ICCJ. Decizia nr. 172/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.172/2009

Dosar nr. 9115/1/2008

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 479 din 18 octombrie 2007 a Tribunalului Argeş, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T.I.R. prin Rechizitoriul nr. 86B/ P din 19 februarie 2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Argeş, din infracţiunile prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen., art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen. şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului T.I.R., la:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.;

- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 şi 34 C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 57 şi 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 02 februarie 2007 şi până la pronunţare, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

- dispoziţiilor art. 379 alin. (2) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea civilă A.M.D. împotriva sentinţei penale nr. 479 din 18 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 553/109/2007.

A desfiinţat în parte sentinţa sus-menţionată, a descontopit pedepsele aplicate inculpatului T.I.R. şi a înlăturat pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a condamnat pe inculpatul T.I.R. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A fost majorată de la 3 ani la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., dispunându-se ca, în baza dispoziţiilor art. 33 – art. 35 C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu un an, în total 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., prin privare de libertate.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., în limitele prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului, deducându-se, la zi, arestul preventiv.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile A.M.D. suma de 20.000 lei despăgubiri civile.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.I.R., acesta fiind obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 300 lei cheltuieli judiciare către partea civilă A.M.D.

S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu de câte 200 lei pentru părţile vătămate N.E.L. şi N.l. să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a apreciat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă raportat la partea vătămată A.M.D., ea rezultând din coroborarea probelor administrate, dar că prima instanţă a considerat în mod greşit că nu există probe privind recrutarea, transportarea şi cazarea, în Italia, cu scopul exploatării sexuale, a părţii vătămate N.E.L., traficarea acesteia fiind dovedită prin declaraţia acestei părţi vătămate, a martorei N.M.M. şi prin procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi partea vătămată, inculpatul încercând să o determine să dea declaraţii neconforme adevărului.

S-a reţinut, de asemenea, că partea vătămată N.l. nu a formulat plângere penală, dar că, din declaraţiile sale, rezultă că a fost obligată de inculpat să se prostitueze, banii obţinuţi fiind predaţi inculpatului, acestei declaraţii coroborându-se cu cele ale martorilor N.F.E. şi N.F.

Concluzionând, instanţa de prin control judiciar a arătat, având în vedere şi cele stabilite prin Decizia XLIX a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 4 iunie 2007, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de persoane, incriminată de dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de timp şi loc, schimbând încadrarea juridică reţinută de prima instanţă din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Referitor la individualizarea pedepselor s-a constatat că prima instanţă nu a dat eficienţa corespunzătoare dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faţă de pericolul social al faptelor, împrejurările comiterii lor şi faţă de atitudinea nesinceră a inculpatului, impunându-se majorarea cuantumului pedepselor.

Referitor la modul de soluţionare a laturii civile s-a reţinut că apelanta parte civilă este îndreptăţită la despăgubiri civile având în vedere prejudiciul moral suferit, demonstrat prin probele ce atestă relele tratamente fizice şi psihice la care a fost supusă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul şi partea civilă A.D.M.

În recursul său, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 11 şi 14 C. proc. pen. S-a menţionat că instanţa de fond a realizat în mod greşit operaţiunea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu, încălcând dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. şi, nepronunţându-se asupra tuturor infracţiunilor cu judecarea cărora fusese investită, în condiţiile în care, pentru infracţiunile pentru care nu a fost pronunţată o soluţie de condamnare, se impunea achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.; s-a arătat, de asemenea, că schimbarea încadrării juridice şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului, prin reţinerea de către instanţa de apel a aplicabilităţii dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., a reprezentat o nelegală agravare a situaţiei juridice a inculpatului în propriul apel, în condiţiile în care, în cauză, au declarat apel doar inculpatul şi partea civilă A.D.M., care nu solicitase

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000 euro.

S-a luat act că partea vătămată N.E.L. nu s-a constituit parte civilă.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de părţile civile A.M.D., şi N.I.

A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, în aprilie 2005, inculpatul şi partea vătămată N.E.L. au plecat în Italia, la părinţii inculpatului, urmând să se căsătorească; deoarece nu şi-a găsit un loc de muncă, partea vătămată a acceptat să se prostitueze, activitate pe care a desfăşurat-o până în aprilie 2006, folosind sumele obţinute împreună cu inculpatul.

