ICCJ. Decizia nr. 1661/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1661/2009
Dosar nr. 610/32/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 6 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petiţionarul C.I. şi, în consecinţă, a desfiinţat rezoluţiile nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008 şi nr. 679/II/2/2008 din 9 septembrie 2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi a trimis cauza la Parchetul Curţii de Apel Bacău în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public I.Ş. pentru infracţiunile prev. de art. 246, art. 215, art. 289 şi art. 291 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre prima instanţă a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a reţinut că la data de 7 aprilie 2008 petiţionarul C.I. a formulat şi depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva notarului public I.Ş. , pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215, art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen. arătând că acesta ar fi încheiat contractul nr. 3871/2002 cu încălcarea dispoziţiilor legale, pe baza unor acte false şi prin abuz în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, motiv pentru care a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat şi pedepsirea celor vinovaţi.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin rezoluţia nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008 a constatat plângerea formulată de petiţionar ca nefondată şi, în baza art. 228 alin. (6) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.Ş. , sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 215, art. 246, art. 289,art. 291 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate nu s-au confirmat faptele sesizate.
Pentru a se dispune astfel, din cercetările efectuate în cauză, a rezultat faptul că actul de vânzare-cumpărare încheiat între vânzătorii D.N. şi D.V. şi cumpărătorul D.C.N. (fiul acestora) privind vânzarea-cumpărarea unui apartament situat în Bacău, a fost autentificat sub nr. 3871 din 23 octombrie 2002 de notarul public I.Ş. De asemenea, s-a mai reţinut că apartamentul mai sus-menţionat, proprietatea vânzătorilor, a fost dobândit conform contractului de cumpărare nr. 5795 din 12 decembrie 1995, încheiat cu fosta SC T. SA Bacău, iar dreptul de proprietate a fost înscris în Registrul de publicitate imobiliară al Judeţului Bacău, sub nr. 287 din 5 ianuarie 1996.
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5795/1995, odată cu dobândirea proprietăţii asupra apartamentului, cumpărătorul a preluat şi dreptul de concesiune asupra terenului aferent în suprafaţă de 36 mp, în cotă indiviză cu ceilalţi locatari.
S-a mai constatat că din contractul încheiat a rezultat faptul că s-a transmis cumpărătorului numai dreptul de folosinţă asupra terenului (în indiviziune cu restul proprietarilor de apartamente din acel bloc). Prin urmare, s-a apreciat că, în mod corect, notarul public I.Ş. la încheierea contractului nr. 3871 din 23 octombrie 20002 a transmis noului proprietar odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentului şi dreptul de folosinţă asupra terenului aferent în suprafaţă de 33,57 mp în indiviziune cu ceilalţi proprietari (diferenţa între 36 mp şi 33,57 mp datorându-se măsurătorilor cadastrale efectuate şi avizate de Oficiul Judeţean de cadastru Bacău sub nr. 11626 din 27 decembrie 2000).
S-a mai relevat că notarul public I.Ş. a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 3871/2002 cu respectarea cerinţelor legale în materie, fără să încalce vreo prevedere sau să abuzeze în vreun fel de funcţia sa.
S-a conchis că, din verificările efectuate, nu au rezultat aspecte de natură penală, care să poată fi reţinute în sarcina notarului reclamat, nefiind încălcată de către acesta vreo dispoziţie legală astfel că, în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluţia nr. 679/II/2/ 2008 din 9 septembrie 2008 a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de mai sus.
Pentru a dispune această soluţie Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a reţinut că plângerea formulată de petiţionarul C.I. nu corespundea cerinţelor imperative prevăzute de art. 275 şi urm. C. proc. pen., apreciind că prin înscrisul denumit „ plângere la rezoluţia din 25 iulie 2008" nu şi-a justificat calitatea de parte interesată şi nici nu a arătat motivele pentru care a considerat soluţia procurorului ca netemeinică şi nelegală.
S-a mai reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 275 C. proc. pen., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, constatându-se, totodată că, memoriile adresate de petiţionar altor instituţii ale statului (în cazul concret Ministerului Justiţiei), nu pot fi considerate plângeri, în condiţiile art. 278 C. proc. pen.
S-a apreciat că are aptitudinea declanşării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care priveşte actul procesual prev. de art. 2781 C. proc. pen., formulată de persoana care îşi justifică calitatea în condiţiile legii (Decizia 23 din 23 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători).
S-a conchis apreciindu-se ca inadmisibilă plângerea împotriva actelor procurorului, care urmăreşte schimbarea temeiului de drept al neînceperii urmăririi penale, întrucât s-a constatat că susţinerile petiţionarului, din înscrisul adresat parchetului, nu conţin niciun fel de observaţii privind soluţia procurorului.
Împotriva celor două rezoluţii petiţionarul a formulat, în termen legal, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere, iar instanţa, verificând în temeiul art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., rezoluţiile atacate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei precum şi a înscrisurilor noi prezentate, a constatat că acestea sunt nelegale şi netemeinice.
