ICCJ. Decizia nr. 2099/2009. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2099/2009

Dosar nr. 44875/3/2007

Şedinţa publică din 4 iunie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1514 din 18 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 44875/3/2007, în baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul I.F., la o pedeapsă de 15 ani închisoare.

A fost făcută aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale ca şi pedeapsă complementară.

În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 208-art. 209 lit. d), g) şi i) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

A fost făcută aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 217 alin. (4) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A constatat că faptele de mai sus sunt concurente.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia inculpatului de la 23 iulie 2007 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON despăgubiri materiale către partea civilă G.F. şi la 10.000 Euro daune morale către aceeaşi parte civilă.

A fost obligat inculpatul la 13.000 RON daune morale către partea civilă G.N., domiciliat în localitatea Bragadiru.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 50.000 RON despăgubiri civile cu titlu de daune materiale către fiecare dintre părţile civile I.M. şi I.R., domiciliaţi în oraşul Măgurele, judeţul Ilfov şi la câte 100.000 Euro pentru fiecare dintre aceste părţi civile, copiii victimei, cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4000 RON cheltuieli judiciare statului în cont IBAN RO62TREZ7045032XXX003561; Cod fiscal 4340633 deschis la Trezoreria sector 4 Bucureşti, beneficiar Tribunalul Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Până în jurul anului 1993, inculpatul I.F. şi victima G.M.M. au fost căsătoriţi, relaţie din care au rezultat doi copii, respectiv I.C. şi I.R.

După desfacerea căsătoriei, victima G.M.M. a rămas să locuiască în imobilul de la adresa din oraşul Măgurele, judeţul Ilfov, iar inculpatul I.F. şi-a stabilit reşedinţa în locuinţa părintească din localitatea Dumitrana, judeţul Ilfov. Deşi inculpatul I.F., după divorţ a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în beneficiul celor doi copii minori, acesta s-a achitat în mod sporadic de obligaţie, şi până la sfârşitul anului 2006 între inculpat, pe de-o parte şi victimă şi copii, pe de altă parte, nu au existat niciun fel de relaţii. La sfârşitul anului 2006 în preajma majoratului lui I.C., victima G.M.M. a reluat relaţiile cu fostul soţ, inculpatul I.F., aceştia vizitându-se reciproc.

În primăvara anului 2007, întrucât inculpatul I.F. vânduse o suprafaţă de teren şi obţinuse o sumă de bani, i-a dat victimei G.M.M. suma de 10.000 RON, în scopul achitării unor credite pe care victima le contractase la diverse bănci.

Ulterior, relaţiile dintre victima G.M.M. şi inculpatul I.F. au devenit mai apropiate, în sensul că au început să întreţină relaţii intime, atât în locuinţa victimei, cât şi la domiciliul inculpatului.

Până în noaptea de 14/15 iulie 2007, relaţiile dintre cei doi au fost normale, acestea deteriorându-se cu ocazia unei deplasări la o discotecă de pe raza localităţii Clinceni, judeţul Ilfov, când între cei doi a izbucnit un conflict, în timpul căruia victima G.M.M. printre altele i-a interzis inculpatului să o mai viziteze afirmând că au terminat relaţiile. Pe fondul acestui conflict inculpatul I.F. i-a solicitat victimei G.M.M. să-i restituie suma de 10.000 RON pe care i-o dăduse anterior, iar victima i-a răspuns că nu-i dă nicio sumă de bani, întrucât nu poate face dovada că i-a dat aceşti bani. Până în seara de 15 iulie 2007 inculpatul I.F. a încercat să ia legătura cu victima, situaţie în care sub un anumit pretext s-a deplasat în locuinţa victimei însoţit de fiul lor I.C.

Nici de această dată victima nu a dorit să reia relaţiile cu inculpatul atrăgându-i atenţia să nu o mai deranjeze şi să nu mai vină la locuinţa ei.

Şi de această dată inculpatul a reiterat cererea de restituire a sumei de bani, iar victima I-a refuzat.