În această perioadă de un an, inculpatul şi învinuitul G.V.M. (faţă de care cauza a fost disjunsă), cunoscând situaţia materială precară a părţii vătămate A.M.D., au propus acesteia să-i însoţească la muncă în Italia, inculpatul suportând cheltuielile de transport şi obţinere a paşaportului; în Italia, deoarece nu şi-a găsit un loc de muncă, partea vătămată a fost obligată să practice prostituţia în perioada octombrie 2005 - noiembrie 2005, sub supravegherea părţii vătămate N.E.L., asupra ei exercitându-se violenţe fizice şi presiuni psihice, deoarece nu „producea" sume suficient de mari. Banii obţinuţi prin practicarea prostituţiei de către partea vătămată A.M.D. (12.000 euro) au fost predaţi inculpatului şi învinuitului G.V.M.

S-a constatat, de asemenea, că situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu în privinţa părţii vătămate N.l. nu poate fi reţinută, deoarece probele administrate în faţa instanţei de fond nu au condus la concluzia că aceasta a fost recrutată, transportată, cazată şi determinată de inculpat să practice prostituţia, neexistând o plângere a acesteia, ci doar o transcriere a unei convorbiri telefonice între partea vătămată şi un agent de poliţie, martorii audiaţi neconfirmând susţinerile din Rechizitoriu.

În legătură cu partea vătămată N.E.L., instanţa de fond a apreciat că vor fi reţinute exclusiv declaraţiile date în faţa instanţei, care se coroborează cu cele ale părţii vătămate A.M.D., confirmând aspectele esenţiale ale activităţii inculpatului.

Referitor la încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, prima instanţă a constatat că distincţia între reglementarea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. şi cea cuprinsă în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 este dată de existenta sau inexistenta consimţământului la practicarea prostituţiei (acesta existând doar în cazul infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 329 C. pen.) şi nu obţinerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei, întrucât s-ar ajunge la o dublă incriminare în situaţia în care activităţile descrise de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ar fi urmate şi de obţinerea de foloase, ajungându-se la situaţia inacceptabilă a condamnării duble a unei singure persoane pentru aceeaşi faptă, în speţă existând un concurs de texte incriminatoare şi nu de infracţiuni, urmând a se aplica dispoziţiile art. 329 C. pen., în cazul în care există consimţământul la practicarea prostituţiei şi art. 12 alin. (i) din legea specială indicată, în caz contrar.

S-a arătat, totodată, că dispoziţiile art. 41 alin. (2) au fost greşit reţinute, deoarece nu există dovezi privind traficarea părţii vătămate N.I.

La stabilirea pedepselor pentru infracţiunile concurente au fost avute în vedere dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen., reţinându-se gradul sporit de pericol social al faptelor, dar şi sinceritatea inculpatului şi împrejurarea că este infractor primar.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a constatat că părţile vătămate, părţi civile A.M.D. şi N.I. nu au probat existenţa prejudiciilor reclamate, acţiunile civile fiind respinse.

În dovedirea aspectelor reţinute de prima instanţă au fost avute în vedere probele administrate în timpul urmării penale (declaraţiile inculpatului, declaraţiile părţilor vătămate, plângerea părţii vătămate A.M.D., declaraţiile martorilor A.V., N.M., N.F., N.F.E., P.C.I., procesele verbale cuprinzând transcrierile convorbirilor telefonice legal interceptate, Raportul de constatare medico-legală privind leziunile produse părţii vătămate A.M.D., datele rezultate din verificările efectuate de M.A.I. - Evidenta intrări - ieşiri), precum şi probele administrate în mod nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti (declaraţiile părţilor vătămate, ale inculpatului şi ale martorilor N.F., A.V., N.M.M. şi P.C.I.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpatul şi partea vătămată, parte civilă A.M.D., solicitând achitarea, potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi, în subsidiar, reducerea pedepsei anterior aplicate (apelantul inculpat) şi, respectiv, majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului şi admiterea acţiunii civile (apelanta parte civilă).

Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 21/ A din 4 martie 2008, în temeiul decât majorarea pedepsei inculpatului şi acordarea despăgubirilor în cuantum sporit, schimbarea încadrării juridice prin pronunţarea asupra unei infracţiuni comise faţă de o parte vătămată care nu a declarat apel încălcând dispoziţiile art. 371, 372 şi 373 C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, conform art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Concluzionându-se, s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri anterior pronunţate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de fond, în situaţia admiterii existenţei cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., respectiv admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în situaţia reţinerii cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 11 C. proc. pen.; în subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate, iar în rejudecare reducerea cuantumului pedepsei.

În recursul său, partea vătămată-parte civilă, criticând modul de soluţionare a laturii civile de către instanţa de apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 998 şi urm. C. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel pe latura civilă şi majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de către această instanţă, prin admiterea în totalitate a acţiunii civile şi obligarea inculpatului la repararea integrală a prejudiciului produs părţii civile şi obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 lei, daune morale.

Prin Decizia penală nr. 2335/26 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis ambele recursuri, a casat Decizia recurată şi a dispus rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel Piteşti.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Analizând hotărârile judecătoreşti criticate, prin prisma motivelor de recurs indicate de către părţi, cât şi din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile declarate sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce urmează:

1) verificând hotărârile anterior pronunţate, actul de sesizare al instanţei, cât şi ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti derulate de către instanţe se constată că, prin rechizitoriul din 19 februarie 2007 al Ministerului Public, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Argeş, dat în dosarul nr. 86B/P/2005, inculpatul T.I.R. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de:

- trafic de persoane, prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi proxenetism, prevăzută de dispoziţiile art. 329 alin. (1) C. pen., faţă de partea vătămată A.D.M.;

- trafic de persoane, prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi proxenetism, prevăzute de dispoziţiile art. 329 alin. (1) C. pen., faţă de părţile vătămate N.E.L. şi N.I.

În esenţă, prin actul de sesizare, s-a reţinut că partea vătămată A.M.D. a fost convinsă să plece împreună cu inculpatul T.I.R. şi cu învinuitul G.V. în Italia în scopul practicării prostituţiei, cheltuielile pentru obţinerea paşaportului şi transport fiind suportate de inculpat; în Italia, datorită faptului că nu obţinea sume suficient de mari din practicarea prostituţiei, inculpatul şi învinuitul G.V. au supus pe partea vătămată la diverse forme de agresiune fizică şi psihică.

Exploatarea sexuală a acestei părţi vătămate s-a desfăşurat, în perioada 7 octombrie 2005 - 28 noiembrie 2005, având ca rezultat obţinerea sumei de 12.000 euro în beneficiul inculpatului T.I.R. şi a învinuitului G.V.

Referitor la părţile vătămate N.E.L. şi N.I. s-a reţinut că ambele au fost induse în eroare de către inculpat prin promisiuni de căsătorie şi l-au urmat pe acesta în Italia, unde s-au prostituat în beneficiul său, în perioada mai 2005 - aprilie 2006, partea vătămată N.E.L. (aducând foloase materiale inculpatului în valoare totală de 182.500 euro) şi în perioada aprilie 2006 (timp de două săptămâni) partea vătămată N.I. (aducând inculpatului beneficii de 600 - 700 euro pe zi); s-a reţinut, de asemenea, că ambele părţi vătămate anterior indicate au fost transportate în Italia pe cheltuiala inculpatului, fiind induse şi menţinute în eroare cu privire la intenţia inculpatului de a se căsători cu ele şi practicând prostituţia în folosul inculpatului, urmare a presiunii psihice exercitate de acesta asupra lor.

2) analizând conţinutul hotărârii primei instanţe se va observa că aceasta a apreciat că probele administrate nu dovedesc săvârşirea vreunor infracţiuni faţă de partea vătămată N.l.

Totodată, relativ la partea vătămată A.M.D. s-a reţinut elementul care diferenţiază laturile obiective ale infracţiunilor reţinute a fi fost săvârşite faţă de aceasta (prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001), este constituit de existenţa consimţământului părţii vătămate la practicarea prostituţiei, constatându-se că, în speţă, faţă de partea vătămată s-a săvârşit exclusiv infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 existând un concurs de texte incriminatoare şi nu de infracţiuni.

