ICCJ. Decizia nr. 205/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 205/2009
Dosar nr. 21443 IZ 12006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 202 din 12 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost condamnat inculpatul C.R., la:
- 13 ani închisoare şi 6 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi art. 67 C. pen.
A fost obligat inculpatul să plătească unor societăţi comerciale diverse sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile, şi să restituie statului cheltuielile judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în perioada august - decembrie 1998, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor convenţii stabilite cu un număr de şase parteneri de afaceri, inculpatul, prin mijloace frauduloase, a indus în eroare pe reprezentanţii acestora, promiţându-le că le va achita preţul mărfii achiziţionate, în care scop a emis cecuri şi bilete la ordin fără să aibă provizia necesară, iar în alte situaţii a retras din bancă diverse sume de bani.
Procedând în acest mod, inculpatul a cauzat partenerilor de afaceri un prejudiciu total de 9.420.247.694 lei.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin Decizia penală nr. 389 din 20 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Prin Decizia penală nr. 456 din 30 ianuarie 2002, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de inculpat au fost casate ambele hotărâri, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă, pentru a se efectua o expertiză contabilă prin care, să se stabilească existenţa sau inexistenţa lichidităţilor în contul bancar al societăţii inculpatului, sumele de bani pe care urma să le primească de la debitori şi cele care erau datorate creditorilor şi să se verifice susţinerile inculpatului cu privire la situaţia financiară a firmei.
După rejudecare, prin Sentinţa penală nr. 678 din 10 mai 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, a hotărât achitarea inculpatului cu privire la fapta săvârşită, s-au ridicat măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparţinând inculpatului şi s-au anulat filele C.E.C. din datele de 6 septembrie 1998, 11 august 1998, 18 august 1998, 14 decembrie 1998, 21 octombrie 1999 şi 15 decembrie 1998, precum şi biletul la ordin din 15 decembrie 1998.
Prin Decizia penală nr. 878 din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale sus-menţionate care a fost desfiinţată, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia l penală, ca dosar nr. 21.443/3/2006, care prin Sentinţa penală nr. 1.319/2007 din 28 septembrie 2007 s-a hotărât astfel:
- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul C.R. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) şi (5) cu aplicabilă art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) [(lit. a) din rechizitoriu)]; art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 84 alin.(1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(lit. b) din rechizitoriu)]; art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(lit. c) din rechizitoriu)]; art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 84 alin.(1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(lit. d) din rechizitoriu)]; art. 215 alin.(1), (2), (3) şi (5) C. pen. [(lit. e) din rechizitoriu)] şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. [(lit. f) din rechizitoriu)].
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3). C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) [(lit. a) din rechizitoriu)], de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. [(lit. b) din rechizitoriu)], de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. [(lit. c) din rechizitoriu)] şi de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. [(lit. d) din rechizitoriu)].
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. [(lit. e) din rechizitoriu)] şi de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. [(lit. f) din rechizitoriu)].
- În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) [(lit. a) din rechizitoriu)] şi de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 [(3 fapte, lit. b), c) şi d) din rechizitoriu)], constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale. S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 12 februarie 1999 până la 17 septembrie 1999.
- În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească către F.Z. în calitate de asociat unic al fostei SC L.I. SRL, suma de 10.000 lei şi către M.A.A., în calitate de asociat unic al fostei SC A.A. SRL suma de 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că partea vătămată SC H.P.I. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat prejudiciul cauzat părţii vătămate SC K. SRL acoperit prin restituire.
A fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului prin Ordonanţa I.G.P. - D.C.P.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile exercitate de părţile civile SC N. SRL şi SC A.T.I. SRL.
- În baza art. 348 C. proc. pen., au fost desfiinţate următoarele file C.E.C.: B 00300309636; B 00300309638; B 00300309639, P00000215901, P00000215908 şi P00000215913.
