ICCJ. Decizia nr. 140/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 140/2009
Dosar nr. 6196/83/2006
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 14 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.I.P. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav la pedeapsa de 22 de ani închisoare şi interzicerea pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), conform art. 65 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 3501 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata măsurii reţinerii şi a arestului preventiv începând din data de 28 iunie 2006 până la zi.
A constatat că partea vătămată O.M. nu a formulat pretenţii civile faţă de inculpat, prejudiciul cauzat fiind recuperat.
În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa în acest fel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a locuit împreună cu soţia până în urmă cu 3 ani într-un apartament separat de soacra acestuia care deţinea un apartament distinct în altă zonă a oraşului.
În urmă cu 20 de ani s-a căsătorit cu victima O.A.R., după un divorţ. Din căsătoria anterioară a avut doi copii. În timpul căsătoriei relaţiile dintre cei doi soţi au fost armonioase, inculpatul ajutând-o pe soţie, victima în cauză, să absolve Facultatea de Matematică din Cluj. Din această căsătorie nu au rezultat copii.
În ultima perioadă soţia inculpatului a început să prezinte simptome tot mai accentuate că este bolnavă psihic, sens în care s-a insistat pe lângă aceasta să urmeze tratamentele medicale prescrise de medicii specialişti, însă aceasta nu a respectat întocmai prescripţiile, astfel că de multe ori avea un comportament deviant, fapt confirmat şi de colegii de serviciu care au remarcat că aceasta este bolnavă psihic.
În urmă cu trei ani inculpatul O.I.P. şi soţia A.R. s-au înţeles cu victima G.R., soacra inculpatului, să vândă apartamentul în care locuiau şi să cumpere împreună o casă.
După ce au vândut apartamentele, au cumpărat împreună casa de pe strada Sibiului şi acest imobil a fost intabulat în întregime pe numele victimei C.R., pentru ca fiii inculpatului din prima căsătorie să nu beneficieze de moştenire de pe urma tatălui.
După ce s-au mutat în noua locuinţă între inculpat, soţia şi soacra acestuia au existat frecvente certuri care s-au amplificat în ultimul an, deoarece O.A.R. s-a îmbolnăvit psihic şi a refuzat să urmeze tratamentul.
Certurile s-au amplificat şi la începutul anului 2006 O.A.R. a introdus acţiune de divorţ, cauza aflându-se pe rolul Judecătoriei Satu Mare.
După introducerea divorţului G.R. şi O.A.R. i-au cerut inculpatului să se mute şi să locuiască singur într-o anexă a casei, lucru pe care inculpatul l-a făcut.
Deoarece victima O.A.R. refuza să se trateze şi avea un comportament anormal, inculpatul i-a cerut soacrei să aibă grijă de fiica ei pentru că dacă i se va întâmpla ceva, o va „lichida".
Victima G.R. a cerut la rândul ei evacuarea din locuinţă a inculpatului.
Avocat C.I., în numele clientei sale, l-a somat pe inculpat să părăsească locuinţa până la 29 iunie 2006 şi să predea cheile locuinţei.
Inculpatul a declarat că după ce a primit somaţia a discutat cu soţia şi cu soacra şi acestea i-au spus să-şi adune câteva lucruri şi să se mute sub pod.
În seara zilei de 27 iunie 2006, inculpatul a încercat să se împace cu soţia şi soacra şi le-a invitat să bea împreună o sticlă cu vin. Soţia a acceptat să bea un pahar de vin iar soacra l-a refuzat. Inculpatul a declarat că s-a dus apoi în camera în care locuia unde a stat până, în jurul orei 23,00, când mergând la baie, în momentul în care a intrat în baie a găsit-o pe soţia în vana plină cu apă şi după poziţia acesteia şi-a dat seama că este moartă. Imediat a mers în camera unde se afla soacra acestuia care se uita la televizor şi i-a spus că a găsit-o pe soţia sa căzută în vană, la care soacra fără să-l bage în seamă i-a spus că probabil iar a făcut vreo criză. Inculpatul văzând atitudinea soacrei s-a înfuriat spunându-i că nu este vorba de o criză şi că este cu capul în apă, dar întrucât soacra i-a spus să o lase în pace şi să nu o deranjeze şi-a pierdut controlul şi a strâns-o de gât sugrumând-o. A ieşit din cameră după care, s-a plimbat prin curte şi prin cameră, a consumat un pahar de vin, s-a uitat într-un album foto iar dimineaţă, în jurul orelor 5,00, a sunat la familia I.Z. spunând că a găsit-o pe soţie moartă în vană, iar pe soacră a sugrumat-o .
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul O.I.P. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi procedându-se la rejudecarea cauzei să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. b) C. pen. şi individualizarea pedepsei în raport cu circumstanţele atenuante.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 18/ A din 18 martie 2008, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul O.I.P. împotriva sentinţei penale nr. 120 din 14 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o desfiinţează în sensul că:
A redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 22 ani la 18 ani închisoare.
A limitat conţinutul pedepselor complementare şi accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 381 C. proc. pen., coroborat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la data de 24 mai 2007.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Împotriva celei din urmă hotărâri au declarat recursuri atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea cât şi inculpatul.
Motivele de recurs invocate de parchet s-au referit la împrejurarea că instanţa de apel, în mod netemeinic a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 22 ani închisoare la 18 ani închisoare.
Al doilea motiv de recurs s-a referit la greşita deducere a arestului preventiv prin încheierea de îndreptare a erorii materiale.
Inculpatul, prin apărător, a solicitat admiterea recursului declarat de acesta, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi trimiterea dosarului la instanţa de fond pentru completarea probelor întrucât inculpatul a fost greşit condamnat pentru că ar fi suprimat viaţa soţiei sale. În acest sens, în legătură cu această faptă a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., acelaşi apărător a solicitat reducerea pedepsei aplicată inculpatului pentru fapta recunoscută de acesta, respectiv suprimarea vieţii soacrei sale.
Cu privire la recursul parchetului a pus concluzii de respingere a acestuia ca nefondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului constată că recursul declarat de inculpatul O.I.P. este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a reţinut o corespunzătoare situaţie de fapt în urma unor probe corect şi minuţios administrate şi interpretate.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt că inculpatul a locuit împreună cu soţia sa până în urmă cu 3 ani într-un apartament separat de soacra acestuia care deţinea un apartament distinct în altă zonă a oraşului. În urmă cu 20 de ani s-a căsătorit cu victima O.A.R. după un divorţ. Din căsătoria anterioară a avut doi copii. În timpul căsătoriei relaţiile dintre cei doi soţi au fost armonioase, inculpatul ajutând-o pe soţie victima în cauză, să absolve Facultatea de matematică din Cluj. Din această căsătorie nu au rezultat copii, întrucât aşa cum a declarat inculpatul, soţia sa nu a dorit să aibă copii fiind determinată în acest sens şi de mama ei, victima G.R. care i-a spus că dacă vor avea copii nu va mai avea libertate deplină.
În ultima perioadă soţia inculpatului a început că prezinte simptome tot mai accentuate că este bolnavă psihic, sens în care s-a insistat pe lângă aceasta să urmeze tratamentele medicale prescrise de medicii specialişti, însă aceasta nu a respectat întocmai prescripţiile, astfel că de multe ori avea un comportament deviant, fapt confirmat şi de colegii de serviciu care au remarcat că aceasta este bolnavă psihic.
După ce şi-au vândut apartamentele, inculpatul împreună cu soacra sa G.R. au cumpărat o casă în Satu Mare, str. Sibului şi l-au intabulat în întregime pe numele soacrei, pentru a evita ca fiii inculpatului din prima căsătorie să beneficieze de drepturi de moştenire în cazul decesului inculpatului.
La scurt timp după ce s-au mutat în casa cumpărată, în familie au început să apară neînţelegeri care s-au amplificat în ultimul timp şi datorită agravării bolii psihice a soţiei inculpatului.