Prima instanţă a reţinut că petiţionarul, în plângerea adresată procurorului existentă la fila 9 a dosarului nr. 563/P/ 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a arătat că în mod greşi notarul public a dat terenul în folosinţă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3871 din 23 octombrie 2002, nesocotind astfel prevederile art. 44 din OUG nr. 40/1999, apreciind că, în speţă, nu au fost efectuate acte premergătoare complete pentru a se putea trage concluzia că nu se impunea începerea urmăririi penale.
Astfel, prima instanţă a constatat că, în mod greşit, s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 44 din OUG nr. 40/1999, întrucât acest text a fost introdus în mod special pentru a se asigura protecţia persoanelor fizice sau juridice care au fost deposedate de terenuri sau construcţii. S-a mai reţinut că, deşi această ordonanţă se referă la protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei, prevederile art. 44 sunt situate în capitolul 4 la „dispoziţii finale", textul fiind aplicabil nu numai chiriaşilor ci şi proprietarilor.
S-a mai relevat, în considerentele hotărârii, că dispoziţiile din art. 44 teza a I-a din OUG nr. 40/1999 erau pe deplin aplicabile în speţa de faţă, iar procurorul de caz nu s-a preocupat, cu ocazia efectuării actelor premergătoare, să cerceteze dacă notarul public a verificat mai înainte de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare dacă asupra terenului dat în folosinţă au fost făcute încunoştinţări scrise, notificări sau cereri de constatare sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanei fizice care a fost deposedată de bunul imobil respectiv.
Prima instanţă a apreciat că, în situaţia în care notarul public I.S. a nesocotit prevederile art. 44 teza a I-a din OUG nr. 40/1999, atunci se face pasibil de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a apreciat ca nelegală rezoluţia procurorului general nr. 679/II/2/ din 9 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, constatând că în mod greşit s-a respins ca inadmisibilă plângerea petiţionarului, reţinând că din conţinutul plângerii aflată la fila 5 dosar nr. 679/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a rezultat, în mod evident, că cel în cauză era nemulţumit de soluţia dată prin rezoluţia procurorului din 25 iulie 2008.
Prima instanţă a considerat că potrivit art. 278 C. proc. pen. petiţionarul avea dreptul ca împotriva rezoluţiei dată de procuror să facă plângere la procurorul general, ceea ce a şi făcut, astfel încât plângerea acestuia trebuia examinată pe fondul său, iar nu să fie respinsă, ca inadmisibilă, de procurorul general.
Prima instanţă a apreciat că, în cauză, se impune admiterea plângerii formulată de petiţionarul C.I., desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public I.Ş. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 215, art. 289 şi art. 291 C. pen.
De asemenea, prima instanţă a mai stabilit ca, în cadrul actelor premergătoare ce se vor efectua, să se solicite notarului public să facă dovada că a făcut verificări sub aspectul faptului dacă terenul pe care este situat blocul în care se afla apartamentul vândut nu a fost revendicat de persoana fizică (petiţionarul din speţă) prin încunoştinţări scrise, notificări sau cereri în realizarea dreptului de proprietate, apreciind necesar ca ambele părţi să dea declaraţii cu privire la aceste aspecte, iar petiţionarul să depună la dosar înscrisurile pe care le deţinea cu privire la demersurile pe care le-a făcut cu privire la terenul respectiv.
Împotriva sentinţei penale nr. 1 din 6 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi intimatul I.Ş., privind pe petiţionarul C.I., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 13 aprilie 2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunţarea deciziei s-a amânat succesiv la 27 aprilie şi, respectiv, la 6 mai 2009 pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurentului intimat I.Ş. să depună note de concluzii scrise, însă nici recurentul şi nici apărătorul său ales nu au făcut-o. Intimatul petiţionar C.I., a depus la dosar, după ce cauza a rămas în pronunţare, un set de înscrisuri precum şi un memoriu cu note de concluzii scrise.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi de intimatul I.Ş., sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen. cu referire la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate, fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru următoarele considerente.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt atunci când a admis plângerea formulată de petiţionarul C.I. şi a desfiinţat rezoluţiile atacate, considerând, nejustificat, că în speţă, se impune trimiterea dosarului la parchet pentru a se efectua cercetări împotriva intimatului notar I.Ş. pentru faptele sesizate în plângerea iniţială.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare .
996.fapte de natură penală şi Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că urmare plângerii formulată de petiţionarul C.I. la 7 aprilie 2008 şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, procurorul, prin rezoluţia nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008, în mod corect, a apreciat, în urma actelor premergătoare efectuate, că nu există faptele pentru care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public I.Ş., respectiv infracţiunile prevăzute de art. 215, art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., întrucât acesta nu a făcut altceva decât să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. 3871 din 23 octombrie 2002, prin care a consfinţit voinţa părţilor: vânzătorii D.N. şi D.V. şi cumpărătorul D.C.N.
De asemenea, se mai constată că, din extrasul de carte funciară nr. 24690 din 23 octombrie 2002, emis de Judecătoria Bacău, a rezultat că nu erau înscrise sarcini sau alte menţiuni pentru imobilul tranzacţionat, iar notarului public nu-i reveneau obligaţii suplimentare de verificare a situaţiei juridice a acestuia.
