ICCJ. Decizia nr. 2614/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2614/2009
Dosar nr. 3555/89/2007
Şedinţa publică din 9 iulie 2009
Deliberând asupra recursului, se constată:
Prin Decizia penală nr. 33 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului R.L.C. împotriva sentinţei penale nr. 182 din 9 aprilie 2008 a Tribunalului Vaslui, a luat act că partea vătămată B.C. constituită parte civilă nu şi-a însuşit apelul declarat de apărătorul său şi a obligat inculpatul la cheltuieli juridice statului. În esenţă, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect că inculpatul este autorul infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., pe care a săvârşit-o cu intenţie, iar individualizarea pedepsei a respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În termen legal inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, pe care nu şi l-a motivat în scris în termenul imperativ de 5 zile impus de prevederile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Oral, în ziua judecăţii, prin apărător, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu, conform disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - solicitând, în principal achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el este autorul faptei, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei în raport cu circumstanţele reale ale faptei şi personale.
Examinând cazurile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate cât şi sub aspectul cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu - conform disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru motivele ce vor fi dezvoltate în cele ce succed.
Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă şi apel la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. proc. pen. şi la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. dispunându-se executarea pedepsei de 9 ani închisoare. Totodată, s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 180 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Murgeni dispunându-se executarea ei alături de pedeapsa de 9 ani închisoare în regim de detenţie.
Din coroborarea declaraţiilor date atât în faza de urmărire penală, cât şi cea a judecăţii în primă instanţă, martorii C.C., C.V., C.I., B.V., B.G.C., îl indică neechivoc pe inculpatul R.C.L. ca fiind persoana care a luat securea aparţinând coinculpatului V.C.C., în după-amiaza zilei de 6 aprilie 2007 şi l-a lovit pe partea civilă B.C. în zona frontală dreaptă, producându-i fractură cominutivă cu înfundare frontală dreaptă, dilacerare cerebrală şi plagă contuză frontală dreapta, leziuni traumatice ce i-au pus viaţa în primejdie.
Apoi inculpatul a intrat fără drept în curtea părţii civile - care fusese între timp luat din domeniul public de soţia sa - pentru a-l agresa în continuare cu securea, intervenind martorul C.I., care după ce l-a dezarmat, până să-l imobilizeze, totuşi a fost tăiat la mână cu un cuţit pe care inculpatul l-a scos din buzunar.
Deşi nici nu a recunoscut niciodată săvârşirea infracţiunilor, procesul-verbal de cercetarea locului faptei, plângerea şi declaraţiile constituite părţi civile şi părţii vătămate B.C., martorii G.V., B.M.M., declaraţiile coinculpatului V.C.C. îl indică ca autor al loviturii cu securea în cap.
Ambele instanţe au analizat şi concluzionat corect că inculpatul este autorul infracţiunilor şi că a săvârşit faptele cu vinovăţie. De asemenea, just s-a interpretat că în raport cu obiectul vulnerant folosit, regiunea vizată, intensitatea loviturii, urmarea produsă, încadrarea juridică corectă a faptei este cea de tentativă de omor şi nu vătămare corporală gravă. Nici o probă nu indică că o altă persoană ar fi lovit cu securea pe partea vătămată.
Şi la individualizarea pedepsei, instanţele au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cât şi scopurile pedepsei aşa cum sunt argumentate prin art. 52 C. pen., mai ales că inculpatul avea deja o condamnare definitivă din anul 2006, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ştiind că trebuie să se abţină de la orice activitate infracţională.
Constatându-se legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.L.C. împotriva Deciziei penale nr. 33 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2589/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2623/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
