ICCJ. Decizia nr. 1716/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1716/2009
Dosar nr. 1120/32/2007
Şedinţa publică din 11 mai 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24 din 6 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost condamnat inculpatul V.C. (fiul lui Sandu şi Elena, născut la 19 ianuarie 1978 în oraşul Tg. Ocna, judeţul Bacău, necăsătorit, 1 copil minor, studii superioare, serviciul militar îndeplinit, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b C. pen., pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
Potrivit art. 81 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., şi a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., cu privire la cazurile de revocare a suspendării condiţionate.
Conform art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei, perioada executată de inculpat prin arest preventiv şi o zi de reţinere, începând cu 18 decembrie 2006 şi până la 02 februarie 2007 inclusiv.
În baza art. 6 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul să restituie denunţătorului R.G. suma de 7.100 lei.
În baza art. 353 C. proc. pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurator dispusă prin încheierea din 28 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, asupra autoturismului aparţinând inculpatului, înmatriculat cu numărul XX.
În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească denunţătorului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus şi contravaloarea expertizei tehnice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul V.C. a îndeplinit funcţia de inspector principal la S.C.P. din cadrul I.P.J. Bacău – Poliţia Staţiunii Tg. Ocna, făcând parte din cadrul poliţiei judiciare.
La data de 21 august 2006 inculpatul a pretins, iar la 23 august 2006 a primit suma de 7.100 RON – echivalentul sumei de 2000 euro – de la denunţătorul R.G., lăsând să se creadă, că are influenţă asupra numitului M.N., comisar şef de poliţie, şef al S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Bacău, pentru angajarea denunţătorului într-un post de agent de poliţie.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:
- denunţul lui R.G.;
- declaraţiile denunţătorului R.G.;
- declaraţiile martorilor audiaţi;
- adresă privind atribuţiile de serviciu ale inculpatului V.C. şi ale numitului M.N. – vol. I, filele 61-63 dosar urmărire penală;
- lista poliţiştilor judiciari din cadrul I.P.J. Bacău - vol. I, filele 64-77 dosar urmărire penală;
- procesele verbale de confruntare - vol. I, filele 78-81 dosar urmărire penală;
- procesele verbale de instalare tehnică, transcriere şi înregistrare în mediul ambiental - vol. 1, filele 82-121 dosar urmărire penală;
- declaraţiile numitului M.N.;
- anunţurile de organizare concurs la I.P.J. Bacău, tematica, bibliografia şi rezultatele la concurs - vol. I, filele 143-153, 156-177 dosar urmărire penală;
- dispoziţia şefului I.P.J. Bacău privind comisia de examinare - vol. I, filele 163-164 dosar urmărire penală;
- contractul de credit bancar pe numele R.G. – vol. I, filele 178-197 dosar urmărire penală;
- răspuns O. şi lista convorbirilor telefonice – vol. I, filele 198-226;
- procesul-verbal de transcriere interceptări – vol. 2, filele 1-110 dosar urmărire penală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.C. care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 2, 9 şi 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul, prin apărător, a invocat excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei, motivat de faptul că nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la sesizarea instanţei de judecată. Astfel, a susţinut că rechizitoriul a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 264 alin. (3) şi 4 C. proc. pen., întrucât urmărirea penală a fost făcută de un parchet specializat – D.N.A. – în speţă, fiind aplicabile prevederile art. 222 din OUG nr. 43/2002 care stabilesc că, atunci când rechizitoriul este întocmit de procurorul şef al serviciului teritorial, acesta este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul şef al secţiei, ceea ce nu s-a făcut în cauză, toate actele de urmărire penală fiind efectuate de către procurorul şef serviciu. În consecinţă – a susţinut apărătorul – actul de sesizare a instanţei este lovit de nulitate absolută, situaţie prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., iar cauza se impune a fi restituită D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău, în vederea refacerii urmăririi penale.
Totodată, s-a susţinut că, prin rechizitoriul întocmit de D.N.A., inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fără a fi ataşate la dosarul cauzei încheierea nr. 0013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău la data de 16 noiembrie 2006 şi minuta acesteia, astfel încât nu a fost posibil să se realizeze controlul judiciar asupra rezultatului deliberării, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului întocmit, conform prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. S-a mai invocat faptul că au fost încălcate prevederile art. 913 alin. (3) C. proc. pen., nefiind puse la dispoziţia instanţei o copie a înregistrărilor convorbirilor telefonice şi procesul-verbal întocmit de procurorul şef serviciu. S-a mai susţinut că procurorul nu i-a prezentat inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi nu a asigurat ascultarea acestora de către inculpat, încălcându-i-se acestuia dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care s-a solicitat restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale.
De asemenea, apărătorul inculpatului a susţinut că, hotărârea pronunţată de prima instanţă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, solicitând astfel casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe fondul cauzei, apărătorul a susţinut că, prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a inculpatului.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, conform prevederilor art. 3856 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., constată că, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la excepţia nulităţii absolute a actului de inculpare invocată de recurentul inculpat, prin apărător, Înalta Curte constată că este nefondată.
Conform prevederilor art. 5 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 43/2002, în cadrul D.N.A. sunt organizate servicii teritoriale, conduse de procurori şefi. Astfel, la nivelul judeţului Bacău este organizat Serviciul teritorial Bacău al D.N.A., ce era condus la data de 11 ianuarie 2007 (data întocmirii rechizitoriului în cauză) de procurorul şef serviciu N.M.N.
Totodată, potrivit art. 222 din OUG nr. 43/2002 privind D.N.A., rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor teritoriale ale D.N.A. sunt verificate de procurorii-şefi ai acestor servicii, cele întocmite de către procurorii şefi ai serviciilor teritoriale, precum şi cele întocmite de procurorii din cadrul structurii centrale a D.N.A. sunt verificate de procurorii-şefi ai secţiilor. Când rechizitoriile sunt întocmite de procurorii-şefi ai secţiilor D.N.A., verificarea se face de către procurorul-şef al acestei direcţii.
Pe de altă parte, în baza art. 300 C. proc. pen. instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii şi neregularitatea nu poate fi înlăturată, restituie dosarul organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare.
În cazul însă în care rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen. şi nu prezintă nici o neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanţa nu poate dispune restituirea cauzei la procuror.
Înalta Curte constată că, în cauză rechizitoriul a fost întocmit de procurorul H.M. din cadrul Serviciului Teritorial Bacău al D.N.A. şi, conform prevederilor art. 222 din OUG nr. 43/2002 a fost verificat de procurorul şef serviciu N.M.N., astfel încât prevederile privind legala sesizare a instanţei au fost respectate (art. 264 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 222 din OUG nr. 43/2002), neimpunându-se restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare.
Totodată, se constată că este nefondată şi susţinerea recurentului inculpat în sensul că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 913 alin. (3) C. proc. pen., respectiv că nu au fost înaintate odată cu dosarul, copii ale suporţilor magnetici ce conţin înregistrări ale convorbirilor efectuate prin telefon între inculpat şi denunţător.
Potrivit art. 913 alin. (1)-(3) C. proc. pen. convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror.
Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză.
La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia.
Înalta Curte constată că, aceste dispoziţii legale au fost respectate în cauză de către parchet.
Astfel, în adresa de înaintare către instanţă a dosarului, procurorul şef serviciu N.M.N. face precizarea că, la procesul verbal de redare a interceptărilor şi înregistrărilor, se află ataşat un plic ce conţine 6 suporţi magnetici, menţiune confirmată de preşedintele secţiei penale a Curţii de Apel Bacău, prin viza aplicată, la primirea dosarului.
