ICCJ. Decizia nr. 132/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 132/2009

Dosar nr. 1548/2/2008

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 268 din 22 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în fond, după casare, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petenta SC P.C.L.L. SRL împotriva sentinţei penale nr. 46 din 2 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală (dosar nr. 1069/2/2007).

S-a reţinut, în esenţă că, în fond, după casare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 1548/2/2008, iar prin încheierea de şedinţă din data de 18 iunie 2008, au fost respinse, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate invocate de societatea contestatoare, cu motivarea că nu au legătură cu fondul cauzei şi nu pot influenţa soluţia ce urmează a fi pronunţată.

Cât priveşte fondul cauzei, s-a reţinut că motivele invocate de contestatoare, prin reprezentantul său legal, respectiv faptul că cheltuielile judiciare au fost greşit stabilite, nu se încadrează în dispoziţiile ce reglementează procedura de soluţionare a contestaţiei la executare.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea a declarat recurs, arătând că motivele le va depune în termen legal, după comunicarea hotărârii atacate.

Recursul este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea constată că, la dosar, contestatoarea nu a depus în scris motivele de recurs şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a-l susţine.

Din analizarea în ansamblu a sentinţei recurate, rezultă că, într-adevăr, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 461 C. proc. pen., întrucât menţionatul articol arată expres şi limitativ cazurile când se poate formula contestaţie la executare, iar motivul invocat de contestatoare în fond, respectiv faptul că cheltuielile judiciare au fost greşit stabilite, nu poate fi analizat pe această cale.

Drept urmare, recursul contestatoare va fi respins ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC P.C.L.L. SRL împotriva sentinţei penale nr. 268 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 132/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs