ICCJ. Decizia nr. 2166/2009. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2166/2009

Dosar nr. 941.1/32/2007

Şedinţa publică din 9 iunie 2009

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 196/ D din 13 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 5460/2005, s-a dispus în temeiul alt. 11 pct. 2lit. a) raportat la alt. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor:

S.D., pentru săvârşirea infracţiunilor: asociere in vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen., raportat la alt. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000; luare de mita, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea alt. 41 alin. (2) C. pen. (opt acte de luare de mita); înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. şi abuz in serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 248¹ C. pen., cu aplicarea alt. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 si art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

L.L.I., pentru săvârşirea infracţiunilor: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000; complicitate la luare de mita, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la alt. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (opt acte de luare de mita); participaţie improprie la fals în declaraţii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (patru acte); fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (patru acte); uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (patru acte).

I.V.D., pentru săvârşirea infracţiunilor: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000; complicitate la luare de mita, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (opt acte de luare de mita).

În temeiul art. 21 C. pen., s-a luat act ca partea vătămata B.V. a decedat.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-au respins pretenţiile civile ale pârtilor civile S.C. si R.I.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a luat act ca părţile vătămate M.O., F.M., G.C., G.M., S.I., R.G., I.D., P.M. si succesorul legal al părţii vătămate decedate T.M.; numita T.M. si Consiliul Local Bacău nu s-au constituit parţi civile în cauza.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi bunului imobil din Bacău, proprietatea inculpatului S.D.; prin ordonanţa procurorului din data de 22 iunie 2005 şi adusă la îndeplinire în conformitate cu procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 22 iunie 2005 şi, punerea la dispoziţia acestuia a bunului sechestrat.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrelor asigurătorii. S-a luat act ca inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut faptul că prima infracţiune reţinută în sarcina tuturor celor 3 inculpaţi, respectiv asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpatul S.D. în îndeplinirea funcţiei de autoritate publică cu responsabilităţi în buna funcţionare a administraţiei publice locale; a iniţiat constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii unor fapte de corupţie; care au adus atingere unor activităţi de interes public, patrimoniului municipalităţii, drepturilor cetăţenilor şi punerea în aplicare a legilor; asociere la care au participat şi ceilalţi doi inculpaţi, nu are constituite elementele constituite ale acestei infracţiuni.

Dispoziţiile legale care reglementează săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, respectiv art. 323 C. pen., explică prin conţinutul său în mod expres şi neechivoc în ce constă latura obiectivă a acestei infracţiuni, Astfel, iniţierea constituirii unei asocieri în vederea săvârşirii uneia sau a mai multor infracţiuni, constă în efectuarea unor acte materiale să pregătească şi să determine constituirea unei astfel de asocieri, aşa cum ar fi de exemplu: comunicarea ideii de a constitui asocierea, propunerea adresată unor persoane de a intra în asociere, organizarea întrunirii de constituire, etc. sau altfel spus asocierea se realizează prin acţiune a fiecărei dintre persoanele care înţelege să-şi alăture eforturile şi presupune un consens neechivoc, o înţelegere stabilită între acele persoane de a se asocia, de a se supune unei discipline, de a acţiona potrivit unui plan, pentru săvârşirea unor sau a mai multor infracţiuni.

În speţă, analizând acest text de lege, prin prisma acuzaţiilor aduse de parchet, tribunalul a apreciat că toate susţinerile D.N.A.-ului, referitoare la elementul material al acestei infracţiuni, constituie obligaţii impuse de lege administraţiei publice locale, de legile fondului funciar şi normele de aplicate ale acestora şi nicidecum acţiuni de natuci a constitui elementul material al infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Strategia reţinută de D.N.A că, circumscriindu-se unor acţiuni concrete prin care cei trei inculpaţi s-au asociat pentru a săvârşiri infracţiunile reţinute în sarcină, reprezintă practic activităţi exercitate în virtutea atribuţiilor de serviciu şi care oricum ar fi analizat, conduc spre una şi aceeaşi concluzie, activitatea desfăşurată de cei trei inculpaţi este conformă Legii nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, aprecierile D.N.A de genul „a transformat pe inculpatul L.L.I. într-un bun şi fidel executant; sau „interesul" inculpatului S.D. care s-a dovedit şi prin menţinerea în funcţie a inculpatului I.V.D.; şi neanalizate din punct de vedere juridic aşa cum ar fi fost corect, confirmă tocmai acest aspect; după cum de altfel rezultă din analiza actelor normative aplicate în cauză:

- delegarea, şi respectiv exercitarea atribuţiilor delegate s-au efectuat în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale;

- acuzaţia reţinută în sarcina lui D.S. în sensul că a procedat la desemnarea lui L.L.I. şi I.V.D. ca membri în Comisia pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a mun. Bacău este lipsită de fundament în condiţiile în care dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar instituie exclusivitatea constituirii prin ordin a comisiilor locale în favoarea, acesta fiind cel sub conducerea căruia funcţionează şi comisiile judeţene ce au rolul de a îndruma şi controla activitatea comisiilor locale.

- menţinerea inculpatului I.V.D. în funcţia de şef al S.C.F.F. nu poate constitui element material al infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cu atât mai mult cu cât, din probele administrate în faţa instanţei de judecată (depoziţiile martorilor funcţionari în cadrul Primăriei Bacău, I.V.D. era un exemplu de profesionalism. A.L., subaltern al inc. I.V.D. declara; „I.V.D., ca şi funcţionar în cadrul acestui serviciu, a fost un model de corectitudine, a respectat legea şi şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu. Rămânea după orele de program, studia legile, şi eram informaţi cu privire al modificările legislative";

- coordonarea asocierii reţinută de către D.N.A. în sarcina lui D.S. şi probată, în viziune a acestora, de depoziţia martorului P.D., secretarul Primăriei Bacău care, în faţa procurorilor D.N.A. ar fi afirmat" L.L.l. era omul de încredere al lui S.D., iar I.V.D. „nu poate fi reţinută în condiţiile în care, în faţa instanţei de judecată, acelaşi martor P.D. a declarat; „ .. îmi menţin parţial declaraţiile date în cursul cercetărilor penale. O parte din declaraţie mi-a fost dictată, motiv pentru care mi-o retractez. Niciodată cei trei inculpaţi nu mi-au creat impresia că s-au constituit într-un grup organizat în vederea comiterii de infracţiuni. ... când m-am referit la faptul că I.V.D. era executantul, iar L.L.I. omul de încredere, m-am referit la faptul că I.V.D. îşi îndeplinea în mod conştiincios atribuţiile de serviciu. ... nu am dat niciodată declaraţii de constituire de parte civilă sub o asemenea presiune. ... niciodată inc. S.D. nu mi-a cerut să fac ceva împotriva legii. a existat o temere când am dat declaraţie întrucât se anunţase deja pe post că aş avea calitatea de învinuit în dosarul S.D.".

- primirea şi exercitarea prin delegare de atribuţii ale Primarului Mun. Bacău de către L.L.I. constituie, nu element material al infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 322 C. pen., ci obligaţii impuse de Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale;

- identificarea de către L.L.I. de persoane care au solicitat cu mulţi ani în urmă reconstituirea dreptului de proprietate, proba acestui fapt reprezentând-o declaraţiile martorilor G., nu poate fi reţinută în sarcina acestuia în condiţiile în care, în faţa instanţei de judecată, G.M. declară: „nu-mi menţin declaraţiile date în cursul cercetărilor penale. soţul meu s-a ocupat de întocmirea dosarului pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi el a făcut toate demersurile.";

- faptul că L.L.I. a fost membru în Comisia de aplicare a legilor fondului funciar nu poate constitui elementul material al infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni de reţinut în sarcina acestuia în condiţiile în care, numirea membrilor Comisiei locale este atributul exclusiv al Prefectului;

- identificarea de către I.V.D. a persoanelor care formulaseră cu mulţi ani în urmă cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate nu poate fi reţinută în sarcina acestuia ca reprezentând elementul material al infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 323 C. pen., ci doar ca o respectare a sarcinilor de serviciu în condiţiile în care, conform fişei postului, şeful serviciu cadastru are, printre atribuţii, obligaţia selecţionării şi analizării cererilor depuse de cetăţeni potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 44/1994 în vederea reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- faptul că I.V.D. a fost membru al Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar nu poate fi reţinut în sarcina acestuia drept element material al infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 323 C. pen., în condiţiile în care, numirea membrilor Comisiei locale este atributul exclusiv al Prefectului, executarea ordinului prefectului nefiind facultativă, ci obligatorie.

2. Cât priveşte reţinerea în sarcina celor 3 inculpaţi, respectiv în sarcina inculpatului S.D. a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (opt acte), iar în sarcina inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D., a infracţiunilor de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), tribunalul a apreciat de asemenea că nu sunt întrunite elementele constituite ale acestor infracţiuni.

Infracţiunea de luare de mită are conţinuturi alternative, putându-se realiza sub aspectul elementului material, fie printr-o acţiune fie printr-o inacţiune. În oricare dintre modalităţile prevăzute de lege se comite această infracţiune, ea trebuie să aibă ca obiect, bani sau alte foloase şi trebuie să fie necuvenite, adică făptuitorul să nu fie îndreptăţit a le primi. În acelaşi timp, banii sau foloase, trebuie să fie pretinse, primite, cu titlu de contra-echivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă, adică pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrat acestor îndatoriri. Mai mult decât atât acţiunea făptuitorului, trebuia să fie anterior îndeplinirii, neîndepliniri activităţii pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul, priveşte bani sau alte foloase; iar actul pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire funcţionarul pretinde, primeşte bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, această ultimă cerinţă fiind de o importanţă hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită.

Prin actul de sesizare al instanţei, deşi D.N.A.-ul a definit corect infracţiunea de luare de mită ascultând că „luarea de mită este o infracţiune instantanee, ea se consumă în momentul pretinderii ori al primirii banilor sau altor foloase, oh a acceptării propunerii ori respingerii acesteia; infracţiunea se epuizează în momentul în care funcţionarul corupt primeşte bunul sau obţine folosul cuvenit", în momentul descrierii în concret a activităţii infracţionale ce caracterizează aceste infracţiuni reţinute în sarcina celor 3 inculpaţi, a prezentat latura obiectivă a infracţiunii de şantaj, pentru care s-au efectuat cercetări şi s-a pronunţat o soluţie, descriind că actele şi faptele comise de cei 3 inculpaţi realizează elementele constituite al infracţiunii de luare de mită şi complicitate la luare de mită, rezultatul final fiind beneficiul terenurilor şi constrângere a vânzătorilor să încheie contractele de vânzare-cumpărare în schimbul unui preţ nereal subevaluat impus de inculpatul S.D. precum şi a inculpaţilor L.L.I. şi I.V.D.; şi ca în mod real a existat o violenţă psihică, o constrângere a titularilor terenurilor pentru înclinarea imobilelor şi pretinse impuse de S.D. şi pentru existenţa acestei constrângeri nu este necesar ca persoana care a realizat-o să fi fost de faţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

Această teorie inedită care conferă practic un cu totul alt conţinut infracţiunii de luare de mită, vine în contradicţie cu toate normele legale care reglementează aceste infracţiuni, precum şi cu întreaga practică în materie, care condiţionează clar, concis şi fără echivoc, situaţiile în care ne aflăm în prezenta unei asemenea fapte.

Mai mult decât atât, susţinerile D.N.A.-ului, în sensul că „ .. chiar dacă există o aparenţă de legalitate privind autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare, consimţământul vânzătorilor de a înstrăina terenurile nu a fost liber exprimat" se situează clar pe tărâmul dreptului civil secţiunea „contracte" şi nicidecum în sfera infracţionalului, iar motivare a îngăduitoare în sensul că „notarii publici care au autentificat contractele de vânzare-cumpărare nu au avut viziunea presiunii psihice exercitate asupra vânzătorilor, astfel că există o aparenţă de legalitate a actelor de vânzare-cumpărare. Făcându-se astfel dovada viciului de consimţământ .astfel este evident că acele contracte sunt nelegale" confirmă tocmai acest fapt; şi anume că ne aflăm în varianta clasică a unor acte juridice civile, unde vânzătorul cere un preţ de el apreciat, cumpărătorul oferă de asemenea un preţ de el apreciat, între aceştia operează o negociere iar în final se ajunge la un preţ unic de vânzător-cumpărător, la care achiesează cele două părţi.

Toate aceste aspecte şi acuzaţii aduse de D.N.A. celor 3 inculpaţi, converg spre ideea că activitatea celor 3 inculpaţi nu realizează nicicum conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită, iar analiza fiecărui act material în parte reţinut în sarcina celor 3 inculpaţi dovedesc cu prioritate acest lucru.

Astfel:

Prima modalitate regăsita în cazul S.C. a constat în:

- acţiunea inc. D.S. care, ajutat de inculpaţii L.L.I. şi I.V.D., au condiţionat neplata impozitului restant în sumă de 8.627.739 lei datorat de martorul S.C. la D.T.I. din cadrul Primăriei mun. Bacău, pe perioada 0 ianuarie 1999 - 30 decembrie 2001, de vânzarea de către martor în beneficiul lui S.D. a terenului în suprafaţă de 4473 m.p. situat în mun. Bacău, str. Aeroportului, jud. Bacău, inculpaţii impunând preţul de cumpărare a terenului la suma de 150.000.000 lei, mult subevaluat faţă de preţul real al terenurilor din zonă;

- acţiunea inc. I.V.D. care i-a dictat martorului cererea prin care se solicita ca S.C. să fie scăzut de la plata impozitului întrucât până la data de 31 martie 2000 terenul s-ar fi aflat în extravilanul mun. Bacău,

- acţiunea inc. S.D. de a pretinde încheierea contractului de vânzare cumpărare condiţionată de neplata impozitului datorat, faptă ce constituie în sensul art. 254 C. pen., un folos necuvenit din partea inculpatului D.S. Acest folos este şi material, apreciază D.N.A., constând în obţinerea terenului la un preţ nereal, subevaluat, impus de S.D. prin L.L.I. şi I.V.D.

Mijloacele de probă cu care D.N.A. a înţeles să-şi susţină acuzaţiile au fost declaraţiile martorilor S.C. şi S.A., martori constituiţi ulterior părţi civile prin solicitarea sumei de 200.000.000.lei şi cu menţiune a expresă că nu doresc desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S.D., declaraţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penală şi declaraţiile funcţionarilor din cadrul D.T.I. Locale fiind înlăturate.

După ce în faza de urmărire penală, S.C. a declarat: „S.D. mi-a declarat pe un ton ameninţător dacă nu plăteşti banii pe impozitaţi vând casa la licitaţie ca să ai din ce plăti impozitul ... D.S. nu mi-a spus ce preţ îmi oferă pe teren şi nici eu nu l-am întrebat, am mers la L.L.I. căruia i-am spus: te duci şi negociezi cu omul ca să-i luăm pământul. L.L.I. m-a predat lui I.I. ... acesta mi-a spus că primesc 150.000.000 lei pentru teren şi eu i-am declarat că preţul este prea mic ... m-am deplasat la biroul Notarului Public O.I., aceasta mi-a arătat contractul de vânzare-cumpărare care era deja redactat, m-a întrebat dacă a primit banii şi la răspunsul afirmativ mi-a cerut să semnez actul, lucru pe care I-am făcut ... în mod cert eu am fost obligat să-i vând lui S.D. terenul ... pentru că la audienţa din februarie 2002 D.S. mi-a spus că dacă nu-i dau terenul o să-mi vândă casa la licitaţie pentru achitarea impozitului restant şi o să rămân fără casă", iar S.A. declara „soţul meu a mers în audienţă la primar să explice că nu datorează nu impozit atât de mare ... la întoarcere a spus că primarul a afirmat că dacă nu plăteşte impozitul ne ia casa. Precizez că dacă ar fi fost un impozit mai mic de 8.600.000 lei, eu şi soţul meu am fi plătit acel impozit şi nu vindeam terenu. În faza de judecată S.C. declară „am mers în audienţă la Primarul municipiului şi am făcut cunoscut acest lucru (impozit în cuantum mare). l-am explicat că nu am nicio posibilitate să achit impozitul, iar acesta şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra terenul. Îmi era teamă că nu am cu ce plăti impozitul şi am fost de acord să vând terenul ... am primit 150.000.000 lei ....la acea dată am fost mulţumit pentru că astfel aveam posibilitatea să îmi plătesc impozitul. Solicit 200.000.000 lei ... întrucât am primit ofertă la acea dată de vânzare cu 15 dolari S.U.A. m.p. ... nu sunt de acord să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare", iar S.A. a declarat „în timpul audienţei i s-a făcut o ofertă de cumpărare pentru teren ... nu cunosc dacă a fost determinat să vândă acest teren sau pur şi simplu a fost acordul soţului meu ... aşa cum am arătat mai sus, soţul meu a mers la primărie cu intenţia de a renunţa la teren şi chiar i-a spus primarului că vrea să scape de acest teren ... nu vreau să se anuleze contractul, dar aş vrea să primesc o diferenţă de bani, respectiv 200.000.000 lei. Am acceptat să vând terenul inculpatului S.D. întrucât nu găseam cumpărători pentru că fiecare voia loc de casă ... aşa cum am arătat m-am bucurat că am scăpat de teren ... în momentul în care soţul meu a primit 150.000.000 lei, am discutat cu soţul meu pe marginea preţului dar nu am stabilit preţul care ni s-ar fi cuvenit şi m-am bucurat că am scăpat de teren ... soţul meu a purtat discuţii cu S.D. numai în cadrul audienţelor (publice s.n.) de la sediul Primăriei. Nu solicit ca inculpaţii să fie condamnaţi pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată, dar vreau să primesc despăgubiri".

Cu privire la situaţia de fapt legată de stabilirea impozitului pe teren în sarcina soţilor S., au fost audiaţi funcţionari din cadrul D.T.I. Locale, unul dintre aceştia, respectiv F.V., declaraţie la dosar instanţă, învederând următoarele: „s-a solicitat de către S.C. scutirea de la plata impozitului şi s-a constatat o eroare de calcul a impozitului". Mai afirmă martorul: „nu am fost niciodată condiţionat de primarul S.D. în stabilirea impozitelor şi taxelor datorate de persoanele fizice sau juridice ... nu a existat nicio ingerinţă din partea primarului sau a şefului cadastrului în stabilirea impozitelor şi taxelor datorate de S.C. Situaţii similare cazului S.C. au existat şi există şi în prezent şi în aceste condiţii persoana depune cerere la care anexează documente justificative ... taxele şi impozitele locale sunt stabilite de lege şi aplicate de funcţionarii din cadrul D.T.I. Locale".

A doua modalitate, respectiv condiţionarea emiterii şi eliberării titlurilor de proprietate către persoane fizice îndreptăţite de vânzarea terenurilor către S.D. şi încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, ceea ce constituie un folos necuvenit injust, în sensul art. 254 C. pen., s-a manifestat astfel:

a) în cazul B.V. în favoarea moştenitorilor căruia s-a stabilit de către D.N.A. o diferenţă de preţ de 48.485.242 lei, sumă „ indicată de martora I.C.D.", activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat astfel:

- inculpatul I.V.D. ar fi pretins mandatarei I.C.D., prin intermediul martorului A.L., în schimbul modificării amplasamentului terenului, vânzarea suprafeţei obţinută urmare a schimbării amplasamentului către S.D. contra sumei de 20.000.000 lei (nu se indică de către D.N.A. proba);

- preţul consemnat în contractul de vânzare-cumpărare n-ar fi fost, conform depoziţiei martorei I.C.D., achitat în totalitate, ci doar parţial, restul de achitat fiind 48.485.242 lei.

Dacă în faza de urmărire penală, I.C.D. relata: „am mers la S.C. unde l-am cunoscut pe A.L ... mi-a spus să fac o cerere la Primărie ... am făcut-o ... A.L. mi-a cerut să vând terenul primarului S.D ... i-am dat titlul în original ... la data de 21 iunie 2002 A.L. mi-a dat suma de 20.000.000 lei", în faza de judecată acesta declară „...am luat legătura cu numitul A.L ... i-am spus că intenţionez să vând şi dacă intenţionează să-mi cumpere terenul să mă anunţe. Am vândut două suprafeţe de teren (printre care se află şi terenul în discuţie) am fost mulţumită de preţul primit şi am semnat contractul de vânzare-cumpărare al terenului. Cu banii pe care i-am primit am cumpărat o locuinţă ... toate formalităţile pentru obţinerea titlului de proprietate şi locaţia (noul amplasament s.n.) au fost stabilite în mod legal şi necondiţionat şi am fost mulţumiţi ... am fost interpelată de persoane de persoane de la D.N.A. ... mi s-a spus că am vândut terenul sub preţul pieţei şi apoi am fost întrebată dacă vreau bani ca să acopăr necesarul real, bani pe care urma să-i obţin de la inc. S.D. în afară de acest A.L. nu a mai intervenit nimeni în demersul nostru schimbarea de amplasament s.n.)".

b) în cazul F.M. şi M.O. în favoarea cărora s-a stabilit de D.N.A. o diferenţă de preţ de 10.000 dolari S.U.A. rezultat urmare a scăderii sumei de 5000 dolari S.U.A. primiţi de vânzătoare prin mandatarul S.N. din suma de 15.000 dolari S.U.A. ce ar fi fost solicitaţi de mandatar la negocierea preţului, activitatea infracţională ar fi constat în:

- condiţionarea de către I.V.D. a reconstituirii dreptului de proprietate de vânzare a terenului către S.D. şi impunerea preţului de 5000 U.S.D., deşi S.N. solicitase 15.000 dolari S.U.A.

Condiţionarea, în viziunea D.N.A. a emiterii titlului de proprietate de vânzarea terenului către S.D. „este demonstrată şi prin procura specială pe care S.N. a întocmit-o la 12 iulie 2002 la Biroul Notarului Public L.D. în care se consemnează că M.O. şi F.M. l-au împuternicit pe martor să vândă cui va crede de cuviinţă la preţul cel mai convenabil suprafeţele de teren fără precizarea numărului titlului, locul de amplasare a terenului şi vecinătăţile"(l);

- nesemnarea fişei tehnice de persoanele în favoarea cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate;

- neeliberarea titlului de proprietate.

Mijloacele de probă de care D.N.A. s-a folosit în susţinerea acuzaţiilor au fost declaraţiile lui S.N., F.M. şi M.O., declaraţiile celor trei persoane trimise în judecată fiind complet înlăturate.

Dacă în faza de urmărire penală S.N. declara: „i-am cerut lui I.V.D. să-mi găsească un cumpărător pentru teren, am vândut terenul la un dolar S.U.A. m.p. fără să mă intereseze preţul terenurilor în zonă ... ulterior vânzării am aflat că terenul valora în zonă şi un dolar S.U.A. m.p., solicitând plata unei diferenţe între preţul primit urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi preţul terenului de la data la care a dat declaraţie în faţa D.N.A.", în faza de judecată acesta declara „am vândut terenul, am fost mulţumit de preţ am luat banii şi am plecat acasă ... atunci am avut convingerea că am făcut un bine ... nu pot preciza dacă F.M. sau M.O. au pretenţii civile, însă ştiu că mai vor să obţină un loc de înhumare".

F.M. declara în faza de judecată: „cunosc faptul că terenul s-a vândut cu un dolar S.U.A. mp ... nu am mai avut interes să cunosc altceva, adică cum s-a făcut punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate", iar M.O., cea care, în faza de urmărire penală, sub scriitura organelor de cercetare penală, declara că „nu are cunoştinţă de felul în care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate", în faţa instanţei de judecată declara: „am vândut prin intermediul procuratorului S.N. ... am fost mulţumită de vânzare. Am vândut terenul şi mi s-a oferit un preţ şi nu am fost condiţionată în această vânzare. Nu au existat presiuni la eliberarea acestui titlu de proprietate şi nu mi-a fost condiţionată obţinerea titlului de proprietate de vânzarea terenului. nu am vrut să mă constitui parte civilă cu 160.000.000 lei. Am fost mulţumită atunci când am primit banii eu şi sora mea şi nici astăzi nu am vreo pretenţie civilă în cauză. ... nu am avut pretenţii de la inculpat, ştiu unde este situat terenul, am mers şi am văzut unde este amplasat înainte de a-l vinde am văzut şi titlul de proprietate care mi-a fost adus la domiciliu de către ginerele meu S.N. procuratorul a venit acasă după ce a vândut terenul mulţumit de tranzacţia pe care a făcut-o".

În cazul C.C. şi C.M. în favoarea cărora D.N.A. a stabilit o diferenţă de preţ de 54.000 dolari S.U.A., aceştia au învederat faptul ca L.L.I. a vrut sa vândă terenul, în faza de judecată G.M. declară: „nu-mi menţin declaraţia dată în faza de urmărire penală, declaraţie pe care am dat-o la domiciliul meu ... nu mă constitui parte civilă pentru că nu am suferit niciun prejudiciu. Am fost mulţumită de preţul pe care l-am primit de 10.000 dolari S.U.A. ... nu înţeleg de ce s-a consemnat în declaraţia mea că aş dori alături de soţul meu suma de 90.000 dolari S.U.A. întrucât acest lucru este nereal ... am fost vecină cu inculpatul L.L.I., ştia că avem o situaţie precară şi mi-a spus că dacă vreau să vând terenul, mă va ajuta", iar C.C. declară în scris faptul că „nu se constituie parte civilă şi nu doreşte despăgubiri".

În cazul S.l. mandatat de P.G., se reţine de către D.N.A. faptul că S.D. ar fi pretins cu ajutorul inc. L.L.I. şi I.V.D. încheierea contractului de vânzare - cumpărare contra sumei de 16.200.000 lei, în condiţiile în care, în faza de urmărire penală, S.l. nu invoca faptul că vreo persoană i-ar fi promis reconstituirea dreptului de proprietate sub condiţia înstrăinării acestuia, însă solicită: „ să li se plătească diferenţa între preţul primit pe terenul de 5400 mp. şi valoarea actuală a terenului".

Evident, şi în formarea opiniei D.N.A. cu privire la înstrăinarea terenului aparţinând martorului S.l., pertinenţă şi-a găsit declaraţia acestuia, declaraţiile inculpaţilor fiind înlăturate.

e) În cazul I.E. în favoarea căreia s-a stabilit o diferenţă de preţ şi implicit, în folos necuvenit în favoarea lui S.D., de 5424 EURO, suma fiind rezultată urmare a scăderii din preţul oferit de 4 euro/ mp a preţului care ar fi fost cerut în cadrul negocierilor, respectiv 6 EURO / m.p., s-a reţinut tot condiţionarea emiterii titlului de proprietate de vânzare a terenului, deşi aceasta, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată a declarat că i s-a făcut o oferă de cumpărare, preţul fiind stabilit prin negociere.

În cazul Ţ.M. care, prin mandatarul C.P., ar fi încheiat condiţionat un contract de vânzare-cumpărare la preţul de un dolar S.U.A. mp. în condiţiile în care, afirmă D.N.A., mandatarul, dacă ar fi cunoscut şi alte împrejurări, ar fi putut cere 6/dolari S.U.A. m.p., s-a reţinut pretinderea de către I.V.D. a vânzării terenului către S.D. după reconstituirea dreptului de proprietate, mărturie stând în acest sens depoziţia martorului C.P. care, în faţa instanţei de judecată a declarat: am lăsat un afiş la uşa Primăriei, am primit o ofertă, am negociat preţul, Ţ.M. (mandantul) a fost mulţumită de preţ ... am dat declaraţie în prezenta cauză în urma solicitării procurorilor D.N.A. care au venit la domiciliul meu ... am ridicat banii în prezenţa notarului şi i-am predate lui Ţ.M. Nu am ridicat contractul de vânzare-cumpărare pentru că nu m-au interesat la acel moment decât banii. Mi s-a sugerat de lucrătorii de cercetare că terenul a fost subevaluat dar nu m-a interesat acest lucru şi nici valoarea lui economică prezentă".

În cazul P.M. care, prin mandatara O.R.G. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare s-a reţinut existenţa unei procuri cu un conţinut asemănător celei arătate mai sus, în sensul că obiectul mandatului permite vânzare a către oricine va crede mandatarul de cuviinţă, la un preţ pe care îl va aprecia mandatarul avantajos, indicându-se rezultatul, fără însă a se indica elementul material al presupusei infracţiuni, mandatara acestuia în acţiune a de vânzare a terenului, respectiv C.R.G. învederând instanţei de judecată următoarele:" am fost mulţumită de preţ, iar banii obţinuţi i-am folosit împreună cu tatăl meu ... nu am avut niciodată impresia că aş fi condiţionată de un anumit interes pentru obţinerea titlului de proprietate ... am dat declaraţie în urma citaţiei primită de la D.N.A.".

Toată această situaţie prezentată punctul pe fiecare caz în parte, denotă faptul că în cauză nu au fost avute în vedere dispoziţiile normelor juridice aplicabile, situaţie de fapt şi care dacă ar fi fost realizată ar fi condus cel mult la un litigiu civil având ca obiect constatarea nulităţii ori anularea acestor contacte, acesta fiind însă atributul exclusiv al instanţei judecătoreşti, însă nici acest lucru nu este posibil, la dosarul cauzei există o documentaţie pe lângă cea imobiliară, pornind de la Judecătoria Bacău, sub semnătura preşedintelui Ş.I. de la camera notarilor publici din Bacău, în care sunt consemnate valorile de impunere pe suprafeţele din intravilanul Bacău în care se regăseşte şi zona din str. Chimiei şi în care preţul pe m.p. din acea zonă este de 100.000 lei vechi, iar anexa nr. 1 la hotărârea nr. 8 din 20 martie 2003, depusă, de asemenea, la dosarul cauzei cuprinde o valoare de circulaţie a terenului din intravilanul municipiului Bacău pe zone şi străzi în conformitate cu dispoziţiile art. A din OG nr. 12/1998.

Mai mult decât atât în faza cercetări judecătoreşti, toate persoanele chemate nu numai că nu au contestat valabilitate a actelor de vânzare-cumpărare semnate în faţa notarului, dar au declarat expres că nu doresc ca aceste contracte să fie declarate nule şi că au acceptat preţul propus în tranzacţie pentru a nu exista nici o altă ofertă şi pentru că aveau nevoie de bani, fără a se desprinse din conţinutul depoziţiilor acestora martori nici un moment faptul că ar fi determinaţi, ameninţaţi, şantajaţi în vreun fel să semneze contractul de vânzare-cumpărare, pentru că dacă toate aceste pretinse victime ar fi refuzat să vândă, notarul nu avea cum să perfecteze vânzarea.

Aşadar, faţă de modul în care au fost reţinute, probate şi susţinute faptele de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită, tribunalul a apreciată că activitatea celor 3 inculpaţi nu întrunesc elementele constitutive ale acestora infracţiuni, motiv pentru care s-a dispus achitarea acestora.

3. Cât priveşte reţinerea în sarcina inculpatului S.D. a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., tribunalul a apreciat de asemenea, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, susţinerea D.N.A., că inculpatul prin inducere în eroare a C.L. Bacău, a determinat consilierii locali să aprobe, pe baza unei cereri formulate personal la 18 iunie 2002 în care menţiona mincinos că este proprietarul unui teren în suprafaţă de 12550 m.p. situat în intravilanul municipiului Bacău, cu toate că terenul este în extravilan şi că prin aceasta a cauzat un prejudiciul C.L. Bacău în valoare de 2.390.350 lei, nefiind reale şi susţinute probator.

Faptul că inculpatul S.D. a devenit proprietar al terenurilor la data de 19 iunie 2002, respectiv la o zi după ce a depus cererea prin care a solicitat schimbul de terenuri, nu are nici o relevanţă unei „induceri în eroare", pentru că deşi cererea a fost depusă pe 18 iunie 2002, iar actele de vânzare-cumpărare s-au realizat pe 19 iunie 2006, abia după încheierea contractelor de vânzare cumpărare C.L. Bacău, prin direcţiile sale de specialitate a emis un raport de avizare semnat de mai mulţi specialiştii şi consilieri, care au analizat atât contractul de vânzare - cumpărare, rapoartele de expertiză, expunerea de motive şi raportul de specialitate, abia ulterior dându-şi acceptul pentru acest schimb de terenuri aşa încât nu poate fi vorba despre „o inducere în eroare" în sensul art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Nici susţinerea D.N.A. în sensul că rapoartele de evaluare efectuate în cauză de evaluatorul A., R.V., sunt nereale şi au fost întocmite prin inducerea în eroare a expertului, nu este corectă, aceste evaluări au fost întocmite la solicitarea inculpatului S.D., la data efectuării schimbului de terenuri aceste evaluări nu erau obligatorii, abia în 2004 A., a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică (HG nr. 1447/2004) unde se prevede expres că responsabilitatea pentru modul de determinare a valorii de ofertă revine instituţiei publice implicate care are ca atribuţii, verificarea raportului de evaluare şi aprobare acestuia. Că aceste valori au fost invocate de C.L. Bacău este altă problemă, însă nu se poate reţine că inculpatul a indus în eroare C.L. Bacău pentru a obţine acest schimb de terenuri. De altfel, însăşi depoziţia evaluatorului R.V. a confirmat cu prilejul cercetării judecătoreşti acest lucru, el precizând că din punctul său de vedere ca şi specialist, inculpatul S.D. nu a încheiat o afacere profitabilă, ba chiar una păguboasă.

Şi pentru că legea penală condiţionează existenţa infracţiunii de înşelăciune de „producerea unei pagube" numeroase răspunsuri ale C.L. Bacău, vin să confirme susţinerile inculpatului, respectiv că în urma controalelor efectuate de instituţia statului s-a constatat inexistenţa vreunui prejudiciu, şi că înţeleg să nu se constituie parte civilă în cauză. Aşadar actul administrativ pus în discuţie, a făcut obiectul cercetării judecătoreşti de către instanţa de contencios administrativ cu privire la legalitatea adoptării lui, concluzia finală fiind aceea că s-a respectat legea. Acest fapt este confirmat de martorul M. (a fost prefect al municipiului Bacău) care a confirmat că tocmai pentru faptul că au fost discuţii cu privire la aceste schimburi de terenuri a dispus efectuarea de verificări care au constatat că actele întocmite sunt legale.

