ICCJ. Decizia nr. 1977/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1977/2009

Dosar nr. 1614/33/2007

Şedinţa publică din 27 mai 2009

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 343/F/2004 din 21 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, în baza art. 345 alin. (3), art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.F. de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174, raportat la art. 176 lit. b) (două fapte) şi omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174, raportat la art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat în perioada 21 octombrie 1999 - 16 noiembrie 2000.

S-a respins acţiunea civilă exercitată de R.l.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud din 26 august 2002, inculpatul T.F. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 174 lit. b) C. pen. (două fapte) şi art. 174 raportat la art. 176 lit. c). C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., ce s-au reţinut a fi fost săvârşite în următoarele împrejurări:

Inculpatul T.F. Acesta a fost angajat mai mulţi ani la oile cetăţenilor din satul Sălcuţa aparţinând de comuna Sînmihaiul de Câmpie. Urmare a acestui fapt inculpatul a cunoscut pe majoritatea cetăţenilor din satul Sălcuţa.

Aşa cum a declarat, la data de 10 decembrie 1999, în prezenţa apărătorului, inculpatul a avut raporturi intime cu mai multe femei din satul Sălcuţa, printre care şi victimele M.D., R.A. şi C.E.

1. În dimineaţa zilei de 25 martie 1992, în curtea victimei M.D. din satul Sălcuţa s-a găsit cadavrul acesteia, iar în apropiere, în stare de comă, se afla numitul F.l., care a decedat în drum spre spital.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 694/111/1992 al S.M.L. Bistriţa-Năsăud rezultă că moartea lui M.D. a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare, că leziunile escoriative de la nivelul obrazului s-au putut produce prin grataj, atât din partea agresorului, cât şi a victimei, în scopul de a degaja căile respiratorii superioare obturate, că între leziunile constatate (fractură tiroidiană) şi deces există legătură de cauzalitate, că decesul a putut surveni în prima parte a nopţii de 24 martie 1992 şi că poziţia victimă agresor a fost mai probabil faţă în faţă.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 694/111/1992 al S.M.L. Bistriţa-Năsăud rezultă că moartea lui F.l. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale traumatice. S-au constatat plăgi, escoriaţii la nivelul feţei, cu dubla fractură a mandibulei, leziuni traumatice la nivelul părţilor moi din regiunea latero-cervicală dreaptă, că majoritatea leziunilor s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect dur contondent, fiind posibilă producerea unor leziuni de pe faţa posterioară a corpului şi prin cădere, că între leziunile constatate (hematom intraparenchimos la cerebelul drept) şi deces există legătură de cauzalitate şi că poziţia victimă-agresor a fost predominant faţă în faţă.

Din declaraţiile inculpatului, date în faţa procurorului, asistat fiind de un apărător, rezultă că acesta, anterior datei de 24 martie 1992, a avut de mai multe ori raporturi sexuale cu victima M.D. Inculpatul a declarat că, pe la sfârşitul lunii martie 1992 s-a deplasat de la domiciliu pe jos în satul Sălcuţa (circa 5-6 km), a consumat băuturi alcoolice şi după ce s-a întunecat, fiind în stare de ebrietate, s-a deplasat la locuinţa victimei M.D. A declarat (cu ocazia reconstituirii) că a deşurubat becul situat la colţul casei, urcându-se pe un scaun. Probabil s-a urcat pe o masă ce era situată pe sol chiar la baza becului, şi nu şi-a mai amintit, cu ocazia reconstituirii, pe ce obiect s-a urcat pentru a deşuruba becul. Imediat după aceea, în curte a apărut victima M.D., căreia inculpatul i-a solicitat să întreţină cu el raport sexual. Victima acceptând (aşa cum a afirmat el), a întreţinut cu acesta, în curte, pe trotuar, raport sexual. În acest timp victima i-a reproşat inculpatului că este brutal şi I-a înjurat de mamă. Inculpatul a declarat că s-a enervat şi a ştrangulat-o cu mâinile (corespunde exact cu concluziile din actul medico-legal).

Constatând că M.D. a decedat, s-a ridicat în poziţie verticală, moment în care a sesizat că a pătruns în curte un bărbat (viitoarea victimă F.l.), având într-o mână un felinar. Realizând că acesta a văzut-o pe victima M.D. căzută la pământ şi pentru a nu fi identificat a luat rapid rezoluţia infracţională de a-l omorî. În acest sens a luat de jos o piatră pentru a o folosi la lovirea bărbatului respectiv. Acesta I-a lovit pe inculpat cu felinarul în regiunea capului, iar inculpatul, la rândul său, I-a lovit pe F.l. tot în regiunea capului-fără a putea preciza poziţia în care se găseau unul faţă de celălalt urmare a cărui fapt victima F.l. a căzut la pământ.

2. În declaraţiile sale, inculpatul T.F. a arătat că în luna februarie 1994, noaptea, fiind în stare de ebrietate, a trecut pe lângă Căminul cultural din satul Sălcuţa. Acolo, în curtea din spate, a văzut-o pe victima R.A., cu care anterior a avut de mai multe ori raporturi sexuale. A întrebat-o ce face şi aceasta-declară inculpatul, i-ar fi răspuns că îşi caută o scroafă. Prin violenţă, la o distanţă de circa 20 m de WC-ul din curte, a întreţinut cu ea raport sexual. Pentru a nu fi denunţat de victimă că a violat-o, a ştrangulat-o cu năframa acesteia. Imediat după aceea a sesizat că din stradă spre curtea interioară a căminului cultural se deplasa C.E., având asupra sa o sticlă de plastic şi o traistă. Pentru a nu fi identificat ulterior de poliţie şi-a propus să o ucidă şi pe aceasta, cu baticul de pe cap şi şnurul de la şorţ şi cu mâna i-a obturat căile superioare respiratorii, până când a constatat că aceasta nu mai respiră. Inculpatul T.F., ştiind că în apropiere, la circa 30 - 35 m de curte a căminului cultural, se află o fântână seacă, a transportat pe rând ambele cadavre şi Ie-a aruncat în fântână, după care a aruncat peste acestea tulei şi jupi din apropiere şi câteva dale cu scopul de a nu fi găsite.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 875/111/50/1994 al S.M.L. Bistriţa-Năsăud rezultă că moartea lui R.A. a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare cu laţul, confecţionat din material moale, că poziţia victimă-agresor a fost spate-victimă şi faţă-agresor şi că între leziunile constatate şi deces există legătură de cauzalitate.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 874/11/49/1994 al S.M.L. Bistriţa-Năsăud rezultă că moartea lui C.E. a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin ocluzia căilor respiratorii superioare (sufocare) prin mecanism dublu, ocluzia orificiului bucal prin corp moale (căluş) şi ocluzia orificiilor nazale şi cavităţii bucale prin comprimare cu mâna (palma), şi că între leziunile constatate şi deces există legătură directă de cauzalitate.

Ambele rapoarte de constatare medico-legală confirmă afirmaţiile inculpatului cu ocazia interogatoriului şi a reconstituirii.

3. Din declaraţia dată în faţa procurorului, asistat fiind de un apărător, inculpatul a arătat că în ziua de 17 octombrie 1999, fiind în stare de ebrietate, şi-a propus să se deplaseze de la domiciliul său (unde era singur) în satul Vermeş, comuna Lechinţa, la domiciliul fostei sale cumnate T.V., pentru a-i reitera acesteia cererea în căsătorie (el fiind văduv) şi pentru a avea cu aceasta raport sexual.

A plecat de la domiciliu, după cum afirmă el, pe jos până în satul Zoreni, de unde a luat o maşină de ocazie până în satul Vermeş, în apropierea locuinţei viitoarei victime T.V. A bătut la uşa cumnatei sale şi după identificare a fost lăsat să pătrundă în casă, în prima cameră. Inculpatul a declarat că a fost servit de victimă cu o ciorbă. La un moment dat victima stătea în poziţie şezut pe pat, iar inculpatul i-a propus să întreţină raport sexual. Aceasta a refuzat motivând că a fost operată „jos", moment în care inculpatul i-a aplicat pumni în regiunea feţei, a dat-o jos din pat, i-a aşezat două perne sub „fund" şi prin violenţă a întreţinut cu ea raport sexual complet. De frică să nu fie denunţat, văzând un ciorap de damă pe jos, l-a luat şi i l-a înfăşurat în jurul gâtului, obturându-i în acelaşi timp cavitatea bucală cu mâinile. După circa 5 minute a constatat că victima a decedat.

