ICCJ. Decizia nr. 1511/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1511/2009
Dosar nr. 3433/1/2009
Şedinţa publică din 23 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3900/44/2006, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţii invocate de inculpatul F.M.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că pe data de 11 august 2006, pe rolul Curţii de Apel Galaţi s-a înregistrat dosarul nr. 3900/2006 având ca obiect apelurile promovate de inculpatul F.M. şi de partea vătămată-civilă M.M. împotriva sentinţei penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi.
La termenul din 6 aprilie 2009, inculpatul F.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, petentul F.M. a reţinut că dispoziţiile art. 229 C. proc. pen., în măsura în care nu prevăd că învinuitul este parte în procesul penal şi nu beneficiază de drepturile procesuale şi generează posibilitatea de arbitrariu şi subiectivism şi dă posibilitatea procurorului, în cursul urmăririi penale, să nu dea prin rechizitoriu soluţie cu privire la toate plângerile, la toate infracţiunile şi cu privire la toţi făptuitorii. În concret, a susţinut în cauza de faţă, rechizitoriul s-a dat înainte ca procurorul să soluţioneze plângerea cu nr. 319.168/22 octombrie 2000 aflată la dosarul nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, plângere prin care a solicitat să se efectueze cercetări penale faţă de numitele M.M. şi M.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere, ameninţare şi lovire.
A susţinut că dispoziţiile art. 229 C. proc. pen., sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd ca nulitate absolută faptul că învinuitul trebuie asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale şi sunt neconstituţionale, deoarece permit instanţei de judecată să aprecieze că probele administrate în faza de urmărire penală sunt suficiente şi în cursul judecăţii să nu mai administreze alte probe.
De asemenea, a susţinut că procurorul nu s-a pronunţat asupra plângerii înregistrate sub nr. 319/VI11/1/2001 din 9 aprilie 2001, prin care a susţinut că nu au fost administrate toate probele şi a solicitat să-i fie desemna un apărător din oficiu.
A susţinut că dispoziţiile art. 229 C. proc. pen., sunt neconstituţionale, deoarece încalcă o serie de drepturi şi principii prevăzute de art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 24, 124, 126 şi 148 din Constituţie raportat la art. 1, 6, 14 şi 17 din C.E.D.O. şi art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 şi 30 din D.U.D.O.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a susţinut că sunt neconstituţionale, deoarece dau posibilitatea instanţei de judecată să se pronunţe asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, încălcând competenta Curţii Constituţionale.
Partea vătămată M.M., prin apărător, a susţinut că prezenta cauză se judecă de mai bine de 7 ani, că petentul F.M. a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate şi că prin invocarea acestor excepţii se urmăreşte tergiversarea soluţionării cauzei şi că i se încalcă dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. A susţinut că, în toată perioada, inculpatul a invocat în mod repetat aceleaşi cereri şi excepţii, împiedicând astfel instanţele să soluţioneze cauza pe fond.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 229 C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din legea nr. 47/1992 este inadmisibilă, urmând a fi respinsă din următoarele motive:
Până în prezent, în prezenta cauză, inculpatul F.M. a invocat următoarele excepţii de neconstituţionalitate:
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (4), art. 313 alin. (2) teza a doua şi art. 318 alin. (1) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţii respinse prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 a Curţii Constituţionale, judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 12 noiembrie 2001 - 14 iunie 2002;
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen., respinsă prin Decizia nr. 521 din 11 octombrie 2005, judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 9 martie 2005 - 25 octombrie 2005;
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., excepţia respinsă prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 6 martie 2007 - 17 octombrie 2007.
Curtea Constituţională a reţinut că „dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat de legea fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi situaţiile în care consideră că este necesar.
Curtea a statuat că dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., sunt constituţionale chiar dacă nu prevăd că asistenţa juridică este garantată.
Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din C.A.D.O.L.F., se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. în cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează, atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege."
4. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., excepţia respinsă prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008, judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 8 noiembrie 2007 – 14 februarie 2008.
Curtea Constituţională a statuat că legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, iar stabilirea cazurilor în care aceasta este obligatori constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen., nu contravin sub niciun aspect dispoziţiilor constituţionale privind înfăptuirea justiţiei, ele aplicându-se în mod egal persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe criterii arbitrare.
5. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., invocată la termenul din 14 februarie 2008, judecarea cauzei s-a suspendat cu începere de la data de 21 februarie 2008 până la 20 iunie 2008, excepţia fiind respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008.
Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional şi că prin deciziile nr. 533 din 13 octombrie 2005 şi 963 din 31 octombrie 2005 s-a statuat că „dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din C.E.A.D.O.L.F., se referă la asistenţă juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează, atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege."
În condiţiile în care pentru o mare perioadă de timp judecarea cauzei a fost suspendată şi dosarul s-a aflat la Curtea Constituţională şi în condiţiile în care inculpatul este cercetat pentru o faptă săvârşită în urmă cu 8 ani, respectiv la data de 22 octombrie 2000, la termenul din 21 februarie 2008, curtea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., dispoziţii legale, potrivit cărora pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
A susţinut că aceste dispoziţii legale încalcă părţilor dreptul la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 alin. (1) din C.E.A.D.O.L.F.
Prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse.
Curtea Constituţională a reţinut că aceste texte de lege nu încalcă dreptul la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil, întrucât suspendarea judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale, până la soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate este menită să preîntâmpine acele situaţii în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri fundamentale pe dispoziţii legale declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, situaţii care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părţi.
6. Excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. (2) fraza a ll-a, teza a ll-a C. proc. pen.
În motivarea acestei excepţii a susţinut că dispoziţiile art. 197 alin. (2) fraza a ll-a, teza a ll-a C. proc. pen., sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dreptul învinuitului de a fi asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale, nu garantează îndeplinirea de către organele de urmărire penală a obligaţiei de a aduce la cunoştinţă învinuitului că are dreptul de a fi asistat de un avocat şi nu garantează ca în faza de judecată să se administreze şi alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. (2) fraza a ll-a, teza a ll-a C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 3703 din 14 noiembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie în dosarul nr. 9317/1/2008.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că excepţiile invocate de inculpatul F.M. nu au legătură cu soluţionarea cauzei în apel, au ca finalitate doar tergiversarea judecării cauzei şi nu o modalitate eficientă de apărare.
7. Excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. şi excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. şi excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie în dosarul nr. 10453/1/2008.
Înalta Curte de Casaţie a reţinut că, în mod corect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, deoarece, din actele dosarului a rezultat că dispoziţiile legale ale celor două articole au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, excepţiile fiind respinse prin deciziile nr. 600 din 20 mai 2008, nr. 756 din 18 septembrie 2007 şi nr. 62 din 31 ianuarie 2008 ale Curţii Constituţionale.
8. La termenul din 13 ianuarie 2009 inculpatul F.M. a invocat alte două excepţii de neconstitutionalitate, respectiv excepţia de neconstitutionalitate a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Prin Decizia penală nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosar 530/1/2009, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins, ca nefondat. ^
9. Imediat ce dosarul a fost restituit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu termenul din 6 martie 2009, petentul F.M. a invocat excepţia de neconstitutionalitate a art. 23 C. proc. pen. şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) din C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a art. 23 C. proc. pen. şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Recursul promovat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1048 din 23 martie 2009, dosar 2477/1/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
10. Imediat ce dosarul a fost restituit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la termenul din 6 aprilie 2009, inculpatul F.M. a invocat alte trei excepţii de neconstitutionalitate, respectiv excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 229 C. proc. pen., excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele trei excepţii de neconstitutionalitate este inadmisibilă pentru motivele ce au fost arătate în continuare.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., s-a constatat că această excepţie a fost invocată din oficiu de instanţă la termenul din 21 februarie 2008, dar, aşa cum am arătat mai sus, a fost respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curţii Constituţionale.
Tot cu privire la dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, iar recursul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie în dosarul nr. 10453/1/2008.
Aceiaşi cerere a fost respinsă prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 13 ianuarie 2009, recursul declarat de inculpatul F.M. fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aceeaşi excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) a fost invocată la termenele din 13 ianuarie 2009 şi 6 martie 2009, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale fiind respinse, ca inadmisibile.
Recursurile declarate de petentul F.M. au fost respinse, ca nefondate, prin deciziile penale nr. 291 din 28 ianuarie 2009, dosar 530/1/2009 şi nr. 1048 din 23 martie 2009, dosar 2477/1/2009, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Mai mult, alin. (6) al art. 303 C. proc. pen., nu conţine nicio prevedere cu privire la dreptul instanţei de a aprecia asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 229 C. proc. pen., s-a constatat că acesta stabileşte momentul la care o anumită persoană dobândeşte calitatea de învinuit şi momentul până la care se păstrează calitatea de învinuit şi deci nu are nicio legătură cu dreptul la apărare al învinuitului.
