ICCJ. Decizia nr. 2083/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 2083/2009
Dosar nr. 8423/1/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 35308 din 27 octombrie 2009 şi pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8423/1/2009 la 28 octombrie 2009, petiţionarul M.C.V. a contestat în temeiul legal rezoluţia din 13 octombrie 2009 dată de procuror în dosarul nr. 1356/P/2009, împotriva judecătorilor C.C.I., C.I. de la Curtea de Apel Bucureşti şi judecătorului M.G.D. şi procurorului N.A. de la Tribunalul Bucureşti şi respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 6939/4/2007, Decizia nr. 213 R din 19 februarie 2008.
Înalta Curte prin adresele aflate la filele 3 şi 5 dosarul Înaltei Curţi, a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică trimiterea dosarului nr. 1356/P/2009, şi respectiv şi a rezoluţiei procurorului şef secţie, ambele fiind necesare pentru soluţionarea plângerii formulată de petiţionar.
La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5806 de la 26 noiembrie 2009 şi aflată la fila 6 dosarul Înaltei Curţi, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică în care se menţionează trimiterea dosarului solicitat.
De asemenea a fost depusă la dosar adresa aceluiaşi parchet trimisă prin fax şi aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curţi prin care se face cunoscut că petentul M.C.V. nu a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 1356/P/2009 din 13 octombrie 2009.
La termenul de astăzi, la apelul nominal făcut în şedinţă publică a lipsit petiţionarul M.C.V.
S-a referit că petiţionarul a depus în cursul şedinţei de judecată o cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, asistenţa juridică nefiind obligatorie în cauză.
Înalta Curte, deliberând a respins cererea, ca nefondată, în raport cu obiectul cauzei şi a apreciat cauza în stare de judecată, acordând părţilor cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 2781 alin. (6) C. proc. pen.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă a plângerii, întrucât nu îndeplineşte condiţia de procedibilitate prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen.
Examinând plângerea formulată de petiţionarul M.C.V., în condiţiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei din 13 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 1356/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, Înalta Curte constată că aceasta a fost greşit îndreptată direct instanţei de judecată pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin rezoluţia din 13 octombrie 2009 dată de procuror în dosarul nr. 1356/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători C.C. şi C.I. de la Curtea de Apel Bucureşti, magistratul judecător M.D.G., de la Tribunalul Bucureşti, magistratul procuror N.A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen., câte un exemplar al prezentei rezoluţii se comunică persoanei vătămate M.C.V., domiciliat în comuna Berceni, judeţul Ilfov, precum şi magistraţilor judecători şi procurori suscitaţi.
Prezenta rezoluţie poate fi atacată în termen de 20 de zile de la data comunicării, conform art. 2781 C. proc. pen.
În considerentele rezoluţiei, procurorul a constatat că prin plângerea penală formulată la data de 27 februarie 2008, în condiţiile art. 222 C. proc. pen., persoana vătămată M.C.V., domiciliat în comuna Berceni, judeţul Ilfov, a solicitat să se efectueze cercetări penale faţă de magistraţii C.C., C.I. şi M.D.G., judecători la Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, precum şi faţă de procurorul N.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 264 C. pen., pretins a fi fost comise cu ocazia instrumentării dosarului nr. 6939/4/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 213/R din 19 februarie 2008.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere că numiţii C.C. şi C.I. au promovat în funcţiile de judecători la Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. f), art. 33 lit. a), art. 35 alin. (1) teza II C. pen., raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, cauza fiind înregistrată sub numărul de mai sus.
Actele premergătoare efectuate în cauză au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa penală nr. 2 din 07 ianuarie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr. 6939/4/2007 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul M.C.V., în contradictoriu cu intimaţii T.L.N., T.F. şi T.N., ca inadmisibilă.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 7057/3/2007, petentul M.C.V. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 506 din 23 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti.
În motivarea cererii de revizuire, susnumitul petent a arătat că solicită revizuirea deciziei, întrucât judecătoarea L. care a făcut parte din completul de judecată era incompatibilă şi nici nu a acordat cuvântul pe fond procurorului de şedinţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, având în vedere precizarea petentului că înţelege să solicite revizuirea sentinţei pronunţate la prima instanţă a cauzei, respectiv nr. 2450/2006 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, prin încheierea din 11 mai 2007, a scos cauza de pe rol, aceasta fiind ulterior înregistrată sub nr. 6939/4/2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 213 R din 19 februarie 2008, pronunţată de magistraţii judecători C.I., C.C. şi M.D.G., ţinând seama şi de concluziile procurorului de şedinţă N.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au respins, ca nefondat, recursul formulat de revizuientul M.C.V., împotriva sentinţei penale nr. 2 din 07 ianuarie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 6939/4/2007.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 2450 din 04 septembrie 2006, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a achitat pe inculpaţii T.L.N., T.N. şi T.F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere la plângerea revizuientului M.C.V.
Instanţa, analizând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., a constatat că motivul de revizuire invocat de revizuient şi anume pedeapsa aplicată de instanţă este prea mare în raport de fapta concretă săvârşită, nu se încadrează în niciunul dintre acestea şi, în consecinţă, a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de M.C.V., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs revizuientul, motivând că, instanţa care a soluţionat fondul cauzei nu s-a pronunţat asupra laturii civile a cauzei.
Instanţa de control judiciar, examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat că recursul este nefondat, reţinând în esenţă că motivul de revizuire invocat de petent, nu se încadrează în niciunul din cele 5 cazuri de revizuire reglementate de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., şi pe cale de consecinţă, magistraţii judecători ţinând seama şi de concluziile procurorului de şedinţă suscitat, au respins recursul ca nefondat.
În raport cu cele arătate mai sus, procurorul a apreciat că acuzaţiile formulate nu pot fi reţinute, întrucât nu poate să constituie faptă penală şi implicit angajată răspunderea penală a unui magistrat judecător sau procuror, activitatea desfăşurată cu prilejul îndeplinirii unor acte sau măsuri, efectuate în exercitarea întocmai a funcţiei sau a pronunţării unei hotărâri.
În speţă, acuzele privesc modul de soluţionare de către magistraţii judecători şi procurori reclamaţi a recursului formulat împotriva sentinţei penale nr. 2/07 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 6939/4/2007, ceea ce a constituit obiectul dosarului penal nr. 6939/4/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 213 R din 19 februarie 2008, precum şi concluziile orale ale magistratului procuror implicat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali. Eventuala nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti nu atrage răspunderea penală a judecătorului care a pronunţat-o, hotărârile judecătoreşti fiind supuse căilor legale de atac."
În ceea ce priveşte acuzele aduse magistratului procuror N.A., care a participat la şedinţa de judecată din data de 19 februarie 2008, acestea nu au suport probator, concluziile puse de sus-numitul magistrat procuror, în cadrul şedinţei de judecată, neconstituind o faptă care să poată angaja răspunderea penală.
Este de precizat că, un act îndeplinit de un magistrat judecător sau procuror cu ocazia exercitării competenţelor sale specifice, nu poate constituie temei al răspunderii penale.
Faţă de cele expuse, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 264 C. pen., de sus-numiţii magistraţi judecători şi procuror, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
De precizat că în speţă subzistă situaţia de conexitate prevăzută de art. 34 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere, pe care a adresat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce face obiectul prezentei cauze.
În actuala reglementare a prevederilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate, prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a statuat că după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.
Aşadar, introducerea plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei sau a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale sau a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori, după caz, la procurorul ierarhic superior constituie o condiţie prealabilă prevăzută de lege şi, totodată, o etapă obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate în art. 2781 C. proc. pen.
Anterior modificărilor dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. prin Decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în M.Of., Partea I nr. 119 din 8 februarie 2006 se stabilea că plângerea adresată direct instanţei de judecată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror, fără ca acestea să fie atacate, în prealabil, conform art. 278 C. proc. pen. la procurorul ierarhic superior, respectiv, cu încălcarea dispoziţiilor relative la sesizarea instanţei sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., era inadmisibilă.
Prin prevederile Legii nr. 356/2006 în conţinutul art. 2781 C. proc. pen. a fost introdus un nou alineat, respectiv alin. (13), care prevede că plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent.
Astfel, în cazul în care persoana vătămată nu parcurge etapa obligatorie menţionată şi se adresează cu plângere direct instanţei, în scopul evitării încălcării accesului la justiţie, plângerea greşit îndreptată la instanţă se va trimite organului judiciar competent.
Or, în contextul cauzei, petiţionarul M.C.V. a sesizat direct instanţa de judecată, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanţei din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dată în dosarul nr. 1356/P/2009, fără a parcurge etapa, prealabilă şi obligatorie prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen., aşa cum rezultă şi din adresa parchetului, aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curţi, aşa încât plângerea sa a fost greşit îndreptată, impunându-se a fi trimisă organului judiciar competent, respectiv procurorului şef al Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică, spre competentă soluţionare.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate reţine concluziile reprezentantului Ministerului Public referitoare la inadmisibilitatea plângerii formulată de petiţionarul M.C.V., având, pe de-o parte, în vedere modificarea dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., prin introducerea alin. (13), care reprezintă o garanţie a respectării accesului la justiţie, iar, pe de altă parte, manifestarea de voinţă a petiţionarului de a se adresa direct instanţei de judecată, nu poate opera, în condiţiile existenţei unei condiţii obligatorii prevăzute de lege, în sensul parcurgerii procedurii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., va trimite plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva ordonanţei din 13 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 1356/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., trimite plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva ordonanţei din 13 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 1356/P/2009 al Parchetului de pe Curtea de Apel Ploieşti, la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3909/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2087/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
