ICCJ. Decizia nr. 187/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.187/2009
Dosar nr. 3747/2/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 257 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de numitul M.A.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că plângerea formulată, în lipsa precizărilor necesare, nu este una dintre cele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. (lipsind obiectul acesteia o rezoluţie sau ordonanţă de netrimitere în judecată emisă de procuror).
Împotriva sentinţei, numitul M.A. a declarat prezentul recurs.
Recursul nu este fondat.
Printr-un înscris înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, numitul M.A. a formulat „.. în temeiul art. 278 C. pen., .. plângere împotriva actelor încheiate de procuror iar în temeiul art. 302 C. pen., să dispuneţi începerea cercetării judecătoreşti cu privire la actele emise de I.M.L. Mina Minovici, precum şi de actele emise de către D.N.A...".
Petentul s-a prezentat în faţa primei instanţe la termenul din 8 iulie 2008 şi a precizat că „.. dă în judecată I.N.M.L. Mina Minovici .. Obiectul cererii îl reprezintă obligarea acestui institut să înainteze expertizele efectuate cu privire la paternitatea minorei", solicitând amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător.
La termenul din 22 iulie 2008, petentul şi apărătorul său ales au solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.
La noul termen, din 9 septembrie 2008, petentul şi apărătorul ales au solicitat amânarea cauzei pentru depunerea unor dovezi în precizarea obiectului plângerii.
Ulterior, la termenul din 30 septembrie 2008, petentul personal, în lipsa apărătorului ales, care nu s-a mai prezentat, a cerut o nouă amânare a cauzei pentru a-şi angaja un alt apărător.
În final, la noul termen acordat, 14 octombrie 2008, petentul nu s-a mai prezentat la instanţă, aceasta soluţionând, în sensul arătat, plângerea formulată (constatând lipsa obiectului plângerii reglementată prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., rezoluţie sau ordonanţă de netrimitere în judecată emisă de procuror).
În cererea de recurs nu se menţionează motivele de recurs iar recurentul, citat, nu s-a prezentat la instanţa de recurs.
În lipsa unor motive de recurs ale petentului, examinând din oficiu sentinţa atacată, Înalta Curte constată că acesta, în recursul petentului, nu este supusă casării deoarece soluţia respingerii plângerii se impunea ca o consecinţă a lipsei obiectului plângerii (o rezoluţie sau ordonanţă de netrimitere în judecată emisă de procuror).
În raport cu cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petentului urmează a fi respins ca nefondat
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.A. împotriva sentinţei penale nr. 257 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 172/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 191/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|