De asemenea, s-a observat că în mod greşit s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) cu privire la infracţiunile săvârşite de părţile vătămate N.l. şi N.M.D., deoarece, pe de o parte nu există dovezi privind traficarea părţii vătămate N.l. şi, pe de altă parte, pentru că partea vătămată N.E.L. s-a prostituat de bună voie, deci doar raportat la aceasta s-a reţinut comiterea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Cu motivarea arătată, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute prin Rechizitoriu din art. 329 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

3) referitor la Decizia instanţei de apel se va reţine că aceasta a apreciat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport cu partea vătămată A.M.D., dar că probele administrate conduc la concluzia că şi părţile vătămate N.E.L. şi N.I. au fost exploatate sexual de către inculpat, impunându-se deci schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului (deoarece inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de persoane asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de timp şi loc) din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Astfel, după cum rezultă din dispozitivul deciziei recurate, inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă majorată la 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism [(art. 329 alin. (1) C. pen.)] şi, la 7 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane [(art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001)], pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni fiind sporită cu un an.

Analizând dispoziţiile art. 371, 372 şi 373 C. proc. pen., rezultă că în apel, instanţa are posibilitatea de a verifica hotărârea apelată sub toate aspectele [(art. 371 alin. (2)] în anumite limite, respectiv:

- cu privire la persoana care a declarat apelul şi la cea la care se referă declaraţia de apel [(art. 371 alin. (1) C. proc. pen.)];

- în raport de calitatea pe care o are apelantul în proces [(art. 371 alin. (1) C. proc. pen.)];

- fără a crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel [(art. 372 alin. (1) C. proc. pen.)];

- cu privire la părţile care nu au declarat apel, fără a le putea crea o situaţie mai grea (art. 373 C. proc. pen.).

Interpretând, coroborat, dispoziţiile art. 371, art. 372 şi ale art. 373 C. proc. pen., se desprinde concluzia că efectul extensiv al apelului este limitat de principiul „non reformatio in pejus" stabilit de dispoziţiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen., care are o aplicabilitate generală, fiind de ordine publică, ceea ce înseamnă că se aplică în toate cazurile, paralizând, în situaţia inexistenţei căii de atac formulată de Ministerul Public, chiar şi aplicabilitatea principiului legalităţii.

Raportând aceste consideraţii teoretice cazului concret supus analizei, rezultă că, în speţă, instanţa de apel a fost investită cu soluţionarea apelului părţii vătămate A.M.D. şi a inculpatului.

Se va reţine, totodată, că prin hotărârea instanţei de fond în sarcina inculpatului s-a reţinut, raportat la apelanta parte vătămată, săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În temeiul dispoziţiilor art. 371, 372 şi 373 instanţa de apel avea posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele şi chiar prin extindere şi cu agravarea situaţiei inculpatului (deşi acesta se afla în propria cale de atac) exclusiv prin raportare la aspectele ce vizau motivele de apel ale părţii vătămate apelante sau care se puteau reţine din oficiu în favoarea acesteia, iar nu prin examinarea din oficiu a cauzei cu reţinerea, relativ la părţi ce nu formulaseră apel, a unor aspecte ce agravau situaţia juridică a inculpatului.

Aşadar, cu încălcarea dispoziţiilor art. 371 alin. (2) şi art. 372 alin. (1), instanţa de apel a dat o aplicare nelimitată dispoziţiilor art. 371 alin. (2) şi ale art. 373 C. proc. pen., reţinând, pe de o parte, că situaţia de fapt stabilită relativ la partea vătămată este justă, dar că inculpatul a comis infracţiunea de trafic de persoane şi faţă de celelalte părţi vătămate (pentru care se reţinuse săvârşirea infracţiunii de proxenetism), faptele sale realizând conţinutul unei singure infracţiuni de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

De asemenea, astfel după cum rezultă din dispozitiv, s-a majorat pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. şi reţinută de prima instanţă ca fiind comisă faţă de partea vătămată N.l.

Rezultă deci, că instanţa de apel a apreciat că inculpatul a comis două infracţiuni:

- trafic de persoane [(art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP))] faţă de cele trei părţi vătămate;

- apelantă cu bricheta la degetele de la picioare şi când împreună au băgat-o în cada cu apă spunându-i că o vor îneca şi când au încercat să o curenteze pentru a spune adevărul, în legătură cu banii obţinuţi prin prostituţie, văzându-l, personal, pe inculpatul T.I.R. când o tăia pe picioare pe apelantă cu un cuţit de plastic (care nefiind foarte ascuţit produce o durere şi mai mare decât un cuţit obişnuit).

Cert este că aceste leziuni sunt atestate de raportul de constatare medico-legală nr. 1244/A7, întocmit de S.M.L. Argeş care a stabilit că la examinarea din 8 decembrie 2005, apelanta-parte vătămată prezenta 4 cicatrici de 6 cm. post plăgi tăiate în treime inferioară gambă dreaptă şi 3 cicatrici de 4 cm., 3 cm. şi 3 cm., post plăgi tăiate în treimea inferioară gambă stângă, care se puteau produce cu corp tăietor-înţepător precum şi cicatrici circulare de 1 cm. postarsuri pe feţele posterioare ale falangelor proximale de la degetele piciorului stâng, care au fost produse prin contact cu un corp incandescent.

Prin Decizia nr. XVI, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a stabilit că în cazul în care o persoană îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei, fără a întrebuinţa constrângeri faţă de o persoană majoră, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 321 alin. (1), iar dacă le recrutează ori trafica aceste persoane, fapta se încadrează în alin. (2) al aceluiaşi articol, tezele I şi II C. pen.

În situaţia unor acte de recrutare, transportare, cazare etc., prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Concursul între cele două infracţiuni poate fi reţinut doar atunci când o persoană acţionează în modalităţi care presupun îndemnul, înlesnirea, recrutarea, traficarea persoanelor majore în vederea practicării de bună voie a prostituţiei, iar, ulterior, acţionează asupra aceleiaşi persoane prin modalităţile arătate, în conţinutul art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În consecinţă, în esenţă, trebuie reţinut că exercitarea oricărei forme de constrângere asupra persoanei care se prostituează atrage reţinerea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, evident, cu modalităţile agravante prevăzute de acelaşi text, în situaţia apelantei-părţi vătămate reţinându-se în mod corect atât alin. (1), pentru exercitarea constrângerilor realizate prin violenţă fizică şi psihică, dar şi alin. (2) lit. a), fapta fiind săvârşită de inculpatul din prezenta cauză împreună cu G.V.M. care a fost trimis separat în judecată, deoarece, la momentul întocmirii actului de acuzare în prezenta cauză, el nu se afla în ţară.

Nu puteau fi reţinute ambele infracţiuni în concurs, în ceea ce priveşte pe partea vătămată A.D.M., deoarece recrutarea acesteia s-a realizat prin înşelăciune, astfel cum s-a arătat anterior, iar cazarea şi exploatarea ei sexuală s-a făcut prin constrângere. în cauză nu mai are relevanţă faptul că, ulterior exercitării violenţelor menţionate, inculpaţii au cazat-o pe partea vătămată la un alt hotel decât cel în care locuiau, deoarece aceasta era suficient de înspăimântată de aceea ce putea să i se întâmple în continuare şi nu ar fi îndrăznit să mai ascundă sume de bani, partea vătămată reuşind să fugă numai când a aflat de la N.L. că inculpatul şi G.V. se întorseseră în România.

De altfel, chiar la momentul la care aceasta a ajuns în România a fost aşteptată de cei doi bărbaţi, care i-au cerut toţi banii pe care-i făcuse în lipsa lor în Italia şi i-au spus că mai are în plus o datorie de 1200 Euro.

În concluzie, schimbarea încadrării juridice a faptei din cele două infracţiuni reţinute în concurs, respectiv art. 329 alin. (1) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru fapta săvârşită faţă de apelanta-parte vătămată, s-a realizat în mod corect de către prima instanţă, neimpunându-se achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen., aşa cum susţine inculpatul, deoarece îndemnarea şi înlesnirea practicării prostituţiei sunt absorbite de infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, dacă faptele sunt săvârşite prin constrângere.