Inculpatul a declarat că în timp ce se „lupta" cu victima, el sau aceasta au atins soba de tuci care s-a mişcat de la locul ei, fapt confirmat cu ocazia cercetării la faţa locului, împrejurare pe care nu avea de unde să o ştie dacă nu ar fi perceput direct acest fapt. Inculpatul a declarat că după comiterea violului şi a omorului s-a deplasat pe jos peste dealuri la domiciliu, împrejurare contrazisă de declaraţia martorului S.D., care în dimineaţa zilei de 18 octombrie 1999 l-a văzut în tren pe inculpat, în staţia C.F.R. Sângeorzu-Nou şi apoi coborând în staţia Sânmihaiul de Câmpie. Deci, inculpatul s-a înapoiat la domiciliu, o parte din drum cu trenul şi nu pe jos peste dealuri cum a declarat el.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 266/1999 al S.M.L. Bistriţa-Năsăud rezultă că moartea lui T.V. a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea căilor respiratorii superioare prin intermediul unui corp moale, textil, că leziunile descrise s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi prin comprimare cu mâna şi că prezenţa spermatozoizilor la nivelul genital atestă un raport sexual recent.

Şi acest raport de constatare medico-legală confirmă cu referire la cauza morţii, modul de acţiune al inculpatului asupra victimei, cât şi faptul că a avut cu aceasta raport sexual complet.

Faptele comise de inculpatul T.F. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav-trei infracţiuni (omorul deosebit de grav asupra victimelor M.D. şi F.l., prevăzute de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. b) C. pen.; omorul deosebit de grav asupra victimelor R.A. şi C.E., prevăzut de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. b) C. pen. şi omorul deosebit de grav asupra victimei T.V., prevăzut de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. c) C. pen., precum şi infracţiunea de viol (trei fapte) prevăzut de art. 197 alin (1) C. pen., faţă de care s-a dispus încetarea urmăririi penale, în lipsa plângerilor.

Faptele comise de inculpatul T.F. sunt dovedite, în opinia procurorului, prin următoarele mijloace de probă: procese verbale de constatare la faţa locului, însoţite de fotografii judiciare; rapoartele de constatare medico-legală; procesul verbal de reconstituire, însoţit de fotografii judiciare, reconstituire la care a participat şi apărătorul inculpatului; declaraţiile martorilor; recunoaşterea inculpatului, prin declaraţiile date în faţa procurorului, când a fost asistat de apărător şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

În urma analizării ansamblului probator, administrat în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a fundamentat în principal pe declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, despre care se spune că sunt de natură a convinge, fără putinţă de tăgadă, că este autorul faptelor, deoarece a descris împrejurări de fapt pe care, nu avea de unde să le cunoască, dacă nu ar fi fost el autorul, semnificativ fiind şi modul în care, cu ocazia reconstituirii la faţa locului, făcută în prezenţa apărătorului său ales, a arătat inculpatul cum a acţionat asupra fiecărei victime, ce obiect a folosit pentru a le suprima viaţa.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a retractat recunoaşterile din declaraţiile luate de procuror, susţinând că menţiunile din declaraţiile consemnate în scris de către procuror, nu corespund celor relatate de el deoarece, deşi el a spus procurorului că nu este autorul faptelor, cu toate acestea procurorul a consemnat în declaraţii că a recunoscut faptele.

La o examinare superficială şi făcută fără a lua în considerare datele rezultate din cercetarea judecătorească, s-ar putea reţine ca verosimile declaraţiile de recunoaştere luate de procuror, deoarece ele se coroborează cu procesul verbal de reconstituire la faţa locului, în acest act procedural se menţionează într-adevăr, cum inculpatul a imitat perfect modul de săvârşire al faptelor.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a contestat însă, modul de efectuare a reconstituirilor la fata locului, susţinând că el a fost condus de către procuror, iar nu invers, la locurile în care s-au făcut reconstituirile şi că procurorul a fost acela care i-a indicat ce şi cum să facă.

În legătură cu faptele de omor asupra victimelor M.D. şi F.l., în declaraţia consemnată în scris la data de 10 decembrie 1999 se menţionează că, intrând în curte a locuinţei victimei M.D., aceasta tocmai ieşise din casă pentru ca să arunce ceva dintr-un vas şi inculpatul i-a propus, iar victima a acceptat, să întreţină raport sexual, astfel că imediat a pus-o, pe spate, pe trotuar, victima s-a dezbrăcat şi neavând chiloţi, a întreţinut cu ea raport sexual şi întrucât în timpul actului sexual victima l-a înjurat de mamă, deoarece devenise mai violent, cum este în mod obişnuit cu femeile în respectivele împrejurări, el s-a enervat şi a strâns-o de gât cu mâinile.

În declaraţia înregistrată pe caseta video, la aceeaşi dată, 10 decembrie 1999, şi transcrisă de instanţă inculpatul spune că victima M.D. a ieşit afară pe trepte, cu un lighean sau castron în mână şi l-a poftit în casă, însă el a prins-o de şorţ, a tras-o de pe trepte, a pus-o jos pe trotuar, timp în care a venit cineva astfel că s-a ridicat de pe victimă. La aceste afirmaţii intervine procurorul şi îi atrage atenţia că nu a terminat cu ea, cerându-i să spună ce s-a întâmplat în continuare. La această intervenţie a procurorului, inculpatul afirmă că victima l-a zgâriat şi atunci, cum era jos, a apucat-o cu mâna dreaptă de gât. În continuare inculpatul a intenţionat să relateze cum a fost cu altă victimă, R.A., însă, din nou procurorul intervine şi îi cere să spună mai departe ce sa întâmplat după ce s-a ridicat în picioare. La această intervenţie a procurorului, inculpatul spune că s-a ridicat în picioare şi după aceea s-a ridicat şi victima de jos ca să meargă în casă. Iarăşi intervine procurorul şi îl întreabă, cu titlu de reproş, cum de s-a mai ridicat victima de jos după ce a omorât-o, la care inculpatul revine spunând că nu s-a ridicat de jos. La întrebarea procurorului, dacă, după ce a omorât-o pe M.D., a venit cineva în curte, inculpatul răspunde că a venit o femeie, la care intervine procurorul şi îl întreabă, cu titlu de reproş: „N-o venit un bărbat acolo, asta-i culmea ?" Inculpatul răspunde că prima dată a venit o femeie şi după aceea a venit un bărbat care i s-a adresat cu cuvintele: „Ce-ai făcut Feri ?", la care el i-a răspuns: „pe dracu am făcut amu".

Procurorul, nemulţumit probabil de susţinerile inculpatului, iarăşi intervine cu remarca: „Ce bărbaţi o venit, ce femei, n-o venit nimeni. No intrat un singur bărbat acolo, care era cu lămpaşu ?" şi îl întreabă ce-a făcut cu bărbatul. La aceste intervenţii ale procurorului inculpatul spune cum l-a lovit acel bărbat cu „lămpaşu" în frunte, după care el l-a lovit cu o piatră „aici la ochiul ăsta orb". Procurorul îi reproşează apoi cum de zice el că a venit o femeie acolo şi l-a văzut, pentru că nu l-a văzut nimeni. Inculpatul răspunde că „nu poţi face ceva fără ca să nu te vadă şi să nu ştie nimeni" şi la întrebarea procurorului că cine l-a văzut acolo, răspunde că a venit o femeie necunoscută.

Spre finalul declaraţiei, procurorul îl întreabă pe inculpat dacă a deşurubat becul de afară (fără a preciza care anume bec) şi inculpatul răspunde că nu l-a deşurubat pentru că becul nu era aprins.

Se poate constata astfel că pe întreg parcursul interogatoriului, procurorul şi-a exteriorizat diferite atitudini de dezaprobare faţă de unele afirmaţii ale inculpatului, ce pot fi socotite ca forme de sugerare sau de presiune asupra inculpatului.

Dincolo însă de această atitudine a procurorului, ce contravine regulilor tactice criminalistice de ascultare a inculpaţi lor, se poate remarca caracterul poticnit şi fragmentat al relatărilor inculpatului, care nu are de loc o expunere liberă şi coerentă.

Se constată, de asemenea, la examenul comparativ al acelor două declaraţii luate la aceeaşi dată: 10 decembrie 1999, faptul că între acestea există serioase contradicţii şi nepotriviri care sunt de natură a pune la îndoială sinceritatea recunoaşterii de către inculpat, a uciderii celor două victime. Astfel în declaraţia consemnată în scris se menţionează că, în timp ce era pe trotuar, fără alte discuţii, inculpatul i-a propus şi victima a acceptat întreţinerea raportului sexual, după care victima s-a dezbrăcat, el a pus-o jos şi a întreţinut raport sexual şi întrucât victima la înjurat de mamă, a sugrumat-o cu mâna, ori în declaraţia înregistrată video spune că, văzându-l, victima i-a poftit în casă, dar el a refuzat şi imediat a tras-o de şorţ de pe trepte, pe trotuar, unde a întreţinut cu ea raport sexual, după care s-au ridicat amândoi de jos, iar victima a dat să meargă în casă, pentru ca, la intervenţia procurorului, să revină asupra acestei din urmă afirmaţii şi să spună cu după ce a omorât-o a lăsat-o jos.

În declaraţia înregistrată video spune despre apariţia unei femei necunoscute, după sugrumarea victimei M.D. şi despre deşurubarea unui bec, susţineri ce nu se regăsesc în declaraţia consemnată în scris de procuror.

