ICCJ. Decizia nr. 1494/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1494/2009
Dosar nr. 1197/44/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.16/ F din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de SC P.F. SRL Galaţi, prin administrator unic U.P. împotriva rezoluţiilor nr. 302/ P din 8 august 2008 şi nr. 915/11/2 din 16 septembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, petiţionara SC P.F. SRL Galaţi, prin administrator unic U.P. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul procuror G.M. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 23 din Legea nr.656/2002, art. 272 C. pen şi art. 290 C. pen., susţinând că aceasta a soluţionat dosarul penal nr. 173/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi dispunând neînceperea urmăririi penale, fără a stabili legalitatea unor documente, pe baza unor cercetări incomplete şi că a avut în vedere la soluţionarea cauzei anumite acte nelegale emise de făptuitorii M.A. şi M.C.
Prin rezoluţia din 8 august 2008, dată în dosarul nr. 302/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata procuror, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se că, din actele premergătoare efectuate, nu rezultă că aspectele reclamate sunt prevăzute de legea penală.
Prin rezoluţia din 16 septembrie 2008, dată în dosarul nr. 915/11/2/2008 a procurorului general adjunct, a fost respinsă plângerea petiţionarei, fiind menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionara a criticat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, invocând nulitatea acesteia, motivat de faptul că cercetările au fost efectuate de care un organ de urmărire penală necompetent, în raport cu infracţiunea de spălare de bani sesizată, pentru care competenta revenea D.I.I.C.O.T.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei, reţinând, în esenţă, că aceasta nu a indicat, în mod concret, în ce constau faptele penale imputate magistratului procuror, ci şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia de neîncepere a urmăririi penale şi la modul în care s-au desfăşurat cercetările în dosar. În aceste condiţii, simplul fapt că, prin plângerea formulată, petiţionara a menţionat, printre alte infracţiuni, şi pe aceea de complicitate la spălare de bani, nu putea constitui temei pentru declinarea competenţei în favoarea D.I.I.C.O.T, atâta vreme cât pentru această infracţiune, plângerea nu conţinea elementele esenţiale ale unui act de sesizare a organului de urmărire penală, prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
Pe fond, s-a reţinut că soluţia procurorului este legală şi temeinică, întrucât faptele imputate magistratului procuror nu sunt prevăzute de legea penală, iar aceste aspecte pot fi invocate de petiţionară pe calea plângerilor împotriva actelor de urmărire penală sau a soluţiilor, în condiţiile art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., şi nu pe calea plângerii penale împotriva magistratului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara, prin administratorul U.P.
Recursul declarat de petiţionară împotriva sentinţei, motivat la dosar, este nefondat.
În ce priveşte prima critică, în baza căreia a solicitat trimiterea cauzei la organul competent, susţinând că sunt incidente dispoziţiile legale ale art. 197 alin. (4) C. proc. pen., întrucât temeiul de respingere a plângerii contrazice dispozitivul hotărârii, se constată că nu este fondată.
Din examinarea sentinţei atacate, rezultă că soluţia din dispozitivul hotărârii instanţei de fond, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petiţionarului, este în concordanţă cu considerentele in extenso ale sentinţei, menţionarea eronată în cuprinsul considerentelor, iar nu a dispozitivului sentinţei, a temeiului de admitere a plângerii, prevăzut de art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., în loc de lit. a) aceluiaşi text de lege, nefiind de natură a atrage nulitatea hotărârii. Pentru îndreptarea acestei erori materiale evidente din cuprinsul considerentelor sentinţei, cauzate de o greşeală de tehnodactilografiere, legiuitorul a reglementat posibilitatea părţii de a solicita îndreptarea erorii, în conformitate cu prevederile art. 195 C. proc. pen.
Nici cea de a doua critică a petiţionarei, referitoare la nulitatea rezoluţiei, motivând că, în raport cu fapta de spălare de bani sesizată, competenţa organelor de urmărire penală revenea D.I.I.C.O.T, iar nu Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, nu poate fi primită.
Urmare sesizării unui organ de urmărire penală, printr-o plângere, conform art. 222 C. proc. pen., acesta poate efectua, în vederea strângerii datelor necesare privind existenţa infracţiunilor reclamate pentru a constata dacă există indicii temeinice şi concrete pentru începerea urmăririi penale, acte premergătoare.
În cadrul acestei faze anterioare începerii procesului penal, în care nu s-a stabilit dacă există indicii temeinice că s-ar fi săvârşit o anume infracţiune, cu privire la care a fost încunoştinţat organul de urmărire penală în actul de sesizare şi în raport cu care competenţa de efectuare a urmăririi penale ar reveni unui alt organ de urmărire, nu se poate vorbi de o stabilire a competenţei de efectuare a urmăririi penale.
Din economia dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., rezultă că legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii absolute în situaţia încălcării dispoziţiilor legale (în cauză, cele relative la competenţa după materie) ce reglementează desfăşurarea procesului penal, iar nu şi a actelor premergătoare, care sunt exterioare acestuia.
De asemenea, odată cu înregistrarea plângerii penale formulată de petiţionară la parchet, nu ar fi fost posibilă o trimitere a acesteia la D.I.I.C.O.T, doar pe baza menţiunii făcute de petiţionară referitor la o pretinsă infracţiune de spălare de bani, întrucât din conţinutul plângerii nu reieşeau suficiente date în acest sens. De altfel, aşa cum rezultă şi din prevederile art. 210 alin. (2) C. proc. pen., obligaţia de trimitere a cauzei la procurorul care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent, există doar în situaţia în care organul de cercetare penală constată că nu este competent a efectua cercetarea, iar nu actele premergătoare.
Asupra fondului recursului declarat, din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionară, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, aspectele sesizate de petiţionară cu privire la activitatea şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către magistratul procuror, nu sunt prevăzute de legea penală.
Criticile petiţionarei referitoare la modul de soluţionare de către intimata procuror a cauzei penale nu pot fi primite, întrucât activitatea desfăşurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăşi infracţiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Legalitatea şi temeinicia activităţii efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a plângerii şi recursului la judecător.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC P.F. SRL Galaţi, prin administrator unic U.P., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară SC P.F. SRL Galaţi, prin administrator unic U.P. împotriva sentinţei penale nr.16/ F din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1490/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1499/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
