ICCJ. Decizia nr. 1897/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1897/2009
Dosar nr. 400/1/2009
Şedinţa publică din 22 mai 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 noiembrie 2003, părţile vătămate C.V. şi C.I. au sesizat, prin plângere prealabilă, Judecătoria Medgidia, solicitând tragerea la răspundere penală a inculpaţilor I.F., F.I., S.N., M.G. şi B.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
S-a arătat că inculpaţii, la data de 6 martie 2003, cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti civile, au ocupat în mod nelegal suprafaţa de 19 m.p. teren, situată în curtea imobilului părţilor vătămate din municipiul Medgidia.
Prin sentinţa penală nr. 63 din 7 ianuarie 2004, Judecătoria Medgidia şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia penală, având în vedere calitatea inculpaţilor M.G. şi B.G., agenţi de poliţie.
Prin sentinţa penală nr. 457 din 9 iulie 2004 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) şi art. 284 C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor I.F., F.I., S.N., M.G. şi B.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 220 alin. (2) C. pen., ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile de către părţile vătămate C.I. şi C.V.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs părţile vătămate.
Prin Decizia penală nr. 973/ P din 14 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, s-au admis recursurile declarate de recurenţii, părţi vătămate C.V., C.I., C.A.C., C.M.D., C.A.C., M.M. şi M.G., s-a casat sentinţa penală recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanţa, în vederea soluţionării fondului.
Tribunalul Constanţa, în rejudecare, prin sentinţa penală nr. 301 din 28 iunie 2006, în temeiul art. 301, 302 C. proc. pen., a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.
În baza art. 345 alin. (1) şi (3), art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 lit. j) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpaţii I.F., F.I., S.N., M.G. şi B.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
A lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 301 din 28 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa, au declarat recurs părţile civile M.M., M.G., C.V., C.C.A., C.M.D., C.A.C. şi C.I.
Prin Decizia penală nr. 132/ MP din 11 decembrie 2006, Curtea de Apel Constanţa a admis recursurile declarate de părţile civile, a casat hotărârea atacată şi a dispus rejudecarea de către prima instanţă, pentru a se rezolva fondul cauzei.
Tribunalul Constanţa, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 285 din 2 iulie 2007, în conformitate cu art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 281 lit. b) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, în raport cu calitatea inculpaţilor M.G. şi B.G., agenţi de poliţie şi inculpatul S.N., executor judecătoresc.
Prin sentinţa penală nr. 3/ MP din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii I.F., F.I. şi S.N., pentru infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea prealabilă, părţile vătămate C.V. şi C.I. au solicitat trimiterea în judecată a inculpaţilor I.F., F.I., M.G., B.G. şi S.N., pentru săvârşirea, cu prilejul punerii în executare silită, a unei hotărâri judecătoreşti, a infracţiunii de tulburare de posesie, apreciind că au ocupat fără drept, o alee de 19 m.l. care le aparţinea şi distrugând semnele de hotar.
Inculpatul I.F., în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra aleii în litigiu, drept statornicit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, a solicitat executorului judecătoresc S.N., executarea silită a titlului.
Cu prilejul punerii în executare silită a sentinţei civile, titularul dreptului de proprietate, inculpatul I.F. s-a prezentat la domiciliul părţilor vătămate însoţit de executorul judecătoresc, inculpatul S.N., de agenţii de poliţie inculpaţii M.G. şi B.G. şi de martorul inculpat F.I.
Prima instanţă a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie pentru nici unul din inculpaţii chemaţi în judecată de petiţionari şi a dispus achitarea acestora, pentru inculpaţii B.G. şi M.G., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru inculpaţii I.F., F.I. şi S.N., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs părţile civile C.V., C.I., C.C.A., C.M.D. şi C.A.C.
La termenul din 26 martie 2008, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor, din oficiu, încadrarea juridică a faptei, în raport cu calitatea de executor judecătoresc a intimatului inculpat S.N. şi de lucrătorii de poliţie a intimaţilor inculpaţi M.G. şi B.G.
Concluziile părţilor au fost consemnate în cuprinsul încheierii din 26 martie 2008.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va admite recursurile părţilor civile, va casa, în totalitate, sentinţa penală atacată şi va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru intimaţii inculpaţi S.N., M.G. şi B.G. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), pentru intimaţii inculpaţi I.F. şi F.I.
Curtea reţine că toţi inculpaţii din prezenta cauză au fost judecaţi pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Fapta s-a comis astfel cum au arătat petiţionarii, cu prilejul punerii în executare silită a unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă, investită cu formulă executorie şi încuviinţată de către instanţa de judecată competentă.
În acest context, participarea executorului judecătoresc şi a celor doi lucrători de poliţie la executarea silită a titlului, nu le conferă acestora calitatea de autori ai infracţiunii de tulburare de posesie.
Executorul judecătoresc şi lucrătorii de poliţie au acţionat în exercitarea unor atribuţii de serviciu, neavând intenţia de a ocupa imobilul aflat în posesia părţilor vătămate.
Faţă de această situaţie, fapta inculpatului S.N., executor judecătoresc şi a celor doi lucrători de poliţie, M.G. şi B.G., nu constituie tulburare de posesie, încadrarea juridică legală fiind aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Aşadar, instanţa de fond, în mod greşit, a judecat pe toţi inculpaţii pentru infracţiunea de tulburare de posesie, având obligaţia să pună în discuţie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru executorul judecătoresc şi lucrătorii de poliţie, pe calea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea încadrării juridice.
Din aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., privind limitele efectului devolutiv al recursului, raportat la art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul S.N., executor judecătoresc, şi de inculpaţii M.G. şi B.G., lucrători de poliţie din infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că sesizarea Curţii de Apel Constanţa prin plângerea prealabilă a părţilor vătămate este eronată, întrucât potrivit art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală.
Or, în cauză, calitatea de executor judecătoresc şi de lucrători de poliţie a inculpaţilor arătaţi atrage, potrivit art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a plângerii prealabile de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) raportat la art. 285 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile părţilor civile, va casa hotărârea penală a instanţei de fond şi va trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru intimaţii inculpaţi S.N., M.G. şi B.G. şi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie pentru intimaţii inculpaţi I.F. şi F.I.
În consecinţă, Înalta Curte a procedat, în consecinţă, prin Decizia nr. 1285 din 8 aprilie 2008, decizie definitivă, în temeiul legii.
Împotriva acestei din urmă decizii, numita C.V. a introdus contestaţia în anulare de faţă, în numele său şi a celorlalte părţi civile, invocând faptul că apărătorii din oficiu ai inculpaţilor, nu aveau dreptul să apere pe inculpaţi, în lipsa acestora de la proces şi, că, instanţa i-a respins contestatoarei o cerere de amânare a judecăţii, fără justificare, încălcându-i, astfel, dreptul de apărare.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Nici unul din cele două motive de contestaţie nu se regăseşte în vreunul din cazurile prevăzute expres, în conţinutul prevederilor art. 386 C. proc. pen., text de lege care reglementează cazurile în care se poate face contestaţie în anulare.
În atare situaţie, contestatoarea nu are deschisă calea contestaţiei în anulare care fiind o cale extraordinară de atac, nu se poate introduce decât în cazurile, expres şi limitativ, prevăzute de lege.
În atare situaţie, Curtea va trebui să privească contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.V., împotriva deciziei penale nr. 1285 din 8 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca inadmisibilă.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.V. împotriva deciziei penale nr. 1285 din 8 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5867/118/2006.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1895/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 19/2009. Penal → |
|---|
