ICCJ. Decizia nr. 1620/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1620/2009
Dosar nr. 3759/1/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 710/46/2008, în baza art. 139 şi art. 145 C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.M.G. şi T.S.G., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pe durata măsurii, inculpaţii au fost obligaţi să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (11) lit. a) - d), respectiv: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori vor fi chemaţi, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 145 alin. (12) C. proc. pen. inculpaţilor li s-au impus obligaţiile prevăzute de lit. c) şi f) şi anume: să nu se apropie de coinculpaţi şi de martori, să nu exercite profesia în exercitarea căreia au săvârşit faptele.
Pentru a pronunţa această încheiere , verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive, instanţa de fond a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea s-au modificat.
S-a reţinut că sesizarea instanţei prin rechizitoriu a fost făcută la data de 18 septembrie 2008, până în prezent fiind acordate 9 termene de judecată.
De la data sesizării şi până în prezent au fost administrate mai multe probe, şi anume: I.P.J. Argeş, Serviciul Management Resurse Umane a comunicat, la solicitarea instanţei, prin adresa nr. 22688/2008 (f. 81 dosar fond), că trei dintre inculpaţii din prezenta cauză au calitatea de poliţişti din cadrul structurilor poliţiei judiciare, s-au luat declaraţii inculpaţilor care au dorit să fie audiaţi, a fost epuizat probatoriul propus de acuzare, cu excepţia a doi martori, U.N. şi P.J. care, schimbându-şi adresa, nu au fost prezenţi la acest termen de judecată.
Instanţa de fond a apreciat că depoziţiile acestora n-ar putea fi, însă, în vreun mod influenţate prin luarea unei măsuri preventive mai blânde faţă de inculpaţi, mai ales că ceea ce cunosc martorii (astfel cum rezultă din declaraţiile date de ei la poliţie, f. 257 şi 292 - 295 vol. I dosar urmărire penală) nu ar putea veni decât ca o completare a probatoriului deja administrat de către organele de cercetare penală, cum şi de instanţa de judecată, în mod nemijlocit.
S-a considerat că perioada petrecută de cei doi inculpaţi în arest este suficientă pentru ca aceştia să înţeleagă gravitatea acuzaţiilor ce li se aduc şi riscurile la care se supun, în cazul în care ar încălca obligaţiile ce vor fi impuse de instanţă, ca urmare a înlocuirii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
S-a apreciat că scopul pentru care a fost luată măsura preventivă, acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi de a împiedica sustragerea celor doi de la judecată, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., va putea fi acum atins pe deplin printr-o mai mică restrângere a dreptului fundamental la libertate al inculpaţilor, consfinţit de art. 23 din Legea fundamentală a ţării şi de art. 5 C. proc. pen., în deplină concordanţă cu art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului.
S-a mai subliniat că, întrucât cauza se află în curs de judecată în faţa primei instanţe, inculpaţii se bucură în acest moment de prezumţia de nevinovăţie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 52 şi art. 66 C. proc. pen., iar menţinerea arestării lor ar fi o măsură excesivă în raport cu scopul pentru care a fost prevăzută, aşa cum a fost evidenţiat mai sus.
În aceste condiţii, arestarea celor doi inculpaţi nu ar avea alt rol decât acela de a anticipa pronunţarea unor pedepse cu închisoarea cu executare în condiţii de deţinere, ceea ce ar contraveni flagrant normelor de lege la care s-a făcut anterior referire şi jurisprudenţei constante a C.E.D.O.
S-a apreciat că pericolul concret pe care lăsarea în libertate a celor doi inculpaţi l-a prezentat pentru ordinea publică, de la luarea măsurii arestării şi până în prezent, nu mai există, nemaifiind, astfel, realizată condiţia cumulativ prevăzută de textul de lege ce a constituit temei al acestei măsuri. Aceasta, întrucât timpul scurs de la data la care a fost dispusă arestarea şi până în prezent a făcut ca tulburarea socială de natură a justifica detenţia provizorie să dispară.
