ICCJ. Decizia nr. 1828/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1828/2009
Dosar nr. 8394/111/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2009
Prin sentinţa penală nr. 210 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bihor au fost condamnaţi inculpaţii.
1) T.I. zis V. în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) prin înlăturarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., constatându-se graţiate condiţionat ambele pedepse conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002.
2) M.M.E. în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. la 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Potrivit art. 861 şi art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere pe termen de încercare de 5 şi respectiv 6 ani urmând ca inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. pen.
În baza art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatei sunt graţiate condiţionat ş.
3) M.C.J. zis C. în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi în baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., stabilindu-se conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. ca inculpatul să execute 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei aplicate în cauză cu restul de 766 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1986/2000 a Judecătoriei Oradea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea specială a autoturismului marca "Volkswagen" înmatriculat sub nr. proprietatea inculpatei M.M.E. sau a contravalorii acestora.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că prin Decizia penală nr. 197 din 28 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea s-au admis apelurile declarate de inculpaţii M.C.J., M.M.E. şi T.I., a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 153 din 4 mai 2006 a Tribunalului Bihor, şi s-a trimis cauza spre rejudecare întrucât primul inculpat nu a fost legal citat prin afişare la Consiliul Local Oradea iar încheierile din 28 februarie 2006, 7 martie 2006, 14 aprilie 2006 şi 21 martie 2006 nu au fost semnate de preşedintele completului de judecată, ceea ce a atras nulitatea absolută a hotărârii, conform art. 197 alin. (2) C. pen.
În fond, după rejudecare, instanţa a reţinut în fapt ca în cursul lunii aprilie 2002 inculpatul T.I. şi numitul M.V. zis R. au avut o întâlnire cu martora A.V.Z. în vârstă de 17 ani purtând o discuţie cu aceasta, în prezenţa soţului ei F.C., în cadrul căreia s-a abordat ca subiect posibilitatea tinerei de a ajunge în Spania unde putea să activeze ca damă de companie şi implicit să câştige sume de bani net superioare celor pe care le obţinea în România din practicarea prostituţiei.
Martora a confirmat discuţia cu inculpatul şi conţinutul acesteia recunoscând că practică prostituţia în Oradea, cu acordul implicit al soţului său.
Deoarece martora avea o situaţie materială precară, atât ea cât şi soţul ei provenind de la o casă de copii, a acceptat propunerea inculpatului. Cu aceste prilej i-a comunicat că este însărcinată, inculpatul sugerându-i să întrerupă sarcina în România, lucru refuzat de martoră.
Pentru a-i asigura pe cei doi soţi că în Spania există posibilitatea unor câştiguri materiale ridicate, inculpatul i-a cerut martorului A.F.C. suma de 300 Euro pentru plata datoriilor restante la chirie şi întreţinere, lucru confirmat de acesta la urmărirea penală.
Din suma arătată numitul M.V. a pretins 50 Euro întrucât i-a pus în contact pe cei doi soţi cu inculpatul. Ulterior, T.I. a făcut toate demersurile pentru obţinerea unui paşaport pe numele martorei A.V.Z., minora în vârstă de 17 ani, achitând din bani proprii taxele aferente.
Persoana arătată, respectiv M.V., a fost trimis separat în judecată prin rechizitoriul nr. 420/P/ 2002 din 2 iulie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru racolarea minorei A.V.Z. şi a altei tinere, în vederea practicării prostituţiei.
După obţinerea consimţământului martorii A.M.Z. şi încheind demersurile de obţinere a paşaportului inculpatul T.I., însoţit de altă tânără T.F., le-a transportat pe ambele, la 16 mai 2002 în zona punctului de frontieră Borş, achitând pe numele celor două, asigurările medicale obligatorii pentru călătoria în străinătate la o agenţie a societăţii de asigurare „O.".
La sediul acestei agenţii, inculpatul T.I. s-a întâlnit cu M.M.E. concubina sa, aceasta urmând să le transporte pe cele două tinere în străinătate cu un autoturism identificat ca fiind marca Volkswagen cu număr de înmatriculare. Cu acest prilej inculpatul le-a predat pe cele două tinere concubinei sale, spunându-le totodată să asculte de aceasta pentru că urmau să fie transportate până la Budapesta, de unde se vor deplasa cu autocarul în Spania. A mai rezultat că inculpata M.M.E. urma să se ocupe şi de cumpărarea biletelor de călătorie.
Toate aceste aspecte au fost confirmate de martora A.V.Z. în declaraţia de la urmărirea penală.
