ICCJ. Decizia nr. 1521/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1521/2009

Dosar nr. 8582/1/2008

Şedinţa publică din 24 aprilie 2009

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3119 din 6 octombrie 2009, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.D.B. şi de părţile civile B.A. şi B.I. împotriva deciziei penale nr. 54 din 16 iulie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.

Împotriva acestei decizii în temeiul art. 386 C. proc. pen. condamnatul a formulat contestaţie în anulare, susţinând că la termenul de judecată, în recurs, procedura de citare nu a fost îndeplinită, neputând şi-ai facă apărările necesare.

În conformitate cu art. 391 C. proc. pen., prin încheierea din 13 martie 2009 s-a admis în principiu contestaţia în anulare, fixându-se termen la 24 aprilie 2009.

Examinându-se contestaţia în anulare se constată că nu sunt motive din cele enunţate în art. 386 C. proc. pen. şi nu au fost depuse acte care să reflecte cererea contestatorului.

Susţinerile contestatorului, privind necitarea sa în cursul procesului penal, nu se încadrează în disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen., care prevăd situaţia când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

În ceea ce priveşte procedura de citare pentru termenul la care cauza a fost judecată în recurs se constată că au fost respectate prevederile art. 177 alin. (1) C. proc. pen., contestatorul fiind citat la adresa unde locuieşte (fila 12 dos. 5599/86/2006), fiind asigurată totodată apărarea prin desemnarea unui apărător din oficiu, inculpatul menţionând, de altfel că a fost arestat în executarea mandatului la data de 7 octombrie, a doua zi după pronunţarea deciziei asupra căreia a formulat contestaţie în anulare.

În consecinţă va fi respinsă ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestator.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D.B. împotriva deciziei penale nr. 3119 din 6 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5590/86/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la apariţia avocatului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1521/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs