ICCJ. Decizia nr. 2074/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2074/2009

Dosar nr. 4529/97/2007

Şedinţa publică din 3 iunie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 215 din17 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, inculpatul F.C.C. a fost condamnat, la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen., în dauna părţii vătămate C.C.

În temeiul art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea restului de 1147 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 123/1994 a Tribunalului Hunedoara. S-a contopit restul de pedeapsă de 1147 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin această sentinţă urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul F.C.C. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., în dauna părţii vătămate H.C.N.

S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 400 lei, din care suma de 63 lei reprezentând taxă de expertiză medico-legală urmând a fi avansată din Fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariul pentru asistenţa judiciară din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul procurorului din 26 octombrie 2007, dat în dosarul nr. 257/P/2007 al Parchetului de lângă Tribunalul Hunedoara, a fost trimis în judecată inculpatul F.C.C. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

S-a reţinut în sarcina acestuia că, la data de 24 martie 2007, a întreţinut, prin constrângere şi ameninţare, un raport sexual oral cu minora C.C.S., iar în luna decembrie 2006, prin violenţă şi ameninţare a întreţinut raport sexual oral şi cu minora H.C.N.

Părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.

La data de 24 martie 2007, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată C.C.S., pe care sub pretextul că este chemată de concubina sa H.V., a ademenit-o la domiciliul său unde, împotriva voinţei acesteia, a întreţinut un raport sexual oral cu aceasta. Iniţial, inculpatul a intenţionat să întreţină un raport sexual normal însă partea vătămată a declarat că este virgină, fapt ce l-a determinat pe acesta să renunţe.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, încercând să acrediteze ideea unei răzbunări personale a unui agent de poliţie, aspect care nu a putut fi reţinut de instanţă în lipsa unei probaţiuni în acest sens.

În ceea ce priveşte prezenţa minorei la domiciliul inculpatului, fapt nerecunoscut de inculpat, aceasta este confirmată de declaraţiile tatălui acesteia căreia partea vătămată i-a spus că s-a întâlnit cu inculpatul pe stradă iar acesta i-a spus să meargă până la concubina sa, tatăl său acordându-i permisiunea în acest sens cu condiţia să se întoarcă repede iar atunci când a văzut că fiica sa întârzie a trimis-o pe sora acesteia C.I. la domiciliul numitei H.V. Faptul se coroborează cu declaraţia părţii vătămate care arată că, la un moment dat, s-au auzit bătăi în uşa de la intrare iar inculpatul, după ce acestea au încetat, a constatat de pe balcon că era sora mai mică a părţii vătămate, comunicându-i şi acesteia acest lucru. Prezenţa părţii vătămate la domiciliul inculpatului rezultă şi din faptul că la reconstituire partea vătămată a indicat cu precizie locuinţa inculpatului şi poziţionarea camerelor, deşi nu mai fusese acasă la acesta (declaraţia numitei H.V.).

După consumarea actului sexual, partea vătămată a fugit acasă, plângând şi speriată fiind, unde i-a declarat tatălui său cele întâmplate, acesta sesizând organele de urmărire penală iar partea vătămată a fost transportată la spital pentru consult de specialitate, (declaraţie C.C., C.A.I., C.L.D., membrii familiei care au luat primii contact cu partea vătămată după săvârşirea faptei).

Partea vătămată a dat declaraţii contradictorii în ceea ce priveşte ameninţările săvârşite de inculpat asupra sa, aspect nerelevant din punctul de vedere al existenţei infracţiunii în condiţiile în care, vârsta minorei şi persoana inculpatului (cunoscut cu antecedente penale) sunt elemente suficiente pentru anihilarea voinţei psihice a acesteia, nefiind nevoie şi exercitarea unor violenţe fizice.

Inculpatul a mai încercat să acrediteze, în apărare, ideea că s-a aflat în acest timp în prezenţa altor persoane în barul din localitate fapt însă neconfirmat la modul de a-i asigura inculpatului un alibi. Chiar dacă, la un moment dat, inculpatul s-a aflat în bar, prezenţa sa acolo nu a fost permanentă iar timpul cât a lipsit îi permitea acestuia să săvârşească fapta reţinută în sarcina sa. (declaraţii martori B.C. şi D.C.)

De remarcat şi faptul că inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată în ceea ce priveşte prezenţa la domiciliu a concubinei sale, deşi ştia că aceasta este plecată din localitate (aflându-se la Simeria).

Fapta, aşa cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite raportat la vârsta părţii vătămate şi valorile sociale încălcate, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, respectiv modul de concepere prin ademenirea minorei la domiciliul inculpatului, persoana inculpatului care este recidivist, nu a recunoscut fapta şi a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.

Fapta a fost săvârşită de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., raportat la pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 123/1994 a Tribunalului Hunedoara, din executarea căreia condamnatul s-a liberat condiţionat la data de 02 noiembrie 2004, cu un rest de pedeapsă de 1147 zile închisoare.