Există, de asemenea, nepotriviri şi între ambele aceste declaraţii şi consemnările din procesul verbal de reconstituire la faţa locului, potrivit cărora, în cadrul acestei activităţi procedurale, inculpatul ar fi spus că, după ce a trântit-o la pământ pe M.D., a lovit-o de mai multe ori, în regiunea feţei şi la cap, după care a sugrumat-o şi după aceea a apărut F.l. care, văzând-o pe M.D. căzută la pământ, l-a lovit cu lampasul în cap, s-a luptat cu acesta şi în final i-a aplicat sus-numitului o lovitură cu o piatră în cap, lovindu-l şi cu pumnii în maxilarul inferior.

lată aşadar cum, în susţinerile consemnate în procesul verbal de reconstituire apar afirmaţii ce nu se regăsesc în nici una din declaraţiile luate anterior de procuror. Este vorba de afirmaţiile despre lovirea repetată, cu pumnii, în regiunea feţei, a victimei M.D., precum şi de afirmaţiile despre lupta cu victima F.l., în cadrul căreia l-a lovit pe acesta cu pumnii în maxilarul inferior.

Mai apare în procesul verbal de reconstituire şi consemnarea unei alte afirmaţii a inculpatului care nu se regăseşte de loc în declaraţia consemnată în scris sau se regăseşte altfel în declaraţia înregistrată video. Este vorba de afirmaţia că după ajungerea în curtea locuinţei victimei M.D., s-a urcat pe un taburet şi a deşurubat becul de la coltul de sus al famatului.

În declaraţia înregistrată video, inculpatul neagă a fi deşurubat vreun bec. La această negaţie a inculpatului, procurorul îi reaminteşte interogativ: „păi nu aşa mi-ai spus mie, că ai deşurubat becul ?", deşi, aşa cum s-a arătat, în prima declaraţie, consemnată în scris, nu apare nici o menţiune cu privire la situaţia cu acel bec.

Există alte două împrejurări de natură a pune la îndoială credibilitatea recunoaşterilor inculpatului în legătură cu faptele de viol şi omor asupra victimei M.D.

S-au consemnat în declaraţia de recunoaştere din 10 decembrie 1999 susţinerile inculpatului potrivit cărora victima s-a dezbrăcat, el a pus-o pe spate, pe trotuar şi neavând chiloţi, a întreţinut cu ea raport sexual, în procesul verbal de cercetare la faţa locului, întocmit la 25 martie 1992 la pagina 3 a acestuia s-a consemnat că victima a fost găsită cu faţa în sus, cu partea superioară a corpului în decubit dorsal (pe spate) şi cu partea inferioară, în decubit lateral, iar ca îmbrăcăminte avea: „o rochie din doc de culoare albastră, poale albe, un şorţ maro murdar, o pereche de pantaloni tricotaţi pe picior, de culoare maro, care sunt uşor suflecaţi, ciorapi albaştrii."

Aspectele privind poziţia şi obiectele de îmbrăcăminte ale victimei sunt clar ilustrate şi de fotografiile judiciare operative de la fila 10 a planşei foto.

Dacă acestea au fost obiectele de îmbrăcăminte ale victimei, atunci cum a fost posibil ca inculpatul să întreţină raportul sexual, în condiţiile consemnate în declaraţia luată de procuror. Evident că nu a fost posibil, ori dacă s-ar lua de bună susţinerea inculpatului, atunci ar fi trebuit ca, după uciderea victimei, inculpatul să o fi îmbrăcat la loc, împrejurare ce nu este relevată în nici una din declaraţii. Nici poziţia jumătăţii inferioare a corpului victimei nu este una care să sugereze o poziţie rămasă după un raport sexual.

Cea de-a doua împrejurare ce pune la îndoială sinceritatea recunoaşterii inculpatului este aceea că, potrivit raportului de expertiză biologică, întocmit de Institutul de criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei pe frotiurile vaginale recoltate de la victima M.D. nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi, ori din declaraţia inculpatului rezultă că a avut un raport sexual complet.

Nepotriviri şi neconcordanţe există şi între declaraţiile cu privire la uciderea victimelor R.A. şi C.E. Astfel:

În declaraţia consemnată în scris la 10 decembrie 1999,se menţionează recunoaşterea inculpatului potrivit căreia a întreţinut raport sexual cu R.A., cu voia acesteia, şi după aceea, ca să nu îl spună, a strangulat-o cu năframa, în timp ce în declaraţia înregistrată video la aceeaşi dată inculpatul spune „că nu a avut raport sexual cu R.A., pentru că nu a apucat deoarece a venit bătrâna (adică C.E.) şi că a strangulat-o cu mâna, deci nu cu năframa de pe cap, aşa cum apare consemnat în prima declaraţie.

În declaraţia consemnată în scris se menţionează că pe victima C.E. (căreia îi spune bătrâna) a strangulat-o cu baticul de pe cap şi cordonul de la şorţ, în timp ce în declaraţia înregistrată video, spune că a strangulat-o cu năframa ei şi cu mâna goală.

Tot cu privire la această victimă, în procesul verbal de reconstituire la faţa locului apare consemnată o afirmaţie de-a inculpatului, care nu se regăseşte în nici una din declaraţii. Este vorba de pretinsa susţinere a inculpatului că după ce a strangulat victima i-a introdus un capăt al baticului în gură şi i-a înnodat căluş pentru a nu putea respira.

Văzând aceste nepotriviri şi contradicţii dintre declaraţiile succesive ale inculpatului, întrebarea care se pune evident este aceea a cauzei acestora; pot fi ele justificate doar prin intervalele mari de timp dintre datele uciderii victimelor şi datele luării declaraţiilor sau cauza nepotriviri lor trebuie căutată în altă parte.

Fără îndoială că trecerea timpului este de natură a determina o estompare lentă sau rapidă, a detaliilor percepute la un moment dat, slăbind tot mai mult fixarea imaginii lucrurilor şi a activităţilor desfăşurate. Dacă acest proces de erodare a memoriei poate fi explicabil în cazul martorilor care percep întâmplător diferite evenimente, situaţii sau împrejurări, fără a fi implicaţi direct în acestea din punct de vedere emoţional, în cazul persoanelor care au comis fapte de natură penală grave, cum sunt cele împotriva vieţii, activităţile desfăşurate se fixează puternic în memorie, încât reproducerea lor se face cu exactitate şi cu uşurinţă chiar şi după trecerea unor intervale mari de timp. Prin urmare, în speţă, cel care a comis faptele de omor a celor 4 victime, în scopul ascunderii unor fapte de viol, trebuie să fie în măsură să relateze coerent şi uniform condiţiile şi împrejurările în care a comis faptele, indiferent de timpul scurs de la comiterea lor. Este greu de crezut că un asemenea făptuitor nu a ţinut minte exact cum şi cu ce obiecte a strangulat victimele, dacă a avut sau nu raporturi sexuale cu ele sau dacă, anterior uciderii, a exercitat şi alte acte de agresiune împotriva lor. Ori, aşa cum s-a arătat, declaraţiile succesive ale inculpatului T.F., abundă în nepotriviri cu privire la împrejurări esenţiale ale tabloului de ansamblu al faptelor. Aceste nepotriviri, existente atât între afirmaţiile succesive ale inculpatului, cât şi între unele afirmaţii şi stări de fapt constatate ia faţa locului, cum este cazul contradicţiei dintre afirmaţii inculpatului despre violarea victimei M.D. şi poziţia cadavrului victimei şi obiectele de îmbrăcăminte ale acesteia, ilustrează, în opinia instanţei, caracterul nesincer al recunoaşterilor făcute.

Explicaţia acestor recunoaşteri neconvingătoare ar putea consta în aceea că, fiindu-i aduse la cunoştinţă date din cercetarea la faţa locului, expertize medico-legale ori biologice, posibil prezentate ca probe acuzatoare, datorită acestui fapt şi a încordării pe care a trăit-o pe fondul stării de arest preventiv, în care se afla, inculpatul să se fi comportat, în faţa procurorului ca adevăratul autor al faptelor, recunoscându-le.

În lumina acestor consideraţii, tribunalul a apreciat că nu pot fi socotite ca verosimile nici recunoaşterile făcute de inculpat, în iarna anului 1999, la conferinţa de presă cu ziariştii organizată la sediul I.J.P. şi la care se referă martora B.M.

Dar, chiar dacă s-ar aprecia ca verosimile declaraţiile de recunoaştere, acestea nu pot fi apreciate drept probe de vinovăţie întrucât ele nu se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate, căci, potrivit art. 69 C. proc. pen., aceste declaraţii pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Tribunalul se referă, în acest sens, în primul rând la procesul verbal de reconstituire la faţa locului, întocmit de procuror la 13 decembrie 1999. Obiectivul acestei reconstituire a fost verificarea explicaţiilor date de inculpat despre uciderea victimelor M.D., F.l., R.A. şi C.E.

Rezultatul reconstituirii a fost fixat prin procesul verbal de reconstituire, fotografii judiciare şi înregistrate pe casetă video şi audio.

