ICCJ. Decizia nr. 1944/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1944/2009
Dosar nr. 32614/3/200.
Şedinţa publică din 26 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 53 din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul P.R.P. împotriva sentinţei penale nr. 330 din 13 august 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la cheltuieli judiciare către stat.
Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti condamnatul P.R.P. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 330 din 13 august 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, arătând că instanţa de fond a comis o eroare gravă de fapt în sensul că nu se putea reţine comiterea infracţiunii prev. de art. 282 C. pen. în condiţiile în care actele şi probele existente la dosar au confirmat doar împrejurarea că cecurile ce fac obiectul infracţiunii nu au fost onorate la plată şi nicidecum că ar fi fost falsificate, alterate sau contrafăcute.
Revizuientul a arătat că în mod greşit a fost condamnat şi pentru infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. din moment ce martora S.I. nu şi-a mai menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală arătând că a fost determinat de organele de poliţie să relateze aspecte necorespunzătoare realităţii.
Revizuientul a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.
Prin referatul întocmit de procuror s-a solicitat respingerea cererii, întrucât nu este incident niciunul dintre cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen.
Tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală 330/1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, revizuientul a fost condamnat la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 282 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1682/A/28.0.2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La dosarul cauzei a fost depus şi referatul întocmit conform art. 399 C. proc. pen. în care se propune respingerea cererii de revizuire.
Tribunalul a constatat că, prin raportare la exigenţele art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., susţinerile revizuientului nu se circumscriu dispoziţiilor menţionate, iar cererea de revizuire este inadmisibilă.
Astfel, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Tribunalul a constatat că revizuientul P.R.P. tinde să obţină o prelungire a probaţiunii prin readministrarea de probe vechi sau prin administrarea de probe noi (petentul solicitând efectuarea unor demersuri către instituţia de emisiune a eurocecurilor), pentru a dovedi fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate atât de instanţa de fond cât şi de instanţele de control judiciar.
De asemenea, săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu poate constitui cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cât timp această situaţie nu este dovedită prin hotărâre judecătorească ori prin ordonanţa procurorului.
Împotriva sentinţei a declarat apel revizuientul P.R.P., solicitând admiterea în principiu a cererii întrucât sunt îndeplinite cerinţele textului de la art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 38/A din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat.
În esenţă, instanţa de control judiciar a constatat că apelantul revizuient a făcut referire la situaţii şi apărări de fond care au fost avute în vedere de instanţele care au soluţionat fondul pricinii şi că, deci, cererea de revizuire a fost corect respinsă ca inadmisibilă.
Nemulţumit de soluţia pronunţată, revizuientul a declarat recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Temeiul juridic al recursului, îl constituie prevederile art. 3859 pct. 9, 10 şi 18 C. proc. pen.
Astfel, recurentul susţine că hotărârile atacate nu cuprind motivele pe care se întemeiată soluţiile pronunţate şi că, nefiind soluţionată cererea de revizuire în raport de toate motivele invocate în cerere, se impune casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond (pct. 9).
Al doilea caz de casare l-ar reprezenta omisiunea instanţei de apel de examinare a unor fapte şi împrejurări noi, fără a le indica în concret.
În fine, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., recursul se referă la comiterea unei grave erori de fapt, susţinându-se că instanţele nu au luat în considerare probele administrate şi au denaturat astfel conţinutul acestora, influenţând soluţia adoptată.
Recursul declarat este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca atare.
La instanţa de fond revizuientul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., susţinând că în mod nelegal a fost reţinută în sarcina sa infracţiunea prev. de art. 282 C. pen. şi că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. în condiţiile în care martorul S.I. nu şi-a mai menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, fiind determinat de organele de cercetare penală să relateze aspecte nereale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 53 din 22 ianuarie 2009 a respins ca inadmisibilă cererea pentru că revizuientul voia prin aceasta fie o prelungire a probaţiunii, fie readministrarea unor probe, fie administrarea unora noi, pentru a dovedi fapte şi împrejurări cunoscute de instanţele care au judecat fondul cauzei.
Cu privire la cel de-al doilea motiv, instanţa în mod legal şi temeinic l-a respins întrucât fapta de mărturie mincinoasă nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanţa procurorului.
Hotărârile din fond şi din apel tratează motivele invocate de revizuient în cerere sau exprimate de revizuient în cerere sau exprimate oral de apărătorul din oficiu în apel.
Instanţele au avut în vedere susţinerile revizuientului şi au constatat că nu se încadrează în cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., astfel că soluţiile pronunţate sunt legale şi temeinice.
Faţă de cele mai sus expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului şi îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 38 A din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1930/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1949/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
