ICCJ. Decizia nr. 222/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 222/2009
Dosar nr. 1137/118/2006
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 369 din 14 septembrie 2005, Tribunalul Constanţa, secţia penală a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ. pen., achitarea inculpatului C.C. (fiul natural al I., cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, fără antecedente penale, domiciliat în Constanţa, judeţul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi 2 lit. c) C. pen.
În baza art. 111 C. pen., art. 112 lit. b) şi 343 alin. (2) C. proc. civ. pen. s-a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă prevăzută de art. 114 C. pen., constând în internarea acestuia într-un institut medical de specialitate până la însănătoşire.
Prin Decizia penală nr. 270/ P din 25 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi s-a desfiinţat sentinţa atacată.
Rejudecând, instanţa de apel a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. pen., achitarea inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi 2 lit. c) C. pen.
În baza art. 91 lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000.000 lei.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ.. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 111, 112 lit. b) şi 114 C. pen. şi a art. 343 alin. (2) C. proc. civ. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin Decizia nr. 1081 din 20 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a casat Decizia penală nr. 270 din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa şi sentinţa penală nr. 369 din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Constanţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.
Instanţa de recurs a reţinut că, expertiza medico-legală psihiatrică a fost efectuată fără ca inculpatul să fie internat, astfel încât concluziile acesteia, că inculpatul suferă de tulburări de tip B. cu decompensări psihotice repetate şi a avut discernământul diminuat, nu pot prezenta garanţia exactităţii, existând dubii asupra acestora, impunându-se efectuarea unei noi expertize cu respectarea dispoziţiilor legale.
S-a reţinut că expertiza este necesară pentru a se stabili dacă inculpatul răspunde de faptele comise şi în ce măsură răspunderea sa este diminuată.
Rejudecând în primă instanţă, Tribunalul Constanţa, secţia penală a hotărât prin sentinţa penală nr. 528 din 19 decembrie 2007, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ. pen., achitarea inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi 2 lit. c) C. pen.
S-a luat act că partea civilă P.C. (fostă D.C.) a renunţat la acţiunea civilă exercitată în procesul penal.
În temeiul art. 111 şi art. 112 lit. b) C. pen. şi art. 343 alin. (2) C. proc. civ. pen. s-a dispus luarea faţă de inculpatul C.C. a măsurii de siguranţă prevăzută de art. 114 C. pen., constând în internarea acestuia într-un institut medical de specialitate până la însănătoşire.
În baza art. 118 lit. d) C. proc. civ. pen. s-a confiscat în folosul statului suma de 70 lei, la care partea vătămată a renunţat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Conform deciziei de casare, în limitele acesteia, s-a dispus efectuarea unei noi expertize psihiatrice şi internarea inculpatului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă – Secţia de psihiatrie P.M.
Cu toate diligenţele depuse de instanţă, noua expertiză nu a putut fi efectuată întrucât, deşi s-au acordat nenumărate termene, inculpatul nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi condus în vederea examinării.
Având în vedere declaraţiile martorului, ale părţii vătămate şi ale inculpatului şi actele medico-legale existente la dosar, instanţa a reţinut că inculpatul a intrat într-o relaţie de prietenie cu partea vătămată D.C., relaţie pentru care, pe fondul bolii psihice de care suferă şi a unui discernământ diminuat, inculpatul a căpătat o adevărată obsesie.
Relaţia a fost întreruptă din iniţiativa părţii vătămate, inculpatul insistând de mai multe ori pentru reluarea acesteia.
Partea vătămată l-a refuzat repetat, iar la data de 9 iunie 2003, inculpatul i-a smuls din mână poşeta şi telefonul mobil.
Ulterior, din proprie iniţiativă, inculpatul a restituit părţii vătămate telefonul. Poşeta a fost dusă de inculpat la domiciliul său, unde a fost găsită cu ocazia percheziţiei.
Instanţa a reţinut că din probele administrate rezultă că, în contextul relaţiei dintre inculpat şi partea vătămată, deposedarea părţii vătămare de bunuri nu a fost comisă în scopul însuşirii pe nedrept ci datorită convingerii inculpatului că prin luarea acestora (telefon şi poşetă) o va determina pe fosta sa prietenă să se întâlnească cu el, sentimentele sale pentru partea vătămată mergând până la obsesie.
Aşa fiind, s-a concluzionat că fapta inculpatului nu întruneşte cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, lipsind scopul însuşirii pe nedrept.
S-a reţinut că, deşi nu a putut fi efectuată o nouă expertiză medico-legală deoarece inculpatul a înţeles să refuze sistematic internarea, (părăsind deseori domiciliul, astfel încât, cu toate diligenţele depusetimp de 1 an şi o lună, nu a putut fi prezentat pentru internare), se impune, faţă de actele medico-legale ataşate, de referatul de evaluare şi de expertiza medico-legală, luarea faţă de acesta a măsurii de siguranţă prevăzută de art. 114 alin. (1) C. pen., întrucât se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate.
S-a mai reţinut că, cererea de despăgubiri formulată de partea civilă în rejudecare, este tardivă, fiind formulată după citirea actului de sesizare şi după ce instanţa a luat act în primul ciclu procesual de renunţarea la despăgubiri.
Prin Decizia penală nr. 66/ P din 10 iunie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei pronunţată în rejudecare după casarea cu trimitere.
S-a reţinut că prin apelul declarat, procurorul a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică, întrucât se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 181 C. pen.
Instanţa de apel a avut în vedere că din declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorului D.C.G. rezultă că inculpatul a luat telefonul şi poşeta părţii vătămate pentru a o obliga să reia relaţiile de prietenie cu el şi nu în scopul însuşirii pe nedrept.
Aşa fiind, legal şi temeinic s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. civ.. pen., astfel încât apelul procurorului a fost apreciat ca nefondat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs, susţinând că motivarea deciziei este făcută numai prin prisma motivului scris de apel (greşita achitare în temeiul art. 10 lit. d)), nu şi ale motivului de apel invocat oral, prin care se solicită achitarea în baza art. 181 C. proc. civ.. pen.
S-a mai susţinut că s-a comis o gravă eroare de fapt, dispunându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. civ. pen., deşi, având în vedere persoana inculpatului şi faptul că acesta are discernământul diminuat, precum şi modalitatea de însuşire a bunurilor, fapta acestuia nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, impunându-se achitarea inculpatului în baza art. 181 C. pen.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 18 C. proc. civ. pen.
Primul motiv de recurs invocat nu este fondat, întrucât hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a căii de atac şi, pe de altă parte, motivarea soluţiei nu contrazice dispozitivul hotărârii, care este explicit.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, Curtea reţine că nu poate fi examinat prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. civ. pen.
Astfel, din aceste dispoziţii legale rezultă că eroarea gravă de fapt constituie motiv de recurs numai dacă a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
În speţă însă, prin recursul declarat nu se critică soluţia de achitare ci temeiul în baza căruia s-a dispus, solicitându-se schimbarea acestuia din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. civ. pen.
Aşa fiind, motivul invocat nu se regăseşte în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. civ. pen. care se referă exclusiv la situaţia în care eroarea gravă de fapt comisă de instanţă a determinat pronunţarea greşită a unei soluţii diametral opuse celei corecte (achitarea în loc de condamnare sau invers).
Cum din examinarea cauzei nu rezultă nici existenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 66/P din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul C.C.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2166/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2227/2009. Penal → |
|---|