Pentru aceleaşi considerente, nu se impunea nici condamnarea inculpatului pentru ambele infracţiuni, astfel cum solicită apelanta-parte vătămată, deoarece Decizia nr. XVI a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabileşte, cu titlu obligatoriu, situaţia în care cele două infracţiuni pot fi reţinute în concurs, iar din interpretarea per a contrario a paragrafului 5 din dispozitivul acestei decizii, coroborat cu paragraful 4 rezultă că, atunci când, ca şi în situaţia din această cauză, înşelăciunea sau constrângerea se regăsesc încă de la început, se reţine numai infracţiunea de trafic de persoane.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, cuantumul acesteia a fost criticat de partea vătămată ca fiind prea mic, în raport de gravitatea faptei şi de datele despre inculpat şi, respectiv, a fost considerat prea mare pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa de către inculpat, care a solicitat, chiar, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Desigur şi pe acest aspect curtea va rejudeca apelurile în limitele impuse de Decizia de casare, cu trimitere spre rejudecare, reţinând că ambele recursuri, atât cel al părţii civile, cât şi cel al inculpatului, au fost admise, Înalta Curte stabilind că pentru infracţiunea de proxenetism nu poate fi majorată pedeapsa aplicată inculpatului, în lipsa apelului părţii vătămate asupra căreia se săvârşise infracţiunea şi în lipsa apelului procurorului.

Aşa cum s-a arătat şi anterior la discuţia făcută cu privire la încadrarea juridică a faptei, curtea a apreciat că săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane asupra părţii vătămate A.D.M., în modalitatea recrutării, prin înşelăciune, transportării, cazării şi exploatării acesteia prin constrângere psihică, prin limitarea libertăţii de mişcare, prin reţinerea paşaportului şi prin exercitarea de violenţe, ardere cu ţigara, tăiere cu cuţitul, zdrobirea degetelor, curentare.

Fapta a fost dovedită atât prin declaraţiile părţii vătămate-apelante şi a celeilalte părţi vătămate, N.L.E., cât şi prin actul medico-legal menţionat şi din declaraţiile martorilor aflate la dosar, lista persoanelor care s-au deplasat în străinătate cu mijloacele de transport, declaraţiile inculpatului, listele cu intrările şi ieşirile din ţară ale inculpatului, dar şi cu declaraţiile altor persoane traficate, care nu au formulat plângere în acest dosar, precum şi a martorilor, care indică modalităţi similare de racolare prin înşelăciune şi de exploatare, apoi, prin violenţă şi, în consecinţă, nu se impune achitarea inculpatului pentru această infracţiune, aşa cum acesta a cerut în motivele orale de apel.

Curtea reţine felul violenţelor exercitate asupra părţii vătămate care reprezintă, în concret, forme de tortură şi caracterul violent al inculpatului care a bătut şi pe alte persoane traficate, de exemplu, declaraţia părţii vătămate R.C.E. care relatează despre faptul că a fost ameninţată cu moartea şi a scăpat numai datorită unei conjuncturi de bătaia pe care acesta voia să i-o aplice, însă, cu acea ocazie inculpatul a lovit pe bărbatul cu care se afla aceasta, împrejurare pe care chiar inculpatul o recunoaşte în declaraţia de la dosar.

Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat, în apelul părţii vătămate, că stabilirea unei pedepse principale de doar 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, este insuficientă pentru îndeplinirea funcţiilor coercitivă şi preventivă ale pedepsei şi, în consecinţă, urmează a fi majorată pedeapsa până la limita stabilită în primul ciclu procesual, respectiv la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Evident că argumentele contrare arătate de inculpat pentru reducerea pedepsei nu sunt pertinente. Inculpatul nu are antecedente penale, în sensul unor condamnări definitive, până la acest moment, nu pentru că ar fi avut o comportare ireproşabilă, ci că vârsta acestuia la momentul săvârşirii faptei era de doar 20 de ani, dar, aşa cum a dovedit partea vătămată cu înscrisule depuse în faţa curţii, inculpatul este cercetat în mai multe dosare, fie pentru infracţiuni similare celor judecate în prezenta cauză, fie pentru infracţiuni de violenţă, iar unele dintre fapte au rămas necercetate tocmai pentru lipsa plângerilor părţilor vătămate, sau nu sunt cunoscute organelor judiciare din România, aşa cum se pare că s-a întâmplat şi în cazul bărbatului bătut de inculpat în Italia.