Suporţii magnetici au fost la dispoziţia organelor de urmărire penală pe parcursul acestei faze procesuale, respectiv a urmăririi penale, astfel că inculpatul a avut posibilitatea de a solicita şi, corelativ, de a-i fi asigurat dreptul de a asculta aceste înregistrări şi de a le contesta. Or, din actele dosarului nu rezultă că s-a formulat o astfel de cerere de către inculpat pe parcursul urmăririi penale, contestarea acestor înregistrări făcându-se abia în faza judecăţii.
Totodată, se constată că la dosarul cauzei, la cererea inculpatului, a fost depusă minuta întocmită de judecător (respectiv de preşedintele instanţei), care a dispus interceptarea convorbirilor telefonice, minută aflată la fila 28 dosar curte de apel. De altfel, rezultatul deliberării cu privire la autorizarea interceptării convorbirilor telefonice rezultă din încheierea pronunţată în 16 noiembrie 2006 de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 0013/2006.
Pe fondul cauzei, deşi apărătorul inculpatului a invocat, pe de o parte faptul că, hotărârea pronunţată de prima instanţă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, iar pe de altă parte că s-a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a inculpatului, Înalta Curte constată că ambele susţineri sunt neîntemeiate.
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Pe de altă parte, hotărârea este supusă casării, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia. Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
Motivarea hotărârilor de către instanţele naţionale constituie o obligaţie impusă acestora şi prin prevederile art. 6 & 1 din C.E.A.D.O.L.F. Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. (cauza A. c. României, hotărârea din 28 aprilie 2005; C.E.D.O., cauza B. c. României, hotărârea din 15 februarie 2007), deşi obligaţia instanţelor naţionale de a motiva hotărârile pronunţate nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, noţiunea de proces echitabil presupune că instanţa naţională trebuie să examineze în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse dezbaterii.
Înalta Curte constată că, în cauză, situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, care a făcut o evaluare justă a materialului probator administrat.
Astfel, prin rechizitoriul D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău din data de 11 ianuarie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege.
În esenţă, s-a reţinut că la data de 23 august 2006, inculpatul V.C. a primit suma de 2.000 euro de la denunţătorul R.G., căruia i-a lăsat impresia că are cunoştinţe în cadrul conducerii I.P.J. Bacău, prin intermediul cărora poate să-i faciliteze admiterea la concursul pentru ocuparea unui post de agent de poliţie.
Prin sentinţa penală nr. 25 din 2 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 191/32/2007, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării, pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V.C., iar, prin Decizia penală nr. 4780 din 16 octombrie 2007 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul acestuia, a fost casată sentinţa penală mai sus menţionată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curţii de Apel Bacău.
Prin Decizia de casare s-a reţinut faptul că, prima instanţă nu şi-a manifestat rolul activ impus de lege, în sensul de a clarifica dacă inculpatul a solicitat audierea şi respectiv expertizarea CD-ului privind înregistrarea convorbirii dintre el şi denunţător, pentru confirmarea identităţii vocii de pe CD cu cea a sa şi a corectitudinii transcrierii cu înregistrarea efectuată, în întregul ei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1120/32/2007.
Ca urmare a deciziei de casare instanţa a reaudiat pe denunţătorul R.G. – care şi-a menţinut susţinerea că banii au fost daţi inculpatului pentru a putea fi admis la concursul de încadrare în poliţie – şi martorii R.G., R.G. (părinţii denunţătorului), V.S., V.E. (părinţii inculpatului), A.R.C., C.R.H. şi M.N., ultimul susţinând că a fost contactat de inculpat, cu motivaţia că are un nepot care candidează la concursul de admitere în poliţie. Cu privire la martora D.E.C., deşi a fost citată cu mandat de aducere la domiciliu (a se vedea adresa D.J.E.P. Bacău) s-a constatat că nici aceasta şi nici părinţii ei nu mai locuiesc la adresa indicată.
La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2008 inculpatul a arătat că nu mai insistă în proba cu expertizarea înregistrării convorbirilor telefonice. Instanţa, având în vedere însă Decizia de casare nr. 4780 din 16 octombrie 2007 a dispus, din oficiu, efectuarea acesteia, contravaloarea ei fiind suportată din fondul M.J. În vederea efectuării expertizei, instanţa de judecată a audiat integral cele 6 CD-uri, stabilind 10 fişiere pentru expertiză, aspect care a avut un rol important în formarea convingerii acesteia asupra vinovăţiei inculpatului. Expertiza tehnică efectuată a concluzionat că este „probabil" ca vocea în litigiu să aparţină inculpatului. (termen tehnic – se vor avea în vedere limitele opiniei expertului în funcţie de rata de asemănare L.R. de la pag. 5 din expertiză).
Din analiza întreg materialului probator administrat în cauză Înalta Curte constată că, inculpatul V.C. a îndeplinit funcţia de inspector principal la Serviciul Cercetări Penale din cadrul I.P.J. Bacău – Poliţia staţiunii Tg. Ocna -, făcând parte din poliţia judiciară (filele 61, 76 vol. I dosar urmărire penală).
În cursul anului 2005, inculpatul l-a cunoscut pe denunţătorul R.G., iar cu ocazia întâlnirilor pe care le-au avut, acesta din urmă i-a comunicat inculpatului dorinţa sa de a se angaja în cadrul poliţiei, discuţiile fiind reluate în vara anului 2006, când R.G. s-a întors acasă în vacanţă, el fiind student la I.P.G.A. din Iaşi.
În acest context, inculpatul l-a informat pe denunţător că în cursul lunii august se va organiza un concurs pentru ocuparea unor posturi de agenţi de poliţie. Astfel, la data de 21 august 2006, inculpatul i-a înmânat denunţătorului anunţul privind organizarea concursului, tematica şi bibliografia în biroul său din sediul Poliţiei Târgu Ocna. Cu acea ocazie denunţătorul l-a întrebat pe inculpat dacă ar trebui să dea vreo sumă de bani, pentru a-şi asigura reuşita la concurs, inculpatul spunându-i să-i dea lui suma de 2000 de euro.
Din această discuţie, denunţătorul a înţeles că inculpatul îl poate ajuta, datorită cunoştinţelor pe care le are în cadrul conducerii I.P.J. Bacău.
În cursul aceleiaşi zile, denunţătorul le-a relatat această discuţie părinţilor săi, R.G. şi R.G., aceştia convenind ca fiul lor să facă un împrumut la bancă, din care să plătească suma de 2.000 de euro.
În urma demersurilor făcute în acest sens, la data de 23 august 2006, denunţătorul R.G. a obţinut de la B.C.R. – Sucursala Tg. Ocna un împrumut pentru nevoi personale, privind efectiv suma de 13.500 RON, din care, potrivit declaraţiilor sale, în aceeaşi zi i-a dat inculpatului suma de 7100 RON, reprezentând echivalentul a 2.000 euro, întâlnirea având loc în garsoniera inculpatului.
Deoarece denunţătorul nu şi-a făcut fişa medicală, nu a mai depus dosarul, în vederea participării la concursul organizat în perioada 28 august – 30 august 2006.
În discuţiile avute ulterior cu inculpatul, denunţătorul a sesizat că acesta tot amâna să îi ofere un ajutor concret, deşi îi spusese că problema admiterii este „aranjată". Datorită discuţiilor pe care le avea cu părinţii săi, legate de suma de 2.000 euro, la data de 30 octombrie 2006, R.G. a făcut un denunţ la D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău (fila 14 dosar de urmărire penală).