S-a constatat că, deşi a invocat alt articol din lege, în motivarea excepţiei, inculpatul F.M. preia aceleaşi aspecte legale de dreptul la apărare şi asistenţa juridică obligatorie şi de dreptul ca în faza de judecată să se administreze şi alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care, numai în prezenta cauză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 şi prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 şi prin care a statuat că trebuie să se facă o distincţie clară între dreptul la apărare, drept care este în toate cazurile garantat şi dreptul la asistenţă juridică obligatorie sau dreptul de a beneficia de asistenţă judiciară gratuită din partea unui avocat din oficiu, drepturi care se acordă numai în anumite cazuri reglementate de legiuitor.
Nu s-a putut reţine că dispoziţiile art. 229 C. proc. pen., nu garantează îndeplinirea de către organele judiciare a obligaţiei de a aduce la cunoştinţă învinuitului că are dreptul să fie asistat de un apărător, deoarece îndeplinirea acestei obligaţii este garantată, atât de art. 6 alin. (5) C. proc. pen., în care se arată că „organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre faptul de a fi asistat de un apărător, cât şi de dispoziţiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că „învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept."
Nici dreptul de a solicita probe în cursul judecăţii nu este încălcat, acest drept fiind garantat de dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. proc. pen., în care se prevede că „sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată", de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., în care se arată că „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe" şi de dispoziţiile art. 67 C. proc. pen., din care a rezultat că în cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor şi că cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.
Şi în acest caz, trebuie să se facă distincţia între dreptul de a cere administrarea de probe, drept care este întotdeauna garantat şi dreptul de a obţine administrarea unei probe, drept care este garantat numai dacă proba este pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte faptul că procurorul a dat rechizitoriu fără ca să se pronunţe cu privire la unele plângeri, făptuitori şi infracţiuni s-a constatat că petentul avea posibilitatea să facă plângere la prim-procurorul parchetului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen.
Oricum, în ceea ce priveşte plângerea nr. 319168 din 23 octombrie 2000, aşa cum a rezultat din dresa nr. 517/11/2/2001 din 5 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a disjuns cauza faţă de făptuitoarele M.M. şi M.G. şi cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Poliţiei Municipiului Galaţi, Secţia 4.
În ceea ce priveşte plângerea nr. 319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 s-a constatat că aceasta a fost depusă după ce inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi când a declarat că nu are cereri de formulat, nu suferă de vreo boală psihică şi nu doreşte apărător.
Tot în ceea ce priveşte plângerea nr. 319/VIII/1/09 aprilie 2001 s-a constatat că la dosar se află o copie despre care inculpatul a confirmat că este conformă cu originalul, iar la X se află o copie din registrul general din care a rezultat că această plângere a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi deci apărările inculpatului pot fi verificate pe baza acestor copii.
Oricum nu a putut să constate că de mai bine de aproape trei ani, în prezenta cauză nu s-a făcut niciun fel de cercetare judecătorească pe fond şi că dosarul se plimbă de la o instanţă la alta pentru soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate invocate de inculpatul F.M. şi aceasta în condiţiile în care în Codul de procedură penală mai sunt vreo 500 de articole a căror excepţie de neconstituţionalitate ar putea fi invocată.
Este evident că invocarea acestor excepţii de neconstituţionalitate se face nu pe motiv că dreptul la apărare al inculpatului ar fi încălcat, ci pentru motivul că inculpatul nu doreşte să se judece, aşa cum a declarat la termenul din 6 aprilie 2009.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanţa de apel a apreciat că este normal ca instanţele de judecată să sesizeze Curtea Constituţională doar în acele situaţii în care constată că dispoziţiile legale invocate au legătură cu soluţionarea cauzei şi în măsura în care acestea ar încălca drepturile stabilite prin Constituţie, în caz contrar activitatea Curţii Constituţionale s-ar bloca.
