ICCJ. Decizia nr. 1471/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1471/2009
Dosar nr. 799/2/2009
Şedinţa publică din 21 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12 F din 9 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul L.V.(fiul T., născut la 17 septembrie 1966) a sentinţei penale nr. 223 din 24 februarie 2005 a aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că dosarul dedus judecăţii are ca obiect o a treia revizuire, în celelalte condamnatului respingându-i-se, prin hotărâri definitive, cererile (sentinţa penală nr. 1199/11 septembrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, sentinţa penală nr. 673 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală).
Motivele invocate în cererea dedusă judecăţii sunt identice cu cele susţinute în cauzele enumerate, respectiv audierea de noi martori şi faptul că martora N.G. ar fi declarat mincinos, ceea ce, în procedura revizuirii, procedură ce tinde să înlăture eventuala eroare judiciară, nu este permis, textul art. 394 C. proc. pen. conţinând limitativ şi expres cazurile de revizuire.
În ce priveşte susţinerea că organul de cercetare penală B.S. ar fi comis o infracţiune în cauza a cărei revizuire s-a cerut, instanţa, vizualizând actul depus de condamnat, a constatat că acesta se referă la formularea de către L.V. a unor plângeri, dar nu şi motivul sau referirea la cauza sa.
Aşa cum şi revizuientul a susţinut, instanţa a reţinut că acesta ar fi dorit ca demersurile sale să probeze nulitatea actelor de urmărire penală efectuate la acel moment, în viziunea lui, B.S. neavând calitatea de organ al poliţiei judiciare.
Dar, astfel cum prevede art. 394 C. proc. pen., o eventuală presupusă nulitate a urmăririi penale nu constituie caz de revizuire, iar o pretinsă săvârşire a unei infracţiuni de abuz în serviciu presupune o anumită procedură de urmat, o dovadă neexistând.
Împotriva sentinţei, condamnatul a formulat apel, apărătorul său şi el personal, solicitând reţinerea, ca incidente în cauză, a dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., în sensul aprecierii că martora N.G. a declarat mincinos, acest fapt nefiind cunoscut de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 25 din 11 februarie 2009 a respins, ca nefondat, apelul.
Nemulţumit şi de Decizia instanţei de apel, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind nevinovăţia sa şi „înscenarea creată de martora N.G.".
Recursul nu este fondat.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 394 şi ale art. 393 C. proc. pen., se reţine că revizuirea, cale extraordinară de atac, este menită a înlătura erorile judiciare din hotărârile penale definitive.
Ca atare, pentru ca o hotărâre penală să fie susceptibilă de revizuire, legiuitorul a stabilit obligativitatea îndeplinirii, cumulativ, a unor condiţii, printre acestea existenţa unuia din cazurile expres înscrise în art. 394.
Din verificarea lucrărilor dosarului în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 223 din 24 februarie 2005, se reţine că, la cercetarea judecătorească, L.V. a negat constant săvârşirea faptelor, atitudinea sa necoroborându-se cu restul materialului probator (declaraţii coinculpaţi, martori).
Faptul că, ulterior, L.V., în revizuiri, a susţinut că martora menţionată a declarat mincinos, el nefăcând plângere penală în acest sens, de principiu, potrivit dispoziţiilor art. 395 C. proc. pen., constatarea mărturiei mincinoase se face fie printr-o hotărâre judecătorească, fie prin ordonanţa procurorului, în cauză acestea neexistând.
În consecinţă, Decizia instanţei de apel fiind legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul revizuientului condamnat va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat L.V. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient condamnat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1445/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3324/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