Ca atare, în seara de 17 iulie 2007, după ce s-a asigurat că victima este singură acasă, întrucât fiica lui I.R. se afla împreună cu prietenul ei şi alţi martori în localitatea Dumitrana, iar I.C. se afla cu nişte prieteni în oraş, inculpatul I.F. s-a deplasat cu maşina proprietate personală în oraşul Măgurele, parcând autoturismul în spatele blocului în care locuia victima, loc de unde avea posibilitatea să o vadă, întrucât aşa cum s-a arătat locuinţa acesteia se afla la parter. în seara respectivă, victima G.M.M., care îndeplinea funcţia de factor poştal, s-a întors de la serviciu la domiciliu, iar ulterior până în jurul orelor 22,30, aceasta împreună cu martora P.A., a făcut o scurtă deplasare la un magazin din zonă şi apoi a stat o perioadă de timp în faţa blocului. în ultima discuţie telefonică pe care victima G.M.M. a avut-o în jurul orelor 23,00, cu fiica sa I.R., printre altele i-a comunicat acesteia că l-a văzut în zonă pe S. (inculpatul I.F.) dar că nu l-a băgat în seamă.

Ulterior, după orele 23,00 în momentul în care victima G.M.M. a stins lumina din bucătărie şi s-a deplasat în dormitor pentru a se culca, inculpatul I.F. a escaladat balconul, a pătruns în locuinţă şi s-a deplasat spre dormitorul unde se afla victima G.M.M.

Întrucât victima îi cerea în mod insistent să părăsească locuinţa, inculpatul I.F. i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele şi pumnii, reuşind să o trântească pe podea. Ulterior, s-a aşezat peste corpul victimei şi cu ajutorul mâinilor a strâns-o de gât. în momentul în care a realizat că aceasta a decedat, inculpatul I.F. a luat hotărârea de a şterge urmele infracţiunii, situaţie în care s-a deplasat în zona bucătăriei de unde a luat un plic din hârtie şi nişte material plastic în care era învelit un burlan de centrală termică, şi apoi cu ajutorul brichetei a dat foc hârtiei şi bucăţii de material plastic.

Înainte de a proceda la incendierea cadavrului, inculpatul a aşezat peste corpul victimei obiect de mobilier din cameră, a tras de pe pat aşternuturile, a înfăşurat capul victimei într-o pătură şi a pus deasupra o pernă.

După ce a procedat la incendierea cadavrului, inculpatul I.F. s-a deplasat în zona bucătăriei în scopul de a escalada balconul spre exterior, moment în care a observat pe o poliţă telefonul mobil al victimei pe care l-a luat, iar ulterior a părăsit zona.

Înainte de a ajunge la domiciliul său din localitatea Dumitrana, judeţul Ilfov, inculpatul I.F. s-a deplasat în zona râului Argeş unde s-a spălat şi ulterior a aruncat în râu telefonul mobil sustras din locuinţa victimei.

De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că în timpul agresiunii, victima G.M.M. a încercat să se apere, zgâriindu-l la nivelul feţei pe inculpatul I.F.

Sub acest aspect, Serviciul de Medicină, Legală al Judeţului Ilfov, prin raportul de expertiză medico-legală A 1/J/361/2007 a concluzionat că numitul I.D. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin zgâriere cu corp dur, cât şi prin lovire cu sau de corp dur, pentru care necesită 1-2 zile îngrijiri medicale de la data producerii.

Tribunalul a reţinut că declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptelor s-au coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv, C.V.A., N.M.A., S.D., I.R., I.M.C., G.M.G., C.A., D.I., I.M., precum şi cu celelalte probatorii administrate în cauză, respectiv, cu procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto, procesele-verbale de conducere în teren şi raportul de expertiză medico-legală.

Faptele astfel cum au fost descrise mai sus prezintă elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:

· infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., întrucât, în noaptea de 17/18 iulie 2007, inculpatul a ucis-o pe fosta sa soţie G.M.M. în sensul că a asfixiat-o mecanic prin comprimarea gâtului cu mâna (sugrumare), din raportul de autopsie medico-legală efectuat de Autoritatea de Sănătate Publică Ilfov - Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov - Serviciul de Medicină Legală ( pag. 86 d.u.p. ), rezultând că, între comprimare gâtului victimei şi decesul acesteia a existat o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. La autopsie s-au constatat şi leziuni traumatice fără caracter vital, arsuri postmortem şi carbonizări, produse prin acţiunea flăcărilor ca urmare a incendierii cadavrului.

· infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. reflectată în împrejurarea, că inculpatul a pătruns fără drept, prin escaladarea balconului, în locuinţa victimei, fără consimţământului acesteia, refuzând să o părăsească la cererea sa, pe timpul nopţii.

· infracţiunea prevăzută de art. 208-209 lit. d), g) şi i) C. pen., în sensul că, după strangularea victimei şi incendierea cadavrului, inculpatul a sustras din bucătăria acesteia un telefon mobil, faptă săvârşită în condiţiile circumstanţelor agravante, prevăzute de textul de lege mai sus­menţionat, în sensul că acesta a profitat de imposibilitatea victimei de a-i exprima voinţa sau de a se apăra, pe timpul nopţii şi folosindu-se de escaladarea balconului pentru a pătrunde în locuinţă.

· infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. reflectată prin împrejurarea că după ce a incendiat cadavrul, fapta inculpatului a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuinţare a apartamentului victimei: distrugerea uşii de la intrare, a uşii de la balcon, distrugerea ferestrelor, deplasarea mai multor obiecte, arderea unei părţi din mobilier, deteriorarea pereţilor locuinţei ca urmare a incendiului produs.

Infracţiunile de mai sus au fost săvârşite în concurs real, deoarece au fost săvârşite de acelaşi inculpat, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

La individualizarea pedepselor inculpatului, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise şi persoana inculpatului, care, deşi iniţial, a încercat să deturneze adevărul şi să-şi creeze un alibi care să-l scoată din cercul bănuiţilor (a anunţat mai multe persoane din anturajul său că la data comiterii faptelor se afla la pescuit), totuşi pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, a recunoscut şi regretat fapta comisă şi a declarat că este de acord cu achitarea despăgubirilor civile.

De asemenea, tribunalul a reţinut că înainte de comiterea acestor fapte, inculpatul nu a fost cunoscut cu antecedente penale, a avut o ocupaţie, fiind conducător auto, a ţinut legătura cu fosta sa familie, căutându-şi copii de 2-3 ori pe săptămână, plătindu-şi pensia de întreţinere, şi ajutând-o pe victimă, care a fost sa soţie, cu bani, chiar înainte de incident, împrumutând-o cu suma de 100.000.000 ROL.

Referitor la latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că din probatoriile administrate a rezultat că acţiunea civilă este întemeiată.

Astfel, aşa cum s-a dovedit cu chitanţele fiscale, cu bonurile de comandă, cu facturile depuse la filele 131-138 d. instanţă, coroborate cu declaraţiile martorilor I.M., S.T. şi ale părţilor civile G.F., G.N., I.R. şi I.M., au fost suportate cheltuieli de înmormântare cu victima care, a avut calitatea de fiică, soră şi mamă faţă de părţile civile de mai sus.

De asemenea, în raport de datinile creştineşti s-au efectuat parastasele aferente şi un monument funerar astfel cum au relevat probatoriile administrate în cauză, ceea ce a justificat, în opinia instanţei, obligarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi la art. 998-999 C. civ. la plata despăgubirilor materiale către părţile civile de mai sus.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a apreciat că chiar dacă durerea nu este cuantificată în bani, totuşi repararea bănească simbolică a daunelor morale poate constitui o îmbunătăţire a vieţii materiale a părţilor civil, respectiv, mamă şi copii victimei, prin plata unor servicii de ordin gospodăresc pe care le-ar fi realizat victima şi care, după decesul său, au rămas în sarcina membrilor familiei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile civile I.M.C., I.R.F., G.F., G.N. şi inculpatul I.F.

Părţile civile au criticat sentinţa primei instanţe, ca netemeinică exclusiv sub aspectul laturii penale a cauzei, considerând că pedepsele aplicate inculpatului nu au fost corect individualizate, fiind nejustificat de blânde în raport cu gravitatea faptelor comise. Au mai arătat părţile civile că inculpatul nu deţine niciun fel de bunuri mobile sau imobile astfel că nu îşi pot acoperi prejudiciul material suferit şi că durerea provocată familiei de suprimarea vieţii victimei ar putea fi alinată numai prin aplicarea unei pedepse maxime.

Apelul inculpatului I.F. a vizat redozarea pedepselor aplicate de instanţa fondului, pe care Ie-a apreciat ca fiind exagerat de aspre, în raport u circumstanţele sale personale favorabile: lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal.

Prin Decizia penală nr. 68 A de la 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 44875/3/2007 (201/2009) au fost admise apelurile declarate de părţile civile I.M.C., I.R.F., G.F., G.N. şi inculpatul I.F.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 1514 de la 18 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, rejudecând în fond:

În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul I.F. la 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. d), g) şi i) C. pen. în art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (1), 2 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 217 alin. (4) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe care a sporit-o cu 5 ani, urmând ca în final inculpatul să execute 25 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a dedus prevenţia de la 23 iulie 2007 la zi.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 200 lei s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond este în deplină concordanţă cu materialul probator administrată în cauză din care a rezultat fără niciun fel de dubiu că inculpatul este autorul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.

Astfel, din declaraţiile martorilor C.V.A., N.M.A., S.D., I.R., I.M.C., G.M.G., C.A., D.I., I.M., coroborate cu declaraţiile inculpatului, precum şi cu celelalte probatorii administrate în cauză, respectiv, cu procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto, procesele-verbale de conducere în teren şi raportul de expertiză medico-legal a rezultat, în esenţă, că în noaptea de 17/18 iulie 2007, inculpatul I.F. s-a deplasat în oraşul Măgurele, unde locuia fosta sa soţie, victima G.M., care i-a interzis să o mai viziteze, afirmând că relaţiile între ei s-au terminat. Inculpatul a parcat autoturismul proprietate personală în spatele blocului unde locuia victima, având vizibilitate asupra apartamentului acesteia, a urmărit-o pe aceasta până când a stins lumina de la bucătărie, moment în care a escaladat balconul, a pătruns în locuinţă pe geamul de la bucătărie care era deschis şi s-a deplasat în dormitorul unde se afla fosta sa soţie. întrucât aceasta i-a cerut insistent să părăsească locuinţa, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele şi pumnii, victima a încercat să se apere, zgâriindu-l pe inculpat în zona feţei dar acesta a trântit-o pe podea şi apoi, aşezându-se peste corpul acesteia, a strâns-o cu mâinile de gât.

Dându-şi seama că victima a încetat din viaţă, pentru a-şi ascunde fapta, inculpatul a procedat la incendierea cadavrului folosindu-se de o brichetă după ce, mai întâi, i-a înfăşurat capul într-o pătură şi a pus deasupra o pernă, iar peste corpul acesteia a aşezat obiecte de mobilier.

În continuare, inculpatul s-a deplasat la bucătărie şi a escaladat balconul spre exterior, nu înainte de a lua un telefon mobil pe care I-a observat pe o poliţă, bun pe care ulterior inculpatul I-a aruncat în zona râului Argeş, unde s-a oprit, în drum spre domiciliul său din localitatea Dumitrana, judeţul Ilfov, pentru a se spăla.

În raport cu situaţia de fapt reţinută, curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunilor de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., distrugere prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului de a sustrage, în circumstanţele relevate mai sus, telefonul mobil din locuinţa victimei, în mod corect instanţa de fond a constatat că îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)şi art. 209 alin. (1) lit. g) (în timpul nopţii), i) (prin escaladare) dar a greşit reţinând şi agravante prevăzută de lit. d) a art. 209 C. pen.: furtul săvârşit asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-i exprima voinţa sau de a se apăra. Victima este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa atunci când se află într-o stare psiho-fizică în care nu are posibilitatea de a-şi da seama de ceea ce se petrece în jurul său şi de a-şi manifesta voinţa, fie datorită vârstei, fie unei maladii sau datorită altor împrejurări, cum ar fi beţia, somnul hipnotic, o stare de intoxicaţie cu alcool sau alte substanţe, o stare de leşin, un somn adânc după o mare oboseală.

Neputinţa fizică a victimei de a se opune, la care se referă teza a II-a a art. 209 lit. d) C. pen. se datorează unei stări de boală, unei stări de oboseală extremă, poziţiei incomode în care a fost surprinsă, unei stări de infirmitate fizică sau psihică, vârstei înaintate sau prea fragede, unei stări de beţie completă şi altor situaţii asemănătoare. Aşadar, agravanta în discuţie a operat atunci când imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra nu au legătură cu acţiunea făptuitorului, cu alte cuvinte, nu au fost provocate de acesta. Atunci când aceste stări de neputinţă au fost determinate de făptuitor sau de un complice al acestuia, în scopul deposedării victimei de bunuri fapta va constitui tâlhărie. Mai mult, pentru a fi incidenţă agravanta se cere ca furtul să se refere la bunuri aflate asupra unei persoane incapabile de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra şi nu în alte locuri (de exemplu, se sustrage un bun din locuinţă, în timp ce victima dormea).

În speţă, inculpatul a sustras telefonul din locuinţa victimei după ce aceasta a fost ucisă de inculpat, însă în mod evident moartea victimei nu a fost provocată în scopul sustragerii telefonului sau altor bunuri, situaţie în care ar fi trebuit să se reţină săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) în concurs cu infracţiunea de tâlhărie. Rezoluţia de sustragere a telefonului a fost luată în mod spontan de inculpat în momentul în care, îndreptându-se spre bucătărie pentru a părăsi locuinţa, a observat acel bun pe o poliţă.

În concluzie, în opinia curţii, nu este incidenţă agravanta prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen., impunându-se înlăturarea acesteia.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de apel a apreciat criticile părţilor civile apelante ca fiind întemeiate, instanţa de fond nedând semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Funcţiile de constrângere şi de reeducare precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporţionare a acestora, care să ţină seama de pericolul social concret al faptei, de urmările produse, de împrejurările în care a fost comisă ca şi de persoana căreia îi este destinată.

Instanţa de fond a orientat pedepsele aplicate inculpatului spre limita medie, reţinând lipsa antecedentelor penale, faptul că a avut o ocupaţie, că a ţinut legătura cu fosta sa soţie şi cu copii, plătindu-şi pensia de întreţinere, atitudinea de recunoaştere şi regret pe care acesta a avut-o pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

Curtea de apel a constatat, însă, că nu toate argumentele aduse de instanţa de fond în sprijinul orientării pedepselor spre limita medie prevăzută de lege au suport în probele dosarului. Astfel, parcurgând declaraţiile date de inculpat pe parcursul procesului penal, instanţa de apel a constatat că acesta nu a avut în mod constant o atitudine sinceră şi de regret, iniţial nerecunoscând săvârşirea faptelor şi încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, creându-şi un alibi care să-l scoată din sfera cercului de suspecţi, iar legătura cu copiii şi plata pensiei de întreţinere către aceştia sunt contrazise de declaraţiile părţii civile G.F., mama victimei, care a arătat că datorită neplăţii pensiei de întreţinere victima a făcut plângere penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 C. pen. ca şi de copiii victimei, I.C. şi I.R.G., care au declarat că după divorţul părinţilor, în anul 1993 -tatăl lor nu s-a interesat de ei şi nu a contribuit cu nimic la cheltuielile legate de întreţinerea lor până în decembrie 2006, când într-adevăr, inculpatul s-a mai apropiat de ei pentru o scurtă vreme.

Chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale, avea un loc de muncă şi a recunoscut în cele din urmă săvârşirea faptelor, având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, împrejurările şi modul în care a acţionat inculpatul, urmările produse şi cele care s-ar fi putut produce - inculpatul s-a deplasat la domiciliul victimei în timpul nopţii şi după ce s-a asigurat în prealabil că aceasta este singură, a aşteptat-o până când s-a retras în dormitor, a pătruns în locuinţă prin escaladarea balconului şi a refuzat să plece la cererea victimei, i-a aplicat mai multe lovituri determinând multiple leziuni traumatice (fracturi costale hemitorace drept, contuzie pulmonară, contuzie splină, contuzie anse intestinale, plăgi contuze, infiltrate sanguine epicraniene, conform raportului de autopsie), după care i-a comprimat gâtul cu mâna provocându-i, astfel, decesul iar apoi pentru a şterge urmele omorului a incendiat cadavrul, focul extinzându-se şi provocând şi distrugerea şi deteriorarea unor bunuri din locuinţă şi punând în pericol o colectivitate de persoane (locatarii acelui bloc; de menţionat că extinderea focului la alte apartamente a fost împiedicată de intervenţia unor lucrători ai companiei de pompieri, Garda 2 Măgurele, anunţaţi telefonic de vecini ai victimei), curtea de apel a apreciat că reeducarea inculpatului şi apărarea societăţii civile prin descurajarea săvârşirii unor fapte atât de grave, de către alte persoane, nu se pot realiza decât prin majorarea cuantumului pedepselor principale şi aplicarea unui spor după aplicarea regulilor concursului de infracţiuni. Necesitatea şi consistenţa acestui spor s-a întemeiat pe sporul de gravitate şi periculozitate socială concretă rezultată din pluralitatea de infracţiuni.

Pentru aceleaşi argumente care, în opinia curţii de apel au impus majorarea pedepselor aplicate de către prima instanţă, solicitarea inculpatului apelant de reducere a cuantumului acestor pedepse a fost privită ca neîntemeiată.

Faţă de considerentele expuse mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile părţilor civile dar şi cel al inculpatului, având în vedere că, aşa cum s-a arătat, se impune schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prevăzute de art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen., ceea ce este în favoarea acestuia.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. d), g) şi i) C. pen. în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen.

Curtea l-a condamnat pe inculpat pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa la o pedeapsă într-un cuantum majorat faţă de cel aplicat de prima instanţă, apt să asigure realizarea funcţiilor şi scopului pedepsei, (de constrângere, exemplaritate, protejarea societăţii prin prevenirea comiterii altor infracţiuni, de reeducare a inculpatului).

Pe lângă pedeapsa principală ce a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie potrivit art. 174 alin. (1) C. pen., pe o perioadă determinată. în raport cu natura şi gravitatea deosebită a acestei infracţiuni, curtea de apel a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor aplicate pentru celelalte infracţiuni - violare de domiciliu, furt calificat, distrugere s-au interzis inculpatului, ca pedepse accesorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aceste fapte neavând o gravitate specială care să impună interzicerea şi a celorlalte drepturi.

Constatând că faptele au fost comise de inculpat înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, a aplicat regulile concursului de infracţiuni, prevăzut de art. 34 lit. b) C. pen., inclusiv aplicarea unui spor, a cărui necesitate a fost evidenţiată mai sus.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, inclusiv cele vizând soluţionarea laturii civile, aspect necontestat de niciunul dintre apelanţi.

Conform art. 381 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus prevenţia inculpatului de la 23 iulie 2007 la zi.

În temeiul art. 383 alin. (1¹) s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul I.F., fără a arăta iniţial motivele de recurs.

La termenul de la 7 mai 2009, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii detenţiei preventive a inculpatului I.F., iar după ascultarea concluziilor părţilor, în baza art. 300² cu referire la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului I.F., pe care a menţinut-o.

În considerentele încheierii de şedinţă de la termenul mai sus arătat, instanţa de recurs a făcut referire la hotărârile primei instanţe şi instanţei de apel şi analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a apreciat că acesta se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160^b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunilor menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, astfel că, în temeiul art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.

Instanţa de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi că impun privarea de libertate în continuare a dispus menţinerea măsurii, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 7 mai 2009, aflată la filele 12-13 dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, în recurs, intimata parte civilă I.R.F. a arătat că solicită acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător.

Faţă de cererea formulată, apărătorul recurentului inculpat şi reprezentantul Ministerului Public au solicitat încuviinţarea acesteia şi amânarea cauzei.

Înalta Curte, deliberând a respins cererea formulată de intimata parte civilă, având în vedere calitatea sa procesuală de intimată, iar nu aceea de recurentă în cauză, neputând să facă alte apărări decât în limitele deciziei atacate, întrucât nu a recurat hotărârea instanţei de apel.

Reprezentantul Ministerului Public, faţă de respingerea cererii, a precizat că intimata parte civilă are calitatea de parte vătămată în latura penală cauzei, iar Decizia pronunţată în apelul declarat de partea vătămată, a modificat substanţial sentinţa, astfel că cererea sa de a-i reprezenta interesele un apărător, este întemeiată.

Înalta Curte a apreciat că nu se impune ascultarea recurentului inculpat, faţă de poziţia avută de acesta în faţa instanţei de apel în sensul că nu doreşte a face noi declaraţii în faţa instanţei curţii de apel şi că îşi menţine declaraţiile date anterior, precum şi faţă de lipsa altor cereri prealabile, a constatat cauza în stare de judecată, acordând părţilor cuvântul în dezbateri, potrivit art. 385¹³ C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat a depus la dosar motivele de recurs formulate în scris, pe care Ie-a susţinut oral, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând admiterea recursului declarat de inculpat, casarea ambelor hotărâri atacate şi în rejudecare reducerea pedepsei aplicată inculpatului, prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanţelor concrete de săvârşire ale faptei comisă pe fondul consumului de alcool de către victimă şi a adresării mai multor injurii către inculpat, precum şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o conduită anterioară bună, a regretat şi recunoscut fapta, avea un loc de muncă şi nu are antecedente penale, aşa încât se impune reţinerea circumstanţelor atenuante ce au fost înlăturate nejustificat şi în consecinţă, reducerea pedepsei.

Concluziile intimatei părţi civile, ale reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În motivele de recurs depuse la dosarul Înaltei Curţi, aflate la filele 24-25, recurentul inculpat, prin apărător a criticat Decizia atacată sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), invocând dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat a menţionat că inculpatul încă din faza de urmărire penală şi pe tot parcursul cercetării judecătoreşti a avut o atitudine sinceră, respectiv a recunoscut şi regretat faptele comise, anterior săvârşirii acestei fapte a avut o conduită normală în societate fiind cunoscut ca o persoană liniştită, muncitoare, aşa cum rezultă din caracterizările martorilor în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, îşi câştigă existenţa în mod cinstit lucrând, fiind conducător autor, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a fost de acord cu plata despăgubirilor civile stabilite de instanţa de fond.

În limita posibilităţilor sale materiale, inculpatul îşi ajuta fosta soţie (victima) şi copii pe care îi avea cu aceasta şi aşa cum rezultă din declaraţia sa şi a martorilor audiaţi în cauză, în primăvara anului 2007, întrucât vânduse un teren i-a dat acesteia 10.000 RON pentru a o ajuta să-şi achite unele datorii, solicitând a se avea în vedere declaraţia acestuia dată în faţa instanţei de fond în care a susţinut că nu a avut intenţia să suprime viaţa victimei, a mers în acel loc pentru că o iubea şi dorea să reia relaţiile cu aceasta, devenind agresiv doar în momentul în care aceasta, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice (0,9 gr. %o ) a început să ţipe la el, i-a spus să plece, l-a apucat de tricou, l-a împins şi i-a adresat injurii. în acel moment considerându-se umilit şi folosit nu s-a mai putut controla şi a strâns-o de gât, de fapt, dorind să o îndepărteze, dar fapta s-a produs cu o repeziciune pe care nu şi-o poate explica.

Prin sentinţa nr. 1514 din 18 decembrie 2008 instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă finală de 15 ani închisoare, având în vedere circumstanţele atenuante mai sus menţionate de care acesta beneficiază, considerând că prin Decizia atacată, în mod netemeinic, instanţa de apel a dispus majorarea pedepsei aplicată inculpatului la 25 de ani închisoare, acest cuantum al pedepsei fiind mult prea mare, având în vedere că infracţiunea cea mai gravă reţinută în sarcina inculpatului este prevăzută de art. 174 C. pen., respectiv omor simplu pentru care limitele de pedeapsă sunt de la 10 la 20 de ani închisoare.

În opinia apărătorului inculpatului se consideră că nu pot fi ignorate circumstanţele atenuante de care beneficiază inculpatul şi sunt prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a căror aplicare este obligatorie, pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii cea mai gravă prevăzută de art. 174 C. pen. trebuind a fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, respectiv sub 10 ani, solicitând în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei instanţei de fond şi rejudecând cauza a se dispune aplicarea unei pedepse mai mici.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat I.F. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de recurs invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la stabilirea vinovăţiei inculpatului, ca autor al infracţiunilor comise, în raport cu situaţia de fapt reţinută, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios şi temeinic motivat a constatat că prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunilor de omor prevăzută de art. 174 C. pen., violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), 2 C. pen., distrugere prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., iar în ceea ce priveşte fapta inculpatului de a sustrage telefonul mobil din locuinţa victimei, că doar parţial corect s-a reţinut ca fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, în sensul art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., şi mod greşit a agravantei prevăzută la lit. d) a art. 209 C. pen., respectiv furtul săvârşit asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, deoarece agravanta este incidenţă atunci când imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra nu au legătură cu acţiunea făptuitorului, nefiind provocate de acesta, în caz contrar, când stările de neputinţă sunt determinate de făptuitor sau de un complice al acestuia, în scopul deposedării victimei de bunuri, fapta constituind tâlhărie, iar pentru aplicabilitatea agravantei arătate se cere ca furtul să se refere la bunuri aflate asupra unei persoane incapabile de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra şi nu în alte locuri.

Instanţa de apel a reţinut că, în contextul cauzei, rezoluţia de sustragere a telefonului a fost luată în mod spontan de inculpat în momentul în care, îndreptându-se spre bucătărie pentru a părăsi locuinţa, a observat acel bun pe o poliţă, aşa încât nu este incidenţă agravantă prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen., aşa încât a înlăturat-o.

