ICCJ. Decizia nr. 1323/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1323/2009

Dosar nr. 3583/2/2008

Şedinţa publică din 9 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 276 de la 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 3583/2/2008 (1340/2008) a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.M. împotriva rezoluţiei din 27 decembrie 2007 emisă în dosarul nr. 2607/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

A fost menţinută ca legală şi temeinică ordonanţa nr. 2607/II/2/2007 din 27 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

A fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 19 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti privind plângerea formulată de petentul F.M. împotriva ordonanţei nr. 2607/II/2/2007 din 27 decembrie 2007 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi având ca obiect plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Petentul F.M. a formulat în faţa Curţii de Apel Craiova plângere împotriva ordonanţei nr. 2607/II/2/2007 din 27 decembrie 2008, plângere care a fost ulterior strămutată, aşa cum s-a arătat, spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 757 din 15 aprilie 2008.

În esenţă, s-a reţinut că intimata B.M.A. a sesizat faptul că petentul i-ar fi sustras în sala de judecată telefonul mobil din buzunar şi a fost aruncat pe pardoseala din ciment, fiind deteriorat, ocazie cu care i s-au adresat insulte jignitoare, şi că asupra sa s-au comis mai multe fapte care îmbracă un caracter penal.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prin ordonanţa nr. 572/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentului F.M. pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, amendă 500 lei în sumă de 100 lei.

Neînceperea urmăririi penale faţă de F.M. pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii public prevăzută de art. 321 C. pen., furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petentul F.M. care a fost respinsă, ca nefondată, prin ordonanţa nr. 2607/II/2/2007 din 27 decembrie 2007 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Această ultimă ordonanţă şi-a fundamentat soluţia pe probele administrate în cauză, care au fost apreciate corect de procurorul care a efectuat urmărirea penală şi a pronunţat ordonanţa nr. 572/P/2007.

Şi în opinia noastră cele două ordonanţe sunt legale şi temeinice au la bază materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale.

Solicitarea intimatei de constituire partea civilă în cauza de faţă nu poate fi primită atâta vreme cât aceasta nu a făcut obiectul cercetării procurorului ca să poată fi apoi cenzurată de Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea aceleiaşi intimate de îndreptare a erorii materiale privind cheltuielile de judecată suportate de aceasta nu poate fi primită nefiind făcută dovada cu acte a celor susţinute.

Faţă de aceste împrejurări plângerea petentului a fost considerată ca nefondată şi a fost respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 278 1 pct. 8 lit. c) C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a arăta în scris motivele de recurs.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe cererii şi memorii de către intimata B.M.

La termenul de judecată de la 29 ianuarie 2009, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul petiţionar, în vederea angajării unui apărător, fiind acordat termen la 26 februarie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 26 februarie 2009, Înalta Curte, faţă de lipsa de procedură cu intimata B.M.A., a amânat cauza la 9 aprilie 2009, ulterior strigării cauzei, prezentându-se intimata B.M.A., care a luat cunoştinţă de termenul fixat în cauză, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei intimata B.M.A. a mai depus un memoriu la care a ataşat fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, s-a prezentat intimata B.M.A., lipsind recurentul petiţionar, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţilor, în dezbateri, potrivit art. 385 13 C. proc. pen.

Intimata a solicitat respingerea recursului declarat de petiţionar, ca nemotivat, depunând la dosar un memoriu.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionar, arătând că procurorul a stabilit corect situaţia de fapt şi a dispus sancţionarea administrativă, constatând că fapta a fost comisă de recurentul petiţionar.

Memoriul depus de intimată se află la dosarul Înaltei Curţi.

Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar F.M. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, prima instanţă, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul F.M.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului F.M. pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, amendă în sumă de 500 lei şi cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei, precum şi de neînceperea urmăririi penale faţă de F.M. pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzute de art. 321 C. pen., furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionar au fost examinate, procurorul constatând că persoana vătămată B.M.A. a formulat plângere prin care a sesizat că, în data de 12 iulie 2007, aflându-se în sala de judecată, în calitate de petentă, în dosarul nr. 3181/207/2007 al Judecătoriei Caracal, învinuitul F.M., intimat, i-a sustras telefonul mobil din buzunar şi l-a aruncat pe pardoseala din sală, distrugându-l, aducându-i totodată cuvinte jignitoare.

