ICCJ. Decizia nr. 1923/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1923/2009
Dosar nr. 1473/2/2008
Şedinţa publică din 25 mai 2009
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54 din 3 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1473/2/2009 s-a luat act de declaraţia de retragere a contestaţiei formulată de condamnatul M.B.
A obligat condamnatul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 62 din 16 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ( fil. 11 dos. fond), a fost recunoscută sentinţa penală nr. K/100/96 din 5 iunie 1997 a Tribunalului Regional din Niş, modificată prin sentinţa penală nr. Kz.I.1318/1318/97 din 19 noiembrie 1998 a Curţii Supreme a Serbiei din Belgrad, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului M.B. la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie gravă prev. de art. 169 alin. (2) rap. la art. 168 alin. (1) din Codul penal al Serbiei.
S-a reţinut în fapt că în data de 15 iunie 1996, în localitatea Donji Androvac, inculpatul M.B. împreună cu alte persoane, au lovit cu un corp dur, cu mâinile şi picioarele pe partea vătămată K.B., provocându-i leziuni traumatice grave care au condus, ulterior la decesul victimei. În aceste împrejurări inculpatul a sustras din locuinţa victimei suma de 700 mărci germane, aparatură electronică şi obiecte de vestimentaţie.
Prin contestaţia la executare înregistrată sub nr. 205/235/2009 la Judecătoria Gherla, condamnatul contestator a invocat dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., susţinând că a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei constatând însă că după ce a fost transferat în România execută o pedeapsă pentru infracţiunea de omor în timp ce al doilea participant la săvârşirea faptei, inculpatul K.Z., execută o pedeapsă pentru infracţiunea de tâlhărie.
Fiind invocate dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, Judecătoria Gherla, prin sentinţa penală nr. 203 din 9 februarie 2007, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Această instanţă, la termenul de judecată din 3 martie 2009, a luat act de manifestarea de voinţă a contestatorului condamnat în sensul retragerii contestaţiei.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs condamnatul M.B., solicitând a se dispune casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare, pentru a se pronunţa pe fondul cauzei, deoarece, deşi iniţial şi-a retras contestaţia, a revenit ulterior, solicitând să i se aplice legea mai favorabilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu disp. art. 38514 C. proc. pen., rap. la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Contestatorul condamnat M.B., se afla încarcerat, la data formulării contestaţiei, în Penitenciarul Gherla, având de executat o pedeapsă de 20 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. K.100/96 din 5 iunie 1997 a Tribunalului Regional din Niş – modificată prin sentinţa penală nr. Kz.I.nr.1318/1997 din 19 noiembrie 1998 a Curţii Supreme a Serbiei din Belgrad – recunoscută, ulterior prin sentinţa penală nr. 62 din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
Fiind invocate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, art. 461 lit. c) C. proc. pen., în mod corect Judecătoria Gherla şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Această din urmă instanţă, la termenul de judecată din 3 martie 2009 a luat act de manifestarea de voinţă a condamnatului în sensul retragerii contestaţiei.
Se constată că, la termenul indicat anterior, contestatorul condamnat, s-a aflat în stare de detenţie fiind asistat de apărător din oficiu.
În atare condiţii, se constată că manifestarea de voinţă a fost liberă, contestatorul condamnat, solicitând instanţei a se lua act în acest sens, împrejurare care, în mod evident a condus la nerezolvarea fondului cauzei. Aceiaşi concluzie rezultă şi din înscrisul depus de contestator (fil.20-21 dos. fond), prin care cere „ anularea cererii de contestaţie".
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul contestatorului condamnat M.B., menţinând ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.B. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1915/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1930/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