O primă constatare ce se poate face în legătură cu reconstituirea este că aceasta nu s-a desfăşurat în prezenţa unor martori asistenţi, ori, potrivit prevederilor art. 130 alin. (2), raportat la art. 129 alin. (2) C. proc. pen., este obligatoriu ca organul de urmărire penală să efectueze reconstituirea în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Martorii asistenţi, în număr de minim doi, au dreptul de a asista la desfăşurarea întregii reconstituiri, semnând procesul verbal, cu eventuale observaţii. Participarea obligatorie a martorilor asistenţi la reconstituire se constituie într-o garanţie că aceasta s-a desfăşurat în mod corect, în cadrul ei inculpatul reproducând liber împrejurările în care a săvârşit fapta.

Participarea la reconstituire a apărătorului din oficiu al inculpatului şi a unor ofiţeri de poliţie, nu poate suplini martorii asistenţi, cei de mai sus putând fi consideraţi drept alte persoane care au luat parte la reconstituire.

O altă constatare ce ţine de condiţiile de formă ale procesului verbal de fixare a rezultatelor reconstituirii, este aceea că, în partea finală a procesului verbal nu s-a menţionat faptul că acesta s-a citit participanţilor, adică inculpatului şi apărătorului din oficiu al acestuia şi că a fost confirmat de aceşti a prin semnătură sau în alt mod. Nu s-a menţionat de asemenea, nici faptul că a fost înregistrată pe casetă video-audio, deşi acest lucru s-a făcut.

În privinţa modului de desfăşurare a reconstituirii, din lectura procesului verbal şi vizionarea fotografiilor făcute cu acea ocazie se poate, într-adevăr, trage concluzia, din rechizitoriu, că inculpatul a relatat şi arătat liber împrejurările în care a ucis victimele, furnizând chiar mai multe informaţii decât cele din declaraţiile date.

Această concluzie este însă infirmată de înregistrarea audio - video a reconstituirii, căci vizionarea acestei casete, în şedinţa camerei de consiliu din 10 decembrie 2004, a scos în evidenţă faptul că inculpatul nu a indicat liber, din proprie iniţiativă, împrejurările în care a ucis victimele, procurorul fiind acela care i-a indicat, pas cu pas, activităţile pe care să le realizeze. Ba mai mult, atunci când inculpatul a dat să indice nişte acţiuni, contrare datelor din declaraţii ori constatări la faţa locului, procurorul a intervenit de fiecare dată şi l-a corectat, spunându-i cum şi ce trebuie să arate.

Pe întreaga desfăşurare a reconstituirii, vocea inculpatului nu se aude decât de două ori, o dată când procurorul îi cere să arate unde a pus-o pe victima M.D. şi el răspunde scurt „aici în faţă" şi altă dată când, la intervenţia procurorului că s-a urcat şi cu picioarele pe corpul unei victime, răspunde „Da, îi drept", în rest nu se aud decât intervenţiile procurorului care îl dirijează pas cu pas, spunându-i ce să facă şi ce să arate şi îl corectează când arată ceva ce contravine datelor rezultate din cercetarea la faţa locului ori din concluziile medico-legale.

Că aşa s-a desfăşurat reconstituirea rezultă, în mod evident, şi din declaraţia martorului C.A., care a interpretat rolul victimei F.l. şi care a relatat că procurorul a fost acela care i-a spus inculpatului ce şi cum să facă, iar inculpatul a executat tot ceea ce i-a cerut procurorul, fără să comenteze în nici un fel dacă aşa a procedat şi atunci când a comis faptele.

Având în vedere aceste constatări referitoare la felul în care s-a derulat reproducerea de către inculpat a împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele, nu pot fi apreciate ca exprimând adevărul declaraţiile celor două femei poliţiste: T.D. şi L.V., care au interpretat rolul victimelor de sex feminin, întrucât susţinerile acestora sunt categoric infirmate de înregistrarea audio-video şi declaraţia unui martor neutru şi neinteresat în cauză.

Despre modul în care s-au desfăşurat reconstituirile, au mai fost ascultaţi şi martorii M.l. şi T.A., care au asistat, din curiozitate, la această activitate, însă aceştia nu au fost în măsură să precizeze dacă inculpatul a reprodus din proprie iniţiativă tot ceea ce au văzut ei că a reprodus.

Pentru aceste motive tribunalul a apreciat că procesul verbal de reconstituire nu poate constitui mijloc de probă valabil, deoarece, din punct de vedere formal, reconstituirea s-a desfăşurat fără participarea unor martori asistenţi, iar din punct de vedere al fondului s-a dovedit că reproducerea artificială de către inculpat a împrejurărilor în care au fost comise faptele nu a fost liberă.

Cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul victimelor M.D. şi F.l. s-au ridicat şi trimis pentru expertiză biologică, mai multe obiecte de îmbrăcăminte aparţinând celor două victime. Expertiza biologică efectuată de Institutul de criminalistică al I.G.P. a formulat următoarele concluzii:

Petele de culoare brun-roşcat, de pe umărul drept şi de pe partea superioară a buzunarului stâng al vestei din piele aparţinând victimei M.D., sunt de sânge uman care aparţine grupei sanguine 01, deci identică cu a victimei.

Urmele de culoare brun-roşcat de pe jacheta de culoare kaki, sunt de sânge uman care aparţine grupei 01 (unele) şi grupei A II (altele), identică cu acea a inculpatului cât şi cu acea a victimei F.l.

Urmele de culoare brun-roşcat de pe sacoul din stofă, aparţinând victimei F.l., sunt de sânge uman care aparţine grupei sanguine a acestuia, adică AII.

Urmele de pe bluza de doc, sunt de sânge uman care aparţine grupei A II, identică deci cu cea a inculpatului şi cea a victimei F.l.

Urmele de culoare brun-roşcat de pe interiorul puloverului din fire P.N.A., sunt de sânge uman care aparţine grupei sanguine A II identică cu a inculpatului şi a victimei F.l.

Au fost recoltate şi expertizate şi fire de păr găsite în mâna victimei M.D., stabilindu-se că provin din regiune a păroasă a capului acesteia, precum şi un fir de păr de pe felinarul găsit la faţa locului, stabilindu-se că este fir de păr uman din regiunea păroasă a capului şi diferă de firele de păr recoltate de la victima F.l.

În privinţa concluziilor referitoare la urmele de sânge, acestea nu pot constitui probe concludente împotriva inculpatului deoarece, grupele sanguine corespunzătoare lor sunt atât din cele identice cu grupa inculpatului, cât şi din cele identice cu grupele celor două victime. Concluzia că firul de păr de pe felinar este diferit de firele de păr recoltate de la victima F.l., nu este de natură a determina o altă concluzie şi anume aceea că ar fi provenit de la inculpat, întrucât nu s-a făcut o analiză comparativă a acelui fir de păr cu fire de păr recoltate de la inculpat şi care să stabilească elemente de identitate ori asemănare.

Şi în cazul faptei de omor a victimei T.V., au fost expertizate fire de păr ridicate de pe cele două perne găsite sub victimă, comparativ cu modele de comparaţie recoltate din zona pubiană a victimei şi zona pubiană a inculpatului, stabilindu-se următoarele, prin raportul de expertiză biologică:

Firele de păr ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului (din zona pubiană a victimei şi de pe două perne găsite sub victimă), sunt de natură umană, provin din regiunea pubiană şi au fost detaşate prin smulgere.

Firele de păr în litigiu prezintă caracteristici de diferenţiere faţă de modelele de comparaţie recoltate din regiunea pubiană a victimei.

3. Firele de păr în litigiu prezintă atât elemente de asemănare, cât şi de diferenţiere faţă de firele de păr recoltate din regiunea pubiană a numitului T.F.

4. Sexul, vârsta şi grupa sanguină a persoanei de la care provin, nu s-au putut determina.

Tribunalul a apreciat că nici concluziile acestei expertize nu pot constitui probe în susţinerea versiunii că inculpatul a fost autorul faptei, deoarece respectivele concluzii au un caracter relativ, expertiza nestabilind nici măcar sexul şi grupa sanguină a persoanei de la care au provenit firele de păr găsite la faţa locului, în aceste condiţii, simpla existenţă a unor caracteristici de diferenţiere între firele de păr găsite la faţa locului şi modelele de comparaţie recoltate de la victimă, precum şi existenţa unor elemente de asemănare cu firele de păr recoltate de la inculpat, alături de elemente de diferenţiere, nu poate constitui dovadă certă că respectivele fire de păr provin de la inculpat.

Probe testimoniale care să dovedească măcar prezenţa inculpatului în Sălcuta, la datele când au fost ucise victimele M.D., F.l., R.A. şi C.E., nu există. Simpla împrejurare, recunoscută chiar de inculpat, că a cunoscut victimele, nu este suficientă pentru a se trage concluzia că Ie-a ucis.

În legătură cu fapta de omor asupra victimei T.V., nu s-a făcut reconstituire, însă din declaraţiile luate de procuror rezultă că inculpatul a recunoscut că el a ucis-o prin strangulare cu un ciorap, pentru a ascunde fapta de viol.

Şi între declaraţiile de recunoaştere a uciderii victimei T.V. există nepotriviri care sunt de natură a pune la îndoială sinceritatea lor. Astfel, în declaraţia consemnată în scris la 21 octombrie 1999 se menţionează că după ce a intrat în locuinţa victimei, la rugăminţile lui, victima l-a servit cu ciorbă de fasole. Apoi, i-a propus să întreţină raport sexual, victima a refuzat şi cum stătea în şezut pe pat i-a dat doi pumni peste faţă, a tras-o jos din pat, a aşezat-o cu fundul pe două perne şi apoi a întreţinut cu ea raport sexual complet, iar la urmă, ca să nu-l spună la alţi oameni că a violat-o, a sugrumat-o cu un ciorap înfăşurat în jurul gâtului.

La aceeaşi dată, după miezul nopţii, inculpatului i s-a mai luat o declaraţie care a fost înregistrată pe casetă video. Susţinerile inculpatului din această declaraţie diferă în multe puncte de cele din prima declaraţie. Inculpatul începe această declaraţie prin a-l întreba pe procuror dacă nu i se poate citi prima declaraţie spunând că ar fi mai bine dacă s-ar proceda aşa că poate se încurcă „şi iară-i bai". Această atitudinea inculpatului demonstrează că el nu a fost sigur pe afirmaţiile pe care trebuie să le facă, în cadrul declaraţiei de recunoaştere. Spune inculpatul că după ce a intrat în casă, victima l-a întrebat dacă este flămând, el a făcut din umeri şi apoi victima i-a dat să mănânce ciorbă de fasole sau de cartofi, în timp ce în prima declaraţie apare consemnat că el i-a cerut de mâncare.

Mai departe inculpatul spune că după ce a mâncat ciorba, la propunerea victimei, s-a aşezat în pat, lângă ea ca să se odihnească puţin, după care victima şi-a pus mâna peste el şi i-a cerut să se întoarcă. El i-a spus să-l lase în pace, dar în continuare spune că i-a tras ciorapii jos, s-a dezbrăcat şi el de la brâu în jos şi i-a propus să întreţină raport sexual şi cum victima a refuzat spunând că este bătrână şi tăiată, a lovit-o peste frunte de două ori şi a întreţinut raport sexual cu ea, timp în care victima a dat să-l lovească peste ochi şi atunci a strangulat-o cu un ciorap pe care i I-a înfăşurat de două ori în jurul gâtului şi la întrebarea procurorului spune că a avut şi raport sexual, însă nu precizează dacă în pat sau jos, pe duşumea.

S-a constatat, prin urmare, că sunt nepotriviri între cele două declaraţii, referitor la comportamentul său şi al victimei, înainte şi în timpul pretinsului viol: în prima declaraţie spune că victima stătea în şezut pe pat şi de acolo a tras-o jos pe duşumea, după ce, în faţa refuzului ei de a întreţine raport sexual, i-a dat doi pumni, în timp ce în declaraţia înregistrată video, spune că la invitaţia victimei s-a aşezat în pat lângă ea, unde s-a şi dezbrăcat de la brâu în jos, în faţa atitudinii provocatoare a victimei de a-l cuprinde cu mâna şi de a-i cere să se întoarcă spre ea; în declaraţia înregistrată spune că în timpul raportului sexual victima a dat să-l lovească peste ochi, în timp ce în prima declaraţie nu apare consemnată o asemenea afirmaţie; în legătură cu motivul strangulării victimei, în prima declaraţie s-a consemnat că acesta a fost acela de a nu-l putea spune la alţi oameni că a violat-o, în timp ce în declaraţia înregistrată spune că a strangulat-o din cauză că victima a dat să-l lovească peste ochi în timpul raportului sexual.

Aceste inadvertenţe nu pot fi puse în nici un caz pe seama timpului îndelungat scurs de la uciderea victimei şi până la ascultarea inculpatului, căci acest lucru s-a făcut la 3 zile de la evenimentul respectiv. Explicaţia lor constă mai degrabă în nesiguranţa inculpatului în legătură cu afirmaţiile despre împrejurările uciderii victimei, fapt ce îndreptăţeşte concluzia că inculpatul nu cunoştea de fapt împrejurările concrete în care a fost ucisă victima, din cauză că nu el a făcut-o, pentru că dacă ar fi fost autorul faptei, cu siguranţă ar fi relatat coerent şi convingător felul în care a procedat. Declaraţia înregistrată video degajă, în întregul ei, o mare nesiguranţă în relatări. Nu există practic o expunere liberă şi neîntreruptă a inculpatului, ci una fragmentată şi dirijată, de la început până la sfârşit, de intervenţiile procurorului.

O altă împrejurare din care se poate trage concluzia că nu inculpatul este autorul faptei este cea referitoare la restul de ţigară găsit afară, în apropierea treptelor de intrare în locuinţa victimei.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a găsit, în apropierea bord urii de beton de la intrarea în locuinţă, un muc de ţigară provenind de la o ţigaretă marca „Carpaţi" fără filtru, şi despre care se reţine, pe baza declaraţiilor inculpatului, că a fost fumată de acesta, ce a fost ridicat şi trimis pentru a fi expertizat la Institutul de criminalistică al I.G.P., împreună cu două resturi de ţigări fumate de inculpat.

Expertiza biologică a acestor resturi de ţigări a stabilit că restul de ţigaretă „Carpaţi" fără filtru ridicat de la faţa locului provine de la o persoană ce aparţine grupei 01 secretor sau oricărei grupe sanguine nesecretoare, iar cele două resturi de ţigarete „Carpaţi" fără filtru provin de la două ţigări fumate de o persoană ce aparţine grupei sanguine A II secretor, care este exact grupa sanguină a inculpatului, aşa cum rezultă din actul său de identitate.

Prin urmare, dacă inculpatul ar fi fost acela care a fumat ţigara al cărei rest a fost găsit la faţa locului, atunci ar fi trebuit ca să fie identitate în privinţa grupei sanguine între mucul de ţigară în litigiu şi mucurile provenite de la ţigările fumate experimental de inculpat, ori, aşa cum s-a arătat, expertiza biologică a stabilit contrariul, ceea ce înseamnă că o altă persoană decât inculpatul a fumat ţigara al cărei rest a fost găsit la fata locului, o persoană care are grupa sanguină 01 şi nu inculpatul care are grupa sanguină A II.

Dacă este aşa atunci evident că nu este verosimilă afirmaţia inculpatului referitoare la aruncarea, lângă trepte, a mucului de la o ţigară fumată.

Nici în legătură cu fapta de omor a victimei T.V., nu există martori care să fi semnalat prezenţa inculpatului în satul Sălcuţa, la data de 17 octombrie 1999. Se confirmă de către o martoră: R.D., prezenţa inculpatului la locuinţa victimei, la o dată anterioară celei la care a fost ucisă şi anume: în august 1999, aşa după cum a spus în declaraţia dată procurorului la 20 octombrie 1999, deci la un interval foarte scurt de timp de la data evenimentului sau cu o săptămână înainte de eveniment, aşa cum a afirmat în declaraţia din faţa instanţei.

Este posibil să fi fost aşa, însă acest lucru nu înseamnă că a fost la locuinţa victimei şi a ucis-o în data de 17 octombrie 1999 şi nu este nicidecum surprinzător, dat fiind că victima era fosta soţie a fratelui său decedat. Mai mult, din declaraţia martorei B.M., rezultă că inculpatul ar fi trăit cu fosta sa cumnată.

Mai există un martor care are însă susţineri contradictorii. Este vorba de martorul S.D., care susţine, în declaraţia dată procurorului la 5 decembrie 1999, că în dimineaţa zilei de 18 octombrie 1999 l-a văzut pe inculpatul T.F., zis F. şi pe care îl cunoştea, în trenul cu plecare 4 din Staţia C.F.R. Sângeorzul Nou, în primul vagon de după locomotivă şi că a coborât în staţia Sânmihaiul de Câmpie. Martorul a susţinut că face aceste afirmaţii din postura de mecanic de locomotivă a trenului respectiv.

În declaraţia dată în faţa instanţei martorul a afirmat că, la o săptămână de la data când a fost ucisă T.V., l-a întrebat şeful de post din Lechinţa dacă în timp ce conducea locomotiva trenului a văzut vreun om în tren şi i-a răspuns că în noaptea următoare celei în care a fost ucisă T.V. a întâlnit un bărbat necunoscut în tren şi care a coborât în staţia Sânmihaiul de Câmpie. Ulterior, la o săptămână de la discuţia cu şeful de post, şeful său de echipă, P.O. i-a spus că cel care a omorât-o pe T.V. este omul pe care l-au văzut ei în tren. Sunt astfel afirmaţii contradictorii în cele două declaraţii, cu privire la data exactă a sesizării prezenţei în acel tren a inculpatului dar mai ales în ceea ce priveşte faptul dacă acea persoană văzută de martor în tren a fost sau nu inculpatul. Dar, chiar dacă ar fi fost el, acest lucru nu poate constitui o dovadă certă că în noaptea respectivă ar fi fost şi în satul Vermeş unde a ucis-o pe fosta sa cumnată.

Portretul psihologic făcut inculpatului de expertiza psihiatrică, este cel al unui bărbat cu potenţial psihosexual şi manifestări sadice, adică un bărbat al cărei structură psihică este caracterizată printr-un potenţial sexual deosebit, cu tendinţă anormală spre cruzime la care recurge din plăcerea bolnăvicioasă de a provoca partenerului suferinţe fizice.

Acest portret psihologic al inculpatului a fost făcut, evident, prin raportare la faptele de care era acuzat, comisia de expertiză gândind probabil că numai un psihopat sexual sadic putea comite asemenea fapte.

Această caracterizare a inculpatului vine în contradicţie cu ceea ce spun despre el persoanele care l-au cunoscut şi care au susţinut, prin declaraţiile date în faţa instanţei că este un om liniştit, respectuos fără porniri violente, în acest sens sau exprimat martorele P.M. şi B.M.

O altă împrejurare care este de natură a infirma acel portret psihologic făcut inculpatului, rezultă din declaraţia martorei P.M. Această martoră a declarat că, într-o zi din perioada lunii august sau septembrie 1999 (când avea vârsta de 60 de ani), în timp ce se deplasa spre satul Sălcuţa, venind pe jos, peste câmp, din Sânmihaiul de Câmpie, a fost ajunsă din urmă de inculpat, i-a spus acestuia că s-a speriat de el, la care inculpatul a întrebat-o de ce s-a temut, pentru că el nu a făcut nimănui nici un rău, după care au continuat împreună drumul, circa 1/2 km, până în dealul Sălcuţei, unde s-au despărţit, întrucât inculpatul a rămas la locuinţa unei alte femei. Martora mai susţine, că atâta timp cât a mers prin livadă împreună cu inculpatul, a povestit cu el în mod liniştit. A avut deci ocazia inculpatul, dacă ar fi fost aşa cum l-au caracterizat medicii psihiatrii, să-şi satisfacă pornirile sexuale anormale, deoarece s-a aflat cu respectiva femeie în nişte locuri din afara localităţilor şi puţin umblate, unde nu exista riscul de a fi văzut, dar nu a făcut-o.

Este acuzat în schimb că, la circa 2 săptămâni de la acea întâlnire cu martora P.M., inculpatul ar fi ucis-o, în scopul ascunderii unui viol, pe fosta cumnată (despre care martora B.M. spune că ar fi trăit cu inculpatul în locuinţa acesteia situată într-o localitate populată şi la o oră nu prea înaintată din noapte, deci în nişte împrejurări cu risc potenţial de a fi văzut şi recunoscut, aşa cum s-a întâmplat cu puţin timp înainte, când a fost la locuinţa victimei.

În sinteză, Tribunalul a concluzionat că:

Recunoaşterile din declaraţiile succesive date în faza de urmărire penală sunt neverosimile şi neconvingătoare.

Reconstituirea la faţa locului s-a făcut fără participarea unor martori asistenţi, iar cu ocazia desfăşurării acesteia inculpatul nu a relatat şi arătat liber împrejurările în care a comis faptele, astfel încât procesul verbal de reconstituire nu poate constitui un mijloc de probă valabil.

Expertizele urmelor biologice nu se constituie în mijloace de probă concludente împotriva inculpatului, deoarece concluziile lor fie că îl exclud pe inculpat ca autor al urmelor, cum este cazul expertizei mucului de ţigară ridicat din curtea locuinţei victimei T.V., fie că nu îl indică expres pe inculpat drept persoana de la care au provenit, cum este cazul expertizei urmelor de sânge şi păr.

Nu există probe testimoniale care să dovedească prezenţa inculpatului în satul Sălcuţa, la datele când au fost ucise victimele.

Având în vedere aceste concluzii, tribunalul a apreciat că inculpatul T.F. nu este autorul faptelor de omor pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva sentinţei penale nr. 343 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa.

Apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj sub nr. 2220/2005 şi a fost soluţionată latura penală prin Decizia penală nr. 223 din 26 octombrie 2005, inculpatul fiind condamnat la 22 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. b) C. pen., detenţiune pe viaţă pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. b) şi c) C. pen., şi detenţiune pe viaţă pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. h) C. pen., şi art. 176 lit. c) C. pen., iar latura civilă a cauzei a fost disjunsă, dispunându-se rejudecarea acesteia de către Tribunalul Bistriţa Năsăud, sens în care a fost sesizată această instanţă.

Împotriva deciziei nr. 223/2005 a Curţii de Apel Cluj inculpatul a declarat recurs, soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2012 din 29 martie 2004, prin admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pe considerentul că inculpatul nu a fost citat în apel şi de la sediul biroului apărătorului său, aşa cum ceruse acesta.

Ca urmare, prin sentinţa penală nr. 184 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Bistriţa Năsăud a scos de pe rol dosarul privind latura civilă a cauzei şi l-a trimis Curţii de Apel Cluj.

În rejudecarea apelului asupra laturii penale şi civile, prin Decizia penală nr. 5 din 17 ianuarie 2007, Curtea de apel a condamnat pe inculpat, la:

- 20 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 174 şi 1761 lit. b) C. pen., cu aplicabilă art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

- 20 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 şi 1761 lit. b) şi c) C. pen., cu aplicabilă art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

- 25 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 174, 175 lit. h) şi art. 176 lit. c) C. pen., şi s-a menţinut sentinţa atacată în privinţa laturii civile a cauzei.

Împotriva deciziei inculpatul a declarat recurs invocând faptul că nu i s-au încuviinţat cererile în probaţiune referitoare la comunicarea întregului dosar de urmărire penală; vizionarea casetelor video; audierea martorului P.A.; nerespectarea dreptului de a nu se autoincrimina cu ocazia declaraţiilor date la parchet; încălcarea principiului in dubio pro reo culegerea din aceste declaraţii doar a unor elemente concordante ce conduceau la încriminarea inculpatului şi la înlăturarea discordanţelor pe motiv că memoria inculpatului a fost afectată de trecerea timpului, aplicându-se astfel un standard dublu.

Prin Decizia penală nr. 2359 din 02 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul inculpatului şi cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel pe considerentul că inculpatul nu a beneficiat de o apărare efectivă, fiind sfătuit de către apărătorul său să recunoască faptele pentru a nu fi rearestat.

Fiind sesizată cu apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, Curtea de Apel a constatat că apelantul a criticat sentinţa de achitare a inculpatului pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că se impunea condamnarea inculpatului pentru următoarele motive:

În declaraţiile date în faţa procurorului în data de 21 octombrie 1999 inculpatul a recunoscut fără rezerve infracţiunea de omor comisă asupra victimei T.V., iar în declaraţiile din 10 decembrie 1999 a recunoscut faptele de omor comise asupra celorlalte victime; faptul că nu a fost constrâns să recunoască rezultă din înregistrările video efectuate în momentul luării declaraţiilor;

- inculpatul a participat, în data de 13 decembrie 1999, la reconstituirea faptelor comise ocazie cu care a indicat condiţiile şi modul în care Ie-a săvârşit;

- din declaraţia martorului asistent M.l. şi a martorilor T.D., L.V. şi C.A. care au participat la reconstituire reiese că inculpatul a indicat faptele fără a fi silit;

- în conferinţa de presă din iarna anului 1999 de la sediul I.P.J. Bistriţa Năsăud inculpatul a relatat cu seninătate circumstanţele crimelor;

- în data de 14 iulie 2002, când inculpatul se afla în stare de libertate a declarat că îşi menţine declaraţiile anterioare, precum şi în 14 aprilie 2003 cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală;

- în aceste condiţii declaraţia inculpatului din faţa instanţei prin care a recunoscut faptele este nesinceră, iar justificările sale pentru recunoaşterea iniţială sunt puerile;

- declaraţia din instanţă este neverosimilă pentru că, fiind expertizat medicolegal, s-a constatat că acesta prezenta tulburări de personalitate cu manifestări sadice, ceea ce conduce la concluzia că din punct de vedere obiectiv putea fi potenţialul autor al faptelor.

- faptul că inculpatul a urmărit să o ceară în căsătorie pe ultima victimă T.V. şi că anterior cu o zi faptei fusese la locuinţa acesteia rezultă din declaraţia martorei R.D.;

- este irelevant faptul că mucul de ţigară găsit în curtea victimei provine de la o persoană cu o grupă sanguină diferită de a inculpatului;

- martorul S.D. l-a văzut în dimineaţa zilei următoare morţii victimei menţionate în tren, în staţia C.F.R. Sângeorzul Nou la 5 km de domiciliul său, fiind „neliniştit";

S-a mai criticat sentinţa sub aspectul neaudierii martorilor propuşi de către parchet, aspect ce a fost remediat însă prin audierea acestora cu ocazia judecării primului apel.

