ICCJ. Decizia nr. 1535/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1535/200.
Dosar nr. 1371/111/2005
Şedinţa publică din 27 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 257/P din 24 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 1371/111/2005 s-a dispus condamnarea inculpatei H.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a , lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 215/1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 76 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei din infracţiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, republicată cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) rap. la art. 76 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnată inculpata la:
- 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 86/1 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi a pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86/2 C. pen.
În baza art. 86/3 C. pen. a fost obligată inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate, Serviciul de probaţiune a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
I s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86/4 C. pen.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 3.663.864.873 lei despăgubiri, din care suma de 1.991.631.946 lei plus dobânzi până la data plăţii efective către SC S.F. SRL cu sediul În Bucureşti, iar suma de 1.672.232.927 lei plus dobânzi până la data plăţii efective către SC T.P. SRL prin lichidator SC R.V.A.SRL Oradea, judeţul Bihor.
S-au respins restul pretenţiilor civile formulate în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 1200 Ron cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:
Inculpata a îndeplinit funcţia de contabilă la SC S.F. SRL Bucureşti şi la SC T.P. SRL Oradea – Punct de lucru Marghita.
Aceste societăţi erau conduse de acelaşi administrator, respectiv, de cetăţeanul german G.E., care era şi unic asociat, având ca obiect de activitate confecţionarea articolelor de îmbrăcăminte în sistem „lohn".
Inculpata, avea ca principale atribuţii de serviciu conducerea evidenţei contabile la cele două societăţi până la nivel de balanţă, iar bilanţul contabil se realiza la SC S.F. SRL Bucureşti.
Actele contabile erau întocmite de inculpată care, pentru derularea activităţilor curente solicita de la Bucureşti, prin fax sau e-mail, sume de bani defalcate pe necesar, care intrau apoi în conturile Băncii Comerciale I.T. din Oradea şi Banca Comercială Română, sucursala Marghita, bănci la care aveau specimene de semnătură doar inculpata şi B.A.G. care deţinea funcţia de director la SC S.F. SRL Bucureşti, sucursala Marghita, şi SC T.P. SRL Oradea, Punct de lucru Marghita.
În perioada ianuarie 2000 - februarie 2002, inculpata, prin organizarea necorespunzătoare a evidenţelor contabile, în special a operaţiunilor bancare şi de casă, neanalizarea conturilor prin care s-au rulat operaţiunile financiare (casă, bancă, debitori, creditori, vărsăminte interne), efectuarea de înregistrări de sume mari de bani fără documente justificative, efectuarea de plăţi şi încasări prin bancă şi casă, precum şi prin conducerea evidenţei contabile fără nici un control financiar preventiv, şi-a însuşit de la cele două societăţi suma totală de 3.663.864.873 lei.
În concret, inculpata a ridicat de la B.C.R. Marghita şi B.C.I.T. Oradea suma de 23.349.003.033 lei, a înregistrat ca intrată în casă suma de 21.737.598.683 lei şi diferenţa de 2.611.404.350 lei, deşi a fost ridicată efectiv în numerar de la bănci, şi-a însuşit-o, înregistrând-o în actele contabile ca plăţi ireale, fictive către diverşi furnizori, plăţi la bugetele de asigurări sau chiar prin viramente interne.
Aceeaşi inculpată, prin efectuarea unor plăţi fictive în numerar între cele două societăţi, şi-a însuşit suma de 439.000.000 lei, din care 182.000.000 lei la transferurile dintre SC T.P. SRL la SC S.F. SRL, iar 257.000.000 lei din transferurile dintre SC S.F. SRL la SC T.P. SRL.
Însuşirea sumei de 439.000.000 lei a fost posibilă dat fiind faptul că inculpata era contabilă la cele două societăţi, nu a întocmit vreun act, încălcând prevederile HG nr. 831/1997.
Pentru a nu fi observate aceste încălcări, inculpata a efectuat înregistrări eronate prin crearea unor obligaţii faţă de creditori, stornarea acestora fără nici o justificare de diminuare a veniturilor din producţia stocată şi, fără nici o justificare, anula dreptul de creanţă asupra unor clienţi.