S-a mai reţinut că, referitor la acest aspect, potrivit hotărârilor pronunţate de C.E.D.O. (obligatorii pentru instanţele naţionale sub aspectul dezlegărilor date problemelor de drept supuse dezbaterii), dacă gravitatea pedepsei la care acuzatul se poate aştepta în caz de condamnare poate fi reţinută ca un factor ce l-ar conduce la a se sustrage de la prezenţa sa ulterioară în faţa instanţei de judecată, eliberarea provizorie a celui acuzat trebuie să fie ordonată dacă se pot obţine din partea lui garanţii suficiente care-i asigură prezenţa în faza procesuală în discuţie.
Aceeaşi instanţă a mai stabilit că riscul sustragerii de la judecată descreşte, în mod necesar, cu trecerea timpului în detenţie preventivă, pentru că imputarea probabilă a acestei detenţii asupra pedepsei privative de libertate la care cel deţinut poate aprecia că va fi condamnat va fi de natură să-l facă să considere această eventualitate ca mai puţin de temut şi să reducă tentaţia sustragerii discutate.
Eliberarea celor doi coinculpaţi nu ar mai constitui în mod real o tulburare a ordinii publice, iar riscul ca ei să comită noi fapte de natura celor pentru care au fost trimişi în judecată va fi definitiv înlăturat, prin impunerea obligaţiei prevăzute de art. 145 alin. (12) lit. f) din cod, aceea ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să nu exercite profesia de poliţist.
În atare situaţie, ordinea publică nu ar mai putea fi cu nimic ameninţată, iar detenţia ar deveni nelegitimă.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că circumstanţele personale ale inculpaţilor, de care alin. (8) al art. 136 C. proc. pen. cere a se ţine seama în alegerea măsurii ce urmează a fi luată, respectiv: lipsa antecedentelor penale, sănătatea, domiciliul, situaţia familială a fiecăruia dintre ei, pledează puternic în alegerea unei alte măsuri de prevenţie, mai blânde, suficientă pentru a garanta buna desfăşurare a procesului penal în continuare.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, motivele de recurs fiind expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele următoare:
Inculpaţii G.M.G. şi T.S.G. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 35/P/2006 din 17 septembrie 2008 al D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în concurs real, în exercitarea funcţiei lor, în anul 2006.
Astfel, inculpatul G.M.G., ofiţer de poliţie cu gradul de subcomisar în cadrul I.P.J. Argeş, este acuzat că a pretins şi a primit, împreună cu coinculpatul T.S.G., agent de poliţie în cadrul I.P.J. Argeş, în perioada iulie-septembrie 2006, de la inculpatul B.I.D., prevalându-se de o influenţă reală asupra unor ofiţeri examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar, Regim Permise şi înmatriculări Vehicule Argeş, suma totală de 896,76 Euro, pentru ca cel din urmă inculpat să obţină permisul de conducere în condiţii frauduloase, fără a participa la examen şi fără a fi, de altfel, în ţară în perioada respectivă.
Tot astfel, inculpatului G.M.G. i se impută fapta de a fi pretins şi de a fi primit efectiv, în luna august 2006, suma de 3.000.000 lei vechi de la inculpatul B.M., căruia i-a creat convingerea că are influenţă asupra cadrelor medicale şi că poate interveni pe lângă angajaţii S.M.L. Argeş, pentru obţinerea unui certificat medico-legal, care să specifice un număr cât mai mare de îngrijiri medicale pentru soţia celui din urmă.
Inculpatul mai este acuzat că a întocmit în fals o adresă cu nr. 88311 din 08 august 2006 a Poliţiei municipiului Piteşti, Secţia 4 de Poliţie, pe care a semnat-o pentru şeful secţiei de poliţie, aplicând şi sigiliul secţiei, că la data de 18 august 2006 a pretins şi a primit efectiv suma de 2.000.000 lei vechi de la inculpata I.M.D., avocată, prevalându-se de o influenţă reală asupra ofiţerului de poliţie V.C.L., pentru a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu legate de urmărirea şi prinderea condamnatei P.E.C., urmărită general.
