ICCJ. Decizia nr. 1333/2009. Penal. Arestare provizorie în vederea extradarii(Legea 302/2004). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1333/2009
Dosar nr. 3130/1/2009
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus arestarea persoanei solicitate M.C. pe o durată de 5 zile, de la 6 aprilie 2009 la 10 aprilie 2009, inclusiv.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele :
La data de 6 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa, solicitând arestarea pe o perioadă de 5 zile a persoanei solicitate M.C., conform dispoziţiilor art. 883 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru persoana solicitată emiţându-se, la data de 12 martie 2009, un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Marea Britanie, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, vătămare corporală şi viol.
Totodată, s-a ataşat semnalarea I. privind existenţa mandatului european de arestare şi solicitarea autorităţilor judiciare din Marea Britanie de punere în executare a acesteia, fişa de evidenţă a persoanei solicitate, procesul-verbal de identificare, precum şi xerocopia cărţii de identitate a acestuia.
Instanţa de fond a dispus arestarea persoanei solicitate, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 883 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 şi că există urgenţă, impunându-se arestarea până la prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
În aprecierea urgenţei, instanţa a avut în vedere natura şi gravitatea deosebită a infracţiunilor reţinute în sarcina persoanei solicitate, modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost comise faptele şi particularităţile cauzei.
Împotriva dispoziţiei de arestare, a declarat recurs persoana solicitată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a dispus, în mod corect, arestarea persoanei solicitate.
Din economia dispoziţiilor art. 883 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în caz de urgenţă, poate fi luată măsura reţinerii, pe baza semnalării transmisă prin I., iar, conform art. 90 alin. (2) din aceeaşi lege, dacă persoana solicitată a fost reţinută conform art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării I., arestarea persoanei solicitate sau obligarea sa de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, caz în care amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
În raport cu dispoziţiile legal mai sus-menţionate, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a acestora, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile pentru arestarea persoanei solicitate în această fază prealabilă punerii în executare a mandatului european de arestare.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată M.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată M.C. împotriva încheierii din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1332/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1338/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
---|