Din probele administrate în cauză, procurorul a reţinut în fapt, că partea vătămată B.M.A. a formulat plângere la Judecătoria Caracal împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr. 1940/P/2006 şi 377/II/2/2006 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui F.M. pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

S-a format dosarul nr. 3181/2007 la Judecătoria Caracal, având termen de judecată la data de 12 iulie 2007.

La apelulnominal făcut în şedinţă publică a răspuns partea vătămată B.M.A. şi învinuitul F.M., care s-au ridicat şi mers în faţa sălii, între cele două rânduri de bănci.

Considerând că partea vătămată B.M.A., care avea asupra sa mai multe telefoane mobile cu căşti de ascultare, ar înregistra şedinţa fără aprobarea preşedintelui completului de judecată, învinuitul F.M. a luat din buzunarul pantalonilor părţii vătămate un telefon mobil marca Nokia 6610 şi l-a aruncat jos pe pardoseala din ciment. Cu această ocazie, telefonului i s-au provocat mai multe distrugeri, aşa cum a precizat partea vătămată şi martorii P.E. şi D.M.

Interogat, învinuitul F.M. a negat comiterea faptei, declarând că telefonul i-a căzut accidental lui B.M.A. din mână, întrucât încerca să argumenteze că nu înregistra şedinţa de judecată, deşi la ureche avea două căşti cu un fir prelungitor ce era conectat la telefon.

În acest sens, învinuitul F.M. a propus ca martori pe fiica sa F.C.M., M.C.N., avocat stagiar la cabinetul învinuitului F.M. şi pe M.V.l., fost stagiar al învinuitului, care, fiind audiaţi, au făcut afirmaţii nereale, fiind contrazise de celelalte probe din dosar.

Astfel, martora M.C.N. a afirmat că partea vătămată B.M.A. nu a cerut instanţei să se consemneze că învinuitul i-a aruncat telefonul, iar în partea introductivă a sentinţei penale nr. 311 din 12 iulie 2007 s-a precizat că partea vătămată a insistat ca instanţa să ia act că intimatul avocat F.M. i-a luat telefonul mobil din buzunar şi l-a aruncat în sală, împrejurări susţinute şi de martorii D.M. şi P.E.

De asemenea, martora F.C.M. a afirmat că partea vătămată avea o pereche de căşti în urechi şi un fir trecut pe sub haine, iar martorii M.V.l. şi M.C.N. au precizat că partea vătămată avea o singură cască la ureche, iar firul de telefon era trecut peste haină prin faţă.

Mai mult decât atât, martorul M.V.l. a arătat că nu putea să-l vadă pe învinuitul F.M. din poziţia în care se afla, dacă a luat sau nu telefonul din buzunarul părţii vătămate B.M.A.

Faţă de aceste împrejurări şi având în vedere relaţiile martorilor F.C.M., M.C.N. şi M.V.l. cu învinuitul F.M., procurorul a înlăturat declaraţiile lor, ca fiind nesincere.

Coroborând declaraţia părţii vătămate cu declaraţiile martorilor D.M. şi P.E., precum şi cu menţiunea din partea introductivă a sentinţei penale nr. 311 din 12 iulie 2007 pronunţată în dosarul nr. 3181/207/2007 al Judecătoriei Caracal, a rezultat cu certitudine că învinuitul F.M. a luat telefonul mobil din buzunarul părţii vătămate şi aruncându-l pe pardoseală în faţa completului de judecată, acesta s-a distrus, desprinzându-se părţi componente din el.

Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 3.000.000 lei despăgubiri civile şi daune morale cu suma de 5000 lei RON.

Procurorul a constatat, în drept, că având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurările în care s-a comis (fiind provocat de partea vătămată), fapta învinuitului F.M. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este de natură a realiza scopul legii penale, dispunând scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de distrugere.

