ICCJ. Decizia nr. 2082/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2082/2009
Dosar nr. 304/39/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 43 din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluţiei nr. 9/P/2009 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi rezoluţiei nr. 83/II/2/2009 din 10 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, intimată fiind V.E.L., fiind obligat petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
1. Instanţa de fond a reţinut că, la data de 16 ianuarie 2009, petentul B.I. a formulat plângere penală împotriva intimatei V.E.L., fost judecător la Judecătoria Fălticeni (actualmente judecător la Judecătoria Suceava), solicitând a se efectua cercetări faţă de aceasta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, în dosarul civil nr. 2760/227/2008 al Judecătoriei Fălticeni, având ca obiect contestaţie la executare formulată de G.C., intimat fiind petentul, la termenul de judecată din 21 noiembrie 2008, magistratul menţionat, din oficiu, în mod abuziv, a dispus introducerea în cauză şi a celorlalte părţi din dosarul de fond, deşi cererea de executare nu le privea, situaţie ce a dus la tergiversarea ridicării construcţiilor debitorului, respectiv contestatorul din cauza indicată.
Totodată, petentul s-a constituit parte civilă cu suma de 8.000 lei daune materiale, reprezentând producţia nerealizată pe terenul nefolosit datorită interdicţiilor impuse de debitor, şi 5.000.000 lei daune morale.
2. Prin rezoluţia nr. 9/P/2009 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (5) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul V.E.L. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu motivarea că fapta nu există.
Procurorul cauzei a reţinut din actele premergătoare efectuate că, prin sentinţa civilă nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava, definitivă şi irevocabilă la data de 27 iulie 2001, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă pentru revendicare şi ridicare construcţii formulată de B.I., fiind obligat pârâtul S.G. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 555 m.p. teren situat în satul Sândeni, comuna Dolhasca şi să ridice temelia construită pe aceasta, iar pârâtul G.C., suprafaţa de 465 m.p. teren situat în acelaşi sat şi să ridice construcţiile existente, respectiv: grajd-şură pentru animale, temelie pentru coteţ de porci, un beci betonat şi un gard de scândură în lungime de 40 ml, iar la drum de 17 ml lungime. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantului împotriva pârâtului A.M.
La solicitarea reclamantului, sentinţa menţionată a fost pusă în executare, prin intermediul executorului judecătoresc, faţă de primul pârât la 28 octombrie 2002, iar faţă de cel de-al doilea, deşi declanşată executarea la 23 septembrie 2004, nu a fost finalizată ca urmare a opoziţiei acestuia.
Prin încheierea irevocabilă din 14 iunie 2007 dată în dosarul nr. 2064/227/2006 al Judecătoriei Fălticeni, B.I. a fost autorizat să ridice construcţiile specificate în sentinţa civilă nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava de pe suprafaţa de 465 m.p teren situat în satul Sândeni, comuna Dolhasca, pe cheltuiala debitorului G.C.
La data de 11 iulie 2007, G.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii menţionate anterior, invocând nelegala sa citare pentru acel termen, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr. 2239/227/2007 şi soluţionată la data de 11 septembrie 2007, prin admitere cu reţinerea cauzei spre rejudecare.
Acelaşi debitor a formulat, la data de 16 octombrie 2008, contestaţie la executare împotriva sentinţei civile nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava, astfel că, la termenul de judecată din 21 noiembrie 2008, fixat în dosarul nr. 2760/227/2008 al Judecătoriei Fălticeni, preşedintele completului de judecată, respectiv intimata, în temeiul art. 402 C. proc. pen., a introdus în cauză, în calitate de intimaţi, celelalte părţi din dosarul de fond, decizie ce nu constituie însă un abuz din partea sa care să antreneze răspunderea penală sau de altă natură.
3. Prin rezoluţia nr. 83/II/2/2009 din 10 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petentul B.I. împotriva rezoluţiei mai sus menţionată, reţinându-se că intimatul - magistrat a efectuat acte procedurale şi a luat măsuri procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzei cu care a fost investit, în funcţia pe care o îndeplineşte, cu respectarea principiilor inamovibilităţii şi independenţei, potrivit convingerilor sale şi probelor administrate.
Un alt argument în susţinerea soluţiei de neîncepere dată în cauză l-a constituit şi dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, în raporturile cu justiţiabilii, exclude punerea în discuţie a soluţiilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti, care sunt supuse căilor de atac.
4. Prin cererea înregistrată pe rolul secţiei penale a Curţii de Apel Suceava sub nr. 304/39/2009 la 16 martie 2009, petentul B.l. a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., arătând că intimata V.E.L., fost judecător la Judecătoria Fălticeni, după preluarea spre judecare a dosarului civil nr. 2670/227/2008 privind contestaţia la executare formulată de debitorul G.C. împotriva sentinţei civile nr. 1974 din 12 martie 1998 a Judecătoriei Suceava, la termenul din 21 noiembrie 2008, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu a soluţionat cauza, nu s-a pronunţat asupra celor două excepţii invocate, vizând lipsa obiectului contestaţiei şi autoritatea lucrului judecat şi, contrar Codului de procedură civilă, a introdus din proprie iniţiativă, abuziv, doi debitori ce fuseseră executaţi şi care nu formulase cerere de intervenţie, acordând un nou termen cu scopul de a tergiversa ridicarea construcţiilor debitorului. Petentul a mai arătat că magistratul nu a soluţionat cu celeritate contestaţia la executare şi prin aceasta i-a pricinuit daune morale şi materiale şi l-a lipsit de folosinţa unei suprafeţe de teren.
Sub un prim aspect, instanţa de fond a constatat că solicitarea petentului, de reţinere a cauzei spre judecare în complet legal constituit, contravine deciziei nr. 48 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITE(M. Of., nr. 574/30.07.2008), prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuându-se că „în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei şi dispoziţiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanţa învestită nu poate pronunţa soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.".
Pe fondul plângerii, analizând actele premergătoare existente la dosar, instanţa de fond a apreciat că acestea nu demonstrează existenţa infracţiunii reclamate de petent în sarcina magistratului, întrucât în cauză nu sunt indicii şi elemente care să conducă la concluzia că măsurile dispuse de intimată la termenul din 21 noiembrie 2008 şi transpuse în încheierea de şedinţă de la acea dată au fost pronunţate cu încălcarea legii sau că aceasta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod corespunzător.
Astfel, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că dosarul civil nr. 2670/227/2008, având ca obiect contestaţie la executare formulată de G.C., a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Fălticeni, la data de 16 octombrie 2008, fiind repartizat aleatoriu spre soluţionare prin sistemul informatic E. completului de judecată prezidat de magistratul V.E.L. care, la primul termen de judecată, respectiv 21 noiembrie 2008, în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) ale art. 402 C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia la executare se judecă cu procedura prevăzută pentru judecata în prima instanţă, care se aplică în mod corespunzător; instanţa sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispoziţiile art. 139 fiind aplicabile în mod corespunzător, a pus în discuţia părţilor prezente şi apoi a introdus în cauză celelalte părţi din dosarul de fond şi a cerut documentaţia necesară, pentru ca excepţiile invocate de petent să poată fi discutate în cadrul procesual adecvat, respectând astfel prevederile legale imperative, a căror încălcare atrage sancţiunile corespunzătoare. Este real că în astfel de cauze părţile sunt citate într-un termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere, însă trebuie avut în vedere pe de o parte, materialul probator existent, verificarea aspectelor invocate pentru soluţionarea corectă a excepţiilor ridicate, iar pe de altă parte planificarea şedinţelor de judecată şi încărcătura acestora, petentul nedemonstrând că doar în cauza sa termenul acordat a fost 13 ianuarie 2009.
S-a mai reţinut că nemulţumirea petentului faţă de soluţia adoptată prin încheierea de şedinţă mai sus menţionată, nu poate conduce la concluzia că s-a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu de către intimată, pronunţarea unei soluţii în cadrul activităţii de judecată prin evaluarea şi interpretarea materialului probator şi a normelor legale apreciate aplicabile unei cauze, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credinţă, neputând constitui temei pentru începerea urmăririi penale.
În concluzie, prima instanţă, în baza propriului examen, a constatat că nu rezultă existenţa faptei reclamate de către petent în sarcina intimatei, deoarece acesta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale prin măsura dispusă motivat şi că, deşi petentul a cerut obligarea la plata daunelor morale şi materiale, solicitarea sa nu poate fi primită întrucât procesul penal nefiind început acesta nu a dobândit calitatea de parte vătămată şi, ca atare, nici pe cea de parte civilă.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimată nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunii reclamată prin plângerea penală. Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimata judecător V.E.L., în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia instrumentării dosarului civil nr. 2670/227/2008, având ca obiect contestaţie la executare formulată de G.C., întrucât intimata a pus în discuţia părţilor prezente şi apoi a introdus celelalte părţi din dosarul de fond şi a cerut documentaţia necesară, tocmai pentru ca excepţiile invocate de petent să poată fi discutate în cadrul procesual adecvat şi a evita o eventuală casare sau contestaţie în anulare, cum s-a mai întâlnit în istoricul litigiilor dintre respectivele părţi, nicidecum pentru a tergiversa soluţionarea dosarului.
Totodată, trebuie menţionat că magistraţii nu pot fi traşi la răspundere, de principiu, în legătură cu pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti considerate greşite de una dintre părţi, deoarece aceste activităţi prevăzute în Codul de procedură penală au la bază principiul liberei aprecieri a probelor iar hotărârile judecătoreşti nu pot fi desfiinţate sau modificate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2), din acelaşi cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 03 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2078/2009. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2093/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