În conţinutul acestuia, denunţătorul a relatat împrejurările în care i-a dat inculpatului suma de 2000 de euro, precizând că acesta l-a asigurat că a vorbit cu o persoană din cadrul I.P.J. Bacău, că îi va fi asigurată admiterea la concurs la proba sportivă, la examenul medical, la testul psihologic şi în mare parte la proba scrisă, denunţătorului revenindu-i doar obligaţia de a se pregăti într-o oarecare măsură la această probă (fila 15 dosar urmărire penală).
După depunerea denunţului, R.G. şi-a menţinut faţă de inculpat intenţia de a participa la concursul pentru ocuparea unor posturi de agenţi de poliţie, ce urma să aibă loc în luna noiembrie 2006.
În urma denunţului, la data de 13 noiembrie 2006 s-a început urmărirea penală faţă de V.C., iar la data de 14 noiembrie 2006, procurorul a dispus, cu titlu provizoriu, prin Ordonanţa cu nr. 52/P/2006, interceptarea convorbirilor sau comunicaţiilor telefonice efectuate de inculpat şi denunţător, precum şi înregistrarea convorbirilor ambientale.
Ordonanţa a fost confirmată prin încheierea din 16 noiembrie 2006 pronunţată de preşedintele Curţii de Apel Bacău, prin aceeaşi hotărâre autorizându-se interceptarea în continuare a aceluiaşi gen de convorbiri şi comunicaţii, pe o perioadă de 28 de zile (filele 29, 45-47 dosar instanţă).
Astfel, în convorbirea din 15 noiembrie 2006 denunţătorul şi-a exprimat nemulţumirea că a dat suma de 2.000 de euro şi nu are nici o certitudine în ce priveşte admiterea la concurs. Din replicile inculpatului rezultă că acesta a primit suma, lăsând impresia că a dat-o şefului de la S.M.R.U. „şi că ar dori să fie scos din ecuaţie", cerându-i celui căruia i-a dat banii să ia legătura cu denunţătorul. Mai mult decât atât, în cadrul aceleiaşi convorbiri, inculpatul i-a comunicat denunţătorului că i-a cerut acelei persoane restituirea sumei (fila 96, vol. I).
Din examinarea acestei probe rezultă că discuţia s-a purtat în jurul sumei de 2.000 de euro, iar inculpatul nu şi-a exprimat nici un moment ezitarea sau nelămuririle privind existenţa acesteia, aşa cum ar fi fost firesc să procedeze, dacă nu ar fi primit-o şi nu ar fi avut cunoştinţă de ea.
În convorbirea din 21 noiembrie 2006, ora 16.44, după ce denunţătorul i-a comunicat inculpatului că a fost la I.P.J., la persoana indicată de inculpat, l-a întrebat dacă acea persoană este cea căruia i-a dat banii, întrebare la care inculpatul a răspuns „Nu, nu este el" (fila 25, vol. II).
În dosar, există şi alte convorbiri din conţinutul cărora rezultă că inculpatul a primit suma de bani, menţionată anterior, angajându-se ca, în schimbul ei să-i faciliteze denunţătorului admiterea la concurs.
Aceste probe se coroborează cu declaraţiile denunţătorului şi cu declaraţiile martorilor R.G. şi R.G., care în mod constant au arătat că R.G. a dat inculpatului suma de 2.000 euro (filele 17-30, 124-130, vol. I, filele 30, 37, 38 dosar instanţă).
Mai mult, martora R.G. a declarat că, după depunerea denunţului, a fost vizitată la locul de muncă de tatăl inculpatului, iar acesta i-a propus să îl determine pe fiul său să îşi retragă acuzaţiile aduse inculpatului.
Încă de la prima declaraţie dată la 15 decembrie 2006, inculpatul a negat că ar fi primit de la denunţător suma de 2000 de euro, susţinând că în baza relaţiei de prietenie i-a înmânat acestuia anunţul privind organizarea concursului din august 2006, dar că nu i-a promis nici un ajutor şi nici nu a mai ţinut legătura cu R.G. pe această temă.