Aşadar, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpatului I.F., care în noaptea de 17/18 iulie 2007 a pătruns, fără drept, prin escaladarea balconului, în locuinţa fostei sale soţii G.M.M., fără consimţământul său, refuzând să o părăsească la cererea acesteia şi pe care a ucis-o prin comprimarea gâtului cu mâna (sugrumare), moartea producându-se prin asfixiere mecanică, după care a incendiat cadavrul, luând rezoluţia spontană de a sustrage din bucătăria victimei un telefon mobil, fără însă ca moartea victimei să fie provocată în scopul sustragerii telefonului sau altor bunuri, faptă care a avut loc în timpul nopţii şi ca urmare a escaladării iniţiale a balconului, iar consecinţa incendierii cadavrului victimei a fost producerea unui incendiu soldat cu aducerea în stare de neîntrebuinţare a apartamentului, prin distrugerea uşii de la intrare, a uşii de la balcon, distrugerea ferestrelor, deplasarea mai multor obiecte, arderea unei părţi din mobilier, deteriorarea pereţilor locuinţei, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor de violare de domiciliu, omor, furt calificat şi distrugere, prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 174 C. pen., art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., aşa cum a fost schimbată încadrarea juridică, potrivit art. 334 C. proc. pen. şi art. 217 alin. (4) C. pen., toate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumurilor acestora, a modalităţii de executare, a regimului sancţionator corespunzător concursului de infracţiuni prevăzut la art. 34 lit. b) C. pen. şi aplicarea sporului maxim prevăzut de lege, instanţa de apel a dat relevanţă în mod concret criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că a avut în vedere gradul de pericol social în concret foarte ridicat al faptelor comise de inculpat, prin care s-a adus atingere nu numai unei valori sociale fundamentale cum este viaţa persoanei, dar şi a altora, agravat de numărul şi varietatea faptelor comise, de modalităţile în care a acţionat, în circumstanţele reale, deja arătate, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu a avut o poziţie constantă de sinceritate şi regret cu privire la faptele comise, în sensul că iniţial nu Ie-a recunoscut, încercând inducerea în eroare a organelor de urmărire penală, prin crearea unui alibi, nu a plătit pensia de întreţinere copiilor săi, aşa încât victima a formulat plângere penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, inculpatul nu s-a interesat după divorţ de copii săi şi nu a contribuit cu nimic la întreţinerea lor până în decembrie 2006, nu are antecedente penale, avea un loc de muncă şi ulterior a recunoscut săvârşirea faptelor.

Înalta Curte consideră că pedepsele principale cu închisoarea, aplicate, inculpatului, de către instanţa de apel, care s-a orientat în ceea ce priveşte infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., la cuantumul maximului special, iar la celelalte infracţiuni la cuantumuri orientate către medie, urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care a aplicat sporul maxim de 5 ani, justificat nu numai de gravitatea faptelor comise, dar şi de numărul mare al acestora, în final inculpatul I.F., urmând să execute pedeapsa principală a închisorii de 25 de ani, în regim de detenţie, este singura care poate să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate, de constrângere, dar şi a celui educativ, în vederea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, prin includerea sa pe durata executării pedepsei în derularea unor programe care să contribuie la conştientizarea consecinţelor faptelor comise, dar şi la remodelarea personalităţii sale, pentru a facilita şi o resocializare viitoare pozitivă a acestuia.

Astfel, se apreciază că în cauză nu se impune aplicarea în mod distinct a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a)-c) C. pen. şi a regimului corespunzător al acestora prevăzut la art. 76 C. pen., care să conducă la reducerea pedepselor principale aplicate de instanţa de apel şi nici a diminuării sporului dispus, deoarece acestea nu şi-ar atinge finalitatea, având în vederea gravitatea faptelor comise, modalităţile în care inculpatul a acţionat prin pătrunderea fără drept în locuinţa victimei, aplicarea unor lovituri multiple care au determinat leziuni traumatice grave şi anume, fracturi costale hemitorace drept, contuzie pulmonară, contuzie splină, contuzie anse intestinale, plăgi contuze, infiltrate sanguine epicraniene, după care i-a comprimat gâtul cu mâna, ceea ce a condus la decesul acesteia, iar pentru a şterge urmele omorului a incendiat cadavrul, focul extinzându-se şi a condus la distrugerea şi deteriorarea unor bunuri din locuinţă, s-a creat un pericol pentru colectivitatea din blocul respectiv, aşa încât circumstanţele personale ale inculpatului privind lipsa antecedentelor penale, încadrarea sa în muncă, recunoaşterea ulterioară a comiterii faptelor, au fost evaluate în mod plural, în raport cu celelalte criterii referitoare la fapte, neputând fi reţinute în mod preeminent.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că în contextul cauzei, instanţa de apel a făcut o judicioasă individualizare a pedepselor principale aplicate, a celei rezultante, precum şi a celei finale, pe care urmează să o execute inculpatul, prin privare de libertate, aceasta reflectând şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Aşadar, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate în recurs de către recurentul inculpat sunt nefondate.

De asemenea, Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.F. împotriva deciziei penale nr. 68 A din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi pentru cauze penală cu minori şi de familie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 23 iulie 2007 la 4 iunie 2009.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemna din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.F. împotriva deciziei penale nr. 68 A din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi pentru cauze penală cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 23 iulie 2007 la 4 iunie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemna din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 iunie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 2092/2009. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 2581/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2085/2009. Penal. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2090/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2091/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2092/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 21/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2102/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2106/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2107/2009. Penal