ICCJ. Decizia nr. 1559/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1559/2009
Dosar nr. 3575/1/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constata următoarele:
Prin încheierea din 17 aprilie 2009, pe rol fiind soluţionarea apelului declarat de inculpatul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 05 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 1052/116/2008, s-a luat în discuţie starea de arest a inculpatului.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri, fiind întrunite atât cerinţele art. 3002, cât şi ale art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.
În termen legal, inculpatul C.C. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate.
Inculpatul C.C., personal şi prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea de îndată în libertate, susţinând că încheierea este nemotivată, Curtea de Apel fără a explica motivele menţinerii arestării preventive.
A mai susţinut că se face vorbire la modul general şi că instanţa trebuia să analizeze temeiurile cererii de prelungire a măsurii şi să constate că acestea nu mai subzistă în prezent.
A arătat că a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, că dosarul de urmărire penală nu este complet, apreciind că probatoriul administrat conduce către o schimbare de încadrare juridică a faptei.
Nu în ultimul rând, a menţionat că are 26 de ani, 2 copii minori, este fără antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei, a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetării şi s-a reîntors în ţară de bunăvoie.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol, prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 17 aprilie 2009 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a inculpatului şi chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Călăraşi nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O.
Astfel, se constată că inculpatul C.C., a fost cercetat şi trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., reţinându-se că în data de 7 februarie 2008, în loc public, cu intenţie, i-a aplicat mai multe lovituri în cap şi pe spate, în mod repetat, cu o bâtă, părţii vătămate minore M.A.Ş., cauzându-i leziuni ce au necesitat 65 - 70 zile de îngrijiri medicale.
Tribunalul Călăraşi, ca instanţă de fond, prin sentinţa penală nr. 42 din 5 martie 2009, l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care aceasta a fost produsă, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei, de vătămarea adusă relaţiilor sociale privind viaţa persoanei, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că a dispus menţinerea stării de arest a acestuia.
Ca atare, încheierea pronunţată la 17 aprilie 2009 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.C. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1052/116/2008 (717/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1511/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 159/2009. Penal. Furtul calificat (art. 209... → |
---|