În urma acestor neînţelegeri la începutul anului 2006, soţia inculpatului a introdus acţiune de divorţ. După introducerea divorţului, atât soţia cât şi soacra inculpatului, i-au cerut acestuia să elibereze locuinţa şi să se mute într-o construcţie anexă aflată în curtea imobilului, ceea ce s-a şi întâmplat, inculpatul însă beneficiind de posibilitatea de a folosi accesoriile din locuinţă, respectiv baia.
Întrucât soţia inculpatului refuza să urmeze tratamentul medicamentos prescris, inculpatul i-a cerut mamei acesteia să aibă grijă de soţia sa întrucât este grav bolnavă.
Pe fondul acestor neînţelegeri, victima G.R. în calitate de proprietar tabular al imobilului situat pe str. Sibiului, i-a cerut inculpatului să părăsească locuinţa şi prin avocat i-a trimis o somaţie în acest sens, somaţie emisă de avocat la data de 22 iunie 2006, fixând termen pentru eliberarea locuinţei pe data de 29 iunie 2006.
La primirea somaţiei inculpatul a încercat să rezolve problema locativă cu cele două victime, iar acestea i-au spus să-şi adune lucrurile şi să se mute sub pod, în sensul de a se muta sub Podul Decebal unde locuiesc persoanele fără adăpost.
În seara zilei de 27 iunie 2006, inculpatul a încercat din nou să se împace cu cele două victime invitându-le să bea împreună cu sticlă de vin. După cum a arătat inculpatul soţia a fost de acord să bea vin cu inculpatul însă a fost refuzat de către soacră. După aceasta s-au despărţit, inculpatul retrăgându-se în camera sa din anexa construcţiei. Aproximativ în jurul orelor 23,00 când inculpatul a mers la baie, după cum susţine acesta, a găsit-o pe soţia sa în vana plină cu apă şi după poziţia acesteia şi-a dat seama că este moartă. Imediat s-a dus în camera unde se afla soacra acestuia care se uita la televizor relatându-i ceea ce a văzut. Inculpatul văzând atitudinea indiferentă a soacrei s-a înfuriat şi pierzându-şi controlul a strâns-o de gât sugrumând-o. Apoi a ieşit din cameră, s-a plimbat prin curte, a băut un pahar de vin, iar dimineaţa, în jurul orei 5,00, a sunat la familia I.Z., spunând că a găsit-o pe soţia sa moartă în vană, iar pe soacră a sugrumat-o.
Referitor la susţinerile inculpatului potrivit cărora acesta nu se face vinovat de uciderea soţiei sale, victima O.A.R., se constată că sunt neîntemeiate.
Astfel, cum rezultă din probele administrate în cursul procesului în seara în care s-au săvârşit faptele în imobilul situat pe str. Sibiului se aflau numai inculpatul şi cele două victime. Din declaraţiile date de martori se reţine că familia inculpatului nu se află în relaţii de duşmănie cu alte persoane sau familii, iar probleme existente în familie nu prea erau comunicate cunoştinţelor.
Din procesul verbal încheiat de procurorul criminalist la faţa locului rezultă că în cadă s-a găsit cadavrul unei persoane de sex feminin, identificată ulterior ca fiind partea vătămată O.A.R., corpul fiind aproape în întregime sub apă. Totodată s-a mai menţionat că în vană se mai aflau rufe pentru spălat iar pe fundul vănii, lângă capul victimei s-a găsit un cercel de damă, lângă toaletă era hârtie igienică care era stropită toată cu apă, semn că a fost stropită de către cineva, ceea ce duce la prezumţia că înainte de înec victima s-a zbătut stropind cu picioarele hârtia igienică.
Urmele găsite la faţa locului dovedesc că victima O.A.R. s-a luptat cu agresorul, fiind lovită cu forţă şi ţinută sub apă până când s-a înecat.
Din rapoartele medico-legale întocmite de S.M.L. Satu Mare rezultă următoarele: moartea victimei O.A.R. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin înec în cada cu apă. La autopsie s-au constatat echimoze şi escoriaţii pe cap, gât, trunchi şi membrele inferioare, infiltrate hemoragice pericraniene şi o hemoragie subarahnoidiană sectorială cerebrală, leziuni traumatice care s-au putu produce printr-un mecanism de lovire cu şi de corpuri dure.
