ICCJ. Decizia nr. 2010/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2010/2009
Dosar nr. 6802/121/2008
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 52 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 189 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, cerere formulată de condamnatul P.P.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin cererea de revizuire condamnatul P.P. a arătat următoarele:
- în momentul audierii martorului D.G., el nu a fost în sala de judecată şi nici avocatul său nu i-a pus nici-o întrebare referitoare la acuzaţiile pe care i le aducea;
- a apărut un nou martor care susţine că martorul D.G. a luat 300 lei de la firma SC E.F SRL din corn. Voluntari - Bucureşti, bani pe care i-a recuperat luând produse contra sumei respective de la firma SC O.T. SRL Lupeni;
- martorul D.G. împreună cu P.I. s-au dus la Bârlad în vederea încheierii acelei convenţii din 08 decembrie 1999, ceea ce îl face să creadă că împreună au pus la cale „treaba" respectivă.
S-au depus precizări la cererea de revizuire, menţionându-se, printre altele, că sentinţa penală nr. 189/2006 a Tribunalului Galaţi este nelegală şi netemeinică, întrucât s-a bazat pe mărturia mincinoasă a martorului D.G. Mărturia mincinoasă a lui D.G. constă în aceea că el este cel care a afirmat la 29 august 2002, la urmărirea penală, în completare la declaraţia din 28 august 2002, că revizuientul-condamnat ar fi convenit cu P.I. să-i livreze acestuia marfa din SC C. SA Tecuci prin firma fiului său, marfă pe care, ulterior, să nu i-o mai plătească, iar cu banii rezultaţi să cumpere de la P.I. jumătate din acţiunile ce urmau să fie, la rândul lor, achiziţionate de acesta la privatizarea societăţii unde era director.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 394 lit. b), art. 395 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 260 alin. (1) C. pen.
Prin referatul nr. 365/III/6/2008 din 14 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a arătat, printre altele, că revizuientul nu a invocat nicio împrejurare nouă, necunoscută instanţei de judecată, urmând să se constate dacă s-a săvârşit sau nu infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Pentru a dispune în sensul arătat, prima instanţă a mai reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 189 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Galaţi, definitivă la 18 octombrie 2007 prin Decizia penală nr. 41 din 01 martie 2007 a Curţii de Apel Galaţi şi prin Decizia penală nr. 4844 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat inculpatul P.P., la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. a) C. pen.
În ceea ce-l priveşte pe D.G., martor în dosarul respectiv, prin rezoluţia nr. 1220/P/2008 din 21 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor de denunţare calomnioasă şi mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 259 alin. (1) şi art. 260 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În cadrul procedurii de revizuire, instanţa a apreciat că martorul D.G. nu a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., deoarece declaraţiile martorului D.G., date în faza de urmărire penală şi menţinute în faza de judecată, se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv în ce priveşte înţelegerea dintre revizuientul-condamnat P.P. (inculpat în acel dosar) şi P.I. (şi el inculpat în respectiva cauză).
Relevantă în acest sens, în opinia instanţei, este înţelegerea dintre P.I. şi revizuientul-condamnat P.P. concretizată în formă scrisă şi intitulată „Convenţie", legalizată sub nr. 8700 din 08 decembrie 1999 de notarul public F.L. din municipiul Bârlad. În acest înscris se menţionează expres că P.I. şi revizuientul-condamnat P.P. au convenit ca, în cazul în care primul va adjudeca la licitaţia organizată de F.P.S. pachetul majoritar de 71,47 % acţiuni la SC C. SA Tecuci, să-i cedeze revizuientului-condamnat, fără plată a şasea parte, respectiv 12 % din pachetul majoritar. Situaţia de fapt reţinută de instanţe, inclusiv înţelegerea dintre P.I. şi revizuientul-condamnat P.P. rezultă şi din celelalte probe de la dosar, respectiv convenţia pentru asociere în participaţie autentificată sub nr. 4199 din 20 decembrie 1999 la notarul public Ş.S.U. din Bacău, diverse înscrisuri contabile, declaraţiile martorilor P.G., T.N., N.I., G.A., P.G., F.L., U.Ş.S., A.O.
Prin urmare, se reţine de către instanţa de revizuire, că instanţele care au judecat cauza au avut în vedere întreg materialul probator şi au pronunţat soluţia corespunzătoare.
În procedura de revizuire, instanţa a constatat că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., la care s-a făcut referire în mod expres, în sensul că martorul D.G. nu a comis infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
De asemenea, aceeaşi instanţă a constatat că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată doar în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Nu e posibilă completarea probaţiunii din dosarul iniţial (cum se solicită în mod implicit prin cererea de revizuire şi prin precizările la această cerere) şi nici o readministrare şi reapreciere a probelor din dosar în măsura în care nu sunt incidente cazurile exprese de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul-revizuient P.P.
A menţionat revizuientul că instanţa de fond nu a analizat în concret dovezile de mărturie mincinoasă a martorului D.G. existente la dosarul cauzei, făcând doar aprecieri generale asupra declaraţiilor acestuia. În final, revizuientul a susţinut că martorul D.G. a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, aşa cum rezultă din restul probatoriilor administrate cu ocazia soluţionării cauzei pe fond.
Prin Decizia penală nr. 35/ A din 23 martie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul revizuientului, instanţa de prim control judiciar însuşindu-şi argumentele juridice expuse de instanţa de fond.
S-a mai reţinut şi că instanţele care au soluţionat cauza în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 189 din 19 aprilie 2006 au avut în vedere întreg materialul probator administrat pe tot parcursul procesului penal, şi au analizat corect apărările inculpatului prin raportare la aceste probe. A fost însuşită opinia instanţei de fond în sensul că în procedura cererii de revizuire nu este permisă o completare a probatoriilor faţă de dosarul iniţial, aşa cum solicită revizuientul prin cererea de audiere a unor martori. De asemenea, s-a apreciat că nu este permisă nici o reapreciere a probatoriilor administrate iniţial, în lipsa incidenţei vreunui caz de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Împotriva deciziei, revizuientul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., printre alte condiţii trebuie îndeplinite şi următoarele:
- să se fi săvârşit de către martor infracţiunea de mărturie mincinoasă, în chiar cauza penală a cărei revizuire se cere;
- mărturia mincinoasă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Conţinutul mărturiei mincinoase trebuie să fi avut o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei în aşa măsură încât, fără aceea mărturie mincinoasă, judecătorii nu ar fi comis eroarea invocată în revizuire, fiind însă suficientă şi numai existenţa unui dubiu serios, a unei prezumţii puternice (probabilităţi) că mărturia mincinoasă a fost factorul determinant în săvârşirea erorii;
- mărturia mincinoasă să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, în ambele situaţii numai dacă s-a dispus asupra fondului cauzei, nefiind permis, în principiu, ca mărturia mincinoasă să fie constatată chiar în cadrul procedurii de revizuire. în mod excepţional, potrivit art. 395 alin. (2) C. proc. pen., mărturia mincinoasă se poate constata şi în procedura de revizuire dacă instanţa sau procurorul nu au putut examina fondul cauzei din cauza unor impedimente legale (amnistie, moartea făptuitorului, prescripţie etc). Cererea de revizuire întemeiată pe mărturia mincinoasă, când aceasta nu se poate dovedi prin hotărâre judecătorească sau ordonanţa procurorului, nu se poate baza pe o simplă retractare a depoziţiei martorului, ci, în principal, pe alte elemente de probă din care să rezulte că mărturia este mincinoasă.
Or, din perspectiva consideraţiilor teoretice arătate, se constată, având în vedere argumentele prezentate în hotărârile atacate, astfel cum au fost menţionate anterior, şi pe care Înalta Curte apreciază că nu este necesar a le relua, că instanţele au făcut o corectă aplicate a dispoziţiilor legale în materia revizuirii, cu referire la cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond, în chiar procedura de revizuire, a verificat conţinutul declaraţiilor martorului D.G., raportându-le la celelalte elemente de probă, şi a concluzionat că acesta nu a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă (sub acest aspect, argumentele prezentate la pag. 2 - 3 a sentinţei).
De asemenea, corect au reţinut instanţele că în procedura revizuirii, pe de o parte, nu se poate „prelungi", „completa" ori „suplimenta" probatoriul administrat în dosarul iniţial, iar pe de altă parte, că nu se poate solicita o reapreciere (reevaluare) a probelor iniţiale în măsura în care nu este incident unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege.
Faţă de cele constatate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul revizuientului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.P. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3771/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2014/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