În toată perioada ianuarie 2000 – februarie 2002, între conturile pe care le-a folosit, nu a existat o corelaţie, soldurile finale fiind viciate de activităţile financiar-contabile efectuate tocmai pentru a nu se cunoaşte mişcările reale ale disponibilităţilor celor două societăţi, modul de utilizare a acestora şi sumele existente.
Prin efectuarea unor plăţi fictive către diverşi beneficiari, fără documente justificatoare sau cu documente întocmite în alte condiţii decât cele legale, în perioada 2000 – februarie 2002, inculpata şi-a însuşit de la cele două societăţi suma totală de 613.460.523 lei, din care 204.189.041 lei de la SC S.F. SRL Bucureşti, iar 409.271.482 lei de la SC T. SRL Oradea.
În raport de această stare de fapt şi de probele administrate, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatei realizează elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpata H.E.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, considerând că se impunea executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Inculpata H.E. a solicitat desfiinţarea hotărârii, reducerea pedepsei şi a cuantumului despăgubirilor civile la suma de 80.000.000 lei rol.
Prin Decizia penală nr. 116/A din 16 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1371/111/2005, s-a dispus respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi admiterea apelului declarat de inculpata H.E.
A desfiinţat hotărârea sub aspectul laturii civile a cauzei, obligând inculpata H.E. să plătească SC S.F. SRL suma de 1451631946 lei rol la care au fost adăugate dobânzile până la plata efectivă a sumei şi către SC T.P. SRL prin lichidator SC R.V.A. SRL Oradea, suma de 1352232927 lei rol, la care au fost adăugate dobânzile legale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
Instanţa de apel reţine în esenţă, că, părţile civile intimate şi-au recuperat parţial prejudiciul prin vânzarea apartamentelor achiziţionate de inculpată.
În atare condiţii, din prejudiciul total, se va scădea sumele de bani recuperate de SC S.F. SRL Bucureşti, filiala Harghita, ca urmare a recuperării sumelor obţinute prin vânzarea apartamentelor către alte persoane fizice – 80.000.000 lei, respectiv, 460.000.000 lei – iar SC T.P. SRL suma de 80.000.000 lei şi 240.000.000 lei.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpata H.E.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul laturii penale, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
A solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatei şi executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Inculpata H.E. a solicitat casarea ambelor hotărâri, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 17 şi 14 C. proc. pen.
Recurenta inculpată a criticat hotărârile, apreciind că instanţele de fond au interpretat în mod greşit probele administrate, prejudiciul cauzat de inculpată nu a depăşit suma de 180 milioane lei.
A susţinut, de asemenea, că în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), probele administrate neevidenţiind o activitate infracţională desfăşurată de inculpata H.E. în mod repetat.
În subsidiar, a invocat greşita individualizare a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia.
Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi din oficiu ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat, pentru următoarele considerente:
Aprecierea probelor, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune, permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatei pentru faptele deduse judecăţii.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte, reţine că instanţele au reţinut corect starea de fapt, reţinând că probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, în condiţii de oralitate, publicitate, contradictorialitate, converg spre reţinerea vinovăţiei inculpatei H.E.
Din declaraţiile date de inculpata H.E. rezultă că toate acţiunile cu caracter fraudulos le-a îndeplinit la dispoziţia expresă a directoarei B.A., aceasta din urmă, cunoscând de altfel toate operaţiunile ilicite.
Susţinerile sale sunt însă infirmate atât de martora B.A. cât şi de ceilalţi martori audiaţi de instanţa de judecată.
Astfel, martora B.A. arată că inculpata a recunoscut că şi-a desfăşurat activitate în mod fraudulos, a cumpărat apartamentele din banii firmelor a căror contabilitate o coordona făcând demersuri pentru instituirea ipotecii asupra apartamentelor rudelor sale. Scopul urmărit a fost acela de a acoperi prejudiciul cauzat prin faptele săvârşite.