Faţă de considerentele de mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţii invocate de inculpatul F.M.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că nu există niciuna din cauzele de inadmisibilitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătând că a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., atunci când a fost invocată de instanţă, dar nu şi când a fost invocată de către inculpat, că excepţia invocată are legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 263 alin. (4) C. proc. pen., care reglementează forma şi cuprinsul rechizitoriului, care este actul de sesizare al instanţei de judecată, a căror încălcare a fost invocată în motivele de apel, încălcarea dreptului la apărare, care constituie motivele de apel care fac obiectul cauzei.
Recurentul inculpat consideră că parchetul i-a încălcat dreptul la apărare, procurorul, prin rechizitoriu nu i-a dat soluţie şi la plângerea nr. 319.168 din 22 octombrie 2000 aflată la dosarul nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, plângere formulată de inculpat privind săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, rechizitoriul a fost dat înainte de a fi soluţionate plângerile nr. 319/VIII/1/ aprilie 2001 şi nr. 231/P/2001, plângeri formulate împotriva materialului de cercetare şi urmărire penală administrat în dosarul penal nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, consecinţa fiind vătămarea prin încălcarea dreptului la apărare şi supunerea la discriminare.
Procurorul prin rechizitoriu nu a dat soluţie la cererea nr. 319/VI11/1/2001 aprilie 2009, cerere prin care a solicitat şi avocat din oficiu, mai mult decât atât, procurorul i-a distrus originalul cererii arătate pentru a nu se mai putea exercita controlul asupra modului vădit nelegal în care i-a fost încălcat dreptul la apărare, cererea a depus-o după ce i-a fost prezentat materialul de cercetare şi urmărire penală înainte de a se da rechizitoriul, că procurorul a dat rechizitoriul înainte de a soluţiona plângerea nr. 319/VI11/1/2001 aprilie 2009 formulată împotriva materialului de cercetare şi urmărire penală administrat în dosarul penal nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi cererea prin care a solicitat şi avocat din oficiu.
Recurentul inculpat a mai menţionat că ridică excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., considerând că acest text de lege este neconstituţional în măsura în care permite şi dă posibilitatea instanţei de judecată să se pronunţe asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate ridicată încălcând astfel competenţa Curţii Constituţionale.
De asemenea, recurentul inculpat a mai arătat că ridică excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, considerând că acest text de lege este neconstituţional în măsura în care permite şi dă posibilitatea instanţei de judecată să se pronunţe asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate ridicată încălcând astfel competenţa Curţii Constituţionale.
Motivelor de recurs Ie-a fost ataşată adeverinţa de venit pe anul 2009, privind pe inculpat în care se menţionează că acesta nu figurează în evidenţele fiscale cu venituri impozabile, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, în recurs au lipsit recurentul inculpat F.M., intimatele părţi vătămate M.M. şi M.G. şi intimata parte civilă Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei Galaţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 11,55, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părţilor, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de recurentul inculpat, arătând că instanţa de apel a respins în mod corect, ca inadmisibilă excepţia invocată, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 47/1992.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat F.M. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 3851 alin. (2) din acelaşi cod şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, aşa cum a fost interpretat prin Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în raport cu motivele de recurs invocate, urmând ca excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 invocate în cadrul motivelor de recurs, excepţii şi care fac obiectul verificării căii de atac exercitate chiar de inculpat să fie analizate sub forma criticilor deja arătate, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 6 aprilie 2009, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin sentinţa penală nr. 275 de la 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, conform art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 18 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. (parte vătămată M.M.).
A fost condamnat inculpatul F.M., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în referire la art. 76 lit. e) C. pen. (fapta din 22 octombrie 2000 parte vătămată M.M.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate M.G. împotriva inculpatului F.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b C. pen. (fapta din 22 octombrie 2000), urmare a lipsei părţii vătămate la două termen consecutive.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat ca fiind graţiată integral şi condiţionat pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre inculpatului F.M.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Potrivit art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi a sumei de 331.702 lei şi către partea civilă M.M. a sumei de 3.000.000 de lei reprezentând daune morale şi a sumei de 2.250.000 lei reprezentând daune materiale.
A fost respins, ca fiind nefondat, restul pretenţiilor civile solicitate de partea civilă M.M. şi pretenţiile civile formulate de partea civilă M.G.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 1.300.000 de lei (ROL) reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către B.A. Galaţi.
Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată M.G. la plata către stat a sumei de 1.000.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpat la plata către stat a sumei de 5.000.000 de lei (ROL), reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Au fost admise cererile formulate de doamna avocat H.M. şi de către martorii M.D. şi S.V. şi a ridicat amenzile judiciare aplicate acestora prin încheierile de şedinţă din 4 mai 2006 şi 5 aprilie 2006.