La 16 mai 2002 cele două tinere au părăsit România în autoturismul condus de inculpata M.M.E., împrejurare dovedită cu adresa DPF Bihor, iar la intrarea în Ungaria în maşină a urcat şi martorul V.J., prieten al inculpatei, fără ca acesta să cunoască în mod concret scopul călătoriei. La autogara din Budapesta, inculpata a menţionat ca din banii proprii să cumpere bilete de autocar pentru cele două tinere cu destinaţia Valencia, Spania însă acest lucru nefîind posibil a hotărât să se deplaseze cu autoturismul spre Italia, de unde urma să le trimită în Spania.
Pe traseul spre Italia, autoturismul a fost condus alternativ de inculpată şi de martorul V.J.
Ajunşi la Milano, constatând că din autogara oraşului nu se puteau cumpăra bilete de autocar spre Spania, s-au deplasat la gară de unde de asemenea au fost în imposibilitatea de a procura bilete de tren.
Potrivit declaraţiilor martorului V.J., inculpata a luat legătura cu un conductor de tren, i-a remis acestuia o sumă de bani şi a reuşit astfel să le îmbarce pe cele două tinere care, în cele din urmă au ajuns la Valencia, Spania.
Înainte de urcarea în ten, aşa cum a relatat martora A.V.Z., inculpata le-a spus că vor fi aşteptate la destinaţie de M.C.J., zis C., înmânându-le un bilet pe care notase numărul de telefon al acestuia.
Pe drumul spre Milano, aşa cum a precizat martorul V.J. inculpata a purtat discuţii telefonice atât cu T.I. cât şi cu M.C.J., informându-i despre întreaga situaţie. De la Milano, inculpata şi martorul au plecat cu acelaşi autoturism spre România, intrând în ţară la 20 mai 2002.
Aşa cum a rezultat din declaraţia martorei A.V.Z., odată ajunse în Spania, au fost aşteptate de inculpatul M.C.J. care le-a condus la un club de noapte unde au fost cazate şi instruite să urmeze indicaţiile soţiei patronului clubului respectiv, spunându-se totodată că urmau să practice prostituţia şi să îi predea jumătate din sumele câştigate.
În respectivul club se mai aflau încă 6-7 tinere românce, acestea practicând prostituţia.
Inculpatul M.C.J. i-a comunicat martorei A.V. faptul că urma să ceară fiecărui client pentru întreţinerea de raporturi sexuale suma de 53 Euro. În această situaţie martora i-a spus inculpatului că este însărcinată şi că nu doreşte să întreţină raporturi sexuale cu clienţii cât timp în urma discuţiilor cu inculpaţii T.I. şi M.M.E., scopul prezenţei sale în acel club era cu totul altul, şi anume prestarea unor activităţi ca damă de companie, ceea ce nu presupune întreţinerea de relaţii sexuale cu clienţii.
În aceste împrejurări inculpatul i-a replicat martorei că în acel loc va trebui să urmeze indicaţiile lui, în caz contrar urmând să sufere consecinţe grave.
Timp de circa o lună martora a fost obligată să practice prostituţia în acel local, sumele de bani fiind preluate de patroana localului direct de la clienţi şi împărţite cu inculpatul M.C.J.
Potrivit declaraţiilor martorei A.V.Z. nu a reuşit să câştige nici o sumă de bani, aceştia revenind celor două persoane.
Întrucât sarcina devenise vizibilă patronul spaniol al clubului i-a interzis martorei să coboare în local insistând alături de inculpatul M.C.J. să întrerupă sarcina.
Sub pretextul că o conduce la autogara pentru a se întoarce în România patronul clubului a predat-o pe martoră unui alt club, iar administratorul acestuia aflând că este minoră şi însărcinată, a sesizat autorităţile spaniole pentru protecţia minorilor.
Prin intermediul acestei autorităţi martora a fost trimisă în România plecând din Valencia la 6 iulie 2002 cu o firmă de transport şi intrând în România la 8 iulie 2002 prin DTF Borş.
Cu prilejul audierii în cursul urmăririi penale martora 1-a recunoscut pe inculpatul M.C.J. ca fiind persoana care a aşteptat-o la gara din Valencia, preluând-o cu cealaltă tânără T.F. după care au fost duse la clubul spaniol arătat.
Martora a mai precizat că tinerele aflate în incinta clubului nu aveau voie să părăsească localul în timpul zilei, iar pe timpul nopţii existau paznici care făceau imposibilă deplasarea către exterior.
După întoarcerea în ţară, la 21 octombrie 2002 martora a născut un copil, care având probleme de sănătate a fost internat la Spitalul de Copii din Oradea circa 3 luni. Martora a explicat acest fapt susţinând că a fost silită în ciuda sarcinii să întreţină relaţii sexuale multiple, fiind supusă unui stres psihic permanent din partea inculpatului M.C.J., şi a patronului acelui club care insistau să efectueze o întrerupere de sarcină .
Martora T.F. nu a putut fi audiată cu ocazia rejudecării cauzei ea fiind plecată din ţară, după cum nici martora A.V.Z. mutată într-un loc necunoscut.
În luna mai 2002 inculpata M.M.E. a racolat-o pe martora J.A.A. în vârstă de 18 ani căreia i-a propus să lucreze într-un club de noapte din Spania, ca damă de companie şi să întreţină raporturi sexuale cu clienţi contra unor sume de bani.
Din aceste sume martora trebuia să predea inculpatei un procent de 50%.
Martora a confirmat acest lucru în declaraţiile de la urmărirea penală şi întrucât nu avea un loc de muncă, după un timp a contacta-o pe inculpată, acceptând propunerea acesteia. Cu această acuză inculpata i-a spus că va suporta toate cheltuielile de transport, solicitând suma de 1.500 Euro care constă practic într-un ajutor prin punerea în legătură cu patronul spaniol al clubului de noapte. Inculpata a fost de acord ca aceşti bani să fie plătită de martora ulterior începerii activităţii şi implicit a obţinerii unor câştiguri în clubul de noapte din Spania.
Inculpata împreună cu martora J.A.A. au părăsit ţara la 28 mai 2002 cu acelaşi autoturism. La Budapesta inculpata i-a cumpărat martorei un tichet de călătorie cu destinaţia Italia, scriind pe un bilet numele patronului, localitatea de destinaţie şi un număr de telefon şi remiţându-i suma de 200 Euro.
Ajunse în Italia, martora s-a îmbarcat într-un autocar cu care s-a deplasat spre Valencia - Spania, apoi cu un taxi plătit din banii transmişi de inculpată s-a deplasat spre localitatea Alchimet, la Clubul „F.C.". Aici martora a întreţinut raporturi sexuale cu diferiţi clienţi contra unui tarif de 40-50 Euro pentru durata de jumătate de oră şi de 80 Euro pentru o oră, remiţând patronului 30 Euro zilnic. Potrivit martorei, aceasta a trimis inculpatei suma de 1.500 Euro.
Audiată de către instanţă, inculpata M.M.E. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, vinovăţia ei fiind stabilită în baza declaraţiilor martorilor A.V.Z. şi V.J. coroborate cu informaţiile furnizate de autorităţile de frontieră.
Astfel, instanţa a considerat ca relevanţă probatorie cu declaraţiile date de martoră la urmărirea penală, revenirea în faţa instanţei nefiind justificată.
Martora a relatat amănunţit în faţa procurorului întreaga stare de fapt, precizând că primele contacte le-a avut cu inculpatul T.I. şi cu inculpata M.M.E. soţul ei A.F.C. confirmând toate aceste împrejurări, Acelaşi martor a menţionat că soţia sa câştiga bani din practicarea prostituţiei în România, că numitul M.V. i-a pus în legătură cu inculpatul T.I. în aprilie 2002 şi acesta s-a ocupat de efectuarea demersurilor ca martora să ajungă în Spania.
Imediat ce martora a ajuns în România, au fost anunţate organele judiciare, chiar soţul acesteia participând la acest demers.
La rândul său martorul V.J., a confirmat prezenţa celor două tinere în autoturismul inculpatei M.M.E. şi a descris drumul parcurs din România până la gara din Milano unde cele două tinere au fost îmbarcate într-un tren cu destinaţia Valencia.
S-a mai reţinut că martora A.V.Z. l-a indicat pe inculpatul M.C.J. - recunoscut după fotografie - ca fiind persoana care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani, cu diferiţi clienţi ai clubului de noapte spaniol.
Privitor la inculpatul T.I. s-a apreciat că faptele de trafic de persoane s-au consumat anterior modificării Legii nr. 678/2001 prin OUG nr. 79/2005 şi că legea veche fiind mai favorabile sunt incidente dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
De asemenea s-a mai constatat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât inculpatul a fost reabilitat de drept conform art. 86 C. pen. de sub efectul pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2275/1995 a Judecătoriei Oradea.
Deoarece faptele sunt anterioare Legii nr. 543/2002 s-au constatat graţiate pedepsele aplicare acestui inculpat.
Referitor la inculpata M.M.E. s-a apreciat că fapta de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 676/2001 s-a consumat anterior modificării acestei legi prin OUG nr. 79/2005 şi că legea veche, fiind mai blândă sunt incidente dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În favoarea acestei inculpate instanţa a reţinut circumstanţe atenuante conform art.74 lit. a) C. pen. coborând pedepsele pentru cele două infracţiuni comise sub minimul legal.