Lista convorbirilor telefonice dintre cei doi şi mai ales interceptările convorbirilor dovedesc că aceştia au păstrat o legătură permanentă, iar insistenţa denunţătorului manifestată prin apelarea frecventă a inculpatului (de mai multe ori, în intervale scurte de timp) este o dovadă că el se considera îndreptăţit să poarte aceste discuţii. Din examinarea conţinutului proceselor verbale de transcriere rezultă că, niciodată inculpatul nu a luat o atitudine de stopare a acestor convorbiri, ci doar încerca să se eschiveze de la întâlniri cu denunţătorul sau de la discuţii mai lungi ori directe, pretextând că este ocupat.
Faţă de precizarea denunţătorului că discuţia dintre el şi inculpat, privind suma de 2000 de euro a avut loc în biroul acestuia din urmă, în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a solicitat ca Poliţia Tg. Ocna să comunice dacă în registrul de intrare-ieşire în sediul instituţiei, figurează, în perioada 15-23 august 2006, şi denunţătorul.
Răspunsul negativ primit (fila 34) nu constituie însă o probă că inculpatul nu a primit banii, întrucât este posibil ca, datorită relaţiilor de prietenie dintre cei doi, R.G. să nu fi fost trecut în registru, cu atât mai mult cu cât, în declaraţia pe care a dat-o la 15 decembrie 2006 inculpatul a afirmat că denunţătorul l-a vizitat de mai multe ori, atât la birou, cât şi acasă (fila 53 vol. I dosar urmărire penală).
De asemenea, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că denunţătorul nu a ridicat banii de la bancă, solicitând relaţii suplimentare de la BCR – Sucursala Oneşti, cerere respinsă corect de instanţă, deoarece, pentru existenţa infracţiunii, nu prezintă relevanţă sursa de la care denunţătorul a făcut rost de bani.
În cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a adoptat variate poziţii, mergând de la negarea totală şi până la recunoaşterea indirectă a faptei, prin acceptarea restituirii sumei de bani primite pentru exercitarea activităţii de trafic de influenţă.
Faţă de probele administrate în cauză, menţionate anterior, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită şi că fapta acestuia de a primi suma de 2.000 euro de la R.G., promiţându-i că îi va facilita admiterea la concurs, datorită cunoştinţelor pe care le are în cadrul conducerii I.P.J., ulterior precizând că este vorba de şeful S.M.R.U., al cărui nume l-a şi indicat, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În cauză, în mod corect a fost reţinută şi agravanta prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, deoarece în calitate de inspector principal la serviciul cercetări penale, inculpatul avea atribuţii de constatare şi urmărire a infracţiunilor.
În cursul procesului penal, denunţătorul a solicitat restituirea sumei de 7100 RON.
Având în vedere că acesta a denunţat săvârşirea infracţiunii mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat în alt mod despre comiterea ei, în mod corect, prima instanţă a apreciat că denunţătorul se află în situaţia prevăzută de art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia inculpatul a fost obligat la restituirea sumei.
Specific infracţiunilor de corupţie este dificultatea obţinerii unor probe directe şi concludente, chiar şi atunci când pare evident că gestul funcţionarului are motivaţii străine atribuţiilor de serviciu şi cadrului legal general.
În speţă, supravegherea exercitată legal de organele de anchetă a permis probarea, fără dubii, a activităţii infracţionale a inculpatului, cu toată abilitatea dovedită de acesta în camuflarea intenţiei infracţionale, datorată specificului muncii sale de poliţist.
În condiţiile în care inculpatul şi-a folosit abilităţile profesionale, dovedite cu actele în circumstanţiere depuse la dosar, pentru a încălca legea şi nicidecum pentru a asigura respectarea ei, nu poate fi acceptată ca adevăr solicitarea acestuia în sensul că, în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva sentinţei penale nr. 24 din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva sentinţei penale nr. 24 din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1619/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1836/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