În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a făcut referire în detaliu la ciclul procesual anterior al cauzei, evidenţiind în mod concret sentinţa penală nr. 295 din 2 iunie 2003 a Tribunalului Galaţi, Decizia penală nr. 348/ A de la 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, prin care au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, partea vătămată M.M. şi inculpatul F.M., a desfiinţat sentinţa penală nr. 295 de la 2 iunie 2003 a Tribunalului Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinându-se procedurile efectuate până la dezbateri, cauza fiind înregistrată pe data de 19 iunie 2004 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia penală, cauză în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 275 de la 19 iunie 2006.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri inculpatul F.M. şi partea vătămată-civilă M.M., ce au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Galaţi, la data de 11 august 2006 sub nr. 3900/2006.
În considerentele încheierii de şedinţă de la 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, instanţa de apel a prezentat în mod concret excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către inculpat, dar şi de către curtea de apel, precum şi modul de soluţionare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, indicând soluţiile adoptate de instanţă, de instanţa de control judiciar, precum şi de Curtea Constituţională, aşa cum s-a arătat.
Înalta Curte constată că excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 invocate în cadrul motivelor de recurs, conţin aceleaşi motive ca şi excepţiile ce fac obiectul verificării căii de atac exercitate chiar de inculpat, aşa încât se vor analiza prin prisma criticilor deja arătate.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 C. proc. pen., a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 formulată de către inculpatul F.M., la data de 6 aprilie 2009, Înalta Curte consideră că instanţa de apel în mod judicios şi motivat a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, făcând un riguros examen asupra fiecăreia din excepţiile invocate, faţă de criticile formulate de inculpat, în raport şi cu soluţiile date în cauză cu privire la aceleaşi excepţii care au mai fost soluţionate, respectiv art. 303 alin. (6) C. proc. pen., asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008, în sensul respingerii, excepţie invocată în cauză, a excepţiilor pronunţate în cauză cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 229 C. proc. pen. şi anume deciziile nr. 756 din 18 septembrie 2007, nr. 62 din 31 ianuarie 2008 şi nr. 600 din 20 mai 2008.
De asemenea, Înalta Curte consideră că nu sunt fondate criticile invocate, de către recurentul inculpat F.M., atât pe cale de excepţie, cât şi sub forma motivelor de recurs asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, pe de-o parte, pe lângă argumentele arătate de instanţa de apei şi pe care şi le însuşeşte, iar pe de altă parte şi în raport cu cerinţa impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, şi anume aceea de a avea o legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece dispoziţiile arătate vizează aspecte procedurale referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate şi nicidecum care ar putea să conducă la alte soluţii decât cele prevăzute de lege care privesc modul de rezolvare a laturii penale şi laturii civile a unei cauze penale, potrivit condiţiilor impuse în art. 345 şi 346 C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea excepţiilor menţionate, aşa încât în mod corect şi legal a fost dispusă soluţia respingerii, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la aceste excepţii de către curtea de apel.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o analiză distinctă a motivelor invocate de inculpatul F.M., la data de 6 aprilie 2009, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 din C. proc., în raport cu cerinţele impuse de această normă şi de art. 171 alin. (1) din acelaşi cod, cu dreptul de a solicita probe în condiţiile art. 65, 62, 67 din acelaşi cod, de aspectele punctuale invocate de către inculpat cu privire la plângerile nr. 319168 din 23 octombrie 2000 şi 319/VI11/1/2001, actele aflate la dosarul cauzei, precum şi de controlul pe care poate să-l facă instanţele de judecată, în raport cu art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, aşa încât soluţia de respingere, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este susţinută în fapt şi în drept şi cu privire la această excepţie.
De asemenea, Înalta Curte apreciază, ca nefondate, criticile recurentului inculpat F.M. cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire ia excepţia de neconstituţionalitate a art. 229 C. proc. pen., faţă de argumentele evidenţiate de instanţa de apel, pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte, iar pe de altă parte, motivele invocate cu privire la încălcările arătate sunt de esenţa controlului judiciar, în calea ordinară de atac a apelului, chiar exercitată de inculpat.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că încheierea din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 229 C. proc. pen., excepţia de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, este legală şi temeinică, sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1510/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1559/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
