ICCJ. Decizia nr. 1318/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1318/2009
Dosar nr. 1879/87/2008
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Teleorman, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 98 din 21 octombrie 2008, a dispus condamnarea inculpatului D.M.C., la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în forma prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 – modificată, cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni stabilit conform art. 82 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, evaluând probele strânse la urmărirea penală, cât şi cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, a reţinut ca situaţie de fapt următoarele:
În luna iulie 2007, M.C.R., s-a înscris la concursul organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Al.D.Ghica" Teleorman, în vederea ocupării unei funcţii de „servant".
După depunerea dosarului, martorul a fost contactat pe terasa restaurantului V. din Alexandria, unde era angajat ca ospătar.
În aceste împrejurări, inculpatul i-a spus martorului că îi cunoaşte pe membrii comisiei de examinare, foşti colegi ai săi, şi a pretins suma de 3.000 lei pentru a interveni la aceştia cu scopul ca martorul să promoveze examenul. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul D.M.C. a mai pretins suma de 1500-2000 Euro bani pe care M.C.R. trebuia să-i dea după promovarea examenului.
După această discuţie, la câteva zile, martorul a predat inculpatului suma de 3000 lei dându-i-se şi în această împrejurare asigurări că va interveni pentru promovarea examenului.
Întrucât martorul nu a promovat testul psihologic probă eliminatorie, nu a mai putut participa la examen.
Pentru a-şi recupera suma de 3000 lei, martorul l-a contactat pe inculpat în mai multe rânduri a primit suma de 400 lei în decembrie 2007, ocazie cu care au convenit ca diferenţa să-i fie restituită în rate lunare.
Întrucât diferenţa de 2600 lei nu a fost restituită potrivit înţelegerii, la data de 18 aprilie 2008 martorul, însoţit de tatăl său M.C. s-a deplasat la sediul ISU – Teleorman pentru a încerca recuperarea banilor. Inculpatul i-a înmânat martorului M.C.R. un card emis de BRD pe numele său, asigurându-l că vor merge împreună la un bancomat să retragă banii.
Întrucât nici în urma acestei întâlniri nu şi-a recuperat diferenţa de bani, la data de 22 aprilie 2008, M.C.R., a denunţat fapta la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Anticorupţie Bucureşti – Biroul Anticorupţie Teleorman.
Urmare evaluării situaţiei prezentate, s-a solicitat şi autorizat prin încheierea nr. 22 I din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Teleorman, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de denunţător şi inculpat, din care rezultă cu certitudine, predarea sumei de bani, în cuantum de 3000 lei, scopul în realizarea căruia au fost pretinşi şi primiţi de inculpat de la denunţător.
În raport de probele administrate, instanţa de fond a reţinut dovedită vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în forma prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante justificate de datele care caracterizează pozitiv persoana sa, reducând cuantumul sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Ca modalitate de executare, în raport de circumstanţele personale şi reale în care s-a comis infracţiunea, s-a apreciat că suspendarea condiţionată este adecvată, fiind de natură să asigure scopul educativ preventiv enunţat de art. 52 C. pen.
Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel invocând critici de nelegalitate constând în aceea că vinovăţia s-a reţinut exclusiv prin interpretarea şi evaluarea unor probe nelegale, solicitându-se achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a cerut ca fapta săvârşită să fie apreciată ca lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, invocându-se ca temei de achitare dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen. cu consecinţa aplicării unei amenzi administrative.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 16/A din 23 ianuarie 2009, a respins apelul inculpatului ca nefondat.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că situaţia de fapt stabilită corespunde probelor interpretare judicios, vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în forma prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată fiind dovedită în afara oricărui dubiu.
Relevante în acest sens sunt transcrierile înregistrărilor convorbirilor purtate între inculpat şi martorul M.C.R.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., greşita condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, o faptă pe care nu a comis-o, reţinută în sarcina sa numai prin interpretarea unor probe nelegale.
Astfel, în opinia inculpatului, înregistrările convorbirilor telefonice au fost obţinute ilegal, după ce pretinsa faptă s-a consumat, aşa încât, aceste mijloace de probă nu puteau fi folosite pentru trimiterea în judecată şi, ulterior, condamnarea sa.
Într-o teză subsidiară, inculpatul solicită aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 181 C. pen., fapta săvârşită să fie apreciată ca lipsită de pericolul social al unei infracţiuni.
Soluţionând recursul inculpatului conform art. 38514 alin. (1) C. proc. pen., prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, Înalta Curte constată nefondată calea de atac.
Situaţia de fapt stabilită de prima instanţă răspunde exigenţelor prevăzute de art. 62 C. pen., potrivit cărora, în vederea aflării adevărului, se impune lămurirea cauzei sub toate aspectele, pe bază de probe, aprecierea fiecărei probe făcându-se conform art. 63 C. pen. în urma examinării coroborate a tuturor probelor administrate.
Potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen. interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, printre alte condiţii determinate şi în cazul în care există date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni.
Odată efectuate, înregistrările autorizate ale convorbirilor telefonice, acestea trebuie redate integral, conform art. 913 alin. (1) C. proc. pen., într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.
Toate aceste dispoziţii procesuale, au fost respectate de organele de urmărire penală, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate între inculpat şi denunţător fiind autorizată – prin încheierile Tribunalului Teleorman din 23 aprilie 2008, (filele 92,98,99) – aşa încât critica, în sensul că mijloacele de probă – respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor au fost obţinute ilegal, este nefondată.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că fapta s-a comis în iulie 2007, câtă vreme după formularea denunţului la data de 22 aprilie 2008, tocmai pentru stabilirea situaţiei faptice cu care organul de urmărire penală a fost sesizat, s-a solicitat autorizarea legală a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat.
În plus, din conţinutul mesajelor SMS şi al convorbirilor aşa cum au fost redate în procesele-verbale, mijloace de probă, se poate constata realitatea faptei denunţate, respectiv primirea sumei de 3000 lei de către inculpat în schimbul promisiunii făcute martorului, de a-l ajuta să promoveze examenul, prin influenţa pe care pretindea că o are faţă de colegii examinatori.
Necesitatea administrării acestor mijloace de probă era evidentă, având în vedere infracţiunea săvârşită, faptă de corupţie, care prin natura sa se comite în condiţii de clandestinitate, fără să fie adusă la cunoştinţa altor persoane decât celor interesate în traficarea, respectiv, cumpărarea pretinsei sau realei influenţe.
De remarcat este că solicitarea martorului adresată repetat inculpatului, a fost în sensul restituirii sumei nerecuperate la data denunţului şi nicidecum o provocare a inculpatului de a comite infracţiunea, faptă consumată aşa încât să devină incidente dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen.
Concluzionând, vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în forma prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost stabilită judicios, prin interpretarea coroborată a probelor administrate, care exclude apărarea formală în sensul că banii au fost daţi cu titlu de împrumut.
Neîntemeiată este şi cererea de a se aprecia fapta ca lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, instanţele evaluând temeinic toate circumstanţele în care fapta s-a consumat, şi imprimă acesteia pericol social în înţelesul legii penale.
În raport de cele arătate, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.M.C. împotriva deciziei penale nr. 16/A din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1310/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 132/2009. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
