ICCJ. Decizia nr. 2037/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2037/2009
Dosar nr. 4569/1/2009
Şedinţa publică din 29 mai 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 21188/3/2008, în temeiul art. 3002 raportat la art. l60b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor A.C. şi Ş.V. şi s-au respins, ca nefondate, cererile acestora de revocare a măsurii arestării preventive şi respectiv înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
În motivarea hotărârii s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzută de artr.143 C. proc. pen., şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este mai mare de 4 ani, fiind o infracţiune de trafic de droguri de mare risc, existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar în prezent subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, neexistând împrejurări noi care să schimbe aceste temeiuri.
S-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpaţilor şi gradul de pericol social ce caracterizează faptele de trafic de droguri, că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor tulbură nu numai ordinea publică dar şi normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale, din cauza faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, creează o starea de nelinişte capabilă să justifice menţinerea stării de arest, fiind îndeplinite astfel şi prevederile art. 5, par. l lit. c) şi par. 3 din C.E.D.O.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul A.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Recursul declarat de inculpatul A.C. este nefondat.
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – B.T. Bucureşti din 3 iunie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpaţilor A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi Ş.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în forma continuată şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 2 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 C. pen., alin. (l) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul A.C., la datele de 19 februarie 2008, 25 februarie 2008 şi 28 februarie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod Ş.M. cantităţile de 0,08, 0,25 şi 0,07 gr. heroină contra sumelor de 50 lei, 100 lei şi respectiv 50 lei, iar inculpatul Ş.V., în perioada 11 februarie - 28 februarie 2008 în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale a vândut prin intermediul numiţilor M., Z. şi concubinei numitului M., colaboratorului cu nume de cod Ş.M., cantitatea de 0.92 gr. substanţă care conţinea heroină în schimbul sumei de 350 lei. De asemenea, în urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa sa, au fost găsite 27 doze heroină pe care le deţinea pentru consum propriu şi vânzare.
Prin sentinţa penală nr. 309/ F din 19 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul A.C. a fost condamnat, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 şi 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate dispune atunci când „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
În cauza de faţă, inculpatul A.C. a fost trimis în judecată şi condamnat printr-o hotărâre nedefinitivă, la pedeapsa de câte 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 şi 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen.
Faţă de gradul de pericol social concret pentru ordinea publică, de gravitatea deosebită a infracţiunii de trafic de droguri, de pericolul pe care această faptă îl prezintă pentru sănătatea publică, de modalitatea de săvârşire a faptei şi de împrejurarea că faţă de inculpat a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea măsurii arestării preventive a acestuia.
Întrucât temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare menţinerea acesteia măsuri, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi cu respectarea dispoziţiilor C.E.D.O. şi ale Constituţiei României referitoare la libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există indicii temeinice că s-a săvârşit o infracţiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul inculpatului A.C. este nefondat, iar în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva încheierii din 15 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 21188/3/2008.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 29 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2033/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2078/2009. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