Referitor la infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, furt calificat, tâlhărie, purtare abuzivă şi abuz în serviciu, probele administrate neconfirmând existenţa acestora, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, menţionând dispoziţiile legale pentru soluţiile dispuse, respectiv art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) şi art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În dosarul cu nr. 572/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secţia de urmărire penală, în care, procurorul a dat ordonanţa de la 26 noiembrie 2007 şi prin care a dispus soluţiile mai sus arătate au fost administrate ca mijloace de probă: declaraţia învinuitului F.M. dată la procuror la data de 17 octombrie 2007; declaraţia olografă a învinuitului F.M.; declaraţiile date la procuror la data de 7 noiembrie 2007 de către martorii F.C.M., M.V.l., M.C.N.; declaraţia părţii vătămate B.M.A. dată la procuror la data de 31 august 2007; declaraţia părţii vătămate B.M.A. dată la procuror la data de 9 octombrie 2007; declaraţiile date la procuror la 9 octombrie 2007; copia sentinţei penale nr. 311 de la 12 iulie 2006 a Judecătoriei Caracal, pronunţată în dosarul nr. 3181/207/2007, prin care în baza dispoziţiilor art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 281 C. proc. pen., modificată prin Legea nr. 79/2007 s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta B.M. împotriva rezoluţiei din 18 octombrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal în dosarul nr. 1940/P/2006, prin care s-a confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală împotriva intimatului F.M., avocat în cadrul Baroului Olt pentru infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., în favoarea Curţii de Apel Craiova, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Soluţia dată de procuror a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin ordonanţa din 27 decembrie 2007 în lucrarea cu nr. 2607/II/2/2007, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului F.M. formulată împotriva soluţiei adoptate în dosarul nr. 572/P/2007 al aceluiaşi parchet. Înalta Curte consideră că, prima instanţă a verificat actele şi lucrările dosarului parchetului, reţinând că prin ordonanţa nr. 2607/11/2/2007 din 27 decembrie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, acesta şi-a fundamentat soluţia pe probele administrate în cauză, care au fost apreciate corect de procurorul care a efectuat urmărirea penală şi a pronunţat ordonanţa nr. 572/P/2007, iar la rândul său, instanţa a considerat că cele două ordonanţe sunt legale şi temeinice, având la bază materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale.

De asemenea, prima instanţă a motivat neprimirea solicitărilor intimatei privind constituirea de parte civilă, precum şi a cererii de îndreptare a erorii materiale referitoare la cheltuielile de judecată suportate de aceasta.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen asupra probelor administrate, constată că acestea au fost în mod judicios evaluate de către procuror, care a înlăturat motivat, declaraţiile martorilor F.C.M., fiica învinuitului, M.C.N., avocat stagiar la cabinetul învinuitului şi M.V.l., fost stagiar al învinuitului, apreciind că aceştia au făcut afirmaţii nereale, contrazise de celelalte probe, aşa încât a considerat că declaraţiile acestora sunt nesincere, faţă şi de relaţiile acestora cu învinuitului.

Stabilirea existenţei faptei comisă de învinuitul F.M., în sensul că acesta a luat telefonul mobil din buzunarul părţii vătămate şi l-a aruncat pe pardoseală în faţa completului de judecată, acesta distrugându-se, prin desprinderea părţilor componente, a fost fundamentată pe coroborarea declaraţiei părţii vătămate B.M.A. cu declaraţiile martorilor D.M. şi P.E., precum şi cu menţiunea din partea introductivă a sentinţei penale nr. 311 din 12 iulie 2007 pronunţată în dosarul nr. 3181/207/2007 al Judecătoriei Caracal.

Astfel, în declaraţia dată la procuror, la data de 31 august 2007, partea vătămată B.M.A. a arătat că „..în timpul procesului, în data de 12 iulie 2007 în sala de judecată la Judecătoria Caracal, avocatul F.M. mi-a sustras din buzunar telefonul mobil marca Nokia 6610 şi l-a aruncat pe pardoseală în prezenţa completului de judecată, pe care mi l-a distrus, de aceea l-am reclamat pentru infracţiunea de furt calificat în loc public cu distrugere şi de aceea am făcut încadrarea în art. 217 C. pen. Menţionez că la Judecătoria Caracal s-a format dosarul nr. 3181/2007 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 311/2007 din 12 iulie 2007 fiind scos de pe rol şi trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi în acest dosar s-au comis faptele despre care vorbim.".

În declaraţia dată la procuror la 9 octombrie 2007, aceeaşi partea vătămată a menţionat că „Telefonul marca Nokia 6610 îl deţineam de circa un an de zile, era funcţionat şi după ce a fost aruncat puteam să îl folosesc dar prezenta multe defecţiuni, iar faţa acestuia era deteriorată. De fapt, partea ce reprezintă faţa telefonului nu am mai găsit-o şi am cumpărat alta.".

