ICCJ. Decizia nr. 3004/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3004/2009
Dosar nr. 7507/1/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, învestită cu judecarea apelului declarat de inculpatul B.I., s-a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a acestuia.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului se menţin, în raport cu probele administrate până la acest moment procesual şi impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
S-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., infracţiunea pentru care acesta a fost cercetat şi condamnat de instanţa de fond fiind prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea deosebită a tentativei la infracţiunea de omor calificat, împrejurările în care a fost săvârşită - în loc public, prin lovirea repetată a victimei cu un cuţit, atitudinea sa după comiterea faptei, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care, deşi nu are antecedente penale, nu are ocupaţie şi există temerea ca, în libertate, să comită şi alte fapte de violenţă.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că instanţa de apel a apreciat, în mod corect, că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive se menţin.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent.
Astfel, instanţa a constatat că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege sus-menţionat: inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei săvârşite, rezultat din modul în care a conceput şi realizat tentativa la omor calificat, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte, periclitându-se buna desfăşurare a procesului penal. Pe de altă parte, menţinerea măsurii arestării preventive se impune şi în raport de stadiul procesual al cauzei, în care instanţa de apel administrează probe.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva încheierii din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva încheierii din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 61/122/2009 (1339/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1863/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1946/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