Această constituire de parte civilă a C.L. Bacău în faza de urmărire penală şi nesusţinută în faza de cercetare judecătorească, se explică prin depoziţia martorului P.D., care a declarat că s-au exercitat presiuni asupra sa în faza anchetelor la D.N.A. şi că i s-a solicitat telefonic această constituire de parte civilă aşa încât sub imperiul acestor presiuni a trimis acea adresă de constituire de parte civilă; care ulterior în urma verificărilor efectuate nu a mai fost susţinută. Că este aşa, şi că nu poate fi vorba de un prejudiciu în cauză, o confirmă şi copiile de pe rapoartele de control rapoartele intermediare şi încheierile pronunţate pentru anii bugetari 2001, 2002, 2003, 2004, efectuate de Curtea de Conturi a României, raportul Camerei de Conturi a Judeţului Bacău, de unde rezultă că nu există prejudicii sau încălcări ale legii cu privire la schimbul de terenuri.

Aşadar cum de esenţă infracţiunea de înşelăciune, este necesară existenţa unui prejudiciu cert şi cum acesta lipseşte, tribunalul a apreciat şi pentru această infracţiune că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

4. De asemenea, analiza actelor dosarului, a dovedit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Susţinerea D.N.A., că inculpatul în calitate de primar al municipiului Bacău, prin abuzul funcţiei a determinat membrii C.L.M. Bacău, ca fără vinovăţie în şedinţele din 27 iulie şi 30 iunie 2003 să aprobe schimbul a două terenuri aparţinând municipalităţii, cu două terenuri, respectiv un teren proprietate personală şi un teren proprietatea SC L. SA Bacău, ambele terenuri proprietate privată fără să fi existat un aviz al M.E.C., fiind, de asemenea, nesusţinute probator.

Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, stabileşte clar competenţele, atribuţiile, rolul şi funcţiile aparatului administrativ.

În acest sens printre multe alte dispoziţii în cuprinsul art. 6 alin. (2) din legea amintită, se arată că „... între C.L. şi primar .. nu există raporturi de subordonare", iar în art. 38 alin. (1) a aceleiaşi legi, arată atribuţiile Consiliului Local, iar de asemenea art. 43 alin. (1) arată că şedinţele consiliului local sunt publice, „la începutul fiecărei şedinţe, secretarul supune spre aprobare procesul verbal al şedinţei anterioare. Consilierii locali au dreptul ca, în cadrul şedinţei, să conteste conţinutul procesului verbal şi să ceară menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa anterioară; alin. (6) procesul-verbal şi documentele care au fost dezbătute în şedinţă se depun într-un dosar special al şedinţei respective care va fi numerotat şi sigilat de preşedintele de şedinţă şi de secretar, după aprobarea procesului verbal".

Pornind de la această lege care ar fi trebuit să stea şi la baza documentării D.N.A., a rezultat cu certitudine că în ceea ce priveşte aceste schimburile de terenuri, inculpatul S.D. nu a avut nici pe departe rolul determinant care s-a încercat a i se atribui în aceste schimburi de terenuri. Mai mult decât atât, schimbul de terenuri s-au efectuat între C.L. Bacău pe de o parte şi SC L. SA pe de altă parte, verificările Curţii de Conturi confirmând la unison cu adresa C.L. Bacău că nu există prejudiciu în cauză.

Afirmaţiile D.N.A. că a determinat „fără vinovăţie" membrii consiliului local să voteze schimbul de terenuri, se situează mai curând pe tărâmul „participaţiei improprii", cupă cum este prezentată, însă depoziţiile consilierilor locali care fac parte din partide politice diferite de cea a inculpaţilor infirmă susţinerile D.N.A. că ar fi fost determinaţi sau influenţaţi în vreun mod în luarea deciziilor.

Martorii audiaţi în faza cercetării judecătoreşti nu numai că infirmă acest aspect, dar au declarat că s-au făcut presiuni asupra lor de către D.N.A., care i-au afectat şi mai mult decât atât susţin ceea ce rezultă de altfel şi din actele dosarului, că în cauză inculpatul nu a determinat sau influenţat pe nici unul din consilieri să voteze într-un anume mod, în ceea ce priveşte schimbul de terenuri; de altfel primarul nu are nici un fel de atribuţii în acest sens, procedura schimburilor de terenuri este una care implică o multitudine de proceduri, avize de legalitate, rapoarte de specialitate, rapoarte de evaluare, ori este greu de acceptat că toţi aceşti oameni au fost influenţaţi de către inculpaţii să avizeze favorabil schimbul de terenuri. Cum toate hotărârile C.L. Bacău semnate de primar sau viceprimar au fost supuse controlului ierarhic superior administrativ al Prefecturii Bacău, neexistând nici un fel de neregularităţi.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că nici în această situaţie nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, neputând fi vorba nici de pricinuirea unei pagube şi nici de producerea unei tulburări însemnate produsă instituţiilor statului în speţă C.L. Bacău, motiv pentru care urmează a dispune achitarea inculpatului şi pentru această infracţiune.

Cât priveşte reţinerea în sarcina inculpatului L.L.I. a infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi participaţie improprie, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni atât pentru considerentele expuse cu prilejul motivării infracţiunilor de complicitate la luare de mită cât şi pentru următoarele aspecte:

Nu se poate reţine sub nici un aspect vinovăţia inculpatului, atâta timp cât actul de sesizare se bazează pe o simplă afirmaţie că inculpatul L.L.I. a determinat o persoană fizică rămasă neidentificată să declare fals că M.O. şi F.M., au solicitat certificat de urbanism pentru operaţiuni notariale şi că la aceeaşi dată s-a emis certificatul de urbanism fals nr. 622 din 16 iulie 2002, semnat de acelaşi inculpat [(a se vedea din rechizitoriul aliniat (7)] de notorietate fiind ca potrivit principiul legalităţi şi aflării adevărului, D.N.A. era obligat să producă probe în acest sens, să-şi susţină probator acuzaţiile aduse, pentru că pe persoane rămase neidentificate nu se poate reţine vinovăţia inculpatului L.L.I., în sensul dat de lege participaţiei improprii.

Nu a rezultat nici un moment că intenţia acestuia a fost, prin obţinerea certificatelor de urbanism să faciliteze obţinerea sub forma" luării de mită" a terenurilor de către inculpatul S.D.

Reţinerea falsului intelectual şi implicit a uzului de fals în sarcina acestui inculpat având drept „victime" pe B.V., M.O., F.M., G.C., G.M., T.M. şi constând în aceea că a determinat diferite persoane fizice (care persoane fizice, imposibil de aflat) ca fără vinovăţie să întocmească în numele părţilor vătămate indicate mai sus, cereri pentru eliberarea certificatelor de urbanism care au fost semnate în fals de către inculpat pentru a ascunde fapta de luare de mită şi care au fost ulterior utilizate la birourile notarilor publici U.S.Ş. şi O.I. pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, vin să contrazică nu numai declaraţiile martorilor din lucrări, care infirmă această ipoteză (a se vedea declaraţia martorului A.L.) dar şi teoria care reglementează instituţia „falsului şi uzului de fals", care prevăd expres situaţiile în care ne aflăm în sfera infracţionalului.

Nu s-a putut reţine vinovăţia inculpatului sub aspectul laturii subiective prin comiterea acestora infracţiuni, atât timp cât toate aceste persoane pe numele cărora există cereri de eliberare a unor certificate de urbanism au obţinut aceste certificate şi s-au folosit de ele în faţa notarului public în vederea înstrăinării unor terenuri şi care nu au reclamat niciodată făptui că nu ar fi solicitat eliberarea certificatelor de urbanism, iar depoziţia martorei l.V. (cercetare judecătorească) vine să confirme acest aspect „se eliberează certificat de urbanism, în urma înaintări de serviciul de registratură a cererii privind eliberarea certificatului de urbanism la care sunt anexate: actul de proprietate în copie, fişa cadastrală, întreaga documentaţie cadastrală, planul de situaţii pe suport topografic".

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că şi pentru infracţiunile reţinute în rechizitoriu, respectiv, participaţiei improprie la fals în declaraţii, fals intelectual şi uz de fals în ceea ce priveşte eliberarea certificatelor de urbanism în vederea săvârşirii faptelor de luare de mită, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, întrucât nu a existat intenţia acestuia ca în baza exercitări atribuţiilor sale de viceprimar să îndeplinească astfel de acte materiale, cu atât mai mult cu cât din documentaţia existentă la dosar a rezultat că inculpatul L.L.I. a semnat şi eliberat sute de certificate de urbanism care au fost avute în vedere la eliberarea titlurilor de proprietate. în latura civilă a cauzei, faţă de faptul că partea vătămată B.V. a decedat înainte de începerea procesului penal (25 septembrie 2004) instanţa în temeiul art. 21 C. pen., a luat act de aceasta; moştenitorii acestuia având calea unei acţiuni civile, în cazul în care se vor considera prejudiciaţi.

Cât priveşte pretenţiile civile ale părţilor civile formulate în cauză, respectiv S.C. şi R.I., tribunalul a apreciat că pretenţiile acestora sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Din declaraţiile ambelor părţi civile date atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, a rezultat clar intenţia acestora de a obţine nişte venituri suplimentare, acestea nemanifestându-şi niciodată nemulţumirea faţă de modul în care a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare şi a fost stabilit preţul, nu au solicitat anularea acestuia aşa cum ar fi fost corect. Faptul că şi-au majorat pretenţiile civile cu prilejul cercetării judecătoreşti, solicitând o sumă mai mare de bani decât cea obţinută, nu poate fi interpretată de instanţă decât ca o oportunitate de care părţile au înţeles să se folosească pentru a obţine nişte venituri suplimentare, ele au avut pe deplin posibilitatea să negocieze un alt preţ, aşa încât în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., aceste pretenţii au fost respinse.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a luat act că părţile vătămate M.O., F.M., G.C., G.M., S.l., R.G., I.D., P.M. reprezentant legal al părţii vătămate decedate Ţ.M., numita Ţ.M. şi Consiliul Local Bacău nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Faţă de lipsa prejudiciului constatat în cauză, tribunalul în temeiul art. 163 C. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile ale celor trei inculpaţi.

Împotriva sentinţei au declarat apel în termen legal D.N.A care a solicitat condamnarea inculpaţilor sau desfiinţarea sentinţei pentru nelegala citare a părţii civile şi inculpaţii I.V.D. şi L.L.I., care au solicitat schimbarea temeiului achitării.

Curtea de apel Bacău, prin Decizia penală nr. 87 din 3 iunie 2008, a respins apelurile declarate în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A – S.T. Bacău şi inculpatul I.V.D.

Prin Decizia penală nr. 3869 din 25 noiembrie 2008 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis recursurile declarate, s-a casat Decizia Curţii de Apel Bacău şi s-a trimis cauza spre rejudecare, pe considerentul că judecătorii care au soluţionat cauza în apel erau incompatibili.

Prin Decizia penală nr. 49 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă I.C.C.J - D.N.A – S.T. Bacău şi apelanţii inculpaţi I.V.D. şi L.L.I.

S-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

Rejudecând cauza în apel, instanţa de control judiciar a constatat că în cauză au fost încălcate prevederile art. 76 şi 291 C. proc. pen., privind citarea părţilor, respectiv persoana (juridică) vătămată.

Astfel, în cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.D. şi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) si (5) C. pen. şi abuz in serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., raportatla art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 si art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Pentru aceste infracţiuni s-a reţinut ca fiind parte civilă şi s-a dispus citarea C.L.M. Bacău.

Infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), este o infracţiune contra patrimoniului. În ceea ce priveşte infracţiune a de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 cu referire la art. 248¹ C. pen., în raport de pretinsele consecinţe reţinute prin rechizitoriu, obiectul juridic secundar sunt relaţiile sociale cu caracter patrimonial, iar subiectul pasiv pentru ambele infracţiuni, este instituţia la care s-a creat paguba. Avându-se în vedere aceste aspecte, în cauză a fost citată în calitate de parte civilă pentru aceste infracţiuni C.L.M. Bacău, deşi în faza de urmărire penală prin adresa nr. 24937 din 14 iulie 2005 M.B. s-a constituit parte civilă. Pe de altă parte, prin adresa nr. 37547 din 23 noiembrie 2006 se face precizarea că „ .. nu s-a constatat vreun prejudiciu cauzat Municipiului Bacău."

Cu privire la calitatea procesuală a C.L.M. Bacău, cu ocazia primei judecăţi a cauzei în apel, la termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2008 părţile şi-au expus punctul de vedere, iar la acea dată instanţa stabilit că, în mod corect a fost citată ca parte civilă C.L.M. Bacău.

Ca efect al casării deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, actele procesuale nu au fost menţinute, astfel încât prezenta instanţă nu este ţinută de cele stabilite la termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2008, dar va ţine cont de faptul că PARCHETUL DE PE LÂNGĂ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A – S.T. Bacău şi-a extins motivele de apel şi cu privire la acest aspect.

Conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, „Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise ia unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in condiţiile legii. In justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean".

În raport de aceste prevederi, şi având în vedere şi conţinutul adreselor la care s-a făcut referire mai sus, instanţa de apel consideră că, în cauză, în calitate de parte civilă trebuia citat M.B., prin Primarul acestuia şi nu C.L.M. Bacău, cum a fost greşit citat de prima instanţă.

Neprocedându-se în acest mod, instanţa de apel consideră că judecata în faţa prime instanţe a avut loc în lipsa unei părţi care nu a fost legal citată, astfel încât au fost admise apelurile declarate în cauză, s-a dispus desfiinţarea sentinţei penale de mai sus şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiaşi instanţă, ocazie cu care va fi citat ca parte civilă M.B., prin Primar. Cu ocazia rejudecării cauzei, la soluţionarea acesteia se vor avea în vedere şi motivele de apel ale apelanţilor inculpaţi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii I.V. şi S.D., care în esenţă au invocat cazul de casare prevăzută de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi au criticat Decizia sub trei aspecte. Încălcarea art. 76 C. proc. pen (prin neobservarea sau neevaluarea corectă a înscrisurilor din dosar cu referire la nelegala citare a unei părţi), încălcarea art. 291 C. proc. pen. (întrucât atât M.B., reprezentat legal de primar, cât şi C.L. Bacău au cunoscut termenele de judecată şi măsurile dispuse de instanţă), neaplicarea art. 379 pct. 2 lit. a) [(în condiţiile în care atât C.L. Bacău, cât şi M.B. nu s-au constituit părţi civile, astfel încât nu s-a dovedit existenţa unei vătămări în sensul prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.)].

Examinând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În ce priveşte motivele de recurs formulate de către cei doi inculpaţi, Curtea constată că în cauză ele nu pot fi încadrate în cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., căci acesta are în mod evident în vedere exclusiv situaţia în care s-a pronunţat o soluţie prin care se rezolvă fondul cauzei, devreme ce face vorbire despre „pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare".

Or, în speţă, ceea ce poate pune în discuţie pe calea recursului este doar legalitatea soluţiei prin care instanţa de apel nu a intrat în analiza fondului cauzei (respectiv a soluţiei de achitare dispusă de către prima instanţă), considerând că se impune rejudecarea cauzei de către aceasta.

Pe de altă parte, chiar dacă motivele de recurs invocate de către recurenţi nu se circumscriu cazului de casare invocat şi, de altfel, nici a altuia dintre cele expres şi limitativ prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., Curtea apreciază că se impune analizarea acestora, căci în caz contrar s-ar lipsi de efecte modificările operate de legiuitor în legea procesual penală (art. 385¹ C. proc. pen.), urmare cărora şi soluţiile de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, dispuse de instanţa de apel pot face obiectul cenzurării pe calea recursului,

Or, este evident că prin posibilitatea atacării cu recurs şi a acestor soluţii, legiuitorul a dorit să supună verificării instanţei de casaţie. în ipotezele în care părţile sau parchetul o investesc în acest sens, soluţiile pronunţate de către instanţele de apel conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prin care se dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţă, având în vedere că o asemenea soluţie poate afecta termenul rezonabil în care o cauza trebuie judecată.

Din această perspectivă, Curtea apreciază că, chiar şi în lipsa unui caz de casare, criticile cu privire la soluţia de trimitere spre rejudecare trebuie analizate, spre a verifica incidenţa motivelor care au condus instanţa de apel la o asemenea soluţie.

În speţă, instanţa de apel a constatat că judecata în faţa primei instanţe a avut loc în lipsa unei părţi care nu a fost legal citată întrucât în cauză în calitate de parte civilă trebuia citat M.B., prin primar nu C.L., cum greşit a procedat prima instanţă.

Curtea reţine că, independent de menţiunile din rechizitoriu, cadrul procesual este stabilit de către instanţa investită cu soluţionarea cauzei, prin raportare la faptele ce fac obiectul judecăţii, ceea ce înseamnă că aceasta dispune asupra persoanelor şi calităţilor în care ele urmează a fi citate la judecată.

Stabilirea corectă a cadrului procesual are fără îndoială implicaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor care pot participa la judecată, formula cereri sau excepţii ori administra probe.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că inculpatul S.D. a fost trimis în judecată între altele pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ cu aplicabilă art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41alin. (2) C. pen.

Cu privire la aceste două infracţiuni, în actul de sesizare au fost menţionate ca şi părţi civile P.M. Bacău şi C.L.M. Bacău, ca urmare a unei adrese comune a acestor două instituţii, prin care se preciza că se constituie părţi civile cu sumele diferenţă de preţ ca urmare a schimburilor de terenuri realizate prin H.C.L.M. Bacău nr. 161/2002 şi respectiv schimbului de terenuri efectuat între SC L. Bacău şi C.L. Bacău.

Pe parcursul judecăţii în prima instanţă, iniţial (termenul din 1 noiembrie 2005) s-a dispus citarea în calitate de parte civilă a P.M. Bacău.

Ulterior, fără vreo motivaţie a instanţei de fond, în cauză a fost citat în această calitate exclusiv C.L. Bacău (termenele din 29 noiembrie 2005 şi urm.)

Or, din actul de sesizare rezultă că atât infracţiunea de înşelăciune, cât şi cea de abuz în serviciu imputate inculpatului S.D. ar fi avut ca şi urmare imediată producerea unei pagube în patrimoniul subiectului pasiv, care în speţă era unitatea administrativ teritorială pe care inculpatul a reprezentat-o, în calitate de primar.

Aceasta impunea citarea în cauză, în calitate de parte civilă a unităţii administrativ-teritoriale, respectiv M.B., prin primarul în funcţie, conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, lucru care în speţă nu s-a întâmplat.

Împrejurarea că instanţa de fond a efectuat adrese separate atât P.B., cât şi C.L. pentru a-şi preciza poziţia în legătura cu cererea de constituire de parte civilă nu ţine locul unui cadrul procesual corect stabilit, cu atât mai mult cu cât răspunsurile succesive primite de la aceste instituţii nu lămuresc pe deplin solicitările instanţei.

Numai prin citarea corectă a părţii civile în cauză se crea un cadru legal în care aceasta îşi putea expune poziţia neechivocă atât cu privire la latura penală (ca persoană vătămată), cât şi ia cea civilă a cauzei, ţinând seama de obiectul judecăţii (dacă a înregistrat un prejudiciu, dacă îşi menţine pretenţiile civile, care este valoarea acestora şi prin ce mijloace de probă înţelege să şi le dovedească).

Este adevărat că nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă, ceea ce înseamnă de regulă că doar partea ale cărei interese au fost vătămate o poate invoca, cu dovedirea acestei vătămări.

De la această regulă există totuşi excepţia prevăzută în art. 197 alin. (4) teza finală, potrivit căreia instanţa din oficiu ia în considerare încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, situaţie în care nulitatea relativă se transformă practic într-o veritabilă nulitate absolută.

Or, o asemenea soluţie se impune, având în vedere că măcar în parte soluţia de achitare a inculpatului pentru cele două infracţiuni, criticată în apel de către Parchete bazează pe răspunsurile deja analizate anterior, primite în lipsa unui cadru procesual corect stabilit.

Aşa fiind, soluţia instanţei de apel care a apreciat că judecata în faţa primei instanţe a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, este corectă, sens în care ambele recursuri sunt nefondate şi vor fi respinse conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.V.D. şi S.D. împotriva deciziei penale nr. 49 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 2115/2009. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 222/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2104/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2108/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2112/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2115/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 222/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2227/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2231/2009. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2235/2009. Penal