ICCJ. Decizia nr. 1932/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1932/2009
Dosar nr. 80/46/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16/ F din 17 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara l.M., împotriva ordonanţei nr. 338/P/2008 din 2 decembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
A fost obligată petiţionara la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin ordonanţa dată că faptele pentru care magistratul l.I.V., prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, a fost cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 25 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen., fie nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, fie nu există.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara l.M. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionara l.M. este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trimisă, cu adresa nr. 105222/4015/VII/1/2008 din 11 iunie 2008, spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, petiţionara l.M. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul l.M., prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. şi instigare la purtare abuzivă prevăzută de art. 25 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen.
În motivarea plângerii, petiţionara a susţinut că la data de 28 martie 2008, în timp ce se afla în audienţă la primul procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, l.I.V., aceasta i-ar fi adresat insulte şi ameninţări, instigându-i pe jandarmii care asigurau paza unităţii să o agreseze fizic.
A mai arătat petiţionara, că primul procuror adjunct l.I. a refuzat, în mod abuziv, să-i elibereze copii xerox de pe toate actele existente în dosarul nr. 180/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Prin ordonanţa din 2 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 338/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus:
- neînceperea urmăririi penale faţă de l.I.V., cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzută de art. 246, 250 alin. (1) şi (2) şi art. 25 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen., întrucât, în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, iar cu privire la celelalte infracţiuni, că faptele nu există.
- disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru a se efectua cercetări faţă de D.M., M.F., T.M.A. şi B.I. din cadrul I.P.J. Argeş, sub aspectul infracţiunilor de purtare abuzivă şi distrugere prevăzută de art. 250 C. pen. şi art. 217 alin. (1) C. pen.
Plângerea formulată de petiţionară, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 3/ll/2/2008 din 14 ianuarie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Nemulţumită de soluţia de neînceperea urmăririi penale dată de parchet, petiţionara l.M. s-a adresat cu plângere, în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., Curţii de Apel Piteşti, competentă să judece cauza în primă instanţă şi care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, cât şi sentinţa penală recurată, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de fată.
Înalta Curte constată că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii:
Prima condiţie constă din existenta acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit, în 4 mod cert, o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Înalta Curte constată că, în mod justificat s-a reţinut în cauză că, nu se poate începe urmărirea penală faţă de magistratul l.I.V., întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă existenţa cauzelor care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen.
Astfel, din cercetări a rezultat că, la data de 28 martie 2008, l.M. s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în cadrul programului de audienţe al primului procuror adjunct şi a fost nemulţumită de răspunsul acestuia cu privire la solicitarea ei de a i se elibera copii xerox de pe toate actele existente în dosarul nr. 180/P/2007 al acestei unităţi de parchet în care figura ca persoană vătămată.
Potrivit declaraţiilor grefierei G.C., petiţionara a început să i se adreseze primului procuror adjunct pe un ton ridicat, motiv pentru care s-a solicitat intervenţia jandarmului care asigura paza instituţiei.
Din declaraţiile date de către cei patru jandarmi care au sosit la faţa locului, de grefiera G.C şi de numitul M.C., ce a fost şi el primit în audienţă, după persoana vătămată l.M., a rezultat că primul procuror adjunct nu i-a adresat insulte sau ameninţări petiţionarei şi nici nu a instigat organele de ordine să utilizeze forţa fizică împotriva acesteia.
În referatul întocmit la data de 28 martie 2008 magistratul l.I.V. a arătat că, petiţionara a solicitat copii de pe toate actele întocmite în dosarul nr. 180/P/2007 şi, când a încercat să-i explice că nu i se pot elibera copii decât de pe propriile declaraţii, precum şi de pe actul de soluţionare a cauzei respective, întrucât declaraţiile celorlalte părţi, conţinând date cu caracter personal, având funcţie de identificare, trebuie prelucrate potrivit unui regim special, conform art. 8 din Legea nr. 677/2001, petiţionara a început să i se adreseze pe un ton ridicat.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu 5 îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Ca atare, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune, neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Or, în cauză, raportat la aspectele expuse anterior şi având în vedere faptul că faza de cercetare penală are un caracter nepublic, actele întocmite în dosarele parchetului schimbându-şi acest caracter abia în momentul în care este sesizată instanţa de judecată, Înalta Curte apreciază că refuzul magistratului l.I.V., de a-i comunica persoanei vătămate copiii de pe toate actele din dosarul nr. 180/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, nu încalcă dispoziţiile legii, cu atât mai mult cu cât petiţionarei i-au fost înmânate înscrisurile care o priveau în mod direct.
Cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de art. 25 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen., Înalta Curte constată că, în mod corect, procurorul care a soluţionat cauza a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi magistrat, întrucât acesta a acţionat în conformitate cu sarcinile de serviciu şi dispoziţiile regulamentare.
Astfel, în momentul în care petiţionara a avut o atitudine necuviincioasă, pentru aplanarea scandalului creat de aceasta, primul procuror adjunct a cerut sprijinul jandarmilor care asigurau ordinea în spaţiul accesibil publicului, fără ca petiţionara să fie agresată, insultată sau ameninţată în vreun mod.
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul l.I.V. a acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală, Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată a acesteia este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea soluţiei dispuse.
Pe de altă parte, întrucât soluţia de disjungere a cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de celelalte persoane reclamate de petiţionară, nu este supusă controlului jurisdicţional prevăzut în art. 278 C. proc. pen., aspectele sesizate urmează a fi verificate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, unitate căreia, în mod corect, i-a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara l.M. împotriva sentinţei penale nr. 16/ F din 17 februarie 2009 a6 Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara l.M. împotriva sentinţei penale nr. 16/ F din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1816/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1939/2009. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