S-a mai apreciat că scopul acestor pedepse poate fi asigurat chiar fără executare, dispunându-se suspendarea executorii sub supraveghere în condiţiile art. 863 alin. (1) lit. a), b), c) şi) d C. pen.
Deoarece faptele sunt anterioare Legii nr. 543/2002 s-au constatat graţiate pedepsele aplicate acestei inculpate.
În legătură cu inculpatul M.C.J. s-a considerat că infracţiunile au fost comise în condiţiile recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen. primul termen al recidivei fiind constituit de pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1984/2000 a Judecătoriei Oradea din executarea căreia s-a liberat condiţionat având un rest de 766 zile.
Tot în privinţa acestui inculpat s-a reţinut că fapta de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr.6 78/2001 s-a consumat anterior modificării acestei legi prin OUG nr. 75/2005 şi că legea veche fiind mai favorabilă sunt incidente dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În sfârşit în ce priveşte autoturismul folosit de inculpata M.M.E. la transportarea victimelor infracţiunii, s-a apreciat că acesta este supus confiscării potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001.
Prin Decizia penală nr. 8/A din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de inculpata M.M.E. s-a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi s-a înlăturat dispoziţia de confiscare a autoturismului.
Totodată, au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii T.I. şi M.C.J.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că folosirea autoturismului proprietate personală pentru transportul tinerelor până la Budapesta şi apoi până în Italia nu a constituit o condiţie esenţială şi indispensabilă pentru săvârşirea infracţiunilor, în condiţiile în care părţile vătămate s-au deplasat mai departe cu mijloace de transport în comun - tren sau autocar.
Criticile formulate de inculpaţii apelanţi T.I. şi M.M.E. şi M.C.J. în sensul că faptele nu au fost dovedite ori că ar lipsi latura subiectivă şi cea obiectivă a infracţiunilor au fost considerate nefondate, retinându-se că aceşti inculpaţi sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.
De asemenea solicitarea de reducere a pedepselor aplicate inculpatului T.I. s-a considerat nefondată, apreciindu-se că sancţiunile au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii M.M.E. şi M.C.J.
În recursul procurorului, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi alin. (4) C. proc. pen. s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus restituirea autoturismului către inculpata M.M.E., încălcându-se prevederile art. 19 din Legea nr. 678/2001 că nu s-a pus în discuţie acest motiv de apel şi că există contradicţie între considerentele deciziei din apel şi dispozitiv.
La rândul lor inculpaţii recurenţi au susţinut în baza art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. că soluţia de condamnare este greşită, că faptele imputate nu există ori nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane, că se impunea reluarea judecăţii în vederea completării probelor şi în subsidiar că pedepsele sunt prea severe, solicitându-se reducerea lor.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
1. Critica invocată de procuror, în sensul greşitei dispoziţii a instanţei de apel de înlăturare a măsurii confiscării nu au temei în nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1-21 C. pen.
Într-adevăr potrivit art. 3856 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa de recurs examinează cauza numai în limita motivelor de casare prevăzute de art. 3859.
Aceasta înseamnă că neexistând caz de casare reglementat de lege, instanţa nu poate lua în discuţie critica formulată în recurs decât cu respingerea dispoziţiilor legale evocate.
Temeiul de casare incident ar fi fost cel prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 din cod „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", însă acest temei a fost abrogat prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006.
Alegaţia din recursul declarat de procuror în sensul că ar exista o contradicţie între dispoziţiile deciziei atacate şi considerente şi că astfel ar fi incident motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., nu poate fi primită întrucât o asemenea contradicţie nu exista, instanţa de apel motivându-şi soluţia, iar pe de altă parte s-ar înfrânge principiul legalităţii procesului penal consfinţit de art. 2 alin. (1) C. proc. pen., neputându-se susţine, în vederea pronunţării preconizatei soluţii de menţinere a confiscării autoturismului, alte motive de casare decât cele statornicite de legiuitor.
Tot astfel, afirmaţia din recursul procurorului în sensul că Decizia ar fi greşită întrucât nu s-a pus în discuţie măsura confiscării autoturismului nu poate fi primită întrucât nu exista cum s-a mai arătat motiv de casare din cele menţionate.
Pe de altă parte, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de apel, în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de apelant, era obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept iar, conform art. 378 C. proc. pen. putea să dea o nouă apreciere probelor administrate în faţa primei instanţe, iar aceste dispoziţii legale au fost pe deplin respectate.
