ICCJ. Decizia nr. 1880/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1880/2009
Dosar nr. 26/64/2009
Şedinţa publică din 21 mai 2009
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 19 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.N. împotriva rezoluţiei nr. 208/P/2008 din 10 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de S.A. şi J.C. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), faţă de P.M. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi faţă de M.P.A. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că avocata S.A., în calitate de apărător al său într-un dosar civil, nu s-a opus cererii de amânare a cauzei formulată de pârâtă, nu a depus la dosar înscrisul redactat de el şi intitulat "observaţie" la întâmpinare, nu a solicitat termen pentru a contracara răspunsul la interogatoriu şi nu a depus concluzii scrise.
Referitor la avocatul J.C. a arătat că a depus, cu premeditare, concluzii scrise în aceeaşi zi în care s-a depus şi întâmpinarea, în loc să ceară un termen pentru pregătirea apărării, iar avocaţii P.M. şi M.P.A. au indus în eroare instanţa instanţele de judecată, în susţinerea intereselor părţii adverse.
Prin rezoluţia din 10 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 208/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de presupuşii făptuitori pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se, din verificările efectuate, următoarele:
Împrejurările reclamate de petiţionar, constând în nemulţumirea faţă de modul în care avocaţii săi i-au susţinut interesele în faţa instanţei şi în care avocaţii părţii adverse au realizat apărarea acesteia, nu se circumscriu infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, întrucât legea prevede ca subiectul activ al acestor infracţiuni să aibă calitatea de funcţionar sau alt salariat, avocaţii neavând această calitate, deoarece activitatea lor este supusă Legii nr. 51/1992, modificată prin Legea nr. 255/2004, care statuează că profesia de avocat este liberă şi independentă, nefiind asimilată cu statutul funcţionarilor.
În ce priveşte pretinsa infracţiune de fals în declaraţii, reclamată cu privire la P.M., prin depunerea la dosar a unor înscrisuri de natură să inducă în eroare instanţele, s-a reţinut că aceasta nu există, întrucât s-a consemnat susţinerea acesteia în şedinţa din 13 septembrie 2005 că cele două acte nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Prin rezoluţia din 18 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 1071/11/2/2008 a procurorului general, a fost respinsă plângerea petiţionarului, fiind menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, că actele premergătoare efectuate în cauză nu relevă indicii de comitere a vreunei fapte de natură penală de către persoanele reclamate.
Activităţile reclamate de petiţionar nu aveau nici o relevanţă cu privire la soluţia pronunţată în cauză, fiind în concret măsuri pregătitoare cauzei. De altfel pentru existenţa infracţiunilor reclamate, este necesar ca subiectul activ să aibă calitatea de funcţionar public, iar avocatura este o profesie liberală şi independentă, ce nu poate fi asimilată cu statutul funcţionarilor.
Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, s-a reţinut că în mod corect a constatat procurorul că nu există, câtă vreme decizia a fost depusă la dosar de avocatul pârâtei, lucru firesc în condiţiie în care petiţionarul s-a prevalat de faptul că au existat şi alte decizii, care priveau alte persoane şi care nu aveau nici o legătură cu cauza respectivă, aşa cum corect a susţinut avocatul P.M.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei, motivat la filele 3-7 din dosar, este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar, ca nefondată.
Din actelor premergătoare efectuate, rezultă, într-adevăr, că activitatea avocaţilor nu poate fi incirminată, în sensul pretinselor infracţiuni de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, întrucât legea a prevăzut pentru existenţa acestora un subiect activ calificat, care trebuie să fie funcţionar public, calitate pe care avocaţii nu o au, astfel că nu pot fi eventuali făptuitori ai acestei categorii de infracţiuni.
Nemulţumirile oricărei persoane referitoare la prestaţia avocaţilor pot fi invocate în condiţiile Legii nr. 51/1995, la baroul din care aceştia fac parte, fiind prevăzute sancţiuni specifice acestei profesii liberale.
Referitor la pretinsa infracţiune de fals în declaraţii, se constată că în mod corect s-a reţinut că nu există, în raport cu susţinerile avocatului şi cu posibilitatea sa de a asigura apărarea intereselor părţii pe care o reprezintă într-un proces. De altfel, soluţia este pronunţată de instanţă pe baza întregului material probatoriu din dosar, eventualele susţineri sau înscrisuri false ale avocatului neputând constitui temei pentru pronunţarea hotărârii.
Criticile petiţionarului referitoare la soluţia pronunţată în cauza civilă pot fi invocate prin intermediul exercitării căilor de atac legale, unde are posibilitatea verificării acestora de către instanţele de control judiciar.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.N., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar A.N. împotriva sentinţei penale nr. 19 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1881/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