Nu există nicio probă din care să rezulte că la data respectivă victima ar fi înregistrat acele semne de violenţă în alte împrejurări.
Inculpatul în declaraţiile date în cursul procesului penal, nu a recunoscut că ar fi omorât-o pe soţia sa, însă probele administrate dovedesc vinovăţia acestuia în săvârşirea faptei, singurul în măsură să suprime viaţa victimei fiind inculpatul, alte persoane nemaifiind în imobil. De asemenea, este exclus ca fapta să fi fost săvârşită de soacra inculpatului neavând posibilitatea fizică de a săvârşi fapta, aceasta fiind în vârstă de 71 de ani, iar pe de altă parte, partea vătămată a fost surprinsă când inculpatul i-a relatat că şi-a găsit soţia înecată în cada din baie.
Pe de altă parte, din probele administrate rezultă că între victima G.R. şi fiica ei O.A.R. nu au existat conflicte, astfel că mama nu avea nici un motiv să-şi omoare fiica.
Mai este de menţionat că în camera în care locuia inculpatul au fost găsite două înscrisuri pe care inculpatul a declarat că le-a scris personal după ce a omorât-o pe G.R. în care a explicat motivele faptelor sale. Rezultă că inculpatul le-a omorât pe cele două victime imediat ce a fost somat să părăsească locuinţa.
Toate semnele de violenţă constatate pe corpul victimei O.A.R. de actele medico-legale exclud posibilitatea ca victima să se fi sinucis ori să se fi înecat accidental.
În ceea ce priveşte pe soacra inculpatului, pe parcursul procesului, în declaraţiile date acesta a recunoscut că a sugrumat-o datorită reacţiei pe care a avut-o când i-a comunicat că a găsit-o pe soţia sa în cada cu apă.
Cu privire la victima G.R., raportul medico-legal concluzionează în sensul declaraţiilor inculpatului că moartea acesteia a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare.
Aşa fiind, se constată că instanţa de fond reţinând corect situaţia de fapt a dat o corectă încadrare juridică faptelor săvârşite de inculpat. Faptele inculpatului de a-şi omorî soţia şi soacra prin înec şi sugrumare se circumscriu infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. b) C. pen. Aşadar, inculpatul a săvârşit două omoruri şi nu unul singur cum susţine apărarea.
În ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului se constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect cuantumul acesteia fiind avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi cele legate de persoana inculpatului (acesta este în etate, 62 de ani, lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea parţială a faptelor, comportamentul acestuia în faţa organelor judiciare, comportamentul avut anterior, relaţiile sale cu cele două victime). Faţă de aceste considerente recursul declarat de parchet urmează a fi admis.
Se constată că cel de-al doilea motiv de recurs formulat de parchet referitor la deducerea arestului preventiv este de asemenea fondat urmând a fi admis. Astfel, omisiunea instanţei de a computa arestul preventiv nu se poate realiza pe calea unei îndreptări a erorii materiale.
Dacă, instanţa ar fi dedus perioada arestului fără să menţioneze datele de la care începe sau la care se termină perioada arestului sau reţinerii, acest fapt este acceptat în practică ca fiind o omisiune vădită. Însă, în speţă, instanţa a omis faptul că inculpatul a rămas în stare de arest după ce Tribunalul Satu Mare s-a desesizat şi până la data de 24 mai 2007 când s-a constatat încetarea măsurii preventive.
Formula „menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate" nu poate suplini omisiunea instanţei de a computa durata arestului preventiv în perioada 18 martie 2008 – 24 mai 2007.
Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului, Înalta Curte, în rejudecare, urmează să interzică acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani ca pedeapsă complementară. Totodată va face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul O.I.P. şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii penale potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul O.I.P.
Casează în totalitate Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 120 din 14 martie 2007 a Tribunalului Satu Mare, Secţia penală numai cu privire la pedepsele complementare şi accesorii şi rejudecând:
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani ca pedeapsă complementară şi face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 iunie 2006 la 24 mai 2007.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.I.P. împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1340/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1462/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