- În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de rejudecare a arătat că acţiunile inculpatului nu îmbracă forma unei activităţi infracţionale continuate pentru a se reţine că au fost comise 6 acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Tribunalul, în raport cu situaţia de fapt reţinută, a apreciat că numai acţiunile inculpatului arătate la lit. a) din actul de sesizare prezintă particularitatea unităţii rezoluţiei infracţionale, celelalte acţiuni, descrise în acelaşi act, având un caracter disociat, poziţia subiectivă a inculpatului conturându-se prin rezoluţii distincte care dau calificarea juridică a concursului de infracţiuni.
În acelaşi context, în raport cu probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada existenţei unei activităţi infracţionale de înşelăciune realizată de inculpat în forma participaţiei improprii reglementate de art. 31 alin. (2) C. pen.; pentru existenţa aceste fapte, era necesar ca o persoană să o determine sau să o ajute pe alta, care comite fapta de înşelăciune fără vinovăţie, ceea ce nu s-a dovedit în cauză; mai mult, chiar dacă s-ar aprecia că unele din actele materiale au fost comise de inculpat sub forma participaţiei improprii, prevederile art. 31 alin. (2) C. pen., sunt inaplicabile în cauză, în contextul în care în actul de sesizare s-a reţinut existenta şi a altor acte materiale săvârşite de inculpat, în calitate de autor, care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, situaţie în care, actele de participaţie improprie sunt absorbite în cele de participaţie proprie în calitate de autor.
Tribunalul a apreciat că, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu, se impune a se face trimitere şi la alin. (1) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), în care este incriminată varianta tip a acestei infracţiuni.
Instanţa de rejudecare, invocând materialul probator administrat în cauză, a apreciat că faptele comise de inculpat în raport cu SC H.P.I. SRL, SC L.I. SRL, SC A.A. SRL şi SC K. SRL nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar cele săvârşite în raport cu SC N. SRL şi SC A.T.I. SRL nu sunt prevăzute de legea penală, pentru următoarele considerente:
Infracţiunea de înşelăciune prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), intră în categoria infracţiunilor contra patrimoniului şi constă în fapta persoanei care, în scopul obţinerii unui folos material injust pentru sine sau pentru altul, induce în eroare pe o altă persoană prin amăgiri, cauzându-i în acest fel o pagubă materială.
În cazul înşelăciunii în convenţii, este necesar ca inducerea în eroare să fie hotărâtoare pentru luarea deciziei de a încheia sau de a executa contractul.
În cazul înşelăciunii comise cu ajutorul cecurilor, latura obiectivă constă în emiterea unui cec, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul arătate în art. 215 alin. (1) C. pen., dacă s-a comis o pagubă posesorului cecului.
Infracţiunea prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen., se comite între subiecţi calificaţi vizând comerţul şi activitatea bancară, derularea acestor activităţi presupunând buna credinţă şi încrederea între parteneri, corelată cu respectarea scopului în care a fost creat şi reglementat cecul, ca instrument de plată care suplineşte operaţiunile în numerar.
Latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, presupune reprezentarea clară pe care o are făptuitorul cu privire la efectul acţiunilor sale asupra celui amăgit şi a pagubei pe care acesta o va suferi în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
În cauză, potrivit raporturilor comerciale intervenite între inculpat ca reprezentant al SC O.P. SRL şi reprezentanţii părţii vătămate SC K.P.I. SRL, SC L.I. SRL, SC A.A. SRL şi SC K. SRL, părţile au convenit ca filele de cec emise să constituie o garanţie a îndeplinirii obligaţiei asumate potrivit convenţiei.
În condiţiile în care cecul este un instrument de plată şi nu de garanţie, fiind protejat special de legiuitor numai din cauza acestei caracteristici, iar beneficiarii cecurilor emise în cauză au acceptat să se abată de la prevederile legii, faptele inculpatului în raport cu societăţile comerciale arătate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a înşela părţile vătămate.
În contextul arătat, împrejurarea că societatea inculpatului a fost declarată în interdicţie bancară în C.I.P. nu constituie un argument suficient pentru a presupune că inculpatul a urmărit sau a realizat pentru sine sau pentru altul un folos injust, ci dimpotrivă, este încă un argument în susţinerea concluziei că circuitul financiar a condus la perturbarea derulării activităţii comerciale.