În aceste condiţii, instanţa, în temeiul art. 61 C. pen., a dispus revocarea restului de 1147 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa menţionată, rest de pedeapsă care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă.

În ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina inculpatului având-o ca parte vătămată pe H.C.N., aceasta nu a fost confirmată de probele administrate.

Procurorul a avut în vedere la reţinerea faptei declaraţiile date de partea vătămată şi martora F.P.M. (nepoata inculpatului) care, la rândul său, a declarat că a fost victima infracţiunilor de viol săvârşite de inculpat, fapt însă neconfirmat de probe (reţine procurorul) iar instanţa a constatat că faptele nu au fost cercetate sub nicio formă, rămânând la stadiu de simple afirmaţii ale părţii vătămate, motiv pentru care inculpatul a fost scos de sub urmărire penală pentru această faptă.

În ceea ce priveşte declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei F.P.M. s-a constatat că acestea sunt contradictorii sub aspectul împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta, aspect care poate fi pus şi pe seama perioadei mari de timp care a trecut de la data săvârşirii presupusei fapte şi până la momentul cercetării ei. Mai mult, declaraţiile martorei nu au fost constante, aceasta arătând că a fost influenţată în declaraţii şi de bunica sa.

Dar cel mai important sub aspectul inducerii dubiului cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat este declaraţia părţii vătămate prin care arată că în timpul actului sexual oral întreţinut de inculpat a simţit că acesta avea implantate în penis corpuri străine (bile) aşa cum arătase, fapt infirmat de concluziile expertizei medico-legale efectuată în cauză.

Pentru aceste considerente, prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, nefiind răsturnată şi în aplicarea principiului „in dubio pro reo", în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanţa l-a achitat pentru fapta arătată.

B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul F.C.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a solicitat în baza art. 379 pct. 2 lit. a), art. 345 şi urm. C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate doar cu privire la soluţia de achitare a inculpatului şi reţinând cauza spre rejudecare, condamnarea inculpatului F.C.C. şi pentru fapta de viol săvârşită în dauna părţii vătămate H.C.N.

În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara se arată că instanţa de fond a reţinut în ce priveşte violul săvârşit asupra părţii vătămate H.C.N. că fapta nu a fost confirmată de probele administrate.

Parchetul arată că la reţinerea acestei fapte în sarcina inculpatului nu s-au avut în vedere doar declaraţiile părţii vătămate H.C.N. şi ale martorei F.P.M. ci şi alte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile date de T.C., mama părţii vătămate, pe care instanţa de fond a omis să o audieze deşi a fost citată prin rechizitoriu.

S-a mai arătat că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., privitoare la obiectul judecăţii, referindu-se în motivarea soluţiei de achitare la o faptă cu privire la care nu a fost sesizată, nici prin rechizitoriu şi nici printr-o altă eventuală plângere împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată, prin pct. II din dispozitivul rechizitoriului.

Instanţa de fond, în motivarea soluţiei de achitare a reţinut şi unele contradicţii dintre declaraţiile părţii vătămate H.C.N. şi ale martorei F.P.M., fără să ţină seama de vârsta celor două (15 ani la data audierii în faza de urmărire penală) şi de faptul că martora F.P.M. a declarat că a fost influenţată de bunica sa să nu spună tot adevărul, aspect ce a fost folosit doar în apărarea inculpatului. În motivarea achitării, instanţa de fond a reţinut că cel mai important sub aspectul inducerii dubiului cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat a fost un amănunt din declaraţia părţii vătămate H.C.N., precizat doar în faţa instanţei de judecată, respectiv că în timpul actului sexual a simţit că inculpatul ar fi avut implantate în penis corpuri străine, aspect infirmat de concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză.

În concluzie, s-a susţinut că instanţa de fond a făcut o apreciere şi evaluare eronată a probelor administrate, ignorând dispoziţiile legale în materie, respectiv dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 75 C. proc. pen., referitoare la valoarea probelor şi declaraţiile părţii vătămate, apreciindu-se că în cauză au fost administrate-suficiente probe concludente care se coroborează şi care interpretate în contextul faptelor, nu pot conduce decât la concluzia existenţei faptei şi vinovăţiei în sarcina inculpatului.

Prin apelul său, inculpatul F.C.C. a solicitat admiterea apelului său şi respingerea apelului parchetului, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol în dauna părţii vătămate H.C.N.

Prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru fapta săvârşită în dauna părţii vătămate C.C.S., susţinând că pedeapsa de 10 ani este exagerată şi solicitând a se lua în considerare starea de ebrietate în care s-a săvârşit fapta.

Prin Decizia penală nr. 7/ A din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 215 din 17 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, s-a desfiinţat hotărârea penală atacată numai sub aspectul soluţionării laturii penale privind săvârşirea de către inculpatul F.C.C. a infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic art. 37 lit. a) C. pen., în dauna părţii vătămate H.C.N. şi, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite, a condamnat pe inculpatul F.C.C. la 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen. (partea vătămată H.C.N.).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului F.C.C. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen., la care a adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a dispus revocarea restului de pedeapsă de 1147 zile închisoare rămase neexecutate din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 123/1994 a Tribunalului Huzmăoara.

A contopit restul de pedeapsă de 1147 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca în final inculpatul F.C.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) şi e) C. pen.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii penale atacate şi a respins, ca nefondat, apelul inculpatului F.C.C.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod constant partea vătămată H.C.N. a relatat în cursul urmăririi penale, în prezenţa mamei şi a avocatului împrejurările în care a fost victima unei infracţiuni de viol săvârşită de către inculpatul F.C.C. în luna decembrie 2006. Aceasta a relatat că inculpatul a trimis-o pe martora F.P.M. să cumpere bere iar apoi, prin constrângere şi violenţă, a întreţinut raporturi sexuale orale cu ea, fiind surprins de către martora F.P.M. A mai arătat că a fost ameninţată de inculpat cu moartea dacă va spune cuiva cele întâmplate, astfel că nu a formulat plângere, despre faptă aflându-se doar cu ocazia cercetărilor asupra violului săvârşit de inculpat în dauna părţii vătămate C.C.S.

Aceste declaraţii au fost susţinute de către partea vătămată H.C.N. şi în faţa instanţei de fond, aceasta relatând aceleaşi împrejurări. Singura diferenţă constatată este aceea că în faţa judecătorului partea vătămată a relatat că inculpatul ar fi avut implantate în penis 10 bile. Se observă din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate că ideea existenţei acestor corpuri străine în penisul inculpatului i-a fost indusă chiar de către acesta. Instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale în cauză pentru a se constata dacă inculpatul are corpuri străine introduse în penis. întrucât prin concluziile expertizei medico-legale efectuate s-a infirmat existenţa acestor corpuri străine, instanţa de fond a reţinut acest fapt ca un puternic dubiu, dubiu care a profitat inculpatului, de fapt principalul motiv pentru care s-a pronunţat achitarea inculpatului pentru săvârşirea acestei fapte.

Tribunalul nu a ţinut seama de vârsta mică a părţii vătămate (13 ani), din acest motiv fiind predispusă să creadă afirmaţiile inculpatului, de faptul că aceasta era virgină şi că nu avea experienţa necesară care să-i permită să aprecieze dacă cele afirmate de către inculpat sunt adevărate şi de trauma suferită, inculpatul făcând aceste afirmaţii în timp ce partea vătămată era supusă violului.

Instanţa de fond a înlăturat nejustificat declaraţiile constante ale martorei oculare F.P.M. care afirmă că atunci când s-a întors cu berea a auzit-o pe partea vătămată H.C.N. ţipând şi l-a găsit pe inculpat dezbrăcat deasupra părţii vătămate H.C.N., care era şi ea dezbrăcată, inculpatul oprindu-se la intervenţia ei.

Tribunalul a reţinut că declaraţiile martorei F.P.M. nu sunt constante deoarece la urmărire penală a afirmat că bunica ei a încercat să o determine să nu declare împotriva unchiului său, inculpatul F.C.C. Instanţa de fond nu a observat însă că în cuprinsul acelei declaraţii martora a afirmat că deşi bunica ei a influenţat-o, adevărul este cel relatat în declaraţia olografă dată la urmărirea penală, declaraţie susţinută şi în faţa instanţei de fond, când martora afirmă că a văzut personal violul săvârşit de către inculpatul F.C.C. asupra părţii vătămate H.C.N.

În faţa instanţei de apel, datorită gradului de rudenie, martora F.P.M. nu a dorit să dea declaraţie dar a afirmat că îşi menţine declaraţiile anterioare.

Faţă de aceste motive, instanţa de apel a apreciat că este dovedită vinovăţia inculpatului F.C.C. şi în ce priveşte fapta de viol săvârşită asupra părţii vătămate H.C.N. şi va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În ce priveşte apelul inculpatului F.C.C. acesta a fost respins, ca nefondat, constatându-se că în cauză s-a dovedit vinovăţia inculpatului în săvârşirea ambelor fapte deduse judecăţii, deşi acesta, în mod constant, a negat săvârşirea faptelor încercând să acrediteze ideea că a fost denunţat de către părţile vătămate datorită faptului că acestea ar fi furat lucruri din locuinţa sa sau că şeful de post l-ar duşmăni. Mai mult inculpatul a încercat să demonstreze că nu s-a aflat la locuinţă atunci când partea vătămată C.C.S. a afirmat că a fost violată.

Deşi a fost audiat martorul solicitat de inculpat, respectiv B.C., acesta nu a putut afirma cu certitudine orele la care inculpatul a fost în bar, iar din declaraţia dată de martor nu rezultă că inculpatul nu ar fi putut fi la locuinţa sa atunci când partea vătămată C.C. a reclamat că s-a săvârşit violul.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.C.C., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului său, inculpatul a reiterat motivele de apel, arătând că este nevinovat de săvârşirea ambelor fapte reţinute în sarcina sa, că părţile vătămate au fost influenţate să depună plângeri împotriva sa de către poliţiştii care-l arestaseră într-un alt dosar, că declaraţia părţii vătămate C.C., dată la urmărirea penală, a fost înlocuită şi că instanţele i-au încălcat dreptul la apărare, refuzând să audieze pe martorul D.C., a cărui mărturie era importantă în cauză.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, critica inculpatului referitoare nepronunţarea asupra unor cereri esenţiale, respectiv audierea martorului D.C., este neîntemeiată. Din examinarea încheierii în care s-a consemnat despre mersul dezbaterilor din apel reiese că cererea inculpatului de audiere a acestui martor a fost respinsă, cu motivarea că martorul a fost deja audiat la urmărirea penală iar depoziţia sa priveşte împrejurări în legătură cu care a fost deja audiat martorul B.C. Aşadar: pe, de o parte, instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la cererea inculpatului, cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., vizând doar omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cereri formulate de părţi, iar, pe de altă parte, cererea de audiere a acestui martor a fost formulată de inculpat pentru prima oară la termenul când s-a soluţionat apelul, deşi în ceea ce îl priveşte pe martorul B.C. a insistat în audiere iar acesta a fost prezent atât în faţa instanţei de fond cât şi a celei de apel, ceea ce poate fi interpretată ca o încercare a inculpatului de a tergiversa judecata. În altă ordine de idei, pentru a fi incident cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., este necesar ca cererea pe care instanţa nu s-a pronunţat să fie esenţială pentru parte, de natură să influenţeze soluţia procesului, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât martorul nu cunoştea aspecte importante cu privire la faptă, astfel cum rezultă din declaraţia sa de la urmărirea penală, referitor la aceleaşi împrejurări fiind audiat detaliat (inclusiv în faza de cercetare judecătorească) martorul B.C.

În ceea ce priveşte critica formulată de inculpat privind grava eroare de fapt comisă de instanţa de fond şi cea de apel, care a dus la greşita sa condamnare, Înalta Curte apreciază că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât ambele instanţe au reţinut corect, pe baza materialului probator administrat în cauză că, la data de 24 martie 2007, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată C.C.S., pe care sub pretextul că este chemată de concubina sa, H.V., a ademenit-o la domiciliul său unde, împotriva voinţei acesteia, a întreţinut un raport sexual oral cu aceasta, precum şi că, în luna decembrie 2006, partea vătămată H.C.N. a fost victima unei infracţiuni de viol săvârşiţi de către inculpatul F.C.C., în condiţiile în care acesta a trimis-o pe martora F.P.M. să cumpere bere iar apoi, prin constrângere şi violenţă, a întreţinut raporturi sexuale orale cu partea vătămată, fiind surprins de către martora F.P.M.

Stabilirea acestei situaţii de fapt s-a făcut pe baza unei analize laborioase a probelor (ce nu va fi reluată în prezenta cale de atac, instanţa de recurs neputând face o reapreciere a probelor), instanţele dând dovadă de rol activ în încercarea de a stabili adevărul judiciar în condiţiile particulare ale cazului, respectiv vârsta mică a părţilor vătămate, gradul lor mai redus de percepţie asociat cu emotivitatea, subiectivismul unor declaraţii generat de gradul de rudenie al părţilor cu martorii, unii dintre aceştia chiar prevalându-se de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen., perioada scursă de la data comiterii faptelor şi până la administrarea probatoriilor, etc. Totodată, Curtea constată că ambele instanţe au examinat fiecare mijloc de probă, arătând cum majoritatea acestora se coroborează între ele şi înlăturându-le motivat pe unele, astfel că simpla susţinere a inculpatului în sensul că nu a comis faptele reţinute în sarcina sa, nu este de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse detaliat de instanţa de fond şi cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, 63 şi 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora şi vinovăţia inculpatului.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, ce va fi analizată din oficiu de către instanţă, în raport cu împrejurările săvârşirii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată pentru fiecare faptă corespunde criteriilor prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa rezultantă fiind apte să asigure reeducarea acestuia, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 3859 pct. 10 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul F.C.C., ca nefondat, iar conform dispoziţiile art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C.C., împotriva deciziei penale nr. 7/ A din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.

Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi sumele de câte 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate C.C.S. şi H.C.N., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iunie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 2018/2009. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 2550/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2074/2009. Penal