Sub aspectul laturii civile s-a învederat că prima instanţă s-a pronunţat asupra acţiunii civile formulate de către partea civilă R.l., omiţând să se pronunţe asupra acţiunilor civile promovate de părţile civile M.T., F.D., R.C. şi N.L.

În fine, sub un ultim aspect, s-a menţionat că în cauză se impunea completarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat în luna februarie 1994 cu prevederile art. 176 lit. c) C. pen., întrucât acesta mai săvârşise anterior şi tocmai în aceeaşi noapte un omor, iar cu privire la ultima faptă, se impunea completarea încadrării juridice cu prevederile art. 175 lit. h) C. pen., pentru că inculpatul a omorât victima T.V. cu intenţia de a ascunde violul săvârşit asupra acesteia.

Prin Decizia penală nr. nr. 6/ A din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost admis apelul parchetului, desfiinţată în parte sentinţa doar sub aspectul laturii civile şi trimise spre rejudecare instanţei de fond acţiunile civile formulate de părţile civile M.T., F.D. prin moştenitoarea sa F.D., R.C. prin moştenitorii săi R.l. şi R.I. şi N.L.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Examinând sentinţa atacată, din perspectiva motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Referitor la prima critică adusă sentinţei atacate, respectiv achitarea inculpatului în pofida recunoaşterii faptelor de către acesta, cu ocazia audierii sale de către procuror în 21 octombrie 1999 şi în 10 decembrie 1999, se observă din conţinutul declaraţiilor că inculpatul a recunoscut faptele după ce i s-a adus la cunoştinţă „obiectul cauzei şi i s-a explicat drepturile ale procesuale conform art. 222 alin. (3) C. proc. pen." şi după ce i s-a pus în vedere să declare tot ce ştie cu privire la fapta şi învinuirea ce i se aduce. Printre aceste drepturi nu figurează însă şi nu i sa adus la cunoştinţă dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se atenţie că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa; este adevărat că dreptul la tăcere a fost introdus în C. proc. pen. a României în art. 70 alin. (2) ca urmare a Legii nr. 281 din 4 iunie 2003, însă în anul 2009 nu i se poate da vreo relevanţă declaraţiei inculpatului luată cu nerespectarea acestui drept, legislaţia din 1999 prevăzând obligaţia inculpatului de a declara ceea ce ştie conform art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în vechea redactare.

Vechii reglementări nu i se poate acorda eficienţă juridică din moment ce art. 6 paragraful 2 din C.A.D.O.L.F., ratificată prin Legea nr. 30/1994, deci anterior audierii inculpatului, dispune că orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilit, iar prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul la tăcere sub forma dreptului de a nu contribui la propria incriminare. Lipsa de eficienţă juridică a declaraţiilor inculpatului luate cu încălcarea dreptului la tăcere este prevăzută în art. 64 alin. (22) C. proc. pen., ce stabileşte că mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Declaraţiile ulterioare ale inculpatului, suplimentul din 14 iulie 2002 şi cea din 29 iulie 2002 cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală suferă de acelaşi viciu procedural, aspect constatat şi prin Decizia penală nr. 2359 din 02 mai 2007 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în recursul inculpatului declarat împotriva deciziei de condamnare, a apreciat că inculpatul nu a beneficiat de o apărare efectivă, fiind sfătuit de apărătorul său să recunoască faptele pentru a nu fi rearestat.

În declaraţiile luate inculpatului în faţa instanţei de fond şi a celei de apel acesta nu recunoaşte comiterea faptelor arătând, în esenţă, că a fot constrâns de organele de urmărire penală să recunoască, cu toate că a precizat că nu el a ucis victimele.

Cu ocazia vizionării înregistrării video a declaraţiei luate inculpatului de către procuror, Curtea a constatat că inculpatul nu s-a exprimat în totalitate liber, detalii esenţiale fiind asumate de acesta ca urmare a intervenţiei procurorului, astfel cum a reţinut în concret prima instanţă; în acelaşi timp, se observă că apărătorul din oficiu al inculpatului nu a exercitat în niciun mod apărarea, rolul său rezumându-se la prezenţa fizică.

Ca atare, declaraţiile inculpatului nu pot întemeia condamnarea acestuia nici măcar cele relatate cu ocazia conferinţei de presă din 1999 organizată la sediul I.J.P. Bistriţa Năsăud.

Susţinerea apelantului că ar fi absurd ca inculpatul să-şi recunoscut vinovăţia pentru aceste fapte cu consecinţe juridice grave, este contrazisă de declaraţia martorului P.A., audiat în apel, acesta precizând că familia i-a spus apărătorului inculpatului să-i transmită să-şi recunoască faptele pentru a nu fi rearestat, deoarece era semiparalizat, iar reîncarcerarea ar fi condus la înrăutăţirea stării de sănătate şi decesul acestuia.

Privitor la al doilea motiv de apel invocat de către parchet, existenţa reconstituirii faptelor, redată în înregistrarea video vizionată de către Curte, se observă că inculpatul nu a putut indica din proprie iniţiativă aspectele esenţiale legate de poziţia victimă agresor, lovirea victimei F.D. cu un lămpaş, înfundarea gurii unei victime cu un batic, situarea spaţială a fântânii părăsite în care s-au găsit alte două victime, el fiind considerat de către procuror şi pus uneori să revină asupra activităţii reconstituite.

În consecinţă, nici procesul verbal de reconstituire nu constituie o probă convingătoare pentru condamnarea inculpatului, motivarea instanţei de fond fiind însuşită de către Curte cu toate considerentele prezentate.

Alt motiv de apel invocat în cauză îl constituie raportul de expertiză medicopsihiatrică efectuat de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti în 15 iunie 2000 ce concluzionează că inculpatul a prezentat la data comiterii faptelor, 24 martie 1992, 27 februarie 1994 şi 17 octombrie 1999 tulburare de personalitate mixtă (antisocial şi psihosocial cu manifestări sadice), Curtea apreciază că structura personalităţii inculpatului nu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie a acestuia în lipsa altor probe.

În cursul judecării apelului s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, examen A.D.N., de către I.N.M.L. Mina Minovici pentru stabilirea profilelor genetice ale celor 4 fire de păr recoltate din zona pubiană a victimei T.V. şi a celor 3 fire găsite pe perna de la locul faptei, şi compararea acestora cu profilele A.D.N. de referinţă aparţinând victimei şi inculpatului, dar analiza genetică a firelor de păr corp delict nu a pus în evidenţă nici un profil A.D.N., datorită absenţei sau cantităţii insuficiente de material genetic; singura analiză genetică reuşită a fost cea a probei de referinţă, respectiva firelor de păr pubian recoltate de la inculpat, fiind pus în evidenţă profilul genetic al acestuia.

Asupra altor urme biologice nu se poate efectua expertiza A.D.N. pentru că nu mai există asemenea urme.

Examenul serologic (ce a precedat expertiza A.D.N.) şi care constată că firele de păr, recoltate din zona pubiană a victimei T.V. şi cel recoltat de pe pernă, prezintă asemănări cu firele de păr pubiene de comparat recoltate de la inculpat, trebuie privit sub rezerva indicată chiar în cuprinsul buletinului de analiză, respectiv a frecvenţei caracterelor morfologice asemănătoare în rândul populaţiei, frecventă rămasă necunoscută, ca atare asemănarea firelor de păr nu are caracter de probă certă şi decisivă.

Apelantul a mai criticat sentinţa atacată precizând că se impune completarea încadrării juridice a faptei comise de către inculpat în luna februarie 1994 cu prevederile art. 176 lit. c) C. pen., întrucât acesta mai săvârşise anterior şi tocmai în aceeaşi noapte un omor, iar cu privire la ultima faptă se impunea completarea încadrării juridice cu prevederile art. 175 lit. h) C. pen., pentru că inculpatul a ucis victima T.V. cu intenţia de a ascunde violul săvârşit asupra acesteia.

Într-adevăr, dacă inculpatul s-ar fi dovedit că este vinovat de comiterea tuturor faptelor reţinute în sarcina sa, schimbarea încadrării juridice ar fi fost justificată pentru a doua faptă privind victimele C.E. şi R.A. din luna februarie 1994 prin reţinerea formei agravante prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen., constând în omorul comis de către o persoană care a mai săvârşit un omor însă nu în raport cu uciderea primei victime din aceeaşi zi, R.A., ci în raport cu fapta de omor comisă în 24 martie 1992, deoarece comiterea omorului asupra a două persoane cu aceeaşi ocazie se încadrează în forma agravantă a omorului reţinută în actul de sesizare constând în omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane; în acelaşi timp, cu rezerva menţionată, ar fi întemeiată schimbarea încadrării juridice a faptei comise asupra victimei T.V. prin reţinerea formei calificate a omorului prevăzută de art. 175 lit. h) C. pen., constând în omorul comis pentru a ascunde săvârşirea altei infracţiuni, respectiv violul presupus a fi comis de către inculpat asupra victimei T.V.

Cum solicitarea de schimbare a încadrării juridice se bazează pe declaraţiile inculpatului din care ar rezulta comiterea faptelor şi motivaţia sa, declaraţii înlăturate ca fiind nelegal obţinute, este evident că nu poate fi primită cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

Singurul aspect sub care apelul declarat de către parchet este fondat îl constituie latura civilă. Astfel, în cursul urmăririi penale s-au constituit părţi civile următoarele persoane:

M.T., fiul primei victime, M.D., cu sumele de 5.000 lei daune materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare şi pomenirile ulterioare şi 10.000 lei daune morale ca urmare a pierderii mamei sale, constituire formulată în cursul urmăririi penale şi reiterată în apel.

F.D., fratele celei de a doua victime F.l., cu suma de 6.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare; acesta însă a decedat în 28 iulie 2008 conform extrasului de deces comunicat de Primăria comunei Sângeorz, iar în locul său a fost introdusă în proces fiica sa F.D.

R.C., sora victimei C.E., cu suma de 2.000 lei cheltuieli de înmormântare, aceasta a decedat în 18 august 2008 conform extrasului de deces comunicat de Primăria Sânmihaiu de Câmpie fiind introduşi în cauză copii săi R.l. şi R.I., ultima comunicând în scris instanţei că nu are pretenţii civile fată de inculpat, pentru că nu el este autorul faptei."

R.l., soţul celei de a patra victimă, R.A., cu suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenirile tradiţionale, majorate în fata instanţei de apel la suma de 15.000 lei.

N.L., fiica ultimei victime, T.V., cu suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Prin sentinţa atacată, prima instanţă s-a pronunţat doar asupra acţiunii civile exercitată de către partea civilă R.l., omiţând să se pronunţe asupra restului acţiunilor civile; omisiunea a fost determinată şi de nelegala citare a persoanelor care s-au constituit părţi civile ce au fost citate doar în calitate de părţi vătămate, caz de desfiinţare parţială a sentinţei sub aspectul laturii civile şi de trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă; o altă soluţie de rezolvare a acţiunilor civile direct în calea de atac a apelului ar priva părţile civile de o cale de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi criticând soluţia de achitare a inculpatului, întrucât analiza materialului probator administrat pe parcursul întregului proces penal demonstrează fără nici un dubiu că inculpatul este autorul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Se susţine, în esenţă, că inculpatul a recunoscut în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorilor comiterea faptelor descriind împrejurări de fapt pe care, dacă nu ar fi autorul faptelor nu ar fi avut de unde să le cunoască. în aceste condiţii, s-a apreciat că a fost nesincer în faţa instanţei de judecată când şi-a retractat declaraţiile date anterior.

În ce priveşte latura civilă, s-a susţinut că părţile civile au fost legal citate şi prezente la mai multe termene de judecată, astfel încât nu se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.

În ce priveşte grava eroare de fapt, aceasta constă în reflectarea inexactă a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate (reproducerea inexactă a unui act, a unei declaraţii), fiind vorba despre o contradicţie evidentă, esenţială şi necontroversată între ceea ce rezultă din piesele dosarului şi starea de fapt reţinută în hotărâre.

În acelaşi timp, invocând acest caz de casare, recurentul trebuie să indice în motivarea recursului care este piesa dosarului a cărei existenţă sau, dimpotrivă, inexistenţă, instanţa o afirmă în mod eronat ori, după caz, al cărei conţinut este redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă.

Dimpotrivă, aprecierile sau raţionamentele logico-psihologice pe care instanţa le face în condiţiile în care probele administrate în cauză nu sunt denaturate, nu cad sub incidenţa cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Pe de altă parte în vederea aflării adevărului, instanţa este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe; acestea nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate.

Aceasta înseamnă că nu există o preferinţă legală, după cum o probă este administrată în faza de urmărire penală sau în cursul judecăţii, tot astfel cum nu există o ierarhie din punctul de vedere al valorii probatorii, între diferitele mijloace de probă enumerate în art. 64 C. proc. pen.

De aceea, nici declaraţiile inculpatului nu au o valoare absolută, chiar dacă ele sunt în sensul recunoaşterii faptei imputate, ci şi acestea trebuie coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În speţă, examinând atât rechizitoriul, cât şi întregul material probator administrat în faza de urmărire penală, este evident că întreaga acuzare a inculpatului îşi găseşte centrul de greutate în propriile sale declaraţii autoincriminatoare.

În privinţa celorlalte mijloace de probă, acestea fie derivă din declaraţiile inculpatului (cum este cazul reconstituirilor), fie fixează anumite împrejurări obiective (cum se întâmplă în cazul cercetării la faţa locului ori a actelor medico-legale), fie constau în depoziţiile unor persoane (care însă nu au fost martori oculari sau nu relatează împrejurări relevante cu privire la vinovăţia inculpatului).

Pe parcursul judecăţii, inculpatul a revenit însă asupra declaraţiilor iniţiale şi nu a mai recunoscut săvârşirea infracţiunilor.

Curtea reţine că, de principiu, simpla revenire asupra unor declaraţii anterioare nu poate avea drept consecinţă înlăturarea automată a valorii probatorii a acestora; instanţa este obligată să analizeze motivele care au stat la baza acestei retractări, pentru a stabili dacă acestea sunt logice şi verosimile şi, pe această bază, care dintre declaraţii exprimă adevărul şi urmează a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Ceea ce este particular în speţă şi, în egală măsură, de mare ajutor în acest proces de analiză, este faptul că pe parcursul urmăririi penale au fost fixate pe bandă video atât declaraţiile date de inculpat în faţa procurorului, cât şi reconstituirea unora dintre faptele presupus săvârşite de către acesta.

Aceste înregistrări vizionate nu doar de către instanţele de fond şi apel, ci şi de Curte în procesul deliberării, ridică un mare semn de întrebare cu privire la cele relatate de inculpat cu ocazia audierii de către procuror, respectiv arătate de el cu ocazia reconstituirilor.

Dincolo de deosebirile între cele consemnate în actele dosarului şi cele fixate video, remarcate de către instanţa de fond şi însuşite de către cea de apel, se constată cu uşurinţă pe de o parte caracterul fragmentat, pe alocuri lipsit de coerenţă al relatărilor făcute de inculpat cu ocazia audierilor, cu dese întreruperi, intervenţii şi chiar sugestii ale procurorului, purtând asupra unor amănunte esenţiale şi care depăşesc graniţa unei tactici criminalistice defectuoase. Pe de altă parte, carenţe se observă şi în privinţa reconstituirilor cu observaţia că procurorul este în mod evident cel care are rolul principal în acest act, având o conduită mai degrabă regizorală, fiind preocupat de respectarea de către inculpat a scenariului posibil în care faptele ar fi fost comise şi care rezultă din cercetarea la faţa locului şi concluziile actelor medico-legale.

La acestea se mai adaugă precaritatea modului în care s-a întocmit procesul verbal de reconstituire fără consemnarea participării unor martori asistenţi şi fără a fi semnat de către aceştia, ceea ce face ca şi din punct de vedere formal acest act să fie criticabil.

Având în vedere aceste considerente dubiul care se desprinde din modul în care s-au desfăşurat în cursul urmăririi penale atât audierea inculpatului, cât şi reconstituirile la care acesta a participat justifică aprecierea că aceste mijloace de probă nu pot servi la aflarea adevărului, împrejurare pe care în mod corect au constatat-o şi instanţele de fond şi apel.

În privinţa probelor ştiinţifice, acestea nu conţin elemente care să conducă indubitabil la concluzia vinovăţiei inculpatului.

Astfel, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică concluzionează că inculpatul a prezentat la data comiterii faptelor tulburare de personalitate mixtă (antisocial şi psihosexual) cu manifestări sadice. însă menţionează şi susţinerile inculpatului la examenul psihic (faptul că nu a comis faptele, „de frică am spus tot ce n-a fost") situaţie în care profilul psihologic susmenţionat este probabil stabilit plecând de la datele anchetei (modul în care procurorul a prezentat comiterea faptelor).

De asemenea, nici expertizele biologice nu au putut oferi date concludente, care prin coroborare cu alte elemente de fapt să poată conduce la identificarea inculpatului, ca fiind persoana care a comis faptele deduse judecăţii.

În aceste condiţii, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză a fost corect perceput şi temeinic analizat atât de către instanţa de fond, cât şi cea de apel, nefiind apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea inculpatului, astfel încât singura soluţie legală este cea care s-a şi pronunţat în ca uză, respectiv achitarea cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, aşa cum chiar parchetul a susţinut în motivele scrise de apel, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra pretenţiilor civile formulate de celelalte părţi civile, care nici nu au fost citate în cauză în această calitate, situaţie în care soluţia de trimitere spre rejudecare sub acest aspect este formal corectă.

În consecinţă, Curtea apreciază că recursul este nefondat şi-l va respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. poc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori .privind pe inculpatul T.F.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat. în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 1951/2009. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 2007/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1977/2009. Penal