În consecinţă, Curtea, constatând nefondat recursul declarat de parchet, va dispune respingerea acestui recurs în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
2. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit că în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor M.M.E. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi M.C.J. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor A.V.Z., A.F.C., J.A.A. şi V.I., actele emise de IPPF Bihor coroborate cu declaraţiile inculpaţilor au confirmat că la 16 mai 2002 inculpata M.M.E., în baza unei înţelegeri cu inculpatul T.I., le-a transportat în Ungaria şi apoi în Italia pe martorele A.V.Z. - minoră şi T.F. - majoră, apoi le-a facilitat trimiterea cu trenul în Spania înştiinţându-le că vor fi aşteptate şi preluate de inculpatul M.C.J. Acesta le-a dus la un club de noapte unde tinerele au fost obligate să practice prostituţia.
Sumele de bani încasate erau împărţite de patroana localului şi de inculpatul M.C.J.
Minorei i s-a promis că va lucra în Spania ca „doamnă de companie", tânăra având reprezentarea că nu va mai fi obligată la întreţinerea de relaţii sexuale cu clienţii barului, mai ales că era însărcinată, însă ajungând la destinaţie inculpatul M.C.J. i-a transmis că va întreţine raporturi sexuale contra unui tarif de 53 Euro cu clienţii localului. Ca urmare a intervenţiei autorităţilor spaniole, minora a fost trimisă în ţară la 6 iulie 2002.
Din materialul probator al cauzei a mai rezultat că tot în luna mai 2002 inculpata M.M.E. a racolat-o pe martora J.A.A., în vârstă de 18 ani căreia i-a propus să lucreze la un bar de noapte din Spania ca damă de companie, urmând să întreţină raporturi sexuale cu clienţii. Pentru deplasare şi cheltuieli inculpata i-a avansat tinerei 1.500 Euro, a condus-o până la Budapesta cu un autoturism, i-a cumpărat bilet pentru autocar până în Italia iar de aici, conform instrucţiunilor inculpatei, tânăra a ajuns la Valencia apoi în localitatea Alchimet la patronul unui bar de noapte unde a întreţinut raporturi sexuale cu diverşi clienţi la timpul fixat de patron, care primea 30 Euro pe zi.
Potrivit declaraţiei martorei J.A.A. aceasta a restituit inculpatei suma de 1.500 Euro.
Întrucât soluţia de condamnare a inculpaţilor este conformă cu probele de vinovăţie administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs de către inculpaţi.
De asemenea, nu rezultă temeiuri din cele prevăzute de art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. care să justifice, cum s-a solicitat de către inculpatul M.C.J., reluarea judecăţii.
Împrejurarea că acest inculpat a fost adus la judecarea recursului fiind anchetat în altă cauză şi că numai în faţa instanţei supreme a fost ascultat, nu este imputabilă instanţelor anterioare, care au luat măsuri legale de citare respectând dispoziţiile art. 291 C. proc. pen. acesta neprezentându-se deşi cunoştea că are proces penal pe rol.
Se mai constată că acestui inculpat i-a fost respectat dreptul la apărare, având avocat ales în toate fazele procesuale şi dreptul la un proces echitabil neexecutând motive de casare a hotărârilor anterioare şi de trimitere spre rejudecare a cauzei de către instanţa de fond.
3. Privitor la pedepsele aplicate se constată că acestea au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere pericolul social grav al faptelor, împrejurările săvârşirii lor, consecinţele la care au fost expuse tinerele exploatate sexual, una din ele minoră şi persoana inculpaţilor care nu au recunoscut infracţiunile, apărându-se că au transportat părţile vătămate până în Ungaria sau Italia ori că le-au condus până la localul unde urmau să fie angajate, fără a şti că victimele vor fi obligate la practicarea prostituţiei.
Se mai constată că aceste pedepse a căror executare a fost suspendată sub supraveghere şi care s-au constatat graţiate în cazul inculpatei M.M.E. şi dispusă în loc de deţinere în cazul inculpatului M.C.J., recidivist, sunt de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen. constrângerea şi reeducarea acestora, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpaţilor.
Întrucât au fost respectate aceste dispoziţii legale şi nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepselor aplicate, critica inculpaţilor recurenţi întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondată.
4. Faţă de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate motivele de recurs invocate de inculpaţi şi neexistând cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpate cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat, în care se vor include sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales.
5.Se va constata că recurentul inculpat M.C.J. este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpaţii M.C.J. şi M.M.E. împotriva deciziei penale nr. 81/A din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Constată că recurentul inculpat M.C.J. este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1842/2009. Penal → |
|---|
