ICCJ. Decizia nr. 2241/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2241/2009
Dosar nr. 5150/2/2008
Şedinţa publică din 12 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petiţionarul B.S. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva comisarului şef N.D., inspector - şef al I.P.J. Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omisiune a sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.), favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C. pen.), constând în aceea că nu i-a comunicat modul de soluţionare a unor cauze instrumentate în unitatea de poliţie mai sus - amintită.
Din verificările efectuate s-a reţinut că B.S. a formulat numeroase plângeri îndreptate împotriva unor lucrători de poliţie din cadrul I.J.P. Giurgiu. La 14 mai 2007, 9 august 2006, 1 noiembrie 2006, 7 noiembrie 2006 comisarul şef – D.N. a semnat, în calitate de şef al I.J.P. Giurgiu, tot atâtea comunicări adresate petentului, comunicări în care i se relata în detaliu stadiul cercetărilor sau modul de soluţionare a unor din cauze sau chiar i se indicau organele jurisdicționale competente, acolo unde organele de poliţie nu erau competente din punct de vedere material să soluţioneze acele cauze.
Prin Ordonanţa nr. 652/P/2007 din 2 august 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în baza art. art. 217 alin. (4) C. proc. pen., art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, modificat prin art. IV pct. 1 din Legea nr. 281/2003, art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, art. 209 alin. (3) şi art. 219 C. proc. pen., delegarea organelor de cercetare penală, din cadrul I.G.P.R. – D.I.I., în vederea efectuării următoarelor activităţi.
- verificarea calităţii de organ de cercetare penală în cadrul poliţiei judiciare a persoanei anterior menţionate.
- audierea numitului B.S. cu privire la aspectele sesizate.
- verificarea lucrărilor efectuate de lucrătorii de poliţie şi anexarea înscrisurilor necesare soluţionării cauzei;
- audierea persoanelor împotriva cărora s-a depus plângerea penală.
Prin Rezoluţia nr. 652/P/2007 din 30 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în baza art. 228 alin. (6), art. 37 alin. (3) lit. b), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de D.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omisiune a sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.), favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)) şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C. pen.). Pentru a se pronunţa această soluţie, s-a apreciat că nici una din faptele precizate în plângere nu există, în cauză nefiind executat nici unul din elementele materiale concrete ce definesc infracţiunile la care a făcut referire petentul. Totodată, s-a reţinut că petentul formulează frecvent plângeri penale împotriva unor persoane fizice şi lucrători de poliţie, plângeri care au caracter şicanator, şi că petentul suferă (cum rezultă din Raportul medico – legal) de „tulburare de personalitate mixtă cu predominaţie de tip paranoic şi bordeline".
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângere care i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia nr. 1331/II/2/2008 din 5 august 2008.
Nemulţumit, petiţionarul s-a adresat instanţei, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 17 din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis plângerea formulată de petiţionarul B.S., a desfiinţat Rezoluţia nr. 652/P/2007 din 30 iunie 2008 şi a dispus trimiterea cauzei la acelaşi parchet, în vedere efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.
1. În ceea ce priveşte desfăşurarea anchetei, s-a arătat că nu se poate apela la delegare decât după începerea urmăririi penale, aceasta decurgând dintr-o interpretare per a contrario a art. 223 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că, în vederea strângerii datelor necesare pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Curtea a considerat că, în faza actelor premergătoare, nu se pot delega organele judiciare ale poliţiei să efectueze acte procedurale care sunt în competenţa procurorului, urmând ca acesta să întocmească, aşa cum s-a întâmplat în cauză, doar actul prin care dă soluţia şi că, fiind vorba despre o cauză în care procurorul efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală, actele procedurale trebuiau să fie întocmite de acesta.
2. În ceea ce priveşte organul care a întocmit actele în cauză, Curtea a constatat că declaraţia petentului, precum şi cea a intimatului, comisarul şef D.N. au fost luate de către un subcomisar, persoană inferioară în funcţie celui cercetat, ceea ce atrage suspiciuni cu privire la imparţialitatea organului ce face ancheta.
3. În ceea ce priveşte actul procurorului prin care a fost dată soluţia, s-a remarcat că procurorul a făcut o sumară motivare în sensul că intimatul, comisarul - şef D.N., nu a fost implicat în soluţionarea dosarelor şi semnarea corespondenţei unităţii cu persoanele fizice şi juridice, deşi petentul vorbea în plângerea sa şi despre o clasare a unei plângeri formulate împotriva a trei poliţişti, pe care procurorul nu o analizează în nici un fel; s-a apreciat că procurorul a făcut o caracterizare a petentului B.S. şi că o asemenea abordare discriminatorie din partea organelor judiciare ar avea drept efect necercetarea faptelor cu aparenţă penală, prezumându-se că aceste fapte sunt simple invenţii; s-a mai arătat că modul în care a fost realizată ancheta în prezenta cauză aduce atingere principiilor statuate prin C.E.D.O. privind accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, garantate de art. 6, paragraful 1.
S-a mai arătat că, deşi C.E. se referă, în jurisprudenţa sa, la obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile, acest principiu e valabil şi în cazul actelor procedurale ale organelor de urmărire penală prin care se dă o soluţie, atâta timp cât, conform dispoziţiilor din dreptul procesual penal român acestea trebuie motivate, iar potrivit deciziei nr. 656/2004, a Înaltei Curţi de Casație și Justiție, secţia penală, „a motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unor date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită sau implicită la actele cauzei nu înseamnă a motiva".
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimatul D.N.
În cuprinsul motivelor de recurs scrise depuse la dosar, Parchetul a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra plângerii cu care a fost investită în sensul în care legiuitorul a reglementat soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa în baza art. 2781 C. proc. pen., iar intimatul D.N., fără a motiva recursul de faţă, a apreciat că sentinţa este nelegală şi netemeinică.
Recursurile sunt fondate.
Analizând sentinţa atacată, Înalta Curtea constată că prima instanță a admis plângerea formulată de petent, a desfiinţat rezoluţia şi a dispus „trimiterea cauzei la acelaşi parchet în vederea efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale"; procedând astfel instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, în sensul că, printre soluţiile enumerate la art. 2781 alin. (8) lit. a) - c) C. proc. pen., pe care le poate adopta instanţa, aceasta nu este prevăzută.
Instanţa de fond putea, potrivit textului de lege mai sus indicat, să dispună trimiterea cauzei la parchet, dar numai (după caz) în vederea, fie a începerii urmării penale fie a redeschiderii urmăririi penale. În contextul primei alternative (trimiterea cauzei la procuror „în vederea începerii urmăririi penale") putându-se da procurorului îndrumările necesare remedierii eventualelor deficiențe privind competența de efectuare a actelor premergătoare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele arătate, casată sentinţă şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurentul intimat D.N. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă – Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2233/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2245/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
