ICCJ. Decizia nr. 2105/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2105/2009
Dosar nr. 629/54/2009
Şedinţa publică din 4 iunie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin sentinţa penală nr. 53 din 25 martie 2009, a respins ca nefondată plângerea petiţionarului P.M. împotriva rezoluţiei nr. 768/P/2008 din 13 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.C. şi M.A. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut că petiţionarul s-a adresat organelor de urmărire penală solicitând tragerea la răspundere penală a magistraţilor M.A. şi S.C. judecători la Tribunalul Dolj, care şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu cu prilejul soluţionării dosarelor nr. 15683/215/2007 şi nr. 11509/2005 ale Tribunalului Dolj.
Susţine petiţionarul, că magistratul judecător S.C., membru al completului de judecată investit cu soluţionarea dosarului penal nr. 15683/215/2007, trebuia să se abţină de la judecată, întrucât anterior formulase plângere penală împotriva acesteia. Cât priveşte pe magistratul M.A., s-a susţinut, în plângere că aceasta trebuia să acorde un nou termen, în vederea ataşării dosarului nr. 11509/2005 şi pentru a beneficia de asistenţa apărătorului din oficiu desemnat de instanţa de fond, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
Instanţa a reţinut că actele premergătoare efectuate în verificarea aspectelor sesizate în plângere, nu au confirmat existenţa unor date din care să rezulte săvârşirea infracţiunilor reclamate în plângere, aşa încât rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a apreciat în propriul examen ca legală, temeiul de drept, respectiv dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. găsindu-şi corespondent în situaţia faptică rezultată.
Astfel, dispoziţia magistratului judecător M.A. de a nu încuviinţa amânarea cauzei în vederea desemnării unui apărător din oficiu petiţionarului, nu poate fi interpretată ca o exercitare abuzivă a atribuţiei esenţiale a activităţii de judecată, în condiţiile în care în cauză, nu era obligatorie apărarea din perspectiva dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Referitor la magistratul asistent S.C., simpla împrejurare că fusese reclamată de acelaşi petiţionar într-o plângere penală, corect s-a constatat că nu poate constitui un motiv de incompatibilitate, în raport de care, în temeiul art. 50 C. proc. pen., aceasta să formuleze o cerere de abţinere de la judecarea cauzei cu care fusese investită.
În termen legal, petiţionarul a declarat recurs, solicitând casarea sentinţei, şi pe fond admiterea plângerii considerând că există suficiente probe care să justifice începerea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători reclamaţi.
Trecând la soluţionarea recursului în raport cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată nefondată calea de atac pentru considerentele care vor fi dezvoltate.
În ce priveşte activitatea magistraţilor judecători, atribuţiile de serviciu de circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale în acord cu principiile dreptului substanţial şi celui procesual.
Răspunderea penală a magistratului judecător, poate fi pusă în discuţie doar în situaţia în care acesta şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică a cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunii lui, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, o astfel de situaţie nu rezultă, aşa încât prima instanţă motivat legal şi temeinic a concluzionat în controlul judiciar efectuat asupra soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în sensul menţinerii.
În mod corect s-a apreciat în sensul respingerii cererii petiţionarului de a i se asigura apărător din oficiu, dispoziţiile care instituie obligativitatea asistenţei judiciare în cursul judecăţii, art. 171 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., nefiind incidente în cauza ce avea drept obiect plângerea întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen.
De altfel, în acest sensSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia 64 din 15 octombrie 2007 s-au pronunţat, constatând că dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. se interpretează în sensul că „ asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi sau intimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângerile formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.".
Nici atitudinea „omisivă" a magistratului judecător S.C. de a formula o cerere de abţinere conform art. 50 C. proc. pen., nu poate fi interpretată drept un abuz, câtă vreme aceasta nu se afla într-o stare de incompatibilitate aşa cum este definită expres de dispoziţiile art. 46-49 C. proc. pen. şi nici nu există o cerere de recuzare formulată de petent şi soluţionată favorabil acestuia, singura situaţie în care judecătorul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, nu putea să mai participe la soluţionare.
Concluzionând, instanţa de fond a soluţionat legal şi temeinic plângerea petiţionarului, aşa încât, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar P.M. împotriva sentinţei penale nr. 53 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 210/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 139/2009. Penal → |
|---|
