ICCJ. Decizia nr. 3001/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3001/2009

Dosar nr. 40980/3/2008

Şedinţa publică din 24 septembrie 2009

Asupra recursurilor de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 568 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii C.M.C. şi N.A.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74-76 C. pen., la pedepsele rezultante de 7 ani şi, respectiv, 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 1 octombrie 2008 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea drogurilor şi a sumei de 200 lei, obţinută de inculpatul S.I. în urma vânzării a două doze de heroină, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei.

În esenţă, s-au reţinut că, în ziua de 1 octombrie 2008, inculpaţii au vândut două doze de heroină, contra sumei de 200 lei şi au deţinut spre vânzare în vederea comercializării şi consum 33 doze de heroină.

Sentinţa anterior arătată a fost apelată de inculpaţi.

Prin decizia penală nr. 171/A din 15 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de inculpaţi şi a înlăturat dispoziţiile art. 64 lit. a) teza I C. pen., de la pedeapsa complementară. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 1 octombrie 2008 la zi.

Prin recursurile declarate, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor, iar recurentul inculpat N.A. şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., ca urmare a acordării unei mai mari eficiente circumstanţelor reale şi personale.

Recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect faptele şi vinovăţia inculpaţilor, le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedepsele aplicate.

În raport de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârşite, reflectat de modul în care inculpaţii au realizat traficul de heroină, precum şi de datele ce caracterizează persoana acestora, rezultă că instanţele au individualizat în mod just cuantumul pedepselor aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea acestora şi nici schimbarea modalităţii de executare.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţele au avut în vedere scopul pedepsei, apreciind corect că acesta poate fi atins numai prin executare în regim privativ de libertate.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.M.C. şi N.A. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.M.C. şi N.A. împotriva deciziei penale nr. 171/A din 15 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 1 octombrie 2008 la 24 septembrie 2009.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3001/2009. Penal