ICCJ. Decizia nr. 1930/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1930/2009

Dosar nr. 7598/299/2008

Şedinţa publică din 25 mai 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 488 din 9 iunie 2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 7598/299/2008, s-a dispus admiterea plângerii formulate de persoana vătămată D.M. şi în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a desfiinţat Ordonanţa nr. 15503/P/2005 din data de 24 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de D.L. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (1) şi (3) C. pen., precum şi în vederea începerii urmăririi penale faţă de D.M., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 220 alin. (1) şi (3) C. pen. şi pentru comiterea infracţiunii de tulburarea folosinţei locuinţei, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., faţă de ambii făptuitori.

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, recursul formulat de D.L. împotriva sentinţei penale mai sus menţionate şi l-a obligat pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii D.L. a declarat recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia penală nr. 477 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Şi împotriva acestei decizii definitive D.L. a declarat recurs, fără a indica motivele.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea instanţei de fond pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs. Această cale de atac a fost folosită de făptuitor, recursul său fiind soluţionat definitiv prin Decizia penală nr. 128 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală.

Deşi în considerentele deciziei penale nr. 477 din 27 martie 2009 s-a explicat recurentului motivele pentru care un nou recurs împotriva sentinţei instanţei de fond este inadmisibil, făptuitorul a introdus şi împotriva acestei decizii recurs care va fi respins, de asemenea, ca inadmisibil.

Potrivit art. 3851 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.

Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Este adevărat că potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate în cadrul procesului penal, dar admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Petentul nu a respectat aceste dispoziţii legale, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul D.L. împotriva deciziei penale nr. 477 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1930/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs