ICCJ. Decizia nr. 2163/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2163/2009
Dosar nr. 6144/3/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 283 din 13 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, alin. (1), lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., a dispus condamnarea inculpatei M.M. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar, în temeiul art. 65, alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., a menţinut, în temeiul art. 350 alin. (1), C. pen., starea de arest preventiv a inculpatei, a dedus, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata prevenţiei de la data de 29 ianuarie 2009 la zi, a luat măsurile de siguranţă, în temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000, a confiscării speciale de la inculpată a cantităţii de 3,16 grame heroină, în amestec, rămasă în urma analizelor de laborator, şi, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a confiscării speciale de la inculpată a sumei de 10 lei, cu obligarea inculpatei, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a declarat apel inculpata care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei şi a susţinut că instanţa de fond nu a dat suficientă eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina sa, considerând că se justifica reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 89/ A din 10 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată, obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel instanţa de apel a constatat că, deşi instanţa de fond a omis să-şi motiveze soluţia, limitându-se în a reda situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare şi fără a face vreo analiză a probatoriului, soluţia pronunţată este legală şi temeinică.
S-a mai constatat că instanţa fondului a făcut o amplă operaţiune de individualizare judiciară a pedepsei şi avându-se în vedere dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., respectiv limitele impuse de textul normativ invocat şi caracterul devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a procedat la analiza fondului cauzei, substituindu-se primei instanţe.
În acest împrejurări s-a reţinut în fapt, că la data de 29 ianuarie 2009 inculpata a vândut martorului denunţător R.D.C. două punguţe cu substanţă pulverulentă, dintre care o doză conţinea cantitatea de 0,10 gr de heroină, în amestec cu cafeină, paracetamol şi griseofulvin, în timp ce a doua doză nu conţinea substanţe stupefiante sau psihotrope, pentru suma de 120 lei, compusă din bancnote înseriate, din care suma de 110 lei a fost găsită ulterior asupra inculpatei.
La percheziţia domiciliară, în imobilul inculpatei au fost găsite 46 de punguţe care conţineau cantitatea de 3,33 gr. de heroină în amestec cu cofeină, paracetamol şi griseofulvin.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, la care instanţa de apel s-a referit, constatându-se că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, vinovăţia acesteia fiind dovedită.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei instanţa de apel a apreciat, în esenţă, că deşi prima instanţă, în mod netemeinic a reţinut în favoarea acesteia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., aceasta nu mai poate fi înlăturată în calea de atac a apelului declarat doar de către inculpată astfel încât pedeapsa aplicată, coborâtă mult sub minimul special prevăzut de lege, este în măsură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpata invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a criticat hotărârile pronunţate pentru greşita individualizare a pedepsei solicitând reducerea cuantumului şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea art. 861 C. pen.
Examinând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere toate criteriile impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnată, cuprinse între 10 şi 20 ani închisoare; gradul ridicat de pericol social al faptei comise rezultat din modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, circumstanţele reale dar şi datele care caracterizează persoana inculpatei, lipsită de antecedente penale, cu o atitudine procesuală relativ sinceră.
Acordând eficienţa cuvenită tuturor acestor criterii instanţa de fond a apreciat că se justifică reţinerea în favoarea inculpatei a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., dând dovadă de o clemenţă excesivă, pedeapsa fiind menţinută şi de instanţa de apel care sesizată fiind doar cu apelul inculpatei nu a avut posibilitatea legală de a înlătura circumstanţa atenuantă fără a aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Aşa fiind, în condiţiile în care inculpata a fost condamnată la o pedeapsă situată mult sub minimul special, de 10 ani închisoare, prevăzut de textul incriminator, o reducere a pedepsei aplicate nu se justifică, în caz contrar scopurile educativ şi punitiv ale sancţiunii astfel cum au fost stabilite de legiuitor în art. 52 C. pen. neputând fi atinse.
Ca urmare Înalta Curte învestită doar cu soluţionarea recursului declarat de inculpată, pentru considerentele arătate constată ca nefondată critica invocată de recurentă astfel că va respinge recursul în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29 ianuarie 2009.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.M. împotriva Deciziei penale nr. 89/ A din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2009 la 9 iunie 2009.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2159/2009. Penal. Nerespectarea regimului... | ICCJ. Decizia nr. 2527/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