Nici pentru infracţiunea de proxenetism reţinută de prima instanţă ca fiind săvârşită asupra părţii vătămate N.E.L., nu se impune reducerea pedepsei de 3 ani închisoare. Aşa cum s-a mai arătat şi anterior, în mod greşit prima instanţă, deşi avea suficiente probe, nu a reţinut infracţiunea de trafic de persoane, respectiv exercitarea de violenţă şi alte tipuri de constrângere asupra părţii vătămate N.E.L., deşi aceasta a declarat, textual că „pe mine m-a bătut cel mai rău" şi rezultă că această parte vătămată a fost de faţă atât atunci când inculpatul o tortura pe partea vătămată A.D.M., cât şi la bătăile aplicate unor alte femei exploatate de inculpat. Exercitarea de violenţe asupra altor persoane aflate în aceeaşi situaţie cu această parte vătămată, era suficientă pentru a-i crea şi ei o stare de teamă şi de supunere necondiţionată, tocmai pentru evitarea unei situaţii similare, „corijarea" uneia dintre fete în prezenţa altora reprezentând o formă de constrângere a acestora din urmă, foarte utilizată şi eficientă pentru paralizarea oricărei încercări de împotrivire la cerinţele viitoare ale traficanţilor.

În aceste condiţii, curtea apreciază că, neputându-se schimba încadrarea juridică într-o infracţiune mai gravă în apelul inculpatului, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de proxenetism săvârşită asupra părţii vătămate N.E.L. este chiar prea mică.

Nu există nici o circumstanţă atenuantă care să poată fi reţinută în sarcina inculpatului, deoarece lipsa unor condamnări definitive la momentul săvârşirii faptei nu presupune în contextul arătat o conduită bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, nu se poate reţine nici atitudinea sinceră a acestuia, nici stăruinţă depusă pentru înlăturarea rezultatului infracţiunii, astfel încât aceasta apărare a inculpatului este, ca întregul apel al acestuia, nefondată.

Apelul părţii vătămate este fondat şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

Aceasta s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 6.000 Euro, în cursul judecăţii aceasta a solicitat daune morale în cuantum de 50.000 Euro. Curtea a constatat, pe de o parte, că partea vătămată a fost supusă unor suferinţe fizice şi psihice prin activitatea inculpatului T.I.R., activitate pe care acesta a desfăşurat-o împreună cu inculpatul G.V., care este cercetat separat într-o altă cauză aflată pe rolul instanţelor şi, în consecinţă, apreciază că repararea prejudiciului trebuie să se facă de ambii inculpaţi, proporţional cu contribuţia fiecăruia, neexistând posibilitatea, în condiţiile în care cauza nu s-a judecat în contradictoriu şi cu G.V., să-i oblige pe cei doi cauzatori de prejudiciu, în solidar, la plata acestuia.

Pe de altă parte, curtea reţine că partea vătămată a fost exploatată de cei doi inculpaţi, conform propriei declaraţii, pe o perioadă de circa 50 de zile, câştigând bani din prestarea de servicii sexuale, însă, faţă de împrejurarea că aceşti bani provin din săvârşirea unei infracţiuni pentru care partea vătămată beneficiază de o cauză de nepedepsire, dar banii îşi păstrează sursa ilicită, ei nu pot fi acordaţi ca daune materiale.

În consecinţă, curtea va acorda părţii vătămate despăgubiri civile în cuantum de 20.000 lei, doar cu titlu de daune morale, considerând că această sumă, în raport de criteriile arătate anterior, respectiv săvârşirea faptei de către inculpat împreună cu altă persoană ce urmează a fi obligată, la rândul ei la despăgubiri, perioada relativ scurtă de timp în care partea vătămată s-a aflat în exploatarea inculpatului, dar şi necesitatea compensării suferinţei părţii vătămate, această sumă constituie o reparaţie echitabilă şi proporţională cu întinderea prejudiciului şi contribuţia inculpatului.

