentului inculpat, întrucât, pe citaţie este trecut în mod greşit infracţiunea de luare de mită în loc de infracţiunea de furt.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate cât şi din oficiu, conform art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 385 coroborat cu art. 364 – art. 365 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că recursul a fost declarat peste termen, dar faţă de înscrisurile depuse la dosar şi faţă de dispoziţiile legale menţionate mai sus a dispus repunerea recurentului inculpat în termenul de recurs şi a analizat recursul acestuia pe fond.
Faţă de primul motiv de recurs invocat prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, Înalta Curte a considerat că acest motiv invocat nu este întemeiat întrucât în mod corect cauza a fost trimisă în fond la Tribunalul Bacău, în temeiul art. 264 alin. (1) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., de către inculpatul S.O.M., atâta timp cât nu s-a solicitat disjungerea cauzei.
Faţă de cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., în care s-a susţinut că i s-a dat o încadrare greşită faptei, întrucât ambele instanţe au reţinut calificarea prevăzută de art. 209 lit. g) C. pen., şi că au reţinut dispoziţiile art. 80 C. pen., privind concursul dintre circumstanţele atenuante şi agravante prin schimbarea încadrării juridică fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor, Înalta Curte a apreciat că acest motiv este neîntemeiat, întrucât, instanţa în mod corect a reţinut şi a făcut aplicarea în mod corect a dispoziţiilor art. 80 C. pen., privind concursul dintre cauzele de agravare şi de atenuare a pedepsei.
Faţă de cel de-al treilea motiv de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în care s-a susţinut că s-au aplicat pedepse greşit individualizate, Înalta Curte a constatat că inculpatul S.O.M. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1352 din 08 decembrie 2000 de Judecătoria Oneşti, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, astfel că, infracţiunea prezentă fiind săvârşită până la împlinirea termenului de graţiere, astfel că în mod corect instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi graţierea condiţionată a executării pedepsei.
Faţă de ultimul motiv de recurs invocat prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., în care s-a arătat că judecata în apel a avut loc fără citarea legală a recurentului inculpat, întrucât, pe citaţie era trecut în mod greşit infracţiunea de luare de mită în loc de infracţiunea de furt, Înalta Curte l-a găsit întemeiat.
Astfel, citaţiile privindu-l pe inculpatul S.O.M. au fost emise având menţionat ca obiect infracţiunea de „corupţie" şi „luare de mită" aşa cum a rezultat din citaţiile existente la dosarul de apel iar infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi pentru care a fost condamnat de instanţa de fond este cea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. De asemenea, dovezile de citare din dosarul Curţii de Apel au fost restituite cu menţiunea „Afişat", fără a arăta motivul afişării potrivit art. 177 şi art. 179 alin. (4) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte a constatat că hotărârea Tribunalului Bacău şi Decizia Curţii de Apel Bacău sunt nemotivate în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.O.M., acesta nefiind individualizat în sentinţă şi în decizie sub aspectul motivelor de apel invocate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de inculpatul S.O.M., a casat Decizia penală nr. 194 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, numai în partea ce îl priveşte pe acest inculpat şi a trimis cauza spre rejudecare aceiaşi instanţă, Curtea de Apel Bacău, iar în baza art. 189 C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Prin Decizia penală nr. 128 din 28 octombrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia penală cauze minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.O.M., împotriva sentinţei penale nr. 593/ D din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Bacău, obligându-l la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut faptul că din declaraţiile celor trei martori audiaţi la solicitarea apărătorului ales al apelantului inculpat, declaraţii ce au fost coroborate şi cu alte mijloace de probă a rezultat vinovăţia inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 21, 18 şi 17 C. proc. pen., apărătorul desemnat din oficiu a învederat instanţei faptul că procedura de citare în apel a inculpatului nu a fost legal îndeplinită, instanţa de apel în rejudecare nu s-a conformat deciziei Înaltei Curţi din ciclul procesual anterior prin care s-a dispus citarea acestuia la domiciliul din Italia, instanţa de apel în rejudecare nu s-a conformat deciziei anterioare a Înaltei Curţi, iar încadrarea juridică dată faptei nu a fost corectă, impunându-se schimbarea încadrării juridice din autorat în complice.
Faţă de aceste susţineri a solicitat, admiterea recursului şi casarea deciziei din apel cu trimiterea cauzei la aceleiaşi instanţă pentru rejudecarea apelului inculpatului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., caz ce primează, Înalta Curte va analiza Decizia numai sub acest aspect, cu privire la celelalte critici urmând a se pronunţa instanţa de apel în rejudecare.
Astfel, din verificările efectuate în actele şi lucrările dosarului Înaltei Curţi, în ciclul procesual anterior, a rezultat faptul că, rejudecare în apel inculpatul S.O.M. nu a fost citat şi la adresa din Italia, adresă indicată în înscrisurile aflate la dosar din care rezulta fără dubiu că inculpatul apelant S.O.M. avea rezidenţa la adresa din Italia astfel cum a rezultat şi din Certificatul de Rezidenţă emis de Primăria Comuna Fonte Nuova (Provincia Roma).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 177 şi 181 C. proc. pen., instanţa, trebuia să dispună citarea inculpatului apelant S.O.M. la noul domiciliu care a fost precizat de către acesta prin actele depuse la dosarul nr. 9992/1/2007, respectiv Via Monte Bianco, Provincia Roma, Italia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de inculpatul S.O.M., împotriva deciziei penale nr. 128 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală cauze minori şi familie.
A casat Decizia penală recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului inculpatului aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bacău.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului inculpatului au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat S.O.M. în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.O.M., împotriva deciziei penale nr. 128 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală cauze minori şi familie.
Casează Decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului inculpatului aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bacău.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului inculpatului rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat S.O.M. în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1295/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 205/2009. Penal → |
---|