În acelaşi sens, martora M.S.A. a arătat că diferenţele constatate nu puteau fi decât rezultatul activităţii desfăşurate de inculpata H.E. care era abilitată să efectueze înregistrările în contabilitate.
Aceste împrejurări sunt confirmate şi de martorii S.V., respectiv F.M., precum şi de celelalte probe administrate în cauză.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată prin probe certe care dovedesc vinovăţia inculpatei H.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare prevăzută de art. 2151 C. pen. – infracţiune săvârşită în formă continuată – şi fals intelectual, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate sunt criticabile sub două aspecte:
- primul vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. şi corelativ acestuia, inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 861 C. pen.;
- cel de-al doilea priveşte cuantumul pedepsei şi a modalităţii de executare în raport de gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite de inculpata H.E.
Cu privire la primul aspect, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. este sancţionată de lege cu o pedeapsă de la 10 ani la 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
În atare condiţii, aplicarea de către instanţa de fond a unei pedepse de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de delapidare este nelegală.
Sub cel de-al doilea aspect, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei nu reflectă gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite de către aceasta.
Potrivit principiului individualizării pedepselor, acestea trebuie stabilite în raport cu pericolul social concret al faptei săvârşite şi în raport de individualitatea infractorului.
Indicarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu reprezintă o simplă recomandare ci are un caracter obligatoriu pentru instanţă, fiind necesar a releva în considerentele hotărârii aspecte care susţin pedeapsa aplicată atât în ceea ce priveşte cuantumul dar şi sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.
Sub aspectul gradului de pericol social al faptei săvârşite de inculpata H.E., Înalta Curte constată că acesta este relevat din modul în care a săvârşit infracţiunile, durata în timp a activităţii infracţionale dar şi de consecinţele produse.
Inculpata H.E. a profitat de calitatea sa de contabil, ceea ce-i permitea să aibă un control asupra evidenţelor financiare ale celor două societăţi comerciale.
Profitând de acest beneficiu, cu încălcarea dispoziţiilor legale cuprinse în Legea contabilităţii nr. 82/1991, inculpata fie nu a întocmit actele necesare, fie le-a întocmit în alte condiţii decât cele legale, însuşindu-şi sume mari de bani.
Activitatea infracţională s-a derulat pe o perioadă mare de timp, ianuarie 2000 – februarie 2002, ceea ce reflectă periculozitatea inculpatei, aceasta acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în mod repetat.
Relevant, sub aspectul individualizării pedepsei, este consecinţa faptelor şi atitudinea inculpatei după săvârşirea infracţiunilor.
Prejudiciul creat a fost stabilit prin expertiza dispusă în cauză la suma de 3.663.864.873 lei, fiind recuperată în cursul cercetării judecătoreşti doar o mică parte.
Toate aceste elemente reflectă gradul de pericol social ridicat al faptelor comise de inculpata H.E. şi pe cale de consecinţă, necesitatea majorării pedepsei şi a schimbării modalităţii de executare.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 116/A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte, Decizia penală sus-menţionată şi în parte, sentinţa penală nr. 257 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor numai sub aspectul pedepsei aplicate inculpatei H.E. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., a pedepsei rezultante şi a modalităţii de executare a acesteia.
În rejudecare, va majora pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată aceleiaşi inculpate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., dispunând ca inculpata H.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Va înlătura din dispozitivul hotărârilor atacate dispoziţiile art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind condiţionată de aplicarea unei pedepse rezultante de cel mult 3 ani, art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
În raport de elementele prezentate anterior, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata H.E.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 116/A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpata H.E.
Casează, în parte, Decizia penală sus-menţionată şi, în parte, sentinţa penală nr. 257 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor, numai sub aspectul pedepsei aplicate inculpatei H.E. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., a pedepsei rezultante, respectiv a modalităţii de executare a acesteia.
Rejudecând cauza în aceste limite: descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată aceleiaşi inculpate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen. şi dispune ca, în final, inculpata H.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Înlătură din dispozitivul hotărârilor atacate dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata H.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1523/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1543/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