Potrivit actului de sesizare a instanţei, inculpatul T.S.G. a pretins şi a primit efectiv, împreună cu un alt lucrător de poliţie, inculpatul R.F., în perioada iulie - noiembrie 2006, suma de 1.200 Euro şi 600 dolari S.U.A., prevalându-se de o influenţă reală asupra unor angajaţi ai Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă Argeş, în scopul de a facilita promovarea examenului de încadrare ca subofiţer numitului O.C.V. şi pentru a-i procura o diplomă de liceu falsificată acestuia, necesară pentru participarea la examen.
În acelaşi mod, inculpaţii sus - menţionaţi au pretins şi au primit de la inculpatul S.I.P. suma de 1.200 Euro, în scopul promovării de către acesta a examenului de încadrare ca subofiţer.
De asemenea, în rechizitoriu se mai menţionează că la data de 18 noiembrie 2006, poliţiştii G.M.G. şi T.S.G. au acceptat promisiunea unor foloase ce nu li se cuvin, confiscând, la propunerea inculpatului P.V., ţigări de contrabandă, fără a întocmi actele de constatare, în scopul valorificării ilicite şi împărţirii în trei a foloaselor rezultate (aproximativ 300 000 000 lei vechi).
Arestarea celor doi inculpaţi a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., la momentul luării acestei măsuri, 18 septembrie 2008, faţă de inculpatul T.S.G., şi 10 octombrie 2008, faţă de inculpatul G.M.G., apreciindu-se că sunt realizate condiţiile prevăzute de acest text de lege.
Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor nu au încetat şi impun în continuare privarea de libertate, întrucât inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea acestora în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că, în raport de împrejurările presupusei săvârşiri a infracţiunilor, de natura acestora, de multitudinea actelor infracţionale şi de calitatea inculpaţilor, ofiţer şi respectiv subofiţer de poliţie, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă şi în prezent.
Aceste împrejurări şi elemente de fapt, chiar în condiţiile prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii, sunt de natură să justifice concluzia punerii în pericol a valorilor sociale referitoare la încrederea cetăţenilor în activitatea desfăşurată de Poliţia Română, instituţie a statului inclusă în sistemul judiciar şi abilitată să promoveze conceptele de dreptate şi echitate; asemenea fapte presupus a fi săvârşite de inculpaţi nu rămân fără ecou în rândul comunităţii, generând astfel temerea că, lăsaţi în libertate, inculpaţii ar putea recurge în continuare la fapte de genul celor pentru care sunt cercetaţi în prezent.
Totodată, în raport de momentul procesual în care se află în prezent cauza, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se impune şi pentru buna desfăşurare a procesului penal.
De asemenea, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că instituirea obligaţiei prevăzută la art. 145 alin. (12) lit. f) C. proc. pen. este de natură să asigure că inculpaţii, în calitate de foşti lucrători de poliţie, în prezent suspendaţi din funcţie, nu vor mai putea săvârşi acte de natura celor pentru care s-a dispus arestarea preventivă, în condiţiile în care în sarcina inculpaţilor s-a reţinut, în mod preponderent, săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, infracţiune pentru care legea nu impune o anumită calitate a subiectului activ.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva încheierii din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 710/46/2008, privind pe intimaţii inculpaţi G.M.G. şi T.S.G.
Se va casa în parte încheierea recurată şi rejudecând se vor respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, menţinându-se starea de arest preventiv a inculpaţilor G.M.G. şi T.S.G.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticoriptie, împotriva încheierii din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 710/46/2008, privind pe intimaţii inculpaţi G.M.G. şi T.S.G.
Casează în parte încheierea recurată şi rejudecând:
Respinge cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor G.M.G. şi T.S.G.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 25 lei pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1630/2009. Penal → |
|---|