Biletul la ordin este un titlu de credit, în temeiul căruia o persoană denumită emitent, îşi asumă obligaţia de a plăti altei persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acestuia, o sumă de bani la împlinirea scadenţei.
Tribunalul, având în vedere acelaşi probatoriu administrat în cauză, a apreciat că faptele comise de inculpat, constând în emiterea de cecuri cu titlu de garanţie către societăţile comerciale arătate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 şi a constatat că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul C.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, prin Decizia penală nr. 86/ A din 20 martie 2008, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a desfiinţat sentinţa apelată şi, în fond:
- în baza art. 215 alin. (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.R.:
- la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se un termen de încercare de 7 ani.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, trimestrial, în prima zi de luni a fiecărui trimestru la S.P.V.R.S.I.;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă:
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A fost atrasă atenţia asupra inculpatului dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 12 februarie 1999 până la 17 septembrie 1999.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească, către F.Z. (în calitate de asociat unic al fostei SC L.I. SRL) suma de 10.000 lei şi către M.A.A. (în calitate de asociat unic al fostei SC A.A. SRL) suma de 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul la 3.531.400.000 lei către SC A.T.I. SRL şi la 7.930.763.166 lei către partea civilă SC N. SRL.
S-a luat act că partea vătămată SC H.P.I. SRL a renunţat la despăgubirile civile.
A constat acoperit prejudiciul cauzat părţii vătămate SC K. SRL, prin restituire.
S-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului, prin ordonanţa I.G.P. – D.C.P.
În baza art. 348 C. proc. pen., au fost, anulate filele C.E.C. din 6 septembrie 1998, 11 august 1998, 18 august 1998, 14 decembrie 1998, 21 octombrie 1999 şi 15 decembrie 1998 şi biletul la ordin din 15 decembrie 1998.
A fost respins apelul declarat de inculpatul C.R. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost obligat apelantul-intimat inculpat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reţinut în esenţă că în perioada august - decembrie 1998, inculpatul C.R., în calitate de asociat unic şi administrator al SC O.P. SRL, a indus în eroare reprezentanţii a 6 societăţi comerciale, cu prilejul încheierii şi executării unor convenţii, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de aproximativ 9 miliarde lei vechi.
Mijloacele frauduloase folosite pentru inducerea în eroare a persoanelor respective au constat în promisiunile că va fi achitată contravaloarea mărfurilor achiziţionate, fiind emise în acest sens mai multe cecuri şi bilete la ordin, fără a avea însă provizia necesară, iar în alte situaţii a retras din bancă diverse sume de bani.
Vinovăţia inculpatului C.R. în comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată este demonstrată de multitudinea probelor administrate în cauză pe parcursul întregului proces penal (implicit în cele trei cicluri procesuale), probe care arată că, respectivele fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), apreciindu-se că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.R.
Parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul executării acesteia într-un loc de deţinere.
Inculpatul a solicitat prin apărător în principal, casarea deciziei recurate şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, iar în subsidiar, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea completării expertizei contabile dispuse în cauză pentru a putea fi stabilit corect prejudiciul produs.
Recursurile nu sunt fondate.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată, atât în privinţa cuantumului cât şi în privinţa modalităţii de executare, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului este aptă să realizeze funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen., avându-se în vedere că o parte din prejudiciu a fost recuperat dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv conduita bună a acestuia, iar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 7 ani este suficientă nefiind necesară nici majorarea pedepsei şi nici executarea acesteia în regim prevativ de libertate.
Nici recursul inculpatului nu este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel, în baza probatoriul administrat în cauză, a stabilit vinovăţia inculpatului cât priveşte săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat; totodată, se constată cu nu se impune nici trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece prejudiciu a fost corect stabilit. Totodată, Înalta Curte, examinând cauza şi potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu a constatat existenţa vreunui caz din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar fi fost de natură să ducă la casarea deciziei atacate.
În consecinţă, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpat urmează a fi respinse, ca nefondate, cu obligarea inculpatului, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 86/ A din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1298/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 245/2009. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
