ICCJ. Decizia nr. 1884/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1884/2009
Dosar nr. 1911/87/2007
Şedinţa publică din 21 mai 2009
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6 din 3 februarie 2009, Tribunalul Teleorman a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul M.G.I., prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 50 din 27 aprilie 2007 a aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut, în esenţă, că motivele invocate de revizuient, neadministrarea unor probe de către instanţe, care i-ar fi putut dovedi nevinovăţia, nu constituie fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci o cerere de completare a probatoriului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia penală nr. 64 A din 11 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.G.I.
Împotriva acestei decizii, revizuientul condamnat a declarat recurs.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Or, în cauză, împrejurările invocate de revizuient, neadministrarea unor probe în apărarea sa, care îi puteau dovedi nevinovăţia, reprezintă critici care au fost invocate în cursul judecării cauzei şi au fost avute în vedere de instanţe la soluţionarea cauzei, astfel că nu sunt întrunite condiţiile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., care să impună revizuirea sentinţei atacate.
De altfel, criticile invocate de revizuient fac referire la declaraţiile unor martori, avute în vedere de instanţe în cursul procesului penal şi la împrejurări care constituie apărări de fond, ceea ce echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuientului condamnat M.G.I. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat M.G.I. împotriva deciziei penale nr. 64 A din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1881/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2071/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