În declaraţia dată în faţa procurorului la 9 octombrie 2007, martora D.M. a menţionat că „în data de 12 iulie 2007 mă aflam în sala de şedinţă a Judecătoriei Caracal, în calitate de martor în dosarul nr. 1828/207/2007, deoarece aveam termen în cunoştinţă din data de 31 mai 2007. S-a strigat un dosar şi am văzut pe avocatul F.M. pe care îl cunoşteam că se ridică şi răspunde prezent, iar de locul unde se afla grefiera de şedinţă din sală s-a apropiat o femeie, despre care ulterior am aflat că se numeşte B.M.A. şi pe care o văzusem anterior pe hol cu nişte căşti în urechi, cred că asculta muzică. La un moment dat am văzut pe avocatul F.M. că a luat telefonul din buzunarul de la spate al blugilor numitei B.M.A. şi l-a aruncat jos pe pardoseală, afirmând totodată că „Uitaţi se înregistrează convorbirile." Precizez că telefonul avea o culoare maro, bej şi nu am văzut ca să se desprindă componente din acesta. Am văzut-o pe B.M.A. şi a luat telefonul şi a mers la preşedinta completului, arătându-i că nu face înregistrări. Numita B.M.A. a părăsit sala după proces şi în final când am fost şi eu audiată ca martor am ieşit din sală şi aceasta m-a acostat şi a spus că mă pune martoră, întrebându-mă cum mă cheamă şi de unde sunt. Arăt că nu l-am auzit pe avocat F.M. să o insulte sau ameninţe pe B.M.A."

În declaraţia dată la procuror la 9 octombrie 2007, martora P.E. a precizat că „Ocup funcţia de grefier. După câte îmi amintesc era vorba de o plângere formulată de B.M.A. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, iar avocat al părţii adverse era av. F.M. Într-adevăr am văzut-o pe numita B.M.A. că s-a ridicat din sală şi a venit în spaţiul dintre boxa arestaţilor şi banca apărătorilor, iar avocatul F.M. se afla lângă aceasta. La un moment dat am auzit un zgomot şi când am privit jos pe pardoseală am văzut un telefon de culoare negru cu gri, din care s-au desfăcut piesele componente, respectiv capacul, acumulatorul şi altele, pe care B.M.A., le aduna de pe jos. Am auzit-o pe B.M.A. când îi reproşa lui F.M. că „De ce face aşa ?", iar, av. F.M. a afirmat că nu are voie să înregistreze şedinţa de judecată, ocazie cu care când am privit-o pe B.M.A., am văzut că îi atârnau nişte fire. Menţionez că B.M.A. a insistat să consemnăm în încheierea de şedinţă şi în hotărâre altercaţia şi că i-a fost aruncat telefonul. Arăt, totodată, că nu l-am auzit pe av. F.M. să o insulte sau să o ameninţe pe B.M.A., deoarece aceştia s-au depărtat pe hol unde au început să schimbe anumite vorbe."

În partea introductivă a sentinţei penale nr. 311 de la 12 iulie 2006 a Judecătoriei Caracal, pronunţată în dosarul nr. 3181/207/2007 s-a consemnat că „Petenta, solicită admiterea plângerii şi depune la dosar memoriu, concluzii scrise, insistând a se lua act de faptul că intimatul avocat F.M. i-a luat telefonul mobil din buzunar şi l-a aruncat în sală, pentru că nejustificat a susţinut că înregistra şedinţa de judecată cu ajutorul acestuia, fără încuviinţarea instanţei."

Înalta Curte consideră că în mod corect procurorul a stabilit în drept că fapta învinuitului F.M. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, respectiv a celei de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., prin aplicarea efectivă a criteriilor prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., în contextul cauzei, respectiv faţă de împrejurările în care s-a comis fapta, apreciind că acesta a fost provocat de partea vătămată, de lipsa antecedentelor penale, aşa încât aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ şi-ar atinge scopul.

De asemenea, procurorul în mod legal şi temeinic a stabilit inexistenţa infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii public, furt calificat, tâlhărie, purtare abuzivă şi abuz în serviciu, prevăzute de art. 321 C. pen., art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., art. 250 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece probele administrate nu au confirmat susţinerile pretinse de partea vătămată.

Astfel, Înalta Curte consideră că, pe de-o parte, în mod corect şi motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) şi art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul F.M.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar F.M. împotriva sentinţei penale nr. 276 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar F.M. împotriva sentinţei penale nr. 276 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1323/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs