ICCJ. Decizia nr. 2106/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2106/200.
Dosar nr. 6928/2/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă plângerea petiţionarului B.S., a fost desfiinţată rezoluţia din 3 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1959/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimisă cauza la acelaşi parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin plângerea formulată de petiţionarul B.S. la parchet, acesta a solicitat efectuarea de cercetări faţă de comisarul şef C.D. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 263 şi art. 264 C. pen., motivând că acesta a aprobat greşit referatul de conexare a două memorii formulate de petiţionar, prin care solicita identificarea şi sancţionarea contravenţională a unui avocat care l-a ameninţat şi insultat în zilele de 8 octombrie 2007 şi 9 octombrie 2007.
Prin rezoluţia din 3 octombrie 2008, dată în dosarul nr. 1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul şef, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se că nu sunt indicii cu privire la acestea.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. 1709/11-2/ 2008 din 28 octombrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a admis, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, următoarele:
1. În ceea ce priveşte desfăşurarea anchetei, s-a reţinut că, dat fiind că în cauză competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţinea procurorului, conform art. 209 alin. (3) raportat la art. 281 C. proc. pen., raportat la art. IV din Legea nr. 281/2003, urmărirea penală, în faza actelor premergătoare nu se putea delega organelor judiciare ale poliţiei efectuarea actelor procedurale care sunt de competenţa procurorului, urmând ca acesta să întocmească aşa cum s-a întâmplat în cauză, doar actul prin care dă o soluţie. Având în vedere că este vorba despre o cauză în care procurorul efectuează urmărirea penală, actele procedural trebuie să fie întocmite de acesta.
2. În ceea ce priveşte organul care a întocmit actele în cauză, instanţa a constatat că declaraţia petiţionarului, precum şi cea a intimatului comisar şef, au fost luate de către un subcomisar, persoană inferioară în funcţie celui cercetat, ceea ce atrage suspiciuni cu privire la imparţialitatea organului ce face ancheta.
3. În ceea ce priveşte actul procurorului prin care a fost dată rezoluţia, s-a reţinut că aceasta nu a fost motivată, neconţinând o analiză a faptelor, în raport cu întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate de petiţionar, ci o raportare la persoana acestuia. Această motivare, coroborată cu faptul că la dosar s-a depus în copie un raport medico-legal psihiatric prin care se concluziona că "numitul B.S. prezintă tulburare de personalitate mixtă cu predominanţă de tip paranoid şi borderline" induce ideea că soluţia a fost dată în considerarea persoanei petiţionarului, fără să intereseze faptele reclamate.
În susţinerea considerentelor, instanţa a invocat principiile consacrate de C.E.D.O. şi hotărâri ale Curţii Europene, referitoare la dreptul la un proces echitabil, care cuprinde, între altele şi dreptul la o hotărâre motivată.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a admis plângerea petiţionarului, a desfiinţat rezoluţia atacată şi a trimis cauza la parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, reţinând că dispune o soluţie neprevăzută de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., considerând că primordial în cazul unui proces penal este aflarea adevărului cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, urmând ca judecătorul să dispună în acest sens şi acolo unde legea este eliptică.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, susţinând că s-a pronunţat o soluţie în contradicţie cu art. 2781 C. proc. pen.
Recursul declarat este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală, sub aspectul greşitei soluţii dispuse.
Din economia dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen., rezultă că judecătorul soluţionează plângerea împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată a procurorului şi pronunţă, în situaţia în care constată rezoluţia sau ordonanţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, una dintre următoarele soluţii:
- admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz;
- admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre rejudecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
Or, în cauză, instanţa, admiţând plângerea, prin sentinţă, admis plângerea petiţionarului, a desfiinţat rezoluţia atacată şi a trimis cauza la parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, pronunţând o soluţie neprevăzută de lege în cadrul procedurii reglementate de art. 2781 C. proc. pen. În urma investirii cu soluţionarea plângerilor în cadrul procedurii reglementate de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., judecătorul este investit numai cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror.
Aşadar, din moment ce legea stabileşte anumite limite ale investirii sale, prevăzând expres ce soluţii se pot dispune, judecătorul nu poate pronunţa o altă soluţie decât cele prevăzute de dispoziţiile procesual penale.
Asupra fondului soluţiei dispuse, Curtea constată că motivele invocate de instanţă pentru completarea actelor premergătoare sunt exterioare obiectului cu care a fost investită prin plângerea petiţionarului.
În cadrul procesual limitat de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., judecătorul face o verificare a legalităţii şi temeiniciei soluţiei procurorului, examinând actele premergătoare efectuate cu privire la persoana pretins autoare a infracţiunilor reclamate printr-o plângere, însă nu poate extinde aceste acte şi referitor la alte persoane, o astfel de instituţie procesuală nefiind caracteristică acestei faze exterioare procesului penal.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, instanţa ar fi trebuit să constate că nu există indicii cu privire la faptele penale reclamate de petiţionar în sarcina intimatului comisar şef, care a respectat dispoziţiile legale în soluţionarea memoriilor petiţionarului.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a depăşit limitele investirii sale, motiv pentru care Curtea constată că sentinţa pronunţată nu este temeinică şi legală, urmând a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fi casată sentinţa penală atacată şi, rejudecând, să se respingă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.S. formulată împotriva rezoluţiei din 3 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rezoluţie pe care o menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 16 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.S. formulată împotriva rezoluţiei din 3 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 1959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2102/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2593/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