De altfel, în ceea ce priveşte apartamentul în litigiu, se mai constată că, în mod justificat s-a reţinut că acesta se afla în proprietatea vânzătorilor conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5795 din 12 decembrie 1995 şi a procesului verbal de predare primire din aceea şi dată, ambele încheiate cu fosta T. SA Bacău, iar la data perfectării actului cumpărătorul D.C.N. a dobândit, odată cu proprietatea apartamentului respectiv şi dreptul de concesiune ( folosinţă) asupra terenului aferent imobilului în suprafaţă de 36 mp în cotă indiviză cu ceilalţi colocatari, care era în proprietatea unităţii administrative a municipiului Bacău, fiind înscris în domeniul privat al acestuia.
În ceea ce priveşte criticile petiţionarului vizând împrejurarea că intimatul notar nu ar fi verificat situaţia juridică a terenului în litigiu, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte nici nu puteau face obiectul cercetării de către procuror în cadrul actelor premergătoare efectuate, acestea neputând fi verificate decât, pe calea unei acţiuni civile, şi, în cazul în care instanţa competentă ar fi constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 44 din OUG nr. 40/1999, petiţionarul ar fi fost îndrituit să solicite, eventual, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3871 din 23 octombrie 2002.
Prin urmare, se constată că instanţa de fond a admis în mod nejustificat plângerea formulată de petiţionarul C.I. şi, interpretând greşit actele premergătoare efectuate în cauză, a reţinut o situaţie de fapt ce nu corespunde realităţii.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează a casa sentinţa penală nr. 1 din 6 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe petiţionarul C.I., şi în rejudecare, constată, în baza actelor premergătoare efectuate, că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în mod corect a dispus, în baza art 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008, neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul notar public I.Ş., pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., întrucât faptele nu au existat în realitatea obiectivă .
De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiţionarul C.I. îşi au originea în nemulţumirea faţă de modul în care a fost perfectat de către intimatul notar contractul de vânzare-cumpărare sub nr. 3871 din 23 octombrie 2002, apreciind că s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 44 din OUG nr. 40/1999 (astfel cum rezultă din cuprinsul memoriului depus la dosar), aspecte care, aşa cum s-a mai relevat anterior nu pot constitui obiect al verificărilor de către procuror în cadrul actelor premergătoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat incorect atunci când a apreciat ca fiind fondată plângerea formulată de petiţionar, reţinând nejustificat că, intimatul notar I.Ş. ar fi pasibil de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale în vigoare, atunci când a făcut demersurile specifice activităţii de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare prin încheierea nr. 3871 din 23 octombrie 2002.
Astfel, pe de o parte, se constată că intimatul notar public a solicitat, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, anterior perfectării actului de vânzare-cumpărare mai sus-menţionat, vânzătorilor şi respectiv cumpărătorului (în fapt, membrii aceleiaşi familii) anumite înscrisuri apreciate ca fiind necesare pentru întocmirea lor, existente în copie şi în dosarul nr. 563/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău: actul de proprietate al vânzătorilor D.N. şi D.V. privind imobilul din Bacău, emis sub nr. 5795 din 12 decembrie 1995; schiţa cadastrală a apartamentului şi memoriul tehnic avizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău sub nr. 11626/27 decembrie 2000, certificatul de sarcini nr. 24690 din 23 octombrie 2002 eliberat de Judecătoria Bacău, extrasul de carte funciară; adeverinţa de rol din 22 octombrie 2002 emisă de Primăria municipiului Bacău; adeverinţă emisă la 22 octombrie 2002 de Asociaţia de proprietari nr. 94 Bacău (din care rezulta că nu existau debite restante cu privire la imobilul ce s-a înstrăinat).
Prin urmare, se constată că notarul a solicitat toate actele necesare autentificării contractelor solicitate de părţi, acestea fiind întocmite conform dispoziţiilor legale, iar eventualele inexactităţi ale acestora, ori neconcordanţe cu realitatea, nu pot fi imputate notarului public, ce nu avea competenţa să verifice exactitatea conţinutului lor, câtă vreme purtau antetul, ştampilele şi avizele instituţiilor emitente.
Aşadar, cele susţinute de petiţionar, rămân doar simple afirmaţii fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul notar public I.Ş. ar fi consemnat fapte sau împrejurări care să nu fie în concordanţă cu actele depuse de părţi ori şi-ar fi îndeplinit abuziv sau defectuos atribuţiile de serviciu producând vreo vătămare petiţionarului atunci când a procedat la autentificarea actului mai sus-menţionat, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, astfel că nu se poate reţine în sarcina acestuia săvârşirea vreunei fapte de natură penală şi, cu atât mai puţin a infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual sau uz de fals.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi de intimatul I.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 6 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe petiţionarul C.I., pe care o va casa şi, în rejudecare:
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.I. împotriva rezoluţiei nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pe care o va menţine ca fiind legală şi temeinică.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul C.I. va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în faţa primei instanţe, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi de intimatul I.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 6 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe petiţionarul C.I.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi, în rejudecare:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.I. împotriva rezoluţiei nr. 563/P/2008 din 25 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul C.I. la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în faţa primei instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2350/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1668/2009. Penal → |
|---|