Întrucât alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie care să poată fi îndreptate de către instanţa de apel nu au fost identificate, în consecinţă, curtea a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Cu motivarea arătată la pag. 14-15 a deciziei, instanţa de apel a menţinut şi starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei ultime decizii, inculpatul a declarat prezentul recurs.

La dosar au fost depuse motive scrise de recurs, motive care au fost expuse şi cu ocazia dezbaterilor.

În faţa instanţei de recurs, inculpatul, asistat de apărător ales, s-a prevalat de „dreptul la tăcere", nefiind de acord să dea o nouă declaraţie, nu a formulat alte cereri şi nici nu a cerut administrarea altor probe.

Inculpatul, cu acordul său, a fost ascultat în primă instanţă şi în apel. Cu ocazia rejudecării apelului, inculpatul s-a prevalat de „dreptul la tăcere".

Asupra motivelor de recurs formulate de inculpat:

- prima critică, încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., se referă la împrejurarea că instanţele nu au pronunţat soluţii de achitare pentru unele infracţiuni (fapte) pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

S-a susţinut, în sinteză, că s-au folosit greşit procedurile de schimbare a încadrării juridice ale faptei şi, respectiv, conceptul juridic de absorbţie a elementelor constitutive ale unei infracţiuni în cele ale altei infracţiuni.

Critica nu este întemeiată.

Pe de o parte, conform art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei. Pe de altă parte, potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, procedează în modalitatea prevăzută de acest text legal.

Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. şi art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu.

Aplicarea acestor texte legale nu presupune dispunerea unor soluţii de achitare pentru faptele care intră în operaţiunea juridică a schimbării de încadrare juridică.

De altfel, în raport cu încadrarea juridică din rechizitoriu, schimbarea încadrării juridice de către prima instanţă a fost una ce poate fi apreciată ca fiind în favoarea inculpatului, iar nu în defavoarea acestuia, în final condamnarea intervenind pentru 2 infracţiuni [(art. 239 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001)].

Sentinţa a fost apelată numai de către inculpat şi partea vătămată-parte civilă A.M.D.

În consecinţă, efectul devolutiv în cauză a fost limitat de aceste 2 apeluri, împrejurare care a şi atras, prin neobservare, casarea primei decizii pronunţate de curtea de apel.

În urma rejudecării apelurilor, nu s-a procedat la schimbarea de încadrare juridică, singura modificare sub aspect penal vizând (prin admiterea apelului părţii vătămate-parte civilă) majorarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 de la 6 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare, inclusiv majorarea cu 1 an a pedepsei complementare, cu menţinerea celorlalte dispoziţii penale ale sentinţei.

- a doua critică vizează individualizarea pedepsei aplicate, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.;

S-a solicitat reducerea pedepsei, reţinând în favoarea inculpatului că acesta, anterior faptelor, a avut o comportare bună, provine dintr-o familie organizată, nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat faptele şi doreşte să se reintegreze în societate, fiind foarte tânăr, la care se adaugă durata arestului preventiv care a produs deja efecte asupra reeducării acestuia.

Nici această critică nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanţă sunt sancţionate cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi [(art. 329 alin. (1) C. pen.)], respectiv, cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi [(art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001)].

Ambele pedepse aplicate inculpatului sunt orientate către jumătatea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, prin corecta utilizare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), răspund principiului proporţionalităţii în raport cu gradul concret de pericol al faptei şi cu datele personale ale făptuitorului, şi sunt de natură a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

La stabilirea pedepselor, orientate nu către maximul special al textelor incriminatoare ale faptelor, instanţele au avut în vedere toate datele personale ale inculpatului, inclusiv cele la care a făcut referire apărarea în motivele scrise de recurs (motivarea individualizării pedepselor aplicate, pag. 12-14 ale deciziei recurate, pag. 5 a sentinţei).

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 3815 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Din pedeapsa rezultantă, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va fi dedusă durata arestării inculpatului, până la zi.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.R. împotriva deciziei penale nr. 86/ A din 10 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 2 februarie 2007 la 22 ianuarie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 16/2009. Penal. Menţinere măsură de...  ICCJ. Decizia nr. 187/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 172/